Ne găsiți și pe:

Internațional

Călătorii gratuite cu trenul în Europa. Ce să faci să obții biletul

Publicat

pe

Tinerii din țările din Uniunea Europeană se pot înscrie, până în 26 iulie, pentru obținerea unui bilet de tren gratuit care le oferă posibilitatea de a călători în ţările Uniunii Europene, din iulie până în octombrie 2018.

Candidaţii trebuie să aibă vârsta de 18 ani la 1 iulie 2018, să fie cetăţeni ai UE şi să fie pregătiţi să călătorească în această vară. Tinerii români au alocate 750 de locuri în acest program.

Circa 750 de tineri români cu vârsta de 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul pe parcursul acestui an în tot spaţiul Uniunii Europene în baza Programului DiscoverEU, care a fost lansat ieri, a anunţat euro­deputatul Siegfried Mureşan, iniţiator al proiectului în calitate de negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2018.

Tot ce trebuie să facă cei care doresc să beneficieze de acest program este să se înscrie pe site-ul http://europa.eu/youth/discoverEU. Înscrierile au început ieri şi se vor încheia pe 26 iunie.

Prin acest program, tinerii din statele membre UE care au împlinit sau împlinesc 18 ani în perioada 2 iulie 2017 – 1 iulie 2018 pot beneficia de un abonament de tren gratuit de până la 30 de zile cu care să călătorească în Uniune în această vară. Aplicanţii trebuie să fie cetăţeni ai unui stat membru al UE şi să deţină documente valabile de călătorie, carte de identitate sau paşaport, la momentul efectuării călătoriei. Ultima condiţie este să călătorească în perioada iulie – octombrie.

Tinerii trebuie să aibă un plan de călătorie, care să includă şi obiective de patrimoniu cultural. „Va mai fi şi un chestionar european tot legat de anul patrimoniului cultural cu cinci întrebări cărora tinerii trebuie să le răspundă, tocmai pentru ca, dacă numărul de bilete solicitate depăşeşte numărul de bilete pe care-l putem acorda, atunci să se poată face o selecţie”, a afirmat eurodeputatul într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România.

La Programul DiscoverEU se poate aplica nu doar individual, dar şi ca membru al unui grup de maximum cinci persoane, care trebuie să-şi desemneze un lider, acesta fiind cel care completează formularul şi răspunde la întrebări. „Liderul grupului va primi un cod pe care îl va comunica celorlalţi membri pentru a le permite să se înregistreze. Utilizând codul furnizat de lider, membrii grupului se vor înregistra on-line, completând datele lor personale. Toţi membrii grupului trebuie să aibă vârsta de 18 ani”, potrivit programului.

Odată înregistraţi şi acceptaţi în program, participanţii trebuie să îşi înceapă călătoria între 9 iulie şi 30 septembrie 2018. Ei pot călători pe o perioadă de până la 30 de zile şi pot vizita până la patru destinaţii din străinătate.

Programul are un buget de 12 milioane de euro în 2018 şi va oferi pentru cel puţin 20.000 de tineri posibilitatea de a călători în Europa în acest an. Fiecărui stat membru al UE i-a fost alocat un număr de permise de călătorie, pe baza ponderii populaţiei ţării sale în raport cu populaţia globală a Uniunii Europene. Prima rundă de înscrieri, care a fost lansată ieri, permite explorarea propriului continent pentru cel puţin 15.000 de beneficiari. O a doua rundă de înscrieri, care va pune la dispoziţie încă 5.000 de bilete, se va desfăşura în toamna anului 2018.

„DiscoverEU oferă tinerilor o oportunitate excelentă de a explora Europa printr-un periplu personal, lucru pe care nici o carte sau documentar nu ţi-l pot oferi. Am convingerea că această experienţă va aduce o schimbare pozitivă pentru tinerii care participă şi pentru comunităţile pe care le vor vizita”, a declarat şi comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics.

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite