Ambarcațiunile Societății de Transport Public Timișoara vor andoca pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița, urmând să intre în revizie tehnică, începând cu data de 11...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dorel Grădinaru, şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat, el nefiind...
Continuă programele speciale la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei, astfel încât atât cei mari cât și cei mici să se poată bucura de atmosfera specifică...
Primăria Municipiului Timișoara își îmbunătățește serviciile de relații cu cetățenii prin achiziționarea unei centrale de telefonie moderne. Scopul acestei achiziții este de a îmbunătăți comunicarea dintre...
AfiOM – Multiplex Filantropic Timișoara este poate cel mai ambițios proiect social care se adresează tinerilor timișoreni. Aceștia vor fi implicați în activități de dezvoltare personală,...
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat, miercuri, două percheziții domiciliare, în județul Timiș, la două...
Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 9 decembrie, prin care se stabilesc şi noi măsuri „de relaxare”, a...
𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗖𝗿𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 este primul festival dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Atmosfera poveștilor de iarnă reînvie în spațiul generos al Muzeului...
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a transmis o scrisoare deschisă Guvernulului României, Ministerului Sănătăţii şi Prefecturii Municipiului Bucureşti, în care face un...
Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de licitație deschisă pentru elaborarea proiectului tehnic și execuției noului stadion pe structură metalică, care va fi situat în Calea...