Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Să rămânem tari în credința primită prin Evanghelie de la Părinții Bisericii lui Hristos“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.”   (Luca 2, 10)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Aceste cuvinte au fost rostite de un înger păstorilor din Betleem, care erau de strajă noaptea, împrejurul turmei lor (cf. Luca 2, 8). De unde teama și frica păstorilor care erau oameni pașnici și blânzi, precum turmele lor de oi? Nu venise la ei un tâlhar să le facă vreo pagubă, venise un înger de Sus, din înaltul cerului „și slava Domnului a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9).

Iată care a fost starea acestor păstori la întâlnirea cu un înger și la vederea slavei lui Dumnezeu. Nu la Templu se arată slava lui Dumnezeu, ci în câmp, păstorilor. Și astfel Peștera din Betleem devine Noul Templu al lui Hristos și tron Îi va fi ieslea.

Păstorii văd alături de îngerul care le-a adus vestea Nașterii Mântuitorului mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) Această pace adusă de oastea cerească va cuprinde inimile păstorilor, le va alunga teama și ei se vor îndrepta spre Noul Templu, Peștera, unde Îl vor afla pe Cel vestit de înger, pe Iisus Hristos Domnul.

Slava lui Dumnezeu nu aduce frică, ci binecuvântare și pace. Slava lui Dumnezeu îi va întări și ei vor fi primii pământeni care au văzut aievea plinirea profețiilor din Vechiul Testament.

Iată la ce inimi a bătut Hristos când a venit în lume: la inimi smerite ca a Fecioarei Maria și ale păstorilor. Hristos Își întemeiază noua Sa Împărăție aici, pe pământ, pe temelia smereniei. Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei Maria: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30). Răspunsul Preacuratei a fost: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38) Atât Preasfânta Fecioară cât și păstorii primesc cele vestite lor și cred în cuvântul îngerului.

Dar cine oare pune început smereniei? Însuși Fiul lui Dumnezeu Care coboară pe cel mai umil tron: ieslea din Peștera Betleemului. Ce împărat I-ar fi oferit tronul său lui Hristos? Niciunul. Celor smeriți a venit Hristos să le ofere dar: iubirea Sa și un loc în Patria Cerească.

Pentru Irod cel Mare, Hristos va rămâne Negăsitul.

Bucurați-vă azi toți cei care L-ați găsit în ieslea din Peștera Betleemului pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat!

Iubiți frați, Părintele Dumitru Stăniloae ne-a lăsat scrise aceste cuvinte: „Prin întruparea Sa ca Om, Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu” (Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, pag. 30). Vedem că în fața unui înger, atât Fecioara Maria cât și păstorii au fost cuprinși de teamă, însă, în fața Fiului lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime Întrupat, nu le-a fost teamă. Nu avem nicio mențiune că păstorii ar fi fost cuprinși de teamă când au intrat în Peșteră și au văzut Pruncul și pe Mama Lui. De asemenea magii, când au ajuns la Betleem, „s-au închinat Lui” (Matei 2, 11). Iată, prin Întruparea Sa, Hristos face să dispară teama de Dumnezeu.

Fraților, să nu vă fie teamă de iubirea lui Dumnezeu! Lui Satan și îngerilor lui să le fie teamă de Hristos, nu nouă, celor botezați în numele Sfintei Treimi, căci pentru noi a venit Hristos azi în lume: să ne ridice din robia morții.

Prin învățătura Sa, Hristos a făcut din pescari apostoli și din păgâni, mucenici. Veți zice: Din noi ce va face? De vom împlini Sfânta Sa Evanghelie, va să ne facă sfinți pentru Împărăția Cerurilor.

Praznicul de astăzi ne pune în față Întruparea Iubirii lui Dumnezeu și Jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Iubiți credincioși,

Îngerul le descoperă păstorilor adevărata identitate dumnezeiască a Pruncului Ce S-a născut: „Că vi S-a născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Ei cred și așa Îl vor mărturisi oamenilor: „Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre Acest Copil” (Luca 2, 17).

Câți vor fi crezut în cuvintele spuse de păstori? Nu știm, dar cu certitudine că Fecioara Maria a crezut ce i-a spus Îngerul, căci zice Sfântul Luca: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19). N-au crezut fiii lui Israel în cuvintele profeților, în cele ale îngerilor, ale păstorilor și nici în cuvintele lui Hristos. A întemeiat Hristos o Biserică plină de Martiri și Sfinți, o Biserică în care ne-am născut și noi prin botez. Cât mai crede lumea azi în Evanghelia lui Hristos? Nu cumva se îndreptă spre niște ideologii care promit automântuirea?

Drept-măritori creştini,

Să rămânem tari în credința primită prin Evanghelie de la Părinții Bisericii lui Hristos. Să rămânem frați în Hristos cu păstorii și cu toți cei care în smerenie trăiesc Evanghelia lui Hristos.

Nu vă temeți de iubirea lui Dumnezeu și să nu vă rușinați de Cel mai fidel Prieten al nostru, Hristos: Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9, 26).

Frați creștini,

Praznicul de astăzi dă sens vieții noastre în istorie. Creștinismul îl întoarce pe om la Creatorul nostru Care nu dorește să călătorim în această viață către nicăieri. Creștinism înseamnă întoarcere, trezire și iubire. Hristos ne spune să ne întoarcem la El pe cărarea stelelor, pe cărarea pe care au călătorit magii conduși de stea, de lumină. Hristos ne-a lăsat și nouă Evanghelia Sa, care este o stea ce luminează calea celor care Îl caută pe El și călătoresc spre Cer.

Omul, aici, pe pământ, se vremuiește, pregătindu-se pentru lumea cea desăvârșită și neveștejită. Să nu refuzăm ziua de mâine, căci Dumnezeu l-a rânduit pe om să rostuiască pământul.

Timpul se odihnește în noi, el nu are port, el poate ancora doar în veșnicie.

Omul este un suspin al maicii sale și-l naște pentru veșnicie.

O, fericite mame ale suspinelor, mame de martiri și sfinți, binecuvântarea cerului să fie peste voi!

Ochii mamei sunt două izvoare care nu seacă niciodată.

Mama, izvor de lacrimi și de iubire!

Iubiți credincioși,

Să fim ca luceafărul de dimineață, blânde candele în lumea pe care întunericul păcatului vrea s-o cuprindă.

Iubiți frați care sunteți în suferință, rog pe Bunul Dumnezeu să vă aducă mângâiere la acest Praznic și să vă întărească să vă puteți duce cu nădejde crucea suferinței. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde” (Romani 5, 3-4). Rămâneți în această nădejde, cu ea să vă mângâiați în suferință și în necazuri. Cu ea să vă legați de Biserica lui Hristos: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?” (Romani 8, 35)

Iar în Cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan Teologul zice: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10).

Iubiților, așezați la căldura inimii voastre creștinești pe toți cei necăjiți. Mângâiați pe cei deznădăjduiți, ocrotiți pe cei fără adăpost. Salvați-i pe cei tineri, pe care, acum mai mult ca oricând, îi pândește la tot pasul umbra morții albe.

Dragi tineri, iubiți-L pe Dumnezeu! Iubiți-vă părinții și țara care este un antimis cu multe sfinte moaște. Aceasta este moștenirea pe care o avem de la strămoși, însă de mâine va fi pe umerii voștri.

Fiți înțelepți și treji, căci vi se încredințează un mare odor: credința în Dumnezeu și țara care nu sunt de negociat, ci de apărat.

Iubiți fii duhovnicești,

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate și întru bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiți dar de bucurie semenilor voștri!

Maica Domnului, rugămu-te, ocrotește a noastră țară!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan, Mitropolitul Banatului

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite