Ne găsiți și pe:

Evenimente

Festivalul berii artizanale la Timișoara. Ce specialități se pot consuma

Publicat

pe

Bere roşie, cu ghimbir, miere şi portocole sau bere rusească, cu 12% alcool, sunt doar câteva dintre băuturile care pot fi gustate în cadrul primului festival internaţional de bere artizanală din Timişoara, care are loc în acest sfârşit de săptămână.

Evenimentul dedicat berii artizanale, produsă exclusiv pe cale naturală, fără ajutorul adjuvanţilor chimici, are loc în perioada 17 – 19 august, în Parcul Rozelor din Timişoara. Potrivit organizatorilor, sunt prezenţi la festivalul internaţional patru producători de bere artizanală din străinătate, şase producători din România şi unul de cidru, care prezintă peste 40 de sortimente.

Printre cei prezenţi la eveniment se numără şi o berărie din oraşul Fot, Ungaria, care produce şase tipuri de bere artizanală, printre care şi berea rusească, cu 12% alcool, sau berea cu ghimbir, miere şi portocale.

De asemenea, un producător de bere artizanală din Cluj-Napoca oferă spre vânzare bere roşie, cu 5% alcool.

În cadrul festivalului internaţional de bere artizanală din Timişoara vor avea loc şi mai multe concerte pe scena amplasată în Parcul Rozelor, intrarea fiind liberă.

Program:

SÂMBĂTĂ
16.00 – 18.00 Colin Klix
18.30 – 21.00 K-lu
21.30 – 22.30 Blazzaj

DUMINICĂ
14.00 – 16.00 Who:Ratio
16.00 – 18.00 Angel
18.00 – 20.00 Calibro 45
20.30 – 21.30 Monokrom

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Festivalul Copiilor, de 1 iunie, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara pregătește pentru  ,,Festivalul Copiilor’’ desene pe asfalt, baloane colorate, multe ateliere antrenante, jucării, dulciuri, jocuri şi distracţii în parcuri,  inocenţă,  pictură, prietenii noi, dansuri, plimbări cu barca, urări si felicitări.

De Ziua Copilului se strigă din nou adunarea în cel mai mare parc destinat celor mai mici dintre timișoreni, Parcul Copiilor  „Ion Creangă” . Vor fi fel de fel de activități, de la momente artistice până la momente sportive. Reprezentanții Casei de Cultură a orașului au fost cei care au pus la punct toate detaliile pentru ca sărbătoarea  copiilor să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Marea petrecere de Ziua Internaţională a Copilului din Parcul Copiilor va începe în 31 mai de la ora 14 şi se va întinde până in 1 iunie la ora 20. Pe tot parcursul celor două zilei, copiii se vor bucura de o atmosferă plină de culoare şi veselie, asigurată de unele dintre cele mai îndrăgite personaje din filme şi desene animate, precum Minnie şi Mickey Mouse. În plus, cei mici vor putea să joace câteva dintre cele mai îndrăgite jocuri din toate timpurile, ca şotronul, să îşi facă tatuaje temporare, să se joace cu baloane modelabile, să se admire „dansul” baloanelor de săpun.  Vă aşteptăm cu mic cu mare la ,,Marea petrecere a celor mici”.

Programul pentru 31 mai:
14- Parada Portului Popular ( Piața Unirii, Piaţa Victoriei, Parcul Rozelor, Parcul Copiilor)
15-Ansamblul Voitegeana, Ansamblul Călușarii de la Jebel, Ansamblul Tolvegeana
15.30- Ansamblul Hora Timișului
16.30- Muzică și dansuri populare susținuite de formațiile de copii ale Ansamblului Timișul al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Ansamblul Cununa Timișului, Centrului de  Cultura, Ansamblului ,, Mladost’’’și ai Ansamblului  ,,Eszterlanc’’

Programul pentru 1 Iunie  Parcul Copiilor:
Scena:
9.40- Anne Dance Studio
10-Ursul păcalit de vulpe- Teatrul Merlin
11- Dans cu Magnum și Suzane Dance
12-The Dancers-Şcoala de balet Alexandra Coca
13- ,,Ne antrenăm’’ cu Nextfit
14- Albă ca Zapada și mai mulţi pitici- Degetu’ Mic
15-Minisceneta ,,Prietenia’’, dezbatere, discurs- Vip Club Jr
15.30- Mini Mini Reflex
16- Zumba Party cu Nextfit
16.30- Şcoala de balet ,,Denisse’’
17-  Dance with Francesca
17.20- Club Darinur
17.30- Antrenament distractiv cu Nextfit
18.30- Cromatik Voice
19.30- Incubatorul de Arta
20.15- Ana Moldovan
20.30- Andra Gogan

Activitățile desfășurate  pe tot parcursul zilei  de 1 iunie în Parcul Copiilor:
–  Plimbări de agrement pentru copii cu ATV-ul și barca, organizate de Formațiunea Salvo
–  Atelier Teatrul Merlin
–  Ateliere de pictură, modelaj, colaje şi grafică susținute de Palatul Copiilor
–  Atelier ,, Culoarea Copilăriei’’
–  Atelier ,, Povestea firelor colorate’’
–  Atelier sustinut de Vip Club
–  Atelier,, Happy Education’’
–  Pictură pe fată cu  Anca Basarab
–  Atelier ,,Paradisul Copiilor’’
–  Atelier de pictură pe ceramică
– ,,Mega distracţie în lumea Super Eroilor’’, activitate susținută de Haziliţii.
–  Atelier Creativ cu baloane uriașe de săpun

Accesul la Grădina Zologică Timişoara va fi gratuit în 1 iunie, așa că așteptăm copiii la multe activități antrenante. Vă reamintim că programul de vizitare este zilnic între orele 10-20, cu excepţia zilei de luni a fiecărei săptămâni.

Activităţile desfăşurate  pe tot parcursul zilei  de 1 iunie în Grădina Zoologică:

–  Jocuri interactive Enter Game
–  Atelier ,,Leul curajos’’ organizat de Little People
–  Atelier ,, Paradisul Copiilor”

În caz de vreme nefavorabilă, acţiunile programate se anulează.

Citeste mai mult

Evenimente

Festivalul „24 de ore de teatru“, la Timișoara. Programul spectacolelor

Publicat

pe

Ca în fiecare an, de Ziua Internaţională a Teatrului, Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timișoara organizează festivalul „24 DE ORE DE TEATRU”. 

Festivalul începe vineri seara, în 29 martie, la ora 18, cu CivicTalk #4 – Civismul în teatru, parte a proiectului Asociației Diogene – CIVICULTURA, o discuție despre promovarea valorilor civice prin spectacolele de teatru, despre folosirea teatrului ca platformă civică, ca rezistență politică etc. cu câțiva invitați din domeniu (Victor Dragoș – Basca/Solidart, Mădălina Ghițescu – actriță, Claudiu Fălămaș – actor la BIS Sibiu, Claudiu Mesaroș – Filosofie, Universitatea de Vest) în sala de spectacol a Teatrului Thespis.

Urmează apoi 13 spectacole proprii și unul invitat de la BIS Teatru Sibiu, cu Claudiu ”Charlie” Fălămaș (ora 22.00). Festivalul include și audiții și vizionări de spectacole celebre, în pauzele dintre spectacole. Ediția din acest an este Budget Free, din motive cunoscute. Noroc că avem multe spectacole .

De Ziua Mondială a Teatrului, miercuri, 27 martie, la ora 20.00, Teatrul Studențesc Thespis readuce pe scenă spectacolul „Autoportret absurd de țară”, textul fiind bazat pe articole omagiale pentru slava dictatorului Nicolae Ceaușescu și scrisori trimise la radio ‘Europa Liberă’, supapa dizidenților din acele vremuri și a românului disperat care asculta radioul în surdină, de frica vecinilor posibil turnători.

Toate spectacolele se desfășoară în studioul 202 ”Diogene Bihoi”, de la Casa Studenților, Bv. Regele Carol I, nr. 9, intrarea fiind, precum (sperăm încă!) gândirea, LIBERĂ! La mulți ani Teatrului!

Program 24 DE ORE DE TEATRU – ediția XVII
Vineri, 29 martie

18.00 CivicTalk #4 – dialog despre Civismul prin teatru
20.00 Dumnezeu de Woody Allen
21.30 Farmacia de Salahhè
22.00 CTRL+ALT+DEL (Disambiguation) performance Claudiu Fălămaș (Bis Teatru Sibiu)
23.00 De ce eu – Povestea unui viol după William Mastrosimone

Sâmbătă, 30 martie
00.00 Iubirea e un lucru foarte mare după Ion Băieșu
01.00 Eh, Joe? după Samuel Beckett
02.00 Sigur nu Godot după Matei Vișniec
03.00 Proiecții spectacole
09.00 Desene animate
11.00 Atelier de improvizație
13.00 Pescărușul după A.P. Cehov
15.00 Măicuța Maria Ignatius explică totul de Cristopher Durang
16.00 Comando către moarte de Alfonso Sastre
17.00 Mir de Victor Drăgan și Flaviu Suhastru
18.00 Douăzecișinouă de Salahhè
19.00 Autoportret absurd de țară de Moni Karman după scrisorile către Radio Europa Liberă
20.00 7 vieți fără tine spectacol de teatru-dans de Andra Duțeanu/Lavinia Oprescu-Stoia

Citeste mai mult

Evenimente

Ora Pământului, la Timișoara. Ce evenimente se vor organiza

Publicat

pe

Municipiul Timişoara, „CAPITALA EARTH HOUR ROMÂNIA” în anul 2013, sărbătoreşte Ora Pământului sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 20.30-21.30.

Pentru a marca Ora Pământului 2019, municipalitatea timişoreană, prin Casa de Cultură a Municipiului, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Societatea Română pentru Astronomie Culturală, organizează în Piaţa Unirii cu începere de la orele 20.00, o diversitate de evenimente.

Astfel, la ora 20.00, vor fi montate telescoape astronomice prin care vizitatorii vor putea observa bolta cerească.

Între orele 20,30 și 21.30 vor fi prezente  coruri de copii din cadrul programului național Cantus Mundi, iar de la orele 21,30, Amaris Agni  vor sustine spectacolul “IELELE NOPŢII “,un moment artistic ce va îmbina dansul cu focul.

Earth Hour a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007. Peste 2,2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite