Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

El Camino – al treilea mare pelerinaj din lume după Ierusalim și Roma

Publicat

pe

El Camino, adică „drumul” sau „calea”, în limba spaniolă, se așterne direct sub Calea Lactee. Acesta are aproximativ 900 km și începe în Franța, din Saint-Jean-Pied-de-Port, traversează Pirineii, traversează Spania de la Est la Vest până când ajunge la o superbă și vestită catedrală, numită Santiago de Compostela, unde sunt îngropate rămășițele pământești ale Sfântului Iacob.

Acest traseu atrage anual 150 000 de pelerini și aproape 3 milioane de turiști, numărul acestora fiind în continuă creștere. Motivațiile lor sunt diferite: natura, cultura, întâlnirile, aventura, provocarea fizica și redescoperirea bucuriilor simple.

Media numărului românilor care participă la acest pelerinaj este de 40-50 anual. Se consideră că numărul este atât de mic din cauza faptului că sunt puțini aceia care au aflat de existența lui.

Unul dintre românii care au parcurs deja “El Camino” este profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul Purna Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA. Aceasta afirmă că fiecare om ar trebui să parcurgă acest drum iniţiatic cel puţin o data în viaţă, deoarece va primi răspunsuri la unele dintre cele mai profunde întrebări despre viaţă şi despre cine suntem cu adevărat.
 
“Am simţit o chemare puternică, trebuia să fac asta”

Profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa aminteşte că atunci când s-a decis să parcurgă El Camino, s-a trezit brusc într-o noapte şi a simţit o chemare puternică că trebuia să facă acest lucru. „Vocea” a fost atât de puternică încât a doua zi a început pregătirile pentru călătoria iniţiatică. “Experienţa m-a învăţat că, dacă plec de acasă, trebuie să încui uşa şi să îmi planific încotro merg, ce rute aleg, ce îmi doresc să obţin de la acea călătorie. În cazul El Camino, toate principiile mele de viaţă s-au întors pe dos. Ştiam că trebuie s-o fac, deoarece o revelaţia urma să apară în viaţa mea, iar scopul era clar: acela de a petrece, ca în fiecare an, timp cu mine însămi, în care să mă descopăr, să învăţ lucruri noi şi, de ce nu, să lărgesc cercul meu de confort. Asta cu atât mai mult cu cât, cei apropiaţi, care mă cunoşteau, încercau să mă oprească, din „spirit de protecţie” pentru efortul pe care urma să îl fac. Ştiam clar că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără Voia Divină, aşa că m-am abandonat călătoriei şi … am început să experimentez. Spre deosebire de alte exerciţii de viaţa în care avem tendinţa să ne răzgândim, în acest caz eram de neclintit. Trebuia să parcurg acest drum”, aminteşte Dana Ţupa.
 
De ce trebuie să facem această călătorie cel puţin o data în viaţă?

Se spune că atunci când parcurgi El Camino, nu vei simţi singurătatea, deoarece este încărcat cu energia pelerinilor de multe sute de ani, iar în orice moment al călătoriei vei simţi prezenţe trecute şi viitoare. “Este printre foarte puţinele puncte energetice de pe Planetă, altul fiind Triunghiul Bermudelor şi, da, într-adevăr, este străbătut de urme energetice ale trecutului şi viitorului. Practic, exact cum am auzit şi în multe legende şi am văzut în mai multe filme SF, precum experienţele din interiorul Triunghiului Bermudelor, există momente pe care mintea noastră subconştientă le percepe ca unirea dintre trecut, prezent şi viitor”, declară profesorul Dana Ţupa.

Totodată, profesorul de yoga afirmă că, din punctul său de vedere, traseul poate fi împărţit în trei mari etape – etapa fizică, etapa minţii şi etapa sufletului.

Etapa fizică. Se întinde, de regulă, de la St. Jean Pied de Port (Franţa) până la meseta (câmpii de zeci de kilometri). Este faza în care pelerinul se confruntă cu propriile limite fizice, dureri musculare şi de articulaţii şi îşi aduce aminte de anumite părţi ale corpului despre care uitase că există. “A fost partea în care am învăţat cum să-mi ascult corpul în mişcare, să îl înţeleg şi mai ales să folosesc şi să dozez cu inteligenţă resursele proprii. O consider etapa pregătitoare, temelia sau baza întregii călătorii”, poveşteste Dana Ţupa.

Etapa minţii. Se întinde pe toată meseta (zona de câmpie), iar pelerinul se confruntă aproape într-un mod brutal cu limitările sociale asupra minţii “maimuţă”, care se agaţă cu disperare de noi subiecte, imagini sau sunete. “Totul este atât de plictisitor în aceste meseta, încât aveam ca alternative, fie să găsesc o companie și să continui sporovăiala minții și a limbii, fie să ascult muzică de meditație, fie să rămân în tăcere, observând jocul minții şi căutând liniștea. Am ales ultima variantă, astfel că fiecare pas îl făceam atentă la respirația, care-și urma cursul etern, neuitând să mă abandonez pe cât posibil clipă de clipă Universului, Infinitului. Pe măsură ce lăsam gândurile să vină și să plece, fără a le da curs, mintea intra într-o stare de liniște, simțind mai intens ceea ce se petrecea în jurul meu. Era aidoma unei stări hipnotice, în care mintea cuprindea mai mult şi mai mult decât era obișnuită, într-o claritate de cristal. Nu credeam vreodată că voi putea spune că plictisitoarele mesetas sunt de fapt atât de frumoase. Aici am înțeles încă o data că oamenii se plictisesc de fapt cu ei înșiși, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care caută companie. Odată ce reușești să liniștești mintea, poți crea, proiecta, sau vizualiza cu succes tot ceea ce dorești să obții, poți simți pe deplin o pace și o liniște dătătoare de energie și de viață”, aminteşte Dana Ţupa.

Etapa sufletului. Este faza în care liniștea minții se transformă în pacea sufletului. “O stare de sfințenie și de sacru se resimțea în tot ce mă înconjura, natura însăși rămânea încremenită de uimire și de respect pentru atâta măreție câtă se revărsa peste acele locuri. Mă regăseam mică și plină de uimire în tot ceea ce mă înconjura, eram aidoma unui copil care se uită cu o curiozitate nesfârșită la VIAȚA ce palpita în jurul meu, parcă altfel decât o văzusem până atunci. Cu cât rămâneam mai mult în pace și în liniște, cu atât reușeam să mă adâncesc în mine și să simt mai multă recunoștință pentru ceea ce fremăta cu ardoare în adâncul tainic al inimii, părticică unică pe care fiecare o purtăm cu noi.

Constatam cu uimire cum pașii mei se încetineau din ce în ce mai mult, simțind nevoia să am un ritm aparte de ceilalți, în care să mă bucur de fiecare fărâmă de drum, să respir lumina Soarelui și să mă odihnesc în brațele naturii. De multe ori realizam că nu știu unde sunt pe acel drum, nu aveam noțiunea timpului, deși ceasul îmi era la mână. În această fază am simţit cum însuşi drumul (El Camino) mi-a dăruit un tovarăş de … drum devotat, ce m-a însoțit cu o înțelegere deplină, oferindu-mi ajutorul tăcut, dăruindu-mi liniștea, spaţiul și confortul necesar meditației, introspecției. Eram recunoscătoare Universului pentru acest dar, întrucât nu mai aveam grija drumului și nici nu mai trebuia să fiu atentă la semnele îndrumătoare către destinația zilei”, conchide Dana Ţupa.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici

Publicat

pe

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună la 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au suferit martirajul la Roma.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi ai mai multor aşezăminte filantropice, sociale şi ai penitenciarelor.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel că „rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Această sărbătoare ne atrage atenţia asupra unui aspect al tainei Bisericii, şi anume asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni. În această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, arătându-ne faptele acestor Apostoli, despre care ne vorbesc Sfânta Scriptură şi Tradiţia Ortodoxă.

Tradiții și superstiții

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Apar licuricii Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) Sțnpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Drăgaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Mai multe rugăciuni și fapte bune

Publicat

pe

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2025 va avea o durată de 13 zile, începând cu data de luni, 16 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Anul acesta începe în mod clasic, luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai se aplică reguli excepționale pentru a asigura o durată minimă de post.

Sărbătoarea celor doi mari Apostoli, Petru și Pavel, este precedată de post pentru a fi cinstit cum se cuvine rolul major pe care ei l-au avut în răspândirea creștinismului.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 13 zile de post, 6 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite