Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan în Pastorala de Paști: „Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„…întristarea voastră se va prefaceîn bucurie.” (Ioan 16, 20)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să dăm slavă Bunului Dumnezeu Care, prin sfintele slujbe, ne-a învrednicit să fim lângă Fiul Său Cel iubit, când Și-a desăvârșit drama prin care a mântuit lumea. Aceste ultime zile din viața Lui pământească au pricinuit întristare Maicii Sale Preacurate, Sfinților Apostoli și ucenicilor, dar și îngerilor. Am putea spune: Întristatu-s-au cerul și pământul. Cutremuratu-s-a iadul întru adâncul său. Omul asistă neputincios la desfășurarea acestei drame unice în conținut și una pe scena creației. Păcatul l-a dus pe om în robia întunericului.

Hristos n-a așteptat pe Cruce să fie salvat de ucenici. Fiul lui Dumnezeu știa că a venit să-i salveze pe ei și pe noi, cei de azi, dar și pe cei de mâine. Hristos n-a strigat pe Cruce: Salvați-Mă!, ci: Vă iert șiMă voi sui în Cer să vă împac pe toți cu Tatăl.

În Ghetsimani, Hristos le spune Apostolilor, înainte de marea Sa rugăciune: „Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38). Iată ce a făcut omul căzut în păcat: L-a întristat pe Dumnezeu! Oare până când Îl vom mai întrista pe Dumnezeu cu păcatele noastre?! Ne înșelăm, fraților, crezând că pe Dumnezeu Îl putem condamna pe veci la întristare. Oare nu mai este iubire, nu mai este lacrimă de pocăință?

Iubirea este lacrima lui Dumnezeu care a căzut peste om; este sângele vărsat de Hristos pentru noi.

Iubirea este fecioara care își caută Mirele Care S-a răstignit pentru ea.

Pe Cruce, Hristos a murit moartea.

Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus atunci pe aripile veșniciei. Cum știe Dumnezeu să răsplătească omului: omul Îi dă Crucea, iar Dumnezeu, veșnicia!

Crucea n-a putut opri iubirea lui Dumnezeu, iubirea trece dincolo de Cruce. Dumnezeu, chiar și atunci când este întristat, iubește. Eu, când sunt întristat, urăsc, hulesc și judec.

Doamne, mai varsă o lacrimă peste ale noastre inimi să se umple de iubire!

Iubiți fii duhovnicești,

Întristată este lumea azi, dar prin credință „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20), așa le grăia Hristos Apostolilor Săi. Cred că acest cuvânt ni l-ar da și nouă azi, mai ales celor din ale căror familii au plecat mamă, tată, frați, prieteni.

Dumnezeu să preschimbe întristarea din inimile frățiilor voastre, așa cum a preschimbat întristarea care a fost în inima Maicii Domnului, a Sfinților Apostoli și a ucenicilor, după Cruce, piroane și cununa de spini.

Iubiților, sfânta lumină pe care o primiți este parte din bucuria pe care au primit-o femeile mironosițe când s-au dus la Mormânt să-L caute și să-I ducă mir lui Hristos, Mirelui Ceresc: „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!” (Matei 28, 9)

În taina sfintei lumini se ascunde iubirea lui Hristos. Dumnezeu ne întâmpină și la acest Praznic mare cu lumină, întru care sălășluiește iubirea Lui față de om, coroana creației Sale.

Omul este nu numai rodul înțelepciunii lui Dumnezeu, dar și al iubirii Sale. Iubirea lui Dumnezeu iartă inima împovărată și smerită și transcende chiar și moartea. Să nu-ți fie teamă de iubire și de moarte.

Iubește și iartă, iar moartea nu te va atinge.

Există în Cer o casă în care domnește iubirea. În acea casă este așteptat să vină omul care, în această lume, caută o singură comoară: pe Hristos.

Iubiți mei frați, în existența noastră pământească nu putem pune în paranteză sufletul. La sfârșitul vieții, unii frați creștini zic: Ce a fost aceasta? Înseamnă că au trăit ca o nonprezență pe acest pământ, neștiind că mormântul este casa vremelnicei veșnicii.

Fraților, noi, românii, nu ne-am extins în istorie pe orizontală, ci în Sus și nu am încercat să ne înveșnicim în piramide, ci în biserici și în mănăstiri. Biserica este semnul că neamul nostru se află pe aripile veșniciei, iar nu pe cele ale morții și că am fost zidiți la rândul nostru spre nemurire. Chiar și atunci când am fost trași pe roată în istorie, ca neam, Hristos a sfărâmat roata și ne-a ajutat să ne ducem crucea neamului până la Golgota cea de Sus.

Hristos, pe Cruce, Horea, pe roată.

Hristos, pe Golgota, Horea, în Apuseni.

Prin Jertfa lui Hristos vom dobândi Împărăția bucuriei lui Dumnezeu.

Prin suferință vom păstra Carpații, casa vremelniciei noastre pe acest pământ.

Iubiți frați și surori,

Hristos, după moartea pe Cruce, a trecut prin marea noapte spre Înviere. După ultimele Sale cuvinte, S-a lăsat marea tăcere. Constantin Brâncuși, pe malul Jiului, a dăltuit în piatră tăcerea și apoi în tăcere s-a întâlnit cu Infinitul.

Așa cum te părăsește umbra în noapte, așa L-au părăsit pe Hristos ucenicii Săi.

Iubiților, Hristos nu a fost răstignit între doi sfinți, ci între doi tâlhari, vrând să ne arate că a venit și pentru ei pe acest pământ; și pe tâlhari îi așteaptă la poarta Cerului. Unul dintre tâlhari Îl apără pe Hristos, arătându-I nevinovăția.

O, de cât har s-a învrednicit acest tâlhar pe cruce! Atemporal, am putea spune că, în momentul când acest tâlhar Îl apăra pe Hristos, el atunci a înviat. Hristos, lăsându-l pe cruce, a coborât la iad și apoi, împreună cu tâlharul, au pășit pe poarta Raiului. Tâlharul rămâne și pentru noi un reazem de nădejde pentru iertarea și iubirea lui Dumnezeu.

Iubite frate, chiar dacă, până în această noapte a Învierii, ai tâlhărit, scoală-te și vino la Cruce, încă mai este Hristos pe ea. Și pentru tine a curs o picătură de sânge din coasta Lui. Înainte de a coborî la iad, Hristos a coborât în inima tâlharului. Și azi, din Potir, Hristos poate să coboare în inima ta. El așteaptă de la tine un semn de pocăință și să verși o lacrimă.

Lacrima este rostirea sufletului, este strigătul din adânc către Dumnezeu.

Adânc, Doamne, adânc, căci în adânc de păcate am căzut!

Doamne, chiar dacă suntem mai în adânc decât iadul, află-ne cu lumina Învierii Tale!

Cine Îl apără azi pe Hristos? Poate vei zice că nu mai e pe Cruce. Dar, dacă iei bine seama, vei vedea că azi, mai mult ca oricând, se bat mii de piroane în Trupul tainic al lui Hristos, în Biserica Sa. Nu ai vrea să iei și tu chipul tâlharului care, pironit fiind pe cruce, Îl apăra pe Hristos?! Tâlharul era în piroane pe cruce, tu, liber. Ridică-ți fruntea și mărturisește că: „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (…). Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om” (Simbolul Credinței). Tu ești mai bun decât un tâlhar, îndrăznește și mărturisește-L pe Cel Care S-a luptat în locul tău pe Cruce, murind moartea. Cu doi tâlhari a fost Hristos răstignit, dar numai pe unul l-a luat cu Sine și a intrat în Rai.

Iubiților, să nu nesocotim bunătatea, răbdarea și iubirea lui Dumnezeu, dar nici dreptatea Lui. Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Adică să nu-L nesocotim pe Cel Care este Dreptatea în Sine și Iubirea desăvârșită.

Hristos iartă și binecuvântează pocăința tâlharului și socotește răstignirea lui pe cruce, lângă Mântuitorul, ca pe o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru păcatele sale.

De ce mare har s-a învrednicit acest tâlhar! Cei doi tâlhari au avut aceeași chemare, pe amândoi i-a luat Hristos de mână cu Sine pe cruce, dar, când au ajuns la poarta Raiului, unul a zis: Eu vreau să rămân cu tâlharii. Lumina Raiului mă orbește, lăsați-mă în adâncul întunericului. Și lăsat a fost.

Iubite mame, v-am văzut de multe ori venind la sfânta biserică ținându-vă copilașii de mână. Aveți grijă de ei și să vă ajute Bunul Dumnezeu să intrați cu toții de mână în Rai, așa cum a intrat și Hristos cu tâlharul.

După Înviere, cu toții avem aceeași chemare a lui Hristos, să intrăm în Împărăția luminii: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceasta este porunca marii chemări a iubirii lui Dumnezeu.

Hristos a împărțit Raiul cu un tâlhar, ai nădejde că vrea să-l împartă și cu tine.

Iubite frate, poate că nu ai aici nicio palmă de pământ; vino la Hristos și îți va da o parte de Cer. N-ai pământ, ai cer și vei fi cel mai bogat om.

Iubiților, Hristos Cel Înviat, prin Jertfa Sa pe Cruce ne-a redat bucuria vieții și arvuna dobândirii fericirii veșnice. De astăzi avem moștenire cerească, de vom dori-o de aici, de pe pământ, de vom crede, de vom iubi și de ne vom smeri ca tâlharul de pe cruce: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos Care, după mare mila Sa, prin Învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi” (I Petru 1, 3-4).

Bucuria Învierii să-i cuprindă și pe frații noștri care sunt în suferință, Hristos a suferit și pentru ei!

Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!

Iubiți frați și surori, la acest Praznic vă doresc să aveți parte de bucuria femeilor mironosițe.

Fraților, e primăvară!

A înflorit Trandafirul pe Golgota: Hristos a înviat!

Spiritualitate

Sfântul Ioan cel Nou de la Partoș – Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

pe

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Aici, slujbele vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor debuta în ajunul sărbătorii, duminică, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până marți, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

DUMINICĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Priveghere – Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

LUNI, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie și concertul Corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

MARȚI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie

16:00 – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Post și rugăciune pentru creștinii ortodocși

Publicat

pe

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este a doua mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox al lunii septembrie, cade în 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit mâine, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de luni, 14 septembrie, ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci, în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și de moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul sărbătorii de mâine Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Tradiții și superstiții

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror  miez se aseamănă cu crucea.

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând că rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare.

Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine sa culegi calinele, pentru că, în acest caz,  se spune că va fi o noapte geroasă.Ziua Crucii vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Nașterea Maicii Domnului – prima sărbătoare din noul an bisericesc

Publicat

pe

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite