Ne găsiți și pe:

Social

Vouchere pentru masă caldă pentru pensionari și elevi. Cine poate beneficia

Publicat

pe

Voucherele pentru masă caldă pentru pensionarii cu pensia minimă și elevi se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.

Toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020.

În ceea ce priveşte voucherele pentru after-school acestea au o valoare de 200 de lei pe lună.

Beneficiarii sunt elevi din clasele 1-4. Aproximativ 300.000 de copii ar urma să intre în acest program pilot care va fi desfăşurat în perioada următoare, după lansarea apelului.

În proiectul pilot sunt incluse 150 de şcoli, stabilite prin Ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Social

Mirela Retegan pornește o nouă campanie pentru copiii din secțiile de oncopediatrie – Ziua Eșarfelor Colorate

Publicat

pe

În 12 Octombrie, Mirela Retegan îi invită pe români să se solidarizeze cu toți copiii din secțiile de oncopediatrie din România.  12 Octombrie devine Ziua Eșarfelor Colorate, ziua în care românii arată că le pasă de copiii care se luptă cu cea mai urâtă boală.

Mirela  Retegan, fondatorul Zurli, i-a luat în ultimii 10 ani sub aripa ei pe Copiii cu Branule, iar acum pornește o nouă campanie dedicată lor.

Tanti Prezentatoarea din Gașca Zurli și-a propus ca până în 12 octombrie să strângă banii necesari pentru achiziția a 1.000 de kituri de toamnă pentru copiii aflați în secțiile de oncopediatrie din țară.

Ne-am propus ca anul acesta să facem din ziua de 12 Octombrie o zi în care prietenii noștri mici, care se luptă cu cea mai grea provocare, să aibă parte de toată atenția noastră. Vrem să le facem bucurii celor peste 1000 de copii care sunt internați în spitalele din România și să le pregătim un kit de toamnă (cu pijamale, papuci, obiecte de igienă personală, cărți, jucării), pe care Gașca Zurli să le ducă în fiecare secție.”, spune Mirela.

În secțiile de oncopediatrie cel mai purtat accesoriu este o eșarfă pe care cei mici o folosesc pentru a-și acoperi capul. În urma tratamentelor, primul care le dispare este zâmbetul de pe față, iar odată cu el și părul. Le rămâne însă speranța, neatinsă de tomografii, radioterapii, tratamente chimio.

În ziua de 12 Octombrie, invităm românii din toate colțurile lumii să poarte o eșarfă colorată, în semn de prietenie cu ei. Invităm orice om, instituție, firmă care dorește să ne sprijine în acest demers, să vină alături de noi.

Nimic nu e prea mult sau prea greu pentru a alina suferința acestor copii. Ei trebuie să știe că nu sunt singuri și că au un rol special în inimile noastre.

Românii sunt buni și cred din toată inima că ziua de 12 Octombrie o să rămână în calendarul acestui an ciudat ca o zi în care am pus inimă de la inimă și am adus zâmbetul pe chipul copiilor bolnavi de cancer și în sufletele familiilor.”, continuă Mirela Retegan, inițiatoarea proiectului.

Ce ice doresc să susțină campania pot dona pe Galantom orice sumă doresc, oricât își permit, oriunde s-ar afla în lume. Oricine poate ajuta la strângerea celor 1.000 de pachete pentru cei mai curajoși copii. Ei sunt cei pentru care copilăria înseamnă doar o nouă tură de citostatice, o nouă serie de perfuzii, injecții și cutii întregi de medicamente, analize zilnice și incertitudini.

Mirela Retegan are în plan mai multe activități dedicate campaniei, pe care promite să le dezvăluie rând pe rând.

Ziua Eșarfelor Colorate este o campanie inițiată de Mirela Retegan și susținută de Fundația Noua Generație.

Citeste mai mult

Social

Târg caritabil. Doi gemeni în vârstă de un an au nevoie de un tratament costisitor

Publicat

pe

Gemenii Mihail şi Galina Ciutac tocmai au împlinit un an de viață însă familia lor este greu încercată. Cei doi micuți suferă de o boală genetică necruțătoare: Amiotrofie Spinală Tip I (SMA-1), o boală care le afectează neuronii motori.

Netratată, boala avansează şi duce la pierderea capacităților motrice, a abilității de a înghiți, de a susține capul sau de a sta în şezut, iar problemele de respirație duc de multe ori la pneumonii. Copiii diagnosticați cu această boală nu supraviețuiesc adesea primilor doi ani de viață fără tratament.

Şansa gemenilor este tratamentul ZOLGESMA, un vaccin care costă 2,1 milioane de dolari. Produs în SUA, el stopează înaintarea bolii iar prin terapii copiii au şansa la o viață normală. În prezent cei doi frați au strâns 12% din suma necesară.

Pentru a-i ajuta în efortul de strânge suma incredibilă de 4,2 milioane de dolari Asociația „Împreună pentru Bubu” alături de voluntari dedicați cauzei organizează în Timișoara un târg caritabil în 4 octombrie, între orele 10:00-18:00 în spatele Casei Tineretului, în locația „În Spatele Casei”, strada Arieş numărul 19.

În cadrul târgului vor fi expuse şi comercializate donații: haine de copii şi adulti, jucării, cărți, pantofi, obiecte de decor, vor fi organizate 5 tombole cu premii atractive pentru părinți şi copii deopotrivă.

Târgul va avea şi momente de divertisment pentru copii: clovni, picturi pe față, picturi pe figuri de gips, iar personajul îndrăgit de copii, Minnie, va fi şi el prezent pentru poze.

Toți banii adunați în urma târgului vor fi donați în speranța de a îi aduce mai aproape pe gemeni de şansa lor la viață.

https://www.facebook.com/events/667162657272404 

Citeste mai mult

Social

A doua sesiune a Bacalaureatului începe luni

Publicat

pe

Ministerul Educaţiei a anunțat că peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de bcalaureat 2020, începând de luni, 24 august.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, după următorul calendar:

  • 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
  • 27 august: Limba şi literatura maternă –  proba E.b)

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate în 5 septembrie.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Ministerul Educaţiei aminteşte că toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC – MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile şi pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite