Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fonduri europene

Fermierii au la dispoziție peste 680 milioane de euro din fonduri europene

Publicat

pe

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide miercuri sesiunile de primire a proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), fondurile nerambursabile disponibile pentru fermierii români totalizând 680,8 milioane de euro.

Potrivit informaţiilor furnizate de AFIR, din suma totală prevăzută pentru aceste 14 submăsuri, circa 53,5 milioane de euro vor fi alocaţi pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) în zona Delta – Dunării.

Astfel, în intervalul 3 mai 2017 – 31 iulie 2017, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsurile „Investiţii în exploataţii agricole”, „Investiţii în exploataţii pomicole”, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”, „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, „Investiţii în exploataţii agricole zona ITI – DD”, „Investiţii în exploataţii pomicole zona ITI – DD”, „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale zona ITI – DD”, „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI – DD”, „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole ITI – DD”.

De asemenea, în perioada 3 mai, ora 9:00 – 31 octombrie, ora 17:00, instituţia lansează şi sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis ”Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole”.
Variantele finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanţarea investiţiilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Potrivit sursei citate, ghidurile sunt valabile pentru sesiunea de primire a proiectelor din anul 2017 pentru investiţii în exploataţii agricole (submăsura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării) şi în exploataţii pomicole (submăsura 4.1a, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării), pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) şi pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării).

Totodată, au fost publicate şi Ghidurile finale pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol (submăsura 9.1) şi în sectorul pomicol (submăsura 9.1a).

Anul trecut, rata de absorbţie a fondurilor europene prin PNDR 2020 s-a apropiat de 10%, ceea ce a reprezentat plăţi efective către beneficiari de aproximativ 767 de milioane de euro în anul 2016, potrivit datelor de bilanţ ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), transmise în luna decembrie.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, destinat dezvoltării agriculturii şi mediului rural din România, cuprinde 15 măsuri de finanţare şi are alocat un buget în valoare de 9,85 miliarde de euro, din care puţin peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar diferenţa din contribuţia naţională.

AGERPRES

Fonduri europene

FONDURI EUROPENE. 131,18 milioane euro, disponibili pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană, în Regiunea Vest

Publicat

pe

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat astăzi, 13 decembrie 2023, șase noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, prin publicarea Ghidului final al solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană.

131,18 milioane euro vor fi disponibili, prin aceste apeluri, pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană în Regiunea Vest.

Programul Regional Vest promovează creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și finanțează investiții în amenajarea integrată a spațiilor publice urbane, reconversia lor funcțională, acolo unde este cazul, reconfigurarea geometriei stradale și reorganizarea fluxurilor și funcțiunilor acestor zone.

Se vor finanța proiecte pentru redarea spațiilor publice cetățenilor, cum ar fi: amenajarea de piețe și piațete publice, zone pietonale, inclusiv transformarea unor străzi urbane în zone pietonale, spații comune sau de promenadă, noi amenajări în spațiile verzi existente – scuaruri, parcuri și grădini publice, respectiv spații verzi-albastre existente – malurile cursurilor de apă și lacurilor, canale șamd., măsuri pentru asigurarea conexiunilor de circulație nemotorizată – alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști, scări de acces, podețe, pasarele, poduri, etc.

Totodată, pe lista investițiilor finanțabile intră crearea de spații și facilități pentru activități recreative de mici dimensiuni în cartierele rezidențiale, în zonele centrale și istorice dens populate, care nu implică desfășurarea de activități economice – locuri de joacă pentru copii, spații pentru sport și socializare, inclusiv pentru deținătorii de animale de companie etc.

De asemenea, în cadrul acestor apeluri de proiecte sunt eligibile inclusiv renovarea feței urbane a clădirilor publice deținute de autorități și instituții publice locale, inclusiv imobile de patrimoniu, în procent limitat, și activitățile de reconversie în folosul cetățenilor a unor zone sau terenuri degradate, abandonate, nefolosite sau cu funcțiuni neadecvate ori depășite.

Complementar se vor finanța: activități integrate pentru asigurarea securității în spațiile publice regenerate – iluminat public și supraveghere video, facilități wi-fi și acces la soluții digitale; achiziția de mobilier urban – bănci, rastele pentru biciclete și coșuri de gunoi, realizarea de toalete publice, cișmele, fântâni arteziene/ jocuri de apă, pergole, scene mobile, panouri de informare și indicatoare de orientare, amenajări pentru sport, joc și recreere, facilități pentru activități culturale, lucrări de iluminat arhitectural etc.; măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă, nevăzători sau hipoacuzici; acțiuni de protejare a biodiversității.

Pot beneficia de aceste finanțări unitățile administrativ-teritoriale municipii reședință de județ, municipii și orașe din Regiunea Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului, individual sau în parteneriat cu consilii județene, respectiv cu instituții publice de interes local, în cazul în care acestea din urmă dețin clădiri cu funcțiuni publice, pentru activitățile de renovare a feței urbane a imobilelor.

Prin noul ghid publicat s-au lansat șase apeluri de proiecte, cu termen limită de depunere în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, după cum urmează:

patru apeluri competitive, câte unul pentru orașele din fiecare județ – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara (fără cele din ITI Valea Jiului) și Timiș;

două apeluri necompetitive – unul pentru municipiile reședință de județ și celelalte municipii din Regiunea Vest (fără ITI Valea Jiului) și un apel pentru municipiile și orașele din ITI Valea Jiului.

Valoarea minimă a unui proiect va fi de 500.000 de euro, iar cea maximă de 15 milioane de euro în cazul municipiilor reședință de județ, 10 milioane de euro pentru celelalte municipii și 5 milioane de euro pentru orașe. Procentul contribuției proprii a solicitantului este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Administrațiile locale au la dispoziție trei luni pentru a pregăti proiectele, cererile de finanțare în cadrul acestor apeluri putând fi depuse în perioada 13.03.2024, ora 8:00-13.11.2024, ora 8:00.

Ghidul de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană, inclusiv anexele acestuia, pot fi consultate pe site-ul PR Vest, aici.

Citeste mai mult

Fonduri europene

Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul

”CONSTRUIREA DE STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE IN COMUNA PECIU NOU, JUDETUL TIMIS”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea a 4 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 801,30 lei, din care finanțarea nerambursabila este 585.801,30 lei
  4. Data începerii proiectului este 02.2023
  5. Data finalizării proiectului este 02.2025
  6. Codul proiectului C10-I1.3-249

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

Citeste mai mult

Fonduri europene

Piste de biciclete în comuna Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul „Realizare piste de biciclete in comuna Peciu Nou, județul Timiș”

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea infrastructurii pentru biciclete pe un traseu cu lungimea totală de 6,48 km (cate 3,24 km pe fiecare parte a străzii), situat pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou, in intravilanul localității Peciu Nou si a 2 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 190.896,86 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.190.896,86 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 06.2024
  6. Codul proiectului C10-I1.4-417

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite