Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Bilete de tratament pentru pensionari în staţiunile din ţară

Publicat

pe

Astăzi, 15 februarie, debutează prima serie din cele 19 care presupun efectuarea unor sejururi în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Nu doar pensionarii pot beneficia de această facilitate, ci şi personalul didactic şi auxiliar din învăţământ, şomerii, precum şi alte categorii sociale.

Biletele de tratament balnear asigurate prin unităţile de tratament aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice Bucureşti vor fi în acest an în număr de 59.641 locuri, iar prima serie din cele 19 care se vor derula în decursul acestui an va începe astăzi, 15 februarie.

Alte două serii vor debuta în 2 şi 18 martie, iar până la finalul anului, cu excepţia lunii decembrie, se vor desfăşura câte două serii pe lună. Durata unui sejur este de 16 zile.

Cererile şi actele doveditoare se pot transmite prin poştă, e-mail, fax sau se pot depune direct la sediul Casei Judeţene de Pensii Timiş.

Cererile se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de prima zi a perioadei consemnată în cerere şi se completează cu majuscule.

Solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni, poate preciza perioada pentru care doreşte biletul, dar şi informaţii referitoare la alte persoane beneficiare care au depus la rândul lor cereri şi cu care doreşte să meargă în staţiune în aceeaşi perioadă.

Potrivit unui ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, pentru acest an a fost aprobat un tarif maxim pe bilet de tratament balnear de 1.388 lei la unităţile clasificate la categoria 2 stele, respectiv 1.452 lei pentru categoriile clasificate la categoria 3 şi 4 stele.

Bilete gratuite sau bilete cu contribuţie proprie de 50%

Atribuirea biletelor de tratament balnear precum şi a cotei de contribuţie se face prin alocare automată în sistem informatic în funcţie de mai multe criterii. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care necesită tratament balnear, prin ataşarea la cerere a unei scrisori medicale din partea medicului specialist.

Există mai multe categorii de persoane care beneficiază de bilet cu gratuitate de 100%: pensionarii de invaliditate, persoanele care au fost persecutate politic de dictatura comunistă, cele care au fost deportate, revoluţionarii, veteranii de război şi văduvele de război, persoanele cu handicap, salariaţii care lucrează în medii radioactive, zonele I şi II de expunere la radiaţii.

Persoanele care beneficiază de tratament balnear cu suportarea unei contribuţii individuale sunt: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii sistemului public de pensii care au şi calitatea de asiguraţi, şomerii, copiii minori beneficiari de pensie de urmaş, persoanele care însoţesc pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav, precum personalul didactic şi auxiliar din învăţământ.

Această din urmă categorie trebuie să plătească jumătate din costul biletului de tratament, în timp ce pentru celelalte categorii de beneficiari contribuţia individuală la preţul biletului va fi de 50% din cuantumul brut al pensiei, respectiv a indemnizaţiei de şomaj primită în luna anterioară cererii depuse.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Publicat

pe

Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.

Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.

Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.

După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.

Înscrieri

Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.

Probele sunt programate astfel:

23 mai – pentru ciclul primar

24 mai – pentru gimnaziu.

Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.

Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.

Premii pentru elevi

Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:

6 × Locul I: 5.000 lei

6 × Locul II: 4.000 lei

6 × Locul III: 2.500 lei.

În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.

Premii pentru profesori

Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.

Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.

Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.

Pentru mai multe informații:

organizare@naturadintreape.ro

Liviu Ardelean | 0746387874

Video explicativ:

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite