Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Studenţii din Timişoara, invitaţi să contribuie la modernizarea Complexului Studenţesc

Publicat

pe

“Pune-ți amprenta pe viitorul tău!” este evenimentul la care vă invită miercuri, tinerii liberali, membri ai Cluburilor Studenţeşti Liberale Timiş. Între orele 12-20, pe platoul din faţa Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, sunt aşteptaţi toţi studenţii pentru care Complexul Studenţesc este a doua lor casă, pentru a face propuneri de modernizare a acestui adevărat cartier studenţesc. La eveniment şi-a anunţat participarea şi primarul Nicolae Robu, de la ora 16.30.

“Având în vedere că actuala administraţie locală a desfăşurat ample procese de modernizare a Complexului, CSL Timiş doreşte să ducă mai departe acest demers. Prin această acţiune ne propunem să intermediem comunicarea dintre student şi administraţie. Astfel, miercuri, 20 aprilie, între orele amintite, toţi studenţii sunt aşteptaţi să vină cu propuneri de îmbunătăţire a zonei sau să semnaleze problemele cu care se confruntă”, a precizat Ciprian Trocan, coordonatorul evenimentului.

Studenţii vor scrie pe bileţele propunerile lor, acestea vor fi introduse într-o urnă, iar propunerile studenţilor vor fi apoi înmânate reprezentanţilor administraţiei locale din Timişoara, precum şi reprezentanţilor universităţilor. Pentru ca acţiunea să fie deopotrivă interactivă, dar şi distractivă, tinerii vor avea la dispoziţie un panou, vopsea de diferite culori şi mănuşi, pentru a-şi lăsa amprenta pe pânza special amenajată pentru ei.

“Acţiunea organizată împreună cu colegii mei are scopul de a sprijini şi soluţiona problemele studenţilor, dar şi de a veni cu idei noi de modernizare a Complexului Studenţesc. Îmi doresc ca studenţii să se alăture campaniei noastre şi să conştientizeze că doar având un spirit civic foarte dezvoltat putem contribui la o modernizare şi la o bună funcţionare a societăţii în care trăim”, a adăugat Eugen Grigoroiu, copreşedinte CSL Timiş.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ATENȚIE! Arderea vegetației uscate este strict interzisă

Publicat

pe

Municipalitatea reamintește că arderea vegetației uscate, a resturilor vegetale și a miriștilor este strict interzisă.

În ultima perioadă, acest fenomen a luat amploare, iar focul necontrolat poate avea consecințe grave asupra comunității, inclusiv pierderi de vieți omenești, pagube materiale semnificative și degradarea mediului înconjurător. Incendiile se pot extinde rapid, mai ales în condiții de vânt, reducând vizibilitatea pe drumuri și crescând riscul producerii unor accidente grave.

Totodată, arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă, cu excepția cazurilor în care aceasta este necesară ca măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Nerespectarea legislației constituie contravenție, iar sancțiunile sunt cuprinse între 7.500 lei și 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 lei și 100.000 lei pentru persoane juridice.

Totodată, constituie infracțiune arderea vegetației din zone protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, dacă a fost pusă în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală.

Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.

Citeste mai mult

Locale

Charlie Ottley, operat cu succes la Spitalul Municipal din Timișoara

Publicat

pe

Celebrul realizator de filme documentare în care promovează frumusețile României, Charlie Ottley a fost operat cu succes la Spitalul Municipal din Timișoara.

Britanicul a avut numai cuvinte de laudă pentru personalul medical de la secția Ortopedie cărora le-a transmis mulțumiri pe o rețea de socializare.

„Mii de mulțumiri personalului minunat, medicilor și asistentelor medicale de la Spitalul Municipal Timișoara pentru că au avut atâta grijă de mine astăzi când mi s-au scos o farfurie și cinci șuruburi de la gleznă de la o leziune suferită de filmări sezonul 2 din Flavours of Romania. Merită salarii mai bune și mai mult echipament pentru a salva mai multe vieți. Toți faceți minuni cu ce aveți. Mulțumiri alese lui Adi Lupașcu și echipei sale și conducerii în special Prof. Dr. Sima L și Prof. Dr Flavia Zara! Toți meritați medalii!“, a scris Charlie Ottley.

Britanicul Charlie Ottley a devenit cunoscut și iubit în România după realizarea documentarelor „Wild Carpathia”, „Wild Danube” şi „Flavours of Romania”.

Citeste mai mult

Administrație

Informații urbanistice cu ajutorul AI, lansate de Primăria Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face un pas major în direcția smart city prin lansarea noii platforme GIS – un instrument care oferă timișorenilor informații esențiale despre oraș. Prima aplicație dezvoltată pe platformă este o hartă interactivă cu date despre clădiri, parcări, monumente, date urbanistice și altele. Aplicația este disponibilă la adresa https://harta.primariatm.ro, unde timișorenii pot transmite și feedback pentru eventuale îmbunătățiri.

Prima funcționalitate disponibilă este „Extrasul de Informare Urbanistică” – un document generat instant și gratuit, fără cereri, timpi de așteptare și drumuri la primărie. Astfel, utilizatorii pot introduce o adresă, un număr cadastral sau selecta direct un teren pe hartă, iar AI-ul va genera imediat regulile aplicabile, conform Planului Urbanistic General (PUG) și hotărârilor relevante ale Consiliului Local.

”Această platformă reprezintă o nouă etapă în digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor. Transferăm către AI operațiunile care nu necesită intervenția funcționarilor. Principalul avantaj este eliminarea birocrației inutile și a timpului pierdut la ghișee, oferind în schimb acces instant la informații esențiale despre oraș. Este un exemplu concret despre cum tehnologia ne ajută să construim o administrație mai eficientă și mai accesibilă pentru timișoreni”, spune primarul Dominic Fritz.

Harta interactivă integrează multiple seturi de date din Planul Urbanistic General (PUG), imobilele și clădirile întabulate, rețeaua de parcări Timpark, zonele de protecție urbană, monumentele și siturile istorice, limitele administrative ale UAT Timișoara și Ortofotoplan. Municipalitatea pregătește noi instrumente care vor permite accesarea rapidă a unor servicii direct prin Contul Unic. Printre acestea se numără emiterea de certificate de urbanism, autorizații de construire, avize de spargere. În plus, Registrul Spațiilor Verzi va fi integrat în noua platformă GIS.

Noua platformă GIS a fost realizată de GEODATA SERVICES SRL.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite