Ne găsiți și pe:

Fotbal

Intrare liberă pentru copiii cu vârste sub 14 ani la meciul România-Norvegia

Publicat

pe

Meciul din preliminariile EURO 2020 se va disputa pe 15 octombrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45.

În urma numeroaselor solicitări care vizează prelungirea teremenului de înscriere pentru participarea la meciul România – Norvegia, de pe 15 octombrie, de pe Arena Națională, noua data limită pentru trimiterea solicitărilor de access gratuit este 9 octombrie, până la finalul zilei.

Partida România – Norvegia se va desfășura fără spectatori, în urma unei sancțiuni dictate de UEFA. La meci este însă permis accesul GRATUIT al copiilor sub 14 ani, organizați în grupuri, de la unități de învățământ preșcolar și școlar, școli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoțitor la fiecare grup de 10 copii.

FRF le mulțumește instiutuțiilor de învățământ și asociațiilor sportive care au sprijinit dorința copiilor de a-i susține pe tricolorii la meciul cu Norvegia!

CUM TE ÎNSCRII

  • Un reprezentant al conducerii instituției de învățământ, școlii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii și juniori trimite o adresă oficială, cu antet și semnatăla adresa secretariatgeneral@frf.ro până pe 9 octombrie 2019, prin care să manifeste intenția copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci.

CUM INTRI ÎN POSESIA BILETELOR

  • După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare și un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor și însoțitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoțitori. Cu această ocazie, FRF va furniza și toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naționale și organizarea grupurilor pentru acces.

DETALII IMPORTANTE

  • Toți participanții la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare și o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului.
  • Orice responsabilitate legată de transportul copiilor până la stadion, participarea acestora la meci și transportul lor de la stadion după finalul partidei aparține exclusiv însoțitorilor și unității care a încredințat responsabilitatea acestora.
  • Din păcate, data și ora de disputare a partidei nu au fost stabilite de FRF și nici nu pot fi modificate.
  • Pentru orice detalii suplimentare, ne puteți contacta la bilete@frf.ro.

Fotbal

Spania – prima finalistă la Cupa Mondială 2026

Publicat

pe

Naționala Spaniei s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Dallas, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Franţei.

Golurile au fost marcate de Oyarzabal (22-penalti) şi Porro (58).

Spania va juca în finală cu învingătoarea partidei dintre Anglia şi Argentina de miercuri seară.

Spania a mai ajuns în finală şi în 2010, când a câştigat titlul.

Citeste mai mult

Fotbal

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara, în cantonament în Austria

Publicat

pe

Marți, 14 iulie, echipa Politehnica Timișoara va pleca în cantonamentul din Austria, la Monichkirchen, unde va sta 10 zile și va juca 4 partide amicale.

Vor fi 10 zile intense pentru jucătorii lui Dan Alexa, în perioada 14 – 24 iulie, când sunt programate patru partide amicale.

Prima dintre ele va avea loc în 17 iulie, cu Al-Riyadh, echipă de primă ligă din Arabia Saudită.

În 21 iulie, alb-violeții vor avea un test cu Al-Shabab, tot din Arabia Saudită iar la o zi după, în 22 iulie, este programat amicalul de lux cu Lecce, echipă cu un lot de aproximativ 75 de milioane de euro, care evoluează în Serie A.

Ultimul test va fi cel cu Al-Sailiya din Qatar, în 24 iulie, ultima zi a cantonamentului.

Lotul de jucători este următorul:

Portari: Sebastian Micu, Mihai Pînzariu, Luca Ungureanu;

Fundași: Pedro Paul, Aurel Vlaicu, Călin Toma, Cornel Ene, Mihai Dolghi, Andras Huszti, Sebastian Itu;

Mijlocași: Ion Vasluian, Iosif Liviu Rotariu, Ianis Doană, Robert Burlacu-Luca, Romario Benzar, Stephan Drăghici, Andrei Artean, Ovidiu Popescu, Fabian Marincu, Dan Spătaru, Ștefan Ștefanovici, Eric Adam, Robert Dîrlea;

Atacanți: Aurelian Chițu, David Popa, Mihai Bonț, Vlad Morar.

Mircea Petroman

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Fotbal

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală

Publicat

pe

Cele patru meciuri din sferturile Cupei Mondiale au fost stabilite, marți, după finalul partidelor din optimi.

Programul meciurilor din sferturi este:

Joi, 9 iulie

Ora 23.00: Maroc – Franţa (Boston)

Vineri, 10 iulie

Ora 22.00: Spania – Belgia (Los Angeles)

Duminică, 12 iulie

Ora 00.00: Norvegia – Anglia (Miami)

Ora 04.00: Argentina  – Elveţia (Kansas City)

Finala Cupei Mondiale se va desfăşura  în 19 iulie, de la ora 22.00, pe MetLife Stadium din New York.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite