Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Dieta cu cafea, contestată de medicii americani

Publicat

pe

Cafeaua poate ajuta la pierderea în greutate şi la îmbunătăţirea performanţelor intelectuale – este argumentul unui nou regim foarte în vogă în Statele Unite, deşi medicii îl privesc cu scepticism, relatează luni AFP.

„Bulletproof diet” stimulează activitatea creierului, energia, vă face să munciţi mai bine, să fiţi un părinte mai bun, un prieten mai bun şi o persoană mai bună”, promite creatorul său, Dave Asprey. Băutura sa magică, numită „Bulletproof Coffee” (cafea anti-glonţ), este cafea fără micotoxine (ciuperci minuscule care apar în timpul fermentaţiei), la care se adaugă o linguriţă de unt şi câteva picături dintr-un ulei pur.

„O beţi dimineaţa şi imediat nu mai aveţi chef să mâncaţi nimic. Creierul primeşte energie care nu provine din zahăr, foamea dispare şi sunteţi liber”, a declarat pentru AFP Davi Asprey. În plus, „slăbiţi fiindcă metabolismul funcţionează, însă nu mai ronţăiţi nimic între mese”, adaugă americanul ajuns în Canada.
Asprey a avut ideea acestui regim în 2004, în timpul unei călătorii în Tibet când, afectat de altitudine, s-a simţit slăbit până când a încercat un ceai cu unt de iac. Impresionat de efectul energizant al băuturii, a vrut să îl adapteze pentru viaţa occidentală.

În Statele Unite, unde o treime din locuitori sunt obezi, „Bulletproof diet” se bucură de mare succes, fiind adoptat de sportivi sau adepţi ai „biohacking”-ului, mişcare care combină biologia, tehnologia şi alimentaţia pentru îmbunătăţirea capacităţilor fizice şi mentale. Regimul este lăudat şi de câteva celebrităţi, printre care actriţa Shailene Woodley, vedeta din filmul „Divergent”, sau umoristul Jimmy Fallon.

În schimb, experţii în alimentaţie sunt mai critici. „Acest regim poate funcţiona ca orice altă dietă care elimină multe alimente”, arată Amy Schnabel, nutriţionist la spitalul UCLA (Los Angeles).

„Bulletproof diet” propune eliminarea micului dejun, masă considerată adesea de nutriţionişti ca cea mai importantă a zilei. Aceştia recomandă cereale sau pâine, ouă sau produse lactate (proteine), fructe pentru fibre şi vitamine, precum şi o cafea sau un ceai.

Teina şi cafeina sunt stimulente recunoscute, cu unele calităţi diuretice. „Cafeaua ar face pe oricine să se simtă bine. Cafeina ajută la claritatea mentală”, afirmă nutriţionista menţionată. „Dacă apreciaţi că bând o ceaşcă cu această băutură vă face să vă simţiţi bine şi să aveţi o minte foarte clară, este probabil efectul placebo”, adaugă ea.

Asociaţia britanică de dietetică a introdus regimul „Bulletproof” în Top 10 regimuri ale celebrităţilor care trebuie evitate în 2016, considerând că el se bazează pe un principiu de clasificare a alimentelor „în contradicţie cu recomandările pentru sănătate” şi a cărui eficienţă nu a fost dovedită.

Cafeaua cu unt şi ulei a devenit rapid un mini-imperiu dietetic, fiind prezentată într-un best-seller care face în mare parte apologia unei hrane sănătoase (multe proteine, legume verzi, puţine feculente etc.). Un prim magazin s-a deschis în California, în oraşul Santa Monica, iar un site internet comercializează o întreagă gamă de produse mai mult sau mai puţin legate de nutriţie: băutura gata de consum în capsule, „kituri de performanţă” pentru pregătirea acasă, dar şi saltele care induc somnul, veioze de noapte, ecrane zen pentru iPhone etc.

Firma creată de Dave Asprey a strâns 9 milioane de dolari pentru dezvoltarea reţelei sale de magazine de vânzare.

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

STRATEGII. Cum prevenim alterarea stării de sănătate în timpul caniculei

Publicat

pe

Dacă simți că ai mai puțină energie zilele astea, nu greșești cu nimic dacă dai vina pe căldura excesivă.

Căldura extremă nu afectează doar confortul fizic, ci poate avea și consecințe semnificative asupra sănătății mintale. Această realitate devine din ce în ce mai relevantă în contextul schimbărilor climatice globale, care aduc cu sine temperaturi ridicate și perioade prelungite de căldură intensă.

Studiile arată că expunerea prelungită la căldură excesivă poate duce la o serie de efecte negative asupra sănătății mintale, afectând atât persoanele sănătoase, cât și pe cele cu vulnerabilități psihologice preexistente.

Despre impactul căldurii asupra sănătății mintale, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă „Nu ar trebui să ne surprindă felul în care căldura afectează și sănătatea noastră mintală. Majoritatea dintre noi se simt rău când este prea cald, și nu fără motiv. Reacțiile psihologice la temperaturi ridicate pot varia de la stres până la tulburări de anxietate. În momentul în care căldura depăşeşte ceea ce se numeşte în termeni de specialitate indicele de confort, mulţi dintre noi îşi pierd concentrarea, devin stresaţi şi sunt predispuşi la îmbolnăvire mult mai uşor. Consumul de substanțe și alcool crește în aceste perioade. Studiile arată că și agresivitatea și iritabilitatea cresc considerabil o dată cu temperaturile. De asemenea, poate apărea epuizarea generală și confuzia.”

Iată câteva semne care îți arată că ai putea fi afectat de căldură:

Creșterea iritabilității și a stresului: Studiile arată că temperaturile ridicate pot duce la creșteri semnificative ale nivelului de iritabilitate și stres. Acestea pot fi exacerbate și de disconfortul fizic cauzat de căldură, cum ar fi transpirația excesivă și senzația de sufocare în timpul zilelor caniculare.

Insomnie și tulburări de somn: Nopțile calde pot afecta calitatea somnului, conducând la insomnie și oboseală cronică. Lipsa somnului adecvat poate agrava simptomele de anxietate și depresie și poate afecta capacitatea de concentrare și funcționare cognitivă în timpul zilei.

Impactul asupra performanței cognitive: Căldura poate afecta negativ memoria, atenția și timpul de reacție. Persoanele pot simți o scădere în claritatea mentală și o dificultate în efectuarea activităților zilnice care necesită concentrare și procesare rapidă a informațiilor.

Risc crescut de tulburări psihologice: Persoanele cu antecedente de tulburări de anxietate, depresie sau alte condiții psihologice pot fi mai vulnerabile în fața efectelor negative ale căldurii extreme. Temperaturile ridicate pot agrava simptomele existente și pot contribui la apariția unor crize de sănătate mintală.

Strategii pentru a gestiona impactul căldurii asupra sănătății mintale:

Reglarea temperaturii corpului: Poartă haine lejere și de culori deschise, care permit circulația aerului și reflectă razele solare.

Hidratarea corectă: Consumul adecvat de apă este crucial pentru menținerea hidratării și reducerea riscului de complicații asociate cu căldura, cum ar fi amețeli și oboseală excesivă. Evită băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr, care pot agrava deshidratarea.

Planificarea activităților: Încearcă să eviți expunerea prelungită la soare în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și să îți organizezi activitățile exterioare înainte de răsăritul soarelui sau după apus.

„De asemenea, mentinerea unui program regulat de somn si o alimentatie echilibrata contribuie la sustinerea unei stari pozitive si la imbunatatirea rezilientei psihologice. În perioadele de caniculă este important să acordăm atenție în fiecare zi felului în care ne simțim. Este esențial să dedicăm timp activităților care pot contribui semnificativ la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit.  Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot ajuta la calmarea minții și la creșterea rezilienței emoționale.” concluzionează Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Sănătate

Policlinica „Banatul“, parte a complexului medical Regina Maria, inaugurată la Timișoara

Publicat

pe

Noul sediu al Policlinicii „Banatul”, parte a complexului medical Regina Maria a fost inaugurat, joi, în prezența a numeroase oficialități locale și a conducerii rețelei de sănătate.

Noua policlinică dispune de 37 de cabinete medicale, o echipă extinsă de specialiști, 32 de specialități pentru adulți și copii și tehnologii moderne pentru evaluare și diagnostic.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența d-lui Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.

„Este un moment extrem de emoționant pentru toată lumea, deoarece rețeaua de sănătate REGINA MARIA deschide a patra policlinică din Timișoara. Se numește Policlinica  «Banatul» și cu siguranță nu s-ar fi putut deschide fără sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, deoarece suntem într-o clădire deținută de Arhiepiscopie, care este în momentul de față complet refăcută, cu o investiție de multe milioane de euro, făcută de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Aici, 95 de medici oferă în prezent consultații nu doar timișorenilor, ci și celor din Arad, Caransebeș, Lugoj și din toată regiunea. Este un hub regional medical pe șase etaje și este cea mai mare policlinică din vestul țării la ora actuală. Mai mult decât atât, este un moment emoționant deoarece acest parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei este extrem de bun și util pentru timișoreni și pentru zona de vest. Aici ne propunem să îngrijim și persoane care, de obicei, nu-și permit serviciile rețelei de sănătate REGINA MARIA. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Timișoarei, am convenit și cei nevoiași, care au nevoie de servicii medicale, să poată accesa aceste servicii”, a precizat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, cunoscută pentru spitalele sale cu acreditări internaționale, își consolidează expertiza medicală prin această nouă locație.

Aceasta este cea de-a patra locație REGINA MARIA din Timișoara, deservind peste 60.000 de abonați și având în evidență peste 200.000 de timișoreni care au beneficiat de serviciile medicale oferite.

„În regiunea de vest avem un spital multidisciplinar, cu maternitate, policlinici, centre de imagistică, laboratoare, puncte de recoltare și Regina Maria Dentar. În prezent, avem 22 de locații. De fapt, astăzi suntem în fața celei de-a 23-a, dar planul nostru nu se oprește la acest număr. În ultimul an, au trecut pragul policlinicilor noastre peste 200.000 de timișoreni, iar alți 65.000 ne-au accesat pe cale virtuală. Am scanat în centrele noastre de imagistică 58.000 de segmente, iar laboratoarele noastre au procesat peste 1.000.000 de probe. Pentru aceasta, sunt în primul rând recunoscător celor 1.000 de colegi din rețeaua REGINA MARIA din regiunea de vest. Aceasta înseamnă medicii REGINA MARIA, asistenții medicali, infirmierele, personalul administrativ, echipele din recepție, echipele de vânzări și echipele din departamentele de suport.

Policlinica REGINA MARIA Banat înseamnă un spațiu medical de 2800 m², cabinete de consultații, patru cabinete de recoltare, un centru de imagistică dotat cu radiologie digitală, computer tomograf, aparat RMN de rezonanță magnetică nucleară și un laborator regional care include toate compartimentele și departamentele necesare. Și nu în ultimul rând, policlinica înseamnă 100 de medici în 32 de specialități medicale care oferă comunității timișorene servicii medicale de înaltă calitate. Aceasta înseamnă mai mult decât atât: înseamnă peste 2 ani de muncă din partea echipei de proiect care a fost implicată în transformarea unei clădiri emblematice a Timișoarei. Poate unii dintre dumneavoastră știu că aici, în această locație, s-au proiectat hidrocentralele Porțile de Fier I și II, clădirea fiind transformată într-un spațiu medical privat, cea mai mare policlinică privată din această zonă a țării. Pe parcursul acestui proiect au fost implicați mulți colegi și multe echipe”, a spus Mihai Melciu, director regional Regina Maria.

Clădirea aparține Arhiepiscopiei Timișoarei, care colaborează cu Spitalul Regina Maria pentru a oferi servicii medicale de top cetățenilor din Timișoara și județul Timiș.

Citeste mai mult

Sănătate

Conferința de Noua Medicină Germanică, ediția a doua. Evenimentul va avea loc online

Publicat

pe

Vrei să știi cu precizie laser ce activează un organ din corp și cum să interpretăm simptomele?

Orice afecțiune, simptom sau boală are o cauză internă, de natură psihică.

Stresul se descarcă la nivel celular și se transformă într-un Program Biologic Special cu sens.

Fiecărei boli o poți găsi în situații dramatice de viață, în stres, șocuri emoționale, traume nedepășite.

Vestea bună este că există soluții să te vindeci prin înțelegerea conflictelor biologice și prin încheierea lor.

Suntem încântați să anunțăm lansarea celei de-a doua ediții a Conferinței de Noua Medicină Germanică.

Conferință: Noua Medicină Germană În Memoriam Dr. Hamer

Într-o zi specială, pe 17 mai, între orele 17.30 – 21.00, vă invităm să vă alăturați nouă pentru un eveniment ce promite să fie memorabil.

Doctorul Hamer a spus că Noua Medicină Germanică este un dar dumnezeiesc, iar acum avem ocazia să explorăm această paradigmă revoluționară împreună.

Vom dezvălui secretele sistemului NMG, vom explora cele 5 Legi Biologice și vom înțelege mai profund legăturile și semnificația bolilor în organismul nostru.

În cadrul conferinței, vei avea oportunitatea unică să interacționezi cu experți recunoscuți în domeniu, precum Gabi Bădăluță, Andrés Pérez, Gabriela Urs, Mihaela Mîndreci și Paul Costea, – invitat special Dr. Gilbert Renaud.

Înregistrează-te acum pentru a beneficia de toate informațiile valoroase oferite la această conferință!

În cadrul acestor evenimente vom vorbi despre:

Conflictele biologice și emoționale ale bolilor și problemelor de sănătate.

Înțelegem de unde pornesc cancerele, endometrioza, infertilitatea, constipația, diareea, melanoame, limfoame, acneea, rupturi musculare și osoase, crize de fiere, dureri de cap, migrene, căderea parului, disfuncții ale rinichilor, metastaze, și multe alte tematici.

Învățăm să deosebim între simptomele biologice și pericolul biologic pentru a nu manifesta intensitate în boală.

Accesul este gratuit!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite