Absolvenţii care, la data solicitării şomajului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ nu vor mai beneficia de indemnizaţie de şomaj, potrivit modificărilor la Legea şomajului care au intrat în vigoare la 1 ianuarie. De asemenea, sunt schimbări referitoare la acordarea primei de mobilitate de care nu mai pot beneficia persoanele care deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care se angajează sau în localităţile învecinate acesteia.
„Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 se numără faptul că nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate”, potrivit unui comunicat al AJOFM, citat de Agerpres.
Totodată, Legea şomajului prevedea, la articolul 73.1, că absolvenţii de minim 16 ani, înregistraţi la AJOFM, care se încadrează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, cu normă întreagă, pe perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Potrivit noilor modificări, de stimulentele amintite mai sus nu mai beneficiază absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada vacanţelor; absolvenţii care în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului au fost admişi în unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.
Referitor la prima de încadrare, la acelaşi articol 73.1, alineatul (6) modificat precizează că persoanele care beneficiază de primă au dreptul la menţinerea acesteia şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de serviciu şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
O altă modificare este legată de prima de activare şi spune că şomerii înregistraţi la A.J.O.F.M. de cel puţin 30 de zile, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei, neimpozabilă.
Cât priveşte prima de mobilitate, OUG 95/ 2017 stabileşte că printre persoanele care nu mai pot beneficia de primă de mobilitate se numără: persoanele care deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia, precum şi persoanele al căror soţ, a căror soţie, ai căror copii aflaţi în întreţinere (sau orice altă persoană care împreună cu acestea constituie o familie) deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia; persoanele cărora angajatorul sau autorităţile administraţiei publice locale sau centrale le asigură transportul sau le suportă cheltuielile aferente acestuia, în cazul primei de încadrare; persoanele cărora angajatorul sau autorităţile administraţiei publice locale sau centrale le asigură locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente chiriei din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, în cazul primei de instalare.
Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.
Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.
Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.
După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.
Înscrieri
Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.
Probele sunt programate astfel:
23 mai – pentru ciclul primar
24 mai – pentru gimnaziu.
Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.
Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.
Premii pentru elevi
Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:
6 × Locul I: 5.000 lei
6 × Locul II: 4.000 lei
6 × Locul III: 2.500 lei.
În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.
Premii pentru profesori
Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.
Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.
Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.
LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.
Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.
Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.
Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.
Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.
„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.
La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.
Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.AcceptăRefuzădetalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.