Ne găsiți și pe:

Actualitate

Vacanță intersemestrială pentru elevi și preșcolari

Publicat

pe

Elevii şi prescolarii intră vineri în vacanţă, urmând să se întoarcă la cursuri în 12 februarie, când va începe semestrul al doilea. Tot în 12 februarie, elevii de clasa a XII-a încep probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului.

Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura acestui an şcolar, primul semestru se încheie vineri, 2 februarie 2018, când elevii intră în vacanţă, iar semestrul al doilea va începe în 12 februarie şi se va încheia în 15 iunie.

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, va fi între 31 martie şi 10 aprilie, iar vacanţa de vară începe în 16 iunie şi se încheie în 9 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie.

În 12 februarie, când elevii se întorc la şcoală după vacanţa intersemestrială, vor începe şi probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului, iar examenele scrise se vor desfăşura începând din 25 iunie, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai.

Locale

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.

În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.

Circulația se desfășoară astfel:

  • Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
  • Linia 2: Shopping City – Torontal;
  • Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
  • Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
  • Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.

Pentru asigurarea transportului călătorilor:

  • pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
  • pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.

Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite