Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Evenimente

Alexandra Mitroi și Voltaj cântă la Timișoara de Ziua Europei. Programul evenimentului

Publicat

pe

Ziua Europei va fi marcată la Timișoara printr-un program artistic din care nu vor lipsi muzica ușoară, teatru și muzica populară.

Evenimentul va avea loc în Piața Libertății și în Piața Sfântul Gheorghe.

PROGRAM
Piaţa Libertăţii :

Deschiderea oficială a manifestării

Ora 12:00 Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

Semnarea statutului reînnoit al  Asociației ,,Corpul Consular Timișoara” de către membrii Asociației și autoritățile publice locale și județene

Ora 13:00 Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale

Ora 13:00 Activități ale Școlii de caricatură Popas Academy

Ora 13:00 – 13:45 Spectacol susţinut de către tineri artişti, program coordonat de către Inspectoratul Şcolar Timiş

Ora 13:45 –  14:00  formaţia Sangre Latina

0ra 13:00 -15:00  Demonstraţii sportive

( Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş)

Ora 17:00  ” Europa suntem noi ”  Parada formaţiilor artistice  pe traseul Piaţa Libertății- Piaţa Victoriei şi retur. Participă Fanfara Big Band, Ansamblul Timișul, Ansamblul Doina Timișului, ansamblurile etniilor (maghiari, germani, sârbi, bulgari).

Ora 17:45  Spectacol folcloric prezentat de către Ansamblul Timișul, ansamblul Doina Timișului şi formaţiile etniilor din Banat

Ora 19:30  Recital Alexandra Mitroi, Voltaj și Kadebostany

Piaţa Sfântul Gheorghe

Ora 13:00  Spectacolul susținut de actori ai Teatrului Merlin

Evenimente

Floriile – ziua care amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim

Publicat

pe

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii.

Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ‘Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului’. Prin aceste cuvinte oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei.

Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omenirii pe care o purta în Sine.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.

Începând cu seara de duminică, în biserici începe săvârşirea slujbelor, numite denii. Acestea evocă toate momentele importante petrecute în viaţa Mântuitorului între ziua Intrării triumfale în Ierusalim şi până la Învierea Sa din morţi. Rememorarea acestor momente triste sunt un prilej de conştientizare a stării noastre de păcat din care putem ieşi doar cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel care s-a răstignit şi a înviat pentru noi.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Citeste mai mult

Evenimente

Nuntă mare la Timișoara. Armin Nicoară s-a însurat cu Claudia Puican

Publicat

pe

Artistul Armin Nicoară s-a căsătorit, marți, cu iubita lui, Claudia Puican, evenimentul având loc într-un local de lux din Timişoara, unde au fost prezenți aproximativ 150 de invitaţi.

Armin Nicoară şi Claudia Puican au avut șapte perechi de nași, printre care cântăreaţa Georgiana Lobonț şi soţul ei Rareş.

„Prima dată am vrut să facem doar cu familia și cu nașii. Eu nu am planificat să fac petrecere, mare chef, dar până la urmă am vorbit cu Georgiana, nașa (n. red. Georgiana Lobonț) și cu Roxana Vașniuc și ne-am adunat în jur de 130 de persoane”, a declarat Armin Nicoară, conform click.ro

Claudia Puican a purtat o rochie simplă, „nu înfoiată sau pompoasă, ceva pe corpul ei o să fie pentru că ea este mai subțirică”.

La petrecerea de după cununia religioasă, petrecăreții au servit berbecuț, porc și pui la rotisor și un bufet cu brânzeturi.

Nunta lui Armin Nicoară a fost perturbată de un echipaj de Poliția deorece vecinii au fost făcut nu mai puțin de patru reclamații pentru tulburarea liniștii publice. Intervenția polițiștilor a avut loc la câteva minute după ce Armin Nicoară și Claudia Puican au spus „da”, iar oamenii legii au decis să le dea un avertisment în urma sesizărilor.

Foto: Facebook

Citeste mai mult

Evenimente

Cea mai mare bătaie cu apă din România, la Timișoara

Publicat

pe

Cea mai mare bătaie cu apă din România va avea loc la Timișoara, în 3 iulie 2021, în Parcul Botanic.

„După această perioadă grea pentru fiecare dintre noi, a venit timpul să ieșim în aer liber și să redevenim copii preț de câteva clipe. Se anunță vreme bună cu multă distracție și evenimente sportive cu premii oferite de sponsorii noștri“, anunță organizatorii.

Evenimentul mai cuprinde muzică, distracție, jocuri pentru copii și concursuri cu premii.

Persoanele care doresc să sponsorizeze acest eveniment sunt invitate să contacteze echipa de organizare. Fiind un eveniment deschis publicului, gratuit,  este nevoie de consumabile – apă, sucuri, înghețată; echipamente – tricouri, ecusoane; sonorizare.

Evenimentul este organizat de echipa Pirvan Team Event`s care se ocupă cu organizarea de evenimente diverse în Timișoara.

Cel mai de succes eveniment organizat a fost Bătaia cu Apă din 1 Iunie 2018, eveniment realizat pentru copii mici și mari care s-au distrat, au cantat și au participat la diverse concursuri amuzante, toate aceastea fiind posibile cu sprijinul sponsorilor.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Ștefan Iulian Cojocnean, multiplu record-man și membru de onoare al Timișoarei.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite