Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

„Aventură prin lectură”. 240 de copii din mediul rural din Timiș  au învățat să citească mai bine

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație” (inEDU) din Timișoara a implementat în perioada februarie – noiembrie 2022 a doua ediție a proiectul educațional județean „Aventură prin lectură”, inițiat și finanțat de către Fundația „United Way” România, prin care au fost ajutați peste 200 de copii să nu abandoneze școala, să învețe să citească și să descopere frumusețea învățării colaborative.

Proiectul a fost implementat în 4 comunități din mediul rural: Biled, Pesac, Bencecu și Satchinez, având ca scop prevenirea și combaterea riscului de analfabetism funcțional în rândul a 60 de copii din fiecare comunitate, aflați în situație de vulnerabilitate socio-economică sau risc de abandon școlar, prin asigurarea accesului la activități specifice de literație.

Obiectivele proiectului au vizat dezvoltarea literației la copiii din școlile partenere în proiect, creșterea accesului cadrelor didactice la cursuri de formare profesională care să conducă la dezvoltarea competențelor de literație a elevilor și creșterea gradului de conștientizare a părinților privind necesitatea stimulării lecturii la copii.

Au avut loc formări pentru cadrele didactice implicate, cursuri de perfecționare și webinarii online cu scriitori români, ședințe tematice pentru părinți și au fost dotate bibliotecile școlare cu un fond de carte.

Timp de opt luni, 240 de copii cu o situație de vulnerabilitate socio-economică au primit o masă caldă, asigurată prin proiect, rechizite și ghiozdane la începutul anului școlar, încălțăminte pentru zilele friguroase și pachete cu surprize de Crăciun și au beneficiat de activități de învățare remedială săptămânal.

„A fost un timp plin de bucurie, de căutări, de întrebări și răspunsuri, de legat sau de consolidat prietenii. Lectura nu mai e o taină, nici nu mai e grea sau plictisitoare, pentru că printre atâtea cărți frumoase, ne-am descoperit pasiunea de a citi! Apoi, am învățat să visăm, ne-au crescut aripi și am ajuns și noi în poveste! Azi, suntem parte din povestea voastră, „Aventură prin lectură”!, a împărtășit doamna prof. Corina Fenichiu, de la Liceul Teoretic Petre Mitroi Biled.

„Cercul de literație și gândire critică «Aventura prin lectură» mi-a dat posibilitatea de a cunoaște elevii, de a-i atrage într-o călătorie în care am învățat să prețuim, să ajutăm, să întrebăm și să așteptăm răspunsuri, să fim deschiși și comunicativi, în aceeași măsură.”, a declarat doamna prof. Mihaela Petrov, de la Școala Gimnazială Satchinez

Copiii s-au aventurat prin lectură, ghidați de prof. Fenichiu Corina, prof. Popescu Roxana, prof. înv. primar Matieș Margareta, prof. înv. primar Deac Raluca, prof. înv. primar Alecsei Ana, prof. Petrov Mihaela-Dana, prof. înv. primar Martin Florica Nicoleta și prof. înv primar Oprea Ana-Maria, cadre didactice dedicate de la următoarele școli: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Școala Gimnazială Satchinez, Școala Gimnazială „Maria Brindea” Pesac, Școala Gimnazială Bencecu de Sus. Au explorat lumea magică a poveștilor, realizând săptămânal activități de literație și scriere, au descoperit că învățarea se poate realiza și prin joacă și că școala poate fi plăcută. Au realizat activități de dezvoltare personală pornind de la povești, au introdus un ritual de citire în activitatea lor zilnică și au fost motivați să colaboreze și să lucreze împreună.

În cadrul proiectului, pe lângă activitățile săptămânale de dezvoltarea competențelor de literație, s-au organizat alte 10 ateliere de învățare non-formală și activități educative. Elevii au cunoscut scriitori, au audiat povești citite de invitați și au vizitat orașul Timișoara în cadrul celor 4 excursii educative organizate de asociație și partenerii săi.

„Excursiile sunt activitățile preferate ale copiilor. Abia așteaptă momentul de a ajunge din nou la Timișoara. Anul acesta am planificat vizite la Institutul Cultural Francez, la librării, muzeul de artă și la cinema. Dorința copiilor a fost de a vedea un film împreună. A fost emoționant să văd evoluția lor în acest proiect! Progresul copiilor este semnificativ, atât la nivel școlar, cât și comportamental.”, a declarat Andrada Mazilu, coordonator proiecte și programe al Asociației “Inițiativă în Educație”.

Peste 80 de voluntari au fost implicați în realizările proiectului. Aceștia și-au adus aportul la atelierele educaționale, au însoțit elevii în excursii, au ajutat la implementarea unor teste standardizate pentru a măsura nivelul de literație al elevilor, au donat cărți și alte daruri și au contribuit la crearea unui trai mai bun pentru elevi.

Pentru a crea și susține un mediu propice dezvoltării literației, s-a continuat amenajarea spațiilor pentru clubul de lectură. Clubul de lectură de la Școala Gimnazială Bencecu de Sus a fost renovat și amenajat cu ajutorul voluntarilor de la compania Sustainalytics Timișoara.

„Sunt recunoscătoare pentru ediția a II-a a proiectului „Aventură prin lectură”, o aventură plină de magie, cunoaștere, creștere și bucurie și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la implementarea lui cu succes”, a încheiat Alina Iga, coordonator al proiectului.

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite