Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fonduri europene

APIA. Plata cererilor unice va începe în 18 octombrie

Publicat

pe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că, începând cu data de 18 octombrie, va demara campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2021.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăţilor în avans va demara în data de 18 octombrie 2021.

APIA precizează că, până la data de 15 octombrie 2021, vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât agenţia să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată.

”Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze  fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Precizăm că plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”,  anunță APIA.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.

Fonduri europene

Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul

”CONSTRUIREA DE STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE IN COMUNA PECIU NOU, JUDETUL TIMIS”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea a 4 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 801,30 lei, din care finanțarea nerambursabila este 585.801,30 lei
  4. Data începerii proiectului este 02.2023
  5. Data finalizării proiectului este 02.2025
  6. Codul proiectului C10-I1.3-249

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

Citeste mai mult

Fonduri europene

Piste de biciclete în comuna Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul „Realizare piste de biciclete in comuna Peciu Nou, județul Timiș”

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea infrastructurii pentru biciclete pe un traseu cu lungimea totală de 6,48 km (cate 3,24 km pe fiecare parte a străzii), situat pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou, in intravilanul localității Peciu Nou si a 2 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 190.896,86 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.190.896,86 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 06.2024
  6. Codul proiectului C10-I1.4-417

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Fonduri europene

Locuințe pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, prin PNRR, la Peciu Nou

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul:

 „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ in comuna PECIU NOU, județul Timiș”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este de a spori accesul la locuințe de calitate pentru tinerii aflați în dificultate și pentru specialiștii din sănătate și învățământ care oferă astfel de servicii în comunitățile marginalizate și grupurilor vulnerabile. Investiția va consta în construirea de noi locuințe NZEB PLUS pentru tineri – 6.000 MP.
  3. Valoarea totala a proiectului este 907.573,93 lei, din care finanțarea nerambursabila este 27.907.573,93 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 12.2024
  6. Codul proiectului C10-I2-568

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite