Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

El Camino – al treilea mare pelerinaj din lume după Ierusalim și Roma

Publicat

pe

El Camino, adică „drumul” sau „calea”, în limba spaniolă, se așterne direct sub Calea Lactee. Acesta are aproximativ 900 km și începe în Franța, din Saint-Jean-Pied-de-Port, traversează Pirineii, traversează Spania de la Est la Vest până când ajunge la o superbă și vestită catedrală, numită Santiago de Compostela, unde sunt îngropate rămășițele pământești ale Sfântului Iacob.

Acest traseu atrage anual 150 000 de pelerini și aproape 3 milioane de turiști, numărul acestora fiind în continuă creștere. Motivațiile lor sunt diferite: natura, cultura, întâlnirile, aventura, provocarea fizica și redescoperirea bucuriilor simple.

Media numărului românilor care participă la acest pelerinaj este de 40-50 anual. Se consideră că numărul este atât de mic din cauza faptului că sunt puțini aceia care au aflat de existența lui.

Unul dintre românii care au parcurs deja “El Camino” este profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul Purna Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA. Aceasta afirmă că fiecare om ar trebui să parcurgă acest drum iniţiatic cel puţin o data în viaţă, deoarece va primi răspunsuri la unele dintre cele mai profunde întrebări despre viaţă şi despre cine suntem cu adevărat.
 
“Am simţit o chemare puternică, trebuia să fac asta”

Profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa aminteşte că atunci când s-a decis să parcurgă El Camino, s-a trezit brusc într-o noapte şi a simţit o chemare puternică că trebuia să facă acest lucru. „Vocea” a fost atât de puternică încât a doua zi a început pregătirile pentru călătoria iniţiatică. “Experienţa m-a învăţat că, dacă plec de acasă, trebuie să încui uşa şi să îmi planific încotro merg, ce rute aleg, ce îmi doresc să obţin de la acea călătorie. În cazul El Camino, toate principiile mele de viaţă s-au întors pe dos. Ştiam că trebuie s-o fac, deoarece o revelaţia urma să apară în viaţa mea, iar scopul era clar: acela de a petrece, ca în fiecare an, timp cu mine însămi, în care să mă descopăr, să învăţ lucruri noi şi, de ce nu, să lărgesc cercul meu de confort. Asta cu atât mai mult cu cât, cei apropiaţi, care mă cunoşteau, încercau să mă oprească, din „spirit de protecţie” pentru efortul pe care urma să îl fac. Ştiam clar că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără Voia Divină, aşa că m-am abandonat călătoriei şi … am început să experimentez. Spre deosebire de alte exerciţii de viaţa în care avem tendinţa să ne răzgândim, în acest caz eram de neclintit. Trebuia să parcurg acest drum”, aminteşte Dana Ţupa.
 
De ce trebuie să facem această călătorie cel puţin o data în viaţă?

Se spune că atunci când parcurgi El Camino, nu vei simţi singurătatea, deoarece este încărcat cu energia pelerinilor de multe sute de ani, iar în orice moment al călătoriei vei simţi prezenţe trecute şi viitoare. “Este printre foarte puţinele puncte energetice de pe Planetă, altul fiind Triunghiul Bermudelor şi, da, într-adevăr, este străbătut de urme energetice ale trecutului şi viitorului. Practic, exact cum am auzit şi în multe legende şi am văzut în mai multe filme SF, precum experienţele din interiorul Triunghiului Bermudelor, există momente pe care mintea noastră subconştientă le percepe ca unirea dintre trecut, prezent şi viitor”, declară profesorul Dana Ţupa.

Totodată, profesorul de yoga afirmă că, din punctul său de vedere, traseul poate fi împărţit în trei mari etape – etapa fizică, etapa minţii şi etapa sufletului.

Etapa fizică. Se întinde, de regulă, de la St. Jean Pied de Port (Franţa) până la meseta (câmpii de zeci de kilometri). Este faza în care pelerinul se confruntă cu propriile limite fizice, dureri musculare şi de articulaţii şi îşi aduce aminte de anumite părţi ale corpului despre care uitase că există. “A fost partea în care am învăţat cum să-mi ascult corpul în mişcare, să îl înţeleg şi mai ales să folosesc şi să dozez cu inteligenţă resursele proprii. O consider etapa pregătitoare, temelia sau baza întregii călătorii”, poveşteste Dana Ţupa.

Etapa minţii. Se întinde pe toată meseta (zona de câmpie), iar pelerinul se confruntă aproape într-un mod brutal cu limitările sociale asupra minţii “maimuţă”, care se agaţă cu disperare de noi subiecte, imagini sau sunete. “Totul este atât de plictisitor în aceste meseta, încât aveam ca alternative, fie să găsesc o companie și să continui sporovăiala minții și a limbii, fie să ascult muzică de meditație, fie să rămân în tăcere, observând jocul minții şi căutând liniștea. Am ales ultima variantă, astfel că fiecare pas îl făceam atentă la respirația, care-și urma cursul etern, neuitând să mă abandonez pe cât posibil clipă de clipă Universului, Infinitului. Pe măsură ce lăsam gândurile să vină și să plece, fără a le da curs, mintea intra într-o stare de liniște, simțind mai intens ceea ce se petrecea în jurul meu. Era aidoma unei stări hipnotice, în care mintea cuprindea mai mult şi mai mult decât era obișnuită, într-o claritate de cristal. Nu credeam vreodată că voi putea spune că plictisitoarele mesetas sunt de fapt atât de frumoase. Aici am înțeles încă o data că oamenii se plictisesc de fapt cu ei înșiși, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care caută companie. Odată ce reușești să liniștești mintea, poți crea, proiecta, sau vizualiza cu succes tot ceea ce dorești să obții, poți simți pe deplin o pace și o liniște dătătoare de energie și de viață”, aminteşte Dana Ţupa.

Etapa sufletului. Este faza în care liniștea minții se transformă în pacea sufletului. “O stare de sfințenie și de sacru se resimțea în tot ce mă înconjura, natura însăși rămânea încremenită de uimire și de respect pentru atâta măreție câtă se revărsa peste acele locuri. Mă regăseam mică și plină de uimire în tot ceea ce mă înconjura, eram aidoma unui copil care se uită cu o curiozitate nesfârșită la VIAȚA ce palpita în jurul meu, parcă altfel decât o văzusem până atunci. Cu cât rămâneam mai mult în pace și în liniște, cu atât reușeam să mă adâncesc în mine și să simt mai multă recunoștință pentru ceea ce fremăta cu ardoare în adâncul tainic al inimii, părticică unică pe care fiecare o purtăm cu noi.

Constatam cu uimire cum pașii mei se încetineau din ce în ce mai mult, simțind nevoia să am un ritm aparte de ceilalți, în care să mă bucur de fiecare fărâmă de drum, să respir lumina Soarelui și să mă odihnesc în brațele naturii. De multe ori realizam că nu știu unde sunt pe acel drum, nu aveam noțiunea timpului, deși ceasul îmi era la mână. În această fază am simţit cum însuşi drumul (El Camino) mi-a dăruit un tovarăş de … drum devotat, ce m-a însoțit cu o înțelegere deplină, oferindu-mi ajutorul tăcut, dăruindu-mi liniștea, spaţiul și confortul necesar meditației, introspecției. Eram recunoscătoare Universului pentru acest dar, întrucât nu mai aveam grija drumului și nici nu mai trebuia să fiu atentă la semnele îndrumătoare către destinația zilei”, conchide Dana Ţupa.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Sfântul Ioan cel Nou de la Partoș – Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

pe

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Aici, slujbele vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor debuta în ajunul sărbătorii, duminică, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până marți, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

DUMINICĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Priveghere – Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

LUNI, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie și concertul Corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

MARȚI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie

16:00 – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Post și rugăciune pentru creștinii ortodocși

Publicat

pe

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este a doua mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox al lunii septembrie, cade în 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit mâine, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de luni, 14 septembrie, ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci, în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și de moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul sărbătorii de mâine Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Tradiții și superstiții

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror  miez se aseamănă cu crucea.

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând că rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare.

Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine sa culegi calinele, pentru că, în acest caz,  se spune că va fi o noapte geroasă.Ziua Crucii vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Nașterea Maicii Domnului – prima sărbătoare din noul an bisericesc

Publicat

pe

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite