Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului!“

Publicat

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă

şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                          „A venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!”

                                                                                             (Ioan 20, 9)

Hristos a înviat!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bat clopotele Învierii,

aducându-ne vestea că Răstignitul din Nazaret a înviat. Acum putem să zicem și noi cu Psalmistul: „S-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea” (Psalm 4, 6-7).

Fraților, „sculatu-S-a Dumnezeu (…) și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El” (Psalm 67, 1). Veniți toți să-L lăudăm pe Cel ce a biruit moartea și a deschis porțile veșniciei pentru noi, cei care credem cu tărie în Învierea lui Hristos. De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei. Moartea nu mai este o sentință definitivă, Hristos ne arată că este o trecere, un Paște al nostru, al fiecăruia. Unora le este frică de Înviere mai mult decât de moarte.

Unde veți fugi de la fața lui Dumnezeu, bogaților nemilostivi, vărsătorilor de sânge nevinovat, cei care semănați oase în pământ, asupritori ai orfanilor și ai văduvelor? În întuneric! Și acolo o să vă ajungă lumina Învierii lui Hristos și se vor vădi ale voastre fărădelegi. Vă veți ascunde în uitare, dar și cartea uitării voastre va fi deschisă în Ziua cea mare a Judecății.

Iubiților, să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne scrie numele noastre cu scumpul Său Sânge în Cartea drepților. Sunt și azi oameni cărora le este frică de Înviere, însă, pentru noi, Învierea este bucuria cea desăvârșită. Ce își poate dori un flămând, dacă nu o bucată de pâine? Un însetat, un pahar cu apă, un muritor, să învieze?!

Omule, viață ai avut și ți-ai pierdut-o, să știi însă că doar cu pâine și apă nu vei ajunge în veșnicie: „Nu numai cu pâine și cu apă va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). De nu vei gusta din Pâinea cea de Sus, din Potirul iubirii lui Hristos, zadarnică îți va fi această clipă a vieții pământești. Frate creștine, nu-ți ucide timpul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Aritmetica anilor se numără cu intensitatea lor.

Astăzi, Hristos deschide izvorul vieții veșnice, care a fost ferecat de Satan cu lanțurile păcatelor noastre. De astăzi este dezlegare la viață veșnică.

Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului! Hristos ne-a dat lumina să aprindem cu ea candela vieții noastre, însă, de nu vom pune în această candelă credință, iubire și lacrimile pocăinței, aceasta se va stinge. Să nu fie! Nu fugiți de lumina lui Hristos, ea dă putere celor care cred în Învierea Lui.

Fraților, v-ați spovedit în acest Sfânt Post, acesta este semnul trezviei pe care o aveți. Ați privit la cer și în adâncul inimii și la lumina cerului ați găsit în tainițele inimii păcatul, pe care l-ați ars cu lacrimile pocăinței voastre. Nu-l mai primiți acolo, nu-i mai faceți locaș de tihnă. Știu că nu veți putea să vă apărați singuri de cursele celui rău, dar, de azi să fiți încredințați că Iisus Hristos Cel Înviat va fi cu frățiile voastre în marea luptă pe care o veți avea pe valurile acestei vieți pământești.

Fraților, dacă am nedreptățit pe cineva, să întoarcem împătrit ca Zaheu, dacă am grăit de rău pe fratele nostru, să-i cerem iertare, dacă am fost iubitori de sine, să-l îmbrățisăm pe fratele nostru și să-l ajutăm la vreme de cumpănă a vieții lui. Dacă vom împlini acestea, vom arăta semenilor că noi credem în Înviere și în Evanghelia lui Iisus Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Trăim în aceste clipe bucuria Învierii lui Hristos, care este și învierea noastră. Dar pe ce s-a zidit această bucurie care a fost în cer și pe pământ și de care s-au împărtășit Maica Domnului și îngerii? De unde a izvorât totuși această bucurie sfântă pe care o trăim acum? Din Jertfa lui Hristos. Dar de unde izvorăște Jertfa? Din ascultarea făcută de Fiul lui Dumnezeu față de Tatăl Ceresc. Și ascultarea de unde izvorăște? Din iubire, pentru că iubire este Dumnezeu (cf. I Ioan 4, 8).

Să venim astăzi cu toții la izvorul iubirii, la izvorul luminii Învierii lui Hristos.

Atunci când Hristos fiind pe Golgota, Și-a lăsat brațele întinse spre a fi pironite pe Cruce, Tatăl din Ceruri Și-a deschis brațele Lui părintești pentru noi, pentru a ne primi să fim părtași la Nunta Mielului, a Fiului Său, Cel ce: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), jertfitor până la moarte și iubitor întru veșnicie. Pe Cruce, lui Hristos I-a curs apă și sânge din coasta Sa, iar din inimă a curs iubire, împărtășind-o Maicii Sale și ucenicului Ioan cel prea iubit. Azi și noi ne împărtășim din a Lui iubire și din Sfântul Lui Trup și Sfântul Lui Sânge. Cuvintele rostite de Hristos după Înviere: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9) și „Pace vouă!” (Ioan 20, 19), spun lumii întregi că Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, nu este un dumnezeu al răzbunării, ci al păcii și al iubirii nemărginite.

Hristos, în această lume nu i-a urât nici pe cei care-L răstigneau, ci S-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Iubite frate creștine, poate că nu ai fost la Golgota să-L pironești pe Hristos. Dacă S-a rugat pentru cei ce L-au pironit, să ai nădejde că a curs o picătură de Sânge pe Golgota și spre mântuirea ta. Să n-o lași să cadă pe stâncă, ci în inima ta.

Frații mei, cu ce credeți că ar fi bine să ne hrănim inimile? Cu Sângele lui Hristos sau cu deșertăciunile din viața aceasta pământească, atât de felurite azi? Să nu fie!

Lașii mor de mai multe ori, iar vitejii, o singură dată. Hristos a murit o dată, iar Lazăr, de două ori: întâi în Betania, a doua oară în Cipru. Veți zice: Noi de câte ori murim? De câte ori cădem în grele păcate. Am ajuns să trăim în această viață o moarte vie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce cu moartea pe moarte ai călcat, calcă și moartea cea vie a sufletelor noastre!

Iubiți credincioși,

Hristos Domnul este desăvârșit în existența Sa ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, desăvârșit în ascultare, în jertfă și în iubire.

De unde am putea să luăm Pâine și lumină în această viață, de la Cine, dacă nu de la Hristos, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru om?! Și-a dat viața Sa pentru noi și ne-a împărtășit atunci, pe Cruce, cu fiecare picătură de Sânge viață din viața Sa, ca noi să dobândim viața veșnică pe care o pierduserăm pe cărarea păcatului.

Fraților, Hristos ne-a învățat pe Golgota cum să murim, cum să răbdăm, pe cine să iubim și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Cum să murim?! Împăcați cu semenii noștri. În mormânt ne-a învățat cum să înviem și că giulgiurile în care vom fi înveliți vor rămâne aici, neluând cu noi nimic. Ne-a mai învățat Hristos că mormântul nu este casa veșniciei noastre, ci doar o poartă spre Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ne-a mai învățat Hristos să nu ne fie teamă atunci când vor pune peste mormântul nostru o piatră grea, că El va ridica acea piatră, când va veni întru slava Sa, înconjurat de cetele îngerești (cf. Matei 25, 31).

Iubiți frați, să rămânem în nădejdea învierii noastre care își are izvorul în Învierea lui Hristos Domnul. Cei care nu credeți în Înviere, să știți că nu vă veți putea ascunde într-un mormânt, sub o lespede grea de marmură; și pe aceea o va ridica Iisus Hristos. Nimeni nu se va putea ascunde de Învierea cea de obște. Să ne chivernisim viața întru neadormită trezvie, trăind în noi Evanghelia lui Hristos Cel Înviat.

Fraților, semănați lumină din lumina Învierii lui Hristos și din a Lui Sfântă Evanghelie și să păzim de orice întinare nevăzutul din noi.

Iubite frate creștine, când plângi cu lacrimi de pocăință, să știi ca acestea înrourează crinii cerului.

Hristos i-a spus tâlharului pe cruce că nu Se va întoarce fără el în Rai și adevărat lucru este acesta. Și nouă ne-a promis că, de vom deveni fii ai luminii, și nouă ne va deschide ușa Raiului: „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii” (Ioan 12, 36). Să nu punem la îndoială niciun cuvânt din Evanghelia lui Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Fraților, Sfântul Ioan Damaschin, în scrierile sale, ne îndeamnă fierbinte să credem cu adevărat în învierea morților. „Învierea omului”, spune el, este „starea a doua a celui căzut”. Moartea este definită de Sfântul Ioan Damaschin ca „o despărțire a sufletului de trup” și trage apoi o concluzie atât de logică, zicând că „învierea omului este unirea sufletului cu trupul și a doua stare a omului”. Sufletul omului este nemuritor, trupul este muritor, dar Dumnezeu Care l-a creat pe om trup și suflet, vrea să răsplătească și trupului și sufletului pentru cele săvârșite în această viață.

Cât de mare este taina omului și cum Dumnezeu nu vrea să o strivească!

Frați creștini,

La Dumnezeu, puterea faptei Sale coincide cu voința Sa, adică aceea de a-l chema pe om, așa cum l-a creat, la Nunta Mielului Hristos. Sufletele se vor uni cu trupurile, „iar acestea vor fi nestricăcioase, că s-au dezbrăcat de stricăciune”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin.

Iată încă un motiv de bucurie la acest Praznic Dumnezeiesc al Învierii Domnului: și noi vom învia și să ne fie spre bucuria veșnică.

După Înviere, Hristos i-a întâmpinat de mai multe ori pe Sfinții Săi Apostoli și Ucenici cu aceste cuvinte: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Doamne, Iisuse Hristoase, la acest Praznic al Învierii Tale, așteptăm să ne întâmpini și pe noi păcătoșii cu aceste cuvinte sfinte: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27), dându-ne pacea Ta adevărată nouă și tuturor celor ce credem în Sfânta Ta Înviere!

Iubiților, rămâneți în pacea, în dragostea și în dreptatea lui Hristos Cel Înviat!

Hristos a înviat!

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

pe

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Ei sunt protectorii învățământului teologic

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește, în fiecare an, în 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, „Protectori ai învățământului teologic”, fiecare dintre ei având o contribuție importantă la evoluția teologiei creștine.

Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credințe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deținut și înalta treaptă a arhieriei.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are, în esență, o simbolistică a comuniunii: astfel cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu duce la dezbinare și nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemați să trăim separat unii de alții sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – în comuniune unul cu celălalt.

Biserica îi pomenește pe cei trei ierarhi atât separat – pe Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie la 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie – arătând și deosebirile dintre aceștia, dar și împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învățătură și pentru a releva creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.

Cei trei Sfinți Părinți au fost luminători ai creștinătăţii, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri și au îmbogățit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Grigorie), dar și alte importante cuvinte de învățătură, iar Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi.

Istoricii arată că, în vechime, apăruseră neînțelegeri între creștini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, pe motiv că este înalt la cuvânt, alții îl înălțau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învățătura lui și că îi îndreaptă pe toți, și-i îndeamnă spre pocăință prin dulceața graiului său, iar alții înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, care i-ar fi întrecut pe toți, prin înălțimea, frumusețea și cuviința cuvântărilor și scrierilor sale.

După o vreme, cei trei sfinți au început să i se arate, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, iar în anul 1084, într-o vedenie, acestuia i-au apărut cei trei sfinți împreună, spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înştiințează cu aceasta pe creștini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem”.

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.

În anul 1936, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite