Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului!“

Publicat

acum 3 ani

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă

şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                          „A venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!”

                                                                                             (Ioan 20, 9)

Hristos a înviat!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bat clopotele Învierii,

aducându-ne vestea că Răstignitul din Nazaret a înviat. Acum putem să zicem și noi cu Psalmistul: „S-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea” (Psalm 4, 6-7).

Fraților, „sculatu-S-a Dumnezeu (…) și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El” (Psalm 67, 1). Veniți toți să-L lăudăm pe Cel ce a biruit moartea și a deschis porțile veșniciei pentru noi, cei care credem cu tărie în Învierea lui Hristos. De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei. Moartea nu mai este o sentință definitivă, Hristos ne arată că este o trecere, un Paște al nostru, al fiecăruia. Unora le este frică de Înviere mai mult decât de moarte.

Unde veți fugi de la fața lui Dumnezeu, bogaților nemilostivi, vărsătorilor de sânge nevinovat, cei care semănați oase în pământ, asupritori ai orfanilor și ai văduvelor? În întuneric! Și acolo o să vă ajungă lumina Învierii lui Hristos și se vor vădi ale voastre fărădelegi. Vă veți ascunde în uitare, dar și cartea uitării voastre va fi deschisă în Ziua cea mare a Judecății.

Iubiților, să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne scrie numele noastre cu scumpul Său Sânge în Cartea drepților. Sunt și azi oameni cărora le este frică de Înviere, însă, pentru noi, Învierea este bucuria cea desăvârșită. Ce își poate dori un flămând, dacă nu o bucată de pâine? Un însetat, un pahar cu apă, un muritor, să învieze?!

Omule, viață ai avut și ți-ai pierdut-o, să știi însă că doar cu pâine și apă nu vei ajunge în veșnicie: „Nu numai cu pâine și cu apă va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). De nu vei gusta din Pâinea cea de Sus, din Potirul iubirii lui Hristos, zadarnică îți va fi această clipă a vieții pământești. Frate creștine, nu-ți ucide timpul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Aritmetica anilor se numără cu intensitatea lor.

Astăzi, Hristos deschide izvorul vieții veșnice, care a fost ferecat de Satan cu lanțurile păcatelor noastre. De astăzi este dezlegare la viață veșnică.

Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului! Hristos ne-a dat lumina să aprindem cu ea candela vieții noastre, însă, de nu vom pune în această candelă credință, iubire și lacrimile pocăinței, aceasta se va stinge. Să nu fie! Nu fugiți de lumina lui Hristos, ea dă putere celor care cred în Învierea Lui.

Fraților, v-ați spovedit în acest Sfânt Post, acesta este semnul trezviei pe care o aveți. Ați privit la cer și în adâncul inimii și la lumina cerului ați găsit în tainițele inimii păcatul, pe care l-ați ars cu lacrimile pocăinței voastre. Nu-l mai primiți acolo, nu-i mai faceți locaș de tihnă. Știu că nu veți putea să vă apărați singuri de cursele celui rău, dar, de azi să fiți încredințați că Iisus Hristos Cel Înviat va fi cu frățiile voastre în marea luptă pe care o veți avea pe valurile acestei vieți pământești.

Fraților, dacă am nedreptățit pe cineva, să întoarcem împătrit ca Zaheu, dacă am grăit de rău pe fratele nostru, să-i cerem iertare, dacă am fost iubitori de sine, să-l îmbrățisăm pe fratele nostru și să-l ajutăm la vreme de cumpănă a vieții lui. Dacă vom împlini acestea, vom arăta semenilor că noi credem în Înviere și în Evanghelia lui Iisus Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Trăim în aceste clipe bucuria Învierii lui Hristos, care este și învierea noastră. Dar pe ce s-a zidit această bucurie care a fost în cer și pe pământ și de care s-au împărtășit Maica Domnului și îngerii? De unde a izvorât totuși această bucurie sfântă pe care o trăim acum? Din Jertfa lui Hristos. Dar de unde izvorăște Jertfa? Din ascultarea făcută de Fiul lui Dumnezeu față de Tatăl Ceresc. Și ascultarea de unde izvorăște? Din iubire, pentru că iubire este Dumnezeu (cf. I Ioan 4, 8).

Să venim astăzi cu toții la izvorul iubirii, la izvorul luminii Învierii lui Hristos.

Atunci când Hristos fiind pe Golgota, Și-a lăsat brațele întinse spre a fi pironite pe Cruce, Tatăl din Ceruri Și-a deschis brațele Lui părintești pentru noi, pentru a ne primi să fim părtași la Nunta Mielului, a Fiului Său, Cel ce: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), jertfitor până la moarte și iubitor întru veșnicie. Pe Cruce, lui Hristos I-a curs apă și sânge din coasta Sa, iar din inimă a curs iubire, împărtășind-o Maicii Sale și ucenicului Ioan cel prea iubit. Azi și noi ne împărtășim din a Lui iubire și din Sfântul Lui Trup și Sfântul Lui Sânge. Cuvintele rostite de Hristos după Înviere: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9) și „Pace vouă!” (Ioan 20, 19), spun lumii întregi că Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, nu este un dumnezeu al răzbunării, ci al păcii și al iubirii nemărginite.

Hristos, în această lume nu i-a urât nici pe cei care-L răstigneau, ci S-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Iubite frate creștine, poate că nu ai fost la Golgota să-L pironești pe Hristos. Dacă S-a rugat pentru cei ce L-au pironit, să ai nădejde că a curs o picătură de Sânge pe Golgota și spre mântuirea ta. Să n-o lași să cadă pe stâncă, ci în inima ta.

Frații mei, cu ce credeți că ar fi bine să ne hrănim inimile? Cu Sângele lui Hristos sau cu deșertăciunile din viața aceasta pământească, atât de felurite azi? Să nu fie!

Lașii mor de mai multe ori, iar vitejii, o singură dată. Hristos a murit o dată, iar Lazăr, de două ori: întâi în Betania, a doua oară în Cipru. Veți zice: Noi de câte ori murim? De câte ori cădem în grele păcate. Am ajuns să trăim în această viață o moarte vie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce cu moartea pe moarte ai călcat, calcă și moartea cea vie a sufletelor noastre!

Iubiți credincioși,

Hristos Domnul este desăvârșit în existența Sa ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, desăvârșit în ascultare, în jertfă și în iubire.

De unde am putea să luăm Pâine și lumină în această viață, de la Cine, dacă nu de la Hristos, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru om?! Și-a dat viața Sa pentru noi și ne-a împărtășit atunci, pe Cruce, cu fiecare picătură de Sânge viață din viața Sa, ca noi să dobândim viața veșnică pe care o pierduserăm pe cărarea păcatului.

Fraților, Hristos ne-a învățat pe Golgota cum să murim, cum să răbdăm, pe cine să iubim și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Cum să murim?! Împăcați cu semenii noștri. În mormânt ne-a învățat cum să înviem și că giulgiurile în care vom fi înveliți vor rămâne aici, neluând cu noi nimic. Ne-a mai învățat Hristos că mormântul nu este casa veșniciei noastre, ci doar o poartă spre Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ne-a mai învățat Hristos să nu ne fie teamă atunci când vor pune peste mormântul nostru o piatră grea, că El va ridica acea piatră, când va veni întru slava Sa, înconjurat de cetele îngerești (cf. Matei 25, 31).

Iubiți frați, să rămânem în nădejdea învierii noastre care își are izvorul în Învierea lui Hristos Domnul. Cei care nu credeți în Înviere, să știți că nu vă veți putea ascunde într-un mormânt, sub o lespede grea de marmură; și pe aceea o va ridica Iisus Hristos. Nimeni nu se va putea ascunde de Învierea cea de obște. Să ne chivernisim viața întru neadormită trezvie, trăind în noi Evanghelia lui Hristos Cel Înviat.

Fraților, semănați lumină din lumina Învierii lui Hristos și din a Lui Sfântă Evanghelie și să păzim de orice întinare nevăzutul din noi.

Iubite frate creștine, când plângi cu lacrimi de pocăință, să știi ca acestea înrourează crinii cerului.

Hristos i-a spus tâlharului pe cruce că nu Se va întoarce fără el în Rai și adevărat lucru este acesta. Și nouă ne-a promis că, de vom deveni fii ai luminii, și nouă ne va deschide ușa Raiului: „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii” (Ioan 12, 36). Să nu punem la îndoială niciun cuvânt din Evanghelia lui Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Fraților, Sfântul Ioan Damaschin, în scrierile sale, ne îndeamnă fierbinte să credem cu adevărat în învierea morților. „Învierea omului”, spune el, este „starea a doua a celui căzut”. Moartea este definită de Sfântul Ioan Damaschin ca „o despărțire a sufletului de trup” și trage apoi o concluzie atât de logică, zicând că „învierea omului este unirea sufletului cu trupul și a doua stare a omului”. Sufletul omului este nemuritor, trupul este muritor, dar Dumnezeu Care l-a creat pe om trup și suflet, vrea să răsplătească și trupului și sufletului pentru cele săvârșite în această viață.

Cât de mare este taina omului și cum Dumnezeu nu vrea să o strivească!

Frați creștini,

La Dumnezeu, puterea faptei Sale coincide cu voința Sa, adică aceea de a-l chema pe om, așa cum l-a creat, la Nunta Mielului Hristos. Sufletele se vor uni cu trupurile, „iar acestea vor fi nestricăcioase, că s-au dezbrăcat de stricăciune”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin.

Iată încă un motiv de bucurie la acest Praznic Dumnezeiesc al Învierii Domnului: și noi vom învia și să ne fie spre bucuria veșnică.

După Înviere, Hristos i-a întâmpinat de mai multe ori pe Sfinții Săi Apostoli și Ucenici cu aceste cuvinte: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Doamne, Iisuse Hristoase, la acest Praznic al Învierii Tale, așteptăm să ne întâmpini și pe noi păcătoșii cu aceste cuvinte sfinte: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27), dându-ne pacea Ta adevărată nouă și tuturor celor ce credem în Sfânta Ta Înviere!

Iubiților, rămâneți în pacea, în dragostea și în dreptatea lui Hristos Cel Înviat!

Hristos a înviat!

† Ioan

al Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfânta Treime – ziua în care biserica îl prăznuiește pe Sfântul Duh

Publicat

acum 6 zile

pe

8 iunie 2025

de

De Sfanta Treime, Biserica Ortodoxa prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.

Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.

Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.

Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.

Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.

sursa: ziarullumina.ro

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Rusaliile, prăznuite de creștinii ortodocși. Tradiții și obiceiuri

Publicat

acum 7 zile

pe

7 iunie 2025

de

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înviere, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Ce tradiții trebuie respectate

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

28 mai 2025

de

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite