Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fonduri europene

APIA plătește în avans Campania 2016, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie

Publicat

pe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va efectua, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, plata în avans aferentă Campaniei 2016, informează agenţia printr-un comunicat.

Astfel, pentru schema de plată unică pe suprafaţă – SAPS, plafonul este de 898,24 milioane euro, cuantumul propus pentru avans fiind de 96,8861 euro/ha, iar pentru schema de plată redistributivă planul este de 94,709 milioane lei, iar avansul de 5 euro/ha pentru nivelul 1 şi de 48,8554 euro/ha pentru nivelul 2.

Pentru Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire) plafonul este de 531,741 milioane euro şi avansul de 57,3714 euro/ha şi pentru schema de plată pentru tinerii fermieri de 15 milioane euro, respectiv 22,8718 euro/ha. Sprijinul cuplat are prevăzut un plafon de 232,779 milioane euro.

Plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2016.

Comunicatul APIA precizează că „potrivit art.1 din Regulamentul (UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafaţă şi legate de animale, precum şi de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce priveşte plăşile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de: ‘(…) până la 70 % în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013’.

De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plăţile directe numai după finalizarea controalelor administrative menţionate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Fonduri europene

FONDURI EUROPENE. 131,18 milioane euro, disponibili pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană, în Regiunea Vest

Publicat

pe

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat astăzi, 13 decembrie 2023, șase noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, prin publicarea Ghidului final al solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană.

131,18 milioane euro vor fi disponibili, prin aceste apeluri, pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană în Regiunea Vest.

Programul Regional Vest promovează creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și finanțează investiții în amenajarea integrată a spațiilor publice urbane, reconversia lor funcțională, acolo unde este cazul, reconfigurarea geometriei stradale și reorganizarea fluxurilor și funcțiunilor acestor zone.

Se vor finanța proiecte pentru redarea spațiilor publice cetățenilor, cum ar fi: amenajarea de piețe și piațete publice, zone pietonale, inclusiv transformarea unor străzi urbane în zone pietonale, spații comune sau de promenadă, noi amenajări în spațiile verzi existente – scuaruri, parcuri și grădini publice, respectiv spații verzi-albastre existente – malurile cursurilor de apă și lacurilor, canale șamd., măsuri pentru asigurarea conexiunilor de circulație nemotorizată – alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști, scări de acces, podețe, pasarele, poduri, etc.

Totodată, pe lista investițiilor finanțabile intră crearea de spații și facilități pentru activități recreative de mici dimensiuni în cartierele rezidențiale, în zonele centrale și istorice dens populate, care nu implică desfășurarea de activități economice – locuri de joacă pentru copii, spații pentru sport și socializare, inclusiv pentru deținătorii de animale de companie etc.

De asemenea, în cadrul acestor apeluri de proiecte sunt eligibile inclusiv renovarea feței urbane a clădirilor publice deținute de autorități și instituții publice locale, inclusiv imobile de patrimoniu, în procent limitat, și activitățile de reconversie în folosul cetățenilor a unor zone sau terenuri degradate, abandonate, nefolosite sau cu funcțiuni neadecvate ori depășite.

Complementar se vor finanța: activități integrate pentru asigurarea securității în spațiile publice regenerate – iluminat public și supraveghere video, facilități wi-fi și acces la soluții digitale; achiziția de mobilier urban – bănci, rastele pentru biciclete și coșuri de gunoi, realizarea de toalete publice, cișmele, fântâni arteziene/ jocuri de apă, pergole, scene mobile, panouri de informare și indicatoare de orientare, amenajări pentru sport, joc și recreere, facilități pentru activități culturale, lucrări de iluminat arhitectural etc.; măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă, nevăzători sau hipoacuzici; acțiuni de protejare a biodiversității.

Pot beneficia de aceste finanțări unitățile administrativ-teritoriale municipii reședință de județ, municipii și orașe din Regiunea Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului, individual sau în parteneriat cu consilii județene, respectiv cu instituții publice de interes local, în cazul în care acestea din urmă dețin clădiri cu funcțiuni publice, pentru activitățile de renovare a feței urbane a imobilelor.

Prin noul ghid publicat s-au lansat șase apeluri de proiecte, cu termen limită de depunere în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, după cum urmează:

patru apeluri competitive, câte unul pentru orașele din fiecare județ – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara (fără cele din ITI Valea Jiului) și Timiș;

două apeluri necompetitive – unul pentru municipiile reședință de județ și celelalte municipii din Regiunea Vest (fără ITI Valea Jiului) și un apel pentru municipiile și orașele din ITI Valea Jiului.

Valoarea minimă a unui proiect va fi de 500.000 de euro, iar cea maximă de 15 milioane de euro în cazul municipiilor reședință de județ, 10 milioane de euro pentru celelalte municipii și 5 milioane de euro pentru orașe. Procentul contribuției proprii a solicitantului este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Administrațiile locale au la dispoziție trei luni pentru a pregăti proiectele, cererile de finanțare în cadrul acestor apeluri putând fi depuse în perioada 13.03.2024, ora 8:00-13.11.2024, ora 8:00.

Ghidul de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană, inclusiv anexele acestuia, pot fi consultate pe site-ul PR Vest, aici.

Citeste mai mult

Fonduri europene

Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul

”CONSTRUIREA DE STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE IN COMUNA PECIU NOU, JUDETUL TIMIS”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea a 4 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 801,30 lei, din care finanțarea nerambursabila este 585.801,30 lei
  4. Data începerii proiectului este 02.2023
  5. Data finalizării proiectului este 02.2025
  6. Codul proiectului C10-I1.3-249

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

Citeste mai mult

Fonduri europene

Piste de biciclete în comuna Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul „Realizare piste de biciclete in comuna Peciu Nou, județul Timiș”

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea infrastructurii pentru biciclete pe un traseu cu lungimea totală de 6,48 km (cate 3,24 km pe fiecare parte a străzii), situat pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou, in intravilanul localității Peciu Nou si a 2 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 190.896,86 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.190.896,86 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 06.2024
  6. Codul proiectului C10-I1.4-417

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite