Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Guvernul britanic va acorda burse studenților și în anul universitar 2018-2019

Publicat

pe

Guvernul britanic a confirmat că studenţii din Uniunea Europeană (UE) vor fi eligibili pentru sprijin financiar şi în anul universitar 2018-2019, pentru programele de licenţă şi pentru cele de masterat, potrivit unui comunicat transmis de consultantul pentru studii în străinătate IntegralEdu, chiar dacă țara se pregătește pentru ieșirea din Uniune. La acest moment, peste 90% dintre studenţii români din Regatul Unit beneficiază de împrumut.

Împrumuturile pentru studenţii europeni acordate de Marea Britanie sunt de maximum 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master. Totodată, aceștia vor plăti în continuare aceleaşi taxe de şcolarizare, în anul universitar 2018-2019, asemenea britanicilor, spre deosebire de studenţii din afara spaţiului european, după cum se arată într-un comunicat transmis de consultantul pentru studii în străinătate IntegralEdu.

Decizia Guvernului Britanic a venit ca răspuns la o scrisoare deschisă a Asociaţiei Universităţilor Britanice, publicată după decizia de lansare a demersurilor de ieşire a ţării din UE. Prin aceasta, universităţile au cerut o soluţie urgentă prin care să fie definit statutul studenţilor din cadrul Uniunii pentru anul academic 2018-2019 şi modalităţile de finanţare a studiilor.

„Decizia comunicată de autorităţile britanice este de o mare importanţă pentru mulţi dintre actualii şi viitorii studenţi români care aleg să-şi continue studiile în afara ţării, având în vedere că Marea Britanie se află în continuare pe primul loc printre destinaţiile de studii preferate ale tinerilor români. Asta înseamnă că şi cei care vor aplica în acest an şi anul viitor pentru un program de licenţă sau masterat vor putea fi liniştiţi cu privire la statutul pe care-l vor avea în sistemul de învăţământ britanic până la finalizarea studiilor”, a declarat Ana Maria Papp, reprezentant al consultantului educaţional IntegralEdu.

Aceasta a precizat că studenţii europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master. De aceste scheme se bucură, în acest moment, peste 90% dintre studenţii români plecaţi acolo, a mai spus Ana Maria Papp.

Taxa de şcolarizare în Marea Britanie pentru studii de licenţă este de 9.000 de lire pe an, iar împrumutul guvernamental garantat acoperă 100% din taxa de şcolarizare. În cazul studiilor de master, taxa de şcolarizare este cuprinsă în acest moment între 4.000 şi 14.000 de lire, iar studenţii primesc împrumuturi guvernamentale în limita a 10.000 de lire, bani cu care aceştia pot acoperi costuri de şcolarizare, dar şi costuri de trai.

Pe de altă parte, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat, săptămâna trecută, la Timişoara, că românii sunt bine veniţi în ţara sa, subliniind că cei care lucrează fac treabă bună, iar studenţii care au ales să înveţe în universităţile britanice sunt performanţi.

El a punctat că ieşirea țării sale din UE nu înseamnă şi ieşirea regatului din Europa şi că vor urma negocieri al căror rezultat nu-l poate prevedea în acest moment.

„Noi suntem o ţară deschisă, România este un prieten al Marii Britanii şi sunt sigur că rezultatul care va fi va fi cel mai bun pentru ambele părţi. Va fi o negociere cu o concluzie, că o să avem în continuare o relaţie foarte strânsă şi foarte deschisă între Marea Britanie şi România’”, a afirmat Brummell.

Social

Primăvara 2026 aduce noi oportunități de carieră: Școala Eurotraining lansează Campania de Primăvară cu reducere de 250 lei la cursurile de calificare

Publicat

pe

Într-o economie aflată într-o continuă transformare, adaptarea și actualizarea competențelor profesionale au devenit esențiale pentru menținerea competitivității pe piața muncii. Digitalizarea accelerată, noile reglementări și cerințele tot mai specifice ale angajatorilor determină tot mai mulți adulți să investească în formare profesională și recalificare.

În acest context, Școala Eurotraining, furnizor acreditat de formare profesională, lansează Campania de Primăvară, desfășurată în perioada 2 – 6 martie 2026, prin care oferă o reducere de 250 lei la înscrierea la cursurile de calificare. Campania este valabilă în centrele din Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea.

Formare profesională acreditată pentru o piață a muncii în schimbare

Experiența profesională este valoroasă, însă o calificare sau o specializare recunoscută oficial oferă un avantaj competitiv clar: validarea competențelor, acces la oportunități mai bine plătite și siguranță profesională pe termen lung.

Portofoliul Centrul de Formare Profesională Eurotraining include cursuri de calificare în domenii tehnice, administrative și din sectorul HoReCa, dar și programe dedicate persoanelor cu studii superioare finalizate. Printre cele mai solicitate cursuri se numără: Manager proiect – ideal pentru profesioniștii implicați în proiecte cu finanțare europeană; Manager resurse umane – esențial în contextul noilor reglementări din domeniul muncii; Specialist în managementul deșeurilor – o specializare tot mai relevantă în contextul dezvoltării durabile și al responsabilității față de mediu.

„De multe ori întâlnim persoane care spun: «Am experiență, mă descurc, de ce mi-ar mai trebui un curs?» Realitatea este că piața muncii se schimbă rapid, iar o calificare recunoscută oferă siguranță și deschide uși noi. Vedem cursanți care, după ani într-un domeniu, aleg să își valideze competențele sau să își schimbe direcția profesională. Curajul de a face acest pas face diferența”, declară Stelian Cirț, managerul Școlii Eurotraining.

Cursuri practice, orientate spre angajabilitate

Toate cursurile sunt acreditate și pun accent pe aplicabilitatea practică, pregătind participanții pentru cerințele reale ale angajatorilor și pentru provocările actuale din mediul profesional. Programele sunt concepute pentru a facilita atât perfecționarea profesională, cât și reconversia în domenii cu cerere ridicată pe piața muncii.

Mesajul campaniei – „Un nou sezon. Un nou pas înainte” – subliniază faptul că dezvoltarea profesională nu ține de vârstă, ci de dorința de evoluție și adaptare continuă.

Despre Școala Eurotraining

Școala EUROTRAINING este un furnizor de formare profesională autorizată, cu centre în vestul țării (Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea), orientat spre dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele actuale ale pieței muncii. Printr-o abordare practică și responsabilă, activitatea sa susține creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea profesională a adulților, în concordanță cu standardele naționale de calificare. Cursurile se finalizează cu obținerea unor certificate (diplome) acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării, având valabilitate permanentă și recunoaștere în Uniunea Europeană.

Informații și înscrieri

Detalii despre cursuri și condițiile de înscriere sunt disponibile pe:

http://www.scoalaeurotraining.ro

officetm@scoalademeserii.ro

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Social

APEL către timișoreni: „Nu mai dați bani cerșetorilor!“

Publicat

pe

Polițiștii locali au continuat, și în această perioadă, acțiunile de descurajare a cerșetoriei pe raza Municipiului Timișoara, prin acțiuni desfășurate zilnic pentru preluarea din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii și predarea lor către centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Pe timpul sezonului rece numărul acestora scade simțitor, în ultima lună 75 de persoane fiind transportate de 197 de ori la centrul social, față de 110, predați  de 294 ori în luna precedentă.

Astfel de cazuri au fost semnalate și de cetățeni care au sesizat, spre exemplu, persoane care apelează la mila publică și persoane fără adăpost care s-au aciuit pe lângă magazine, farmacii, în Parcul Civic, în apropierea Pieței Iosefin, în zona străzii Pictor Ion Zaicu de lângă Parcul Botanic, în apropierea Catedralei Mitropolitane etc. Sosirea sezonului rece pune în dificultate aceste persoane, motiv pentru care Poliția Locală recomandă cetățenilor care le întâlnesc în special pe timp de noapte, când temperaturile sunt mai scăzute, să apeleze serviciul de urgență 112, în vederea preluării lor de către personalul specializat al Ambulanței.

De asemenea, cetățenii pot apela în continuare și Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru preluarea cerșetorilor și oamenilor străzii și predarea lor către centrul social de pe Strada Telegrafului.

„Facem din nou apel către cetățeni să nu le mai ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă“, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite