Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, în Pastorala de Paști: „Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Cuvântul era Lumina cea adevărată

 Care luminează pe tot omul care vine în lume.“ (Ioan 1, 9)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Mare îmi este bucuria să aud azi, în toate bisericile noastre, acest răspuns dinpartea frățiilor voastre:Adevărat a înviat!

Vestea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost adusă femeilor mironosițe, Apostolilor și ucenicilor Săi de către un înger care adevăr a grăit. Dar, pentru întărirea celor vestite de înger, S-a arătat lor Însuși Hristos Domnul, Înviatul din Nazaret. De aproape două milenii, creștinii au făcut din această mare minune mărturisirea lor de credință: cred în Învierea lui Hristos și-n învățătura Evangheliei care spune că vor învia și ei, așa cum grăit-a Domnul:„ Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor învia.”(Ioan 5, 25).

Despre înviere nu poți grăi decât dacă treci prin moarte. Până la Învierea lui Hristos, moartea reprezenta punct la viață. Sfârșitul! Până aici! Și iată, vine Hristos Care face din moartea Sa izvor de viață dătător. Din mormânt, semn al întunericului, izvor de lumină. Hristos spune despre Sine:„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Aș zice: Hristos este Lumina vie a lumii. Lumina lui Hristos este dătătoare de viață:„Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”(Ioan 1, 4).

Fraților, viața Mântuitorului este lumina noastră, a celor ce credem în Hristos Cel Înviat. Învierea în sine, a lui Hristos, face lumină în lumea căzută în întunericul păcatului. Păcatul aduce moarte și întuneric în lume, Învierea lui Hristos aduce lumină în lume. Lumina vie a lui Hristos dă viață și nemurire omului; îl restaurează din adâncul ființei sale pe omul care, în urma păcatului, era muritor, adică sfârșit.

Ce mare este taina Luminii celei vii: din sfârșit să facă veșnic!

Care este semnul pe care ni l-a lăsat Hristos la Sfântul Său Mormânt?! Străvezia lumină. Fiul lui Dumnezeu nu Și-a lăsat nici chiar mormântul în întuneric.

O rază din lumina vie va lumina fiecare mormânt în Marea Zi a venirii Mântuitorului, ridicând la viață veșnică pe toți oamenii. Și despre mine și despre tine, iubite  frate creștine, va mărturisi cineva atunci că am înviat și va răspunde Hristos: Adevărat au înviat!

Să ne fie, fraților, învierea noastră spre bucurie, așa cum a fost și Învierea lui Hristos și a umplut de bucurie inimile femeilor mironosițe, ale Apostolilor și ale ucenicilor.

Rămâneți sub aura luminii celei vii a lui Hristos și întru nădejdea învierii și a întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat.

Iubiți frați și surori,

Înviere fără moarte nu este, dar Hristos face din moarte Paște, trecere. Trecere de la moarte la viață, iar, de la Învierea Sa, avem și noi trecerea noastră de la moarte la viață. Toți vom lăsa în urma noastră o cruce cu un nume scris pe ea, semn că pe aici trecem spre veșnicie. Hristos a biruit pe Crucea Golgotei moartea Sa, însă ne lasă și nouă să biruim o moarte. Învierea noastră presupune moartea față de păcat, de cugetarea păcătoasă, moartea omului celui vechi. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.” (Romani 6, 6). Cu această moarte, zice Hristos, să ne luptăm să o biruim și noi.

Doamne, vino în ajutorul nostru în această luptă cu poftele trupești, cu desfătările lumii și cu egoismul din noi!

Fiți biruitori, iubiți frați și surori în Domnul:„Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33), ne spune Hristos.

Drept-măritori creștini,

Trăiam o moarte vie înainte de Hristos, în fiecare zi murea o parte din viața noastră. Azi însă, prin Slăvita Sa Înviere, în fiecare zi trăim o clipă din veșnicie, cu fiecare clipă ne înveșnicim să fim în slava lui Hristos. De n-ar fi înviat Hristos, pământul ar fi rămas un ogor în care omul ar fi semănat oase.De n-ar fi noapte, nu am ști să prețuim ziua, de n-ar fi durere, n-am prețui sănătatea, de n-ar fi fost Golgota, n-ar fi fost Înviere, de n-ar fi venit Hristos la mine, n-ar fi fost mântuire.

Femeile mironosițe găsesc piatra răsturnată:„Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”(Marcu 16, 3) Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie. Hristos este Cel ce a răsturnat piatra poticnirii noastre în istorie: moartea, de care noi nu puteam trece pentru a ajunge în Casa Tatălui Ceresc. Mântuitorul răstoarnă planurile lui Satan, cel ce voia să piardă bucuria lui Dumnezeu: omul.

Să trăim, iubiților, la acest Praznic dumnezeiesc, lăudându-L pe Dumnezeu Care, din nemărginita Lui bunătate, S-a milostivit de noi, cei căzuți între tâlharii păcatelor și ai morții. Nu îngropați în desfătări lumești bucuria sfântă a Învierii lui Hristos. Nu vă îngropați viața în păcate și în fărădelegi:„Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat, căci Paștile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul  răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului.”(I Corinteni 5, 7-8).

Îngerul le spune femeilor mironosițe:„Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.”(Marcu 16, 6). Adevărat, nu în mormânt este Domnul nostru Iisus Hristos, ci de-a dreapta Tatălui. Hristos, spre dezamăgirea unora, n-a rămas în țara morții. Nu le urmați sfatul și învățătura celor care vă mai îndeamnă și azi să-L căutați pe Hristos în țara morților.

Femeile mironosițe se întorc de la mormântul„gol”cu inima și cu toată ființa lor pline de bucuria Învierii. Nu o țin doar pentru ele, ci, din această bucurie, împărtășesc și Apostolilor. Să împărtășim și noi semenilor noștri această bucurie acum, când, în dangăt de clopot, ne vom îndrepta spre casele noastre. Împărtășiți-vă unii altora marea bucurie a Învierii lui Hristos, alăturați-vă femeilor purtătoare de mir, luați chip de mironosiță și veți dobândi bucuria mironosițelor.

Fraților, pornind de la cuvântul Paște,în ebraică, pesach,ce se tâlcuiește în limba română trecere, am putea spune că Iisus Hristos ar dori azi să treacă prin viața noastră.

Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!

Doamne, cum oare Te vei apropia de mine, că sunt om păcătos? Nu-ți este teamă că o să Te sărut ca Iuda?

Nu, Doamne!

Iuda Iscarioteanul Îl sărută pe Hristos pe obraz și apoi își pune capăt zilelor: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.”(Matei 27, 3-5). Femeia păcătoasă Îi sărută picioarele lui Hristos și se mântuiește: „Și iată, era în cetate o femeie păcătoasă și (…) a adus un alabastru cu mir. Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui și cu părul capului ei le ștergea.  Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.” (Luca 7, 37-38).

Vezi dar, iubite frate, tu ce fel de sărutare Îi dai lui Hristos? O femeie păcătoasă ne-a învățat ce daruri să-I aducem lui Hristos: mir de nard și lacrimi, mirul de nard al faptelor noastre și lacrimile pocăinței. Iuda, printr-un sărut, I-a tâlhărit viața lui Hristos și L-a trimis între tâlhari. L-a făcut tâlhar! Pentru Iuda, Hristos a fost un tâlhar, nu Lumina cea vie a lumii.

Doamne, dacă Te-am tâlhărit și eu prin faptele mele, iartă-mă!

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, eu sunt tâlharul și strig către Tine:„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta.” (Luca 23, 42).

Fraților, Hristos, în Ghetsimani, este auzit de Apostoli grăind Rugăciunea cea mai presus de fire, având picături de sânge pe fața Sa: „Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.”(Luca 22, 44). Pe Muntele Tabor, cei trei Apostoli, Petru, Iacov și Ioan, au văzut aceeași față, însă plină de lumină. În Ghetsimani, fața durerii pricinuite de păcatele lumii, iar pe Tabor, fața luminii împărtășite cu Tatăl, spre bucuria Apostolilor.

Hristos este Paștele nostru, El nu ne-a trecut prin Marea Roșie, așa cum a trecut Moise cu poporul ales, ci ne-a trecut de la moarte la viață. Hristos a făcut din Crucea Sa o punte pe care ne-a trecut de la moarte la viața veșnică.

Iubiților, așa cum, în fiecare dimineață, soarele destramă pânza neagră a nopții, tot așa Hristos, Lumina cea vie a lumii, destramă lumea neagră a păcatului și a morții. Îi petrecem pe cei dragi ai noștri cu o lumânare, semn al învierii, și cu o pânză albă pe obraz, semn că trec în Ziua a opta, cea fără apus, fără sfârșit.

Constantin Brâncuși a sculptat neatinsul infinit și l-a făcut scară pentru eroii neamului, care au mers pe jos până au aflat începutul infinitului și rădăcinile neamului nostru românesc.

Frați creștini, după vremuri de restriște au rămas femei văduve și copii orfani, oameni singuri, răniți, prin spitale, iar bunii credincioși au fost alături de ei în toate zilele, în singurătatea lor. Cei singuri plâng. Să fim și noi azi alături de cei singuri, să nu-i lăsăm să stea de vorbă doar cu umbra lor. Omul nu este o umbră neînsuflețită, ci făptura pe care o iubește Dumnezeu și pentru care a trimis în lume pe Fiul Său, pentru izbăvirea ei din umbra morții(cf. Matei 4, 16). Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al singurătății, ci al comuniunii în iubire. Să alungăm singurătatea și tristețea din viața semenilor noștri, împărtășindu-le bucuria Învierii lui Hristos.

Iubiți frați și surori, care sunteți acum singuri, nu deznădăjduiți, Hristos este și cu voi!

Iubiți credincioși,

Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să facă din noi ființe pascale, adică să ne ajute să trecem de la păcat la viață curată.

Prin Învierea lui Hristos, omul cel căzut în păcat a fost ridicat din moarte și a căzut în veșnicie.

Iubiți fii duhovnicești,

„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”,Căruia se cuvin toată lauda, cinstea și mărirea:

Hristos a înviat!

Rămâneți în iubirea cea mântuitoare a lui Hristos Cel Înviat.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului

Spiritualitate

A început noul an bisericesc

Publicat

pe

Anul bisericesc începe în data de 1 septembrie deoarece, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi Dumnezeu a început creația lumii. Potrivit Sfintei Tradiții, activitatea publică a Mântuitorului a debutat tot în această zi. În bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de Te Deum.

Pe parcursul unui an bisericesc este rezumată lucrarea de mântuire, de la creație și până la sfârșitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile prăznuite în lunile de început și final de an.

Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, în data de 15, și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în 29 august. Aceste două sărbători ne amintesc de viața veșnică, fiind vorba de două adormiri. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinței, condiție pentru intrarea în împărăția cerurilor, anunță venirea împărăției lui Dumnezeu și încheierea veacului acestuia.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Începutul activității Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19), după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a șaptea, numită Tișri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).

Biserica Mântuitorului Hristos prăznuiește începutul anului creștinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viața cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa și noi întru înnoirea vieții să umblăm. (Romani 6, 4).

Ca mijloc de comemorare a vieții și-a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său praznicul Sfintelor Paști și este împărțit în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade și anume:

Perioada Triodului (perioada prepascală);
Perioada Penticostarului (perioada pascală);
Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Perioada Triodului: de la Duminica Vameșului și a Fariseului, cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paștilor, până la Duminica Paștilor – în total zece săptămâni. Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni – adică însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.
Perioada Penticostarului: de la Duminica Paștilor până în Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților – în total opt săptămâni.

Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor. (informații preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște)

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, și anume Triodul, Octoihul și Penticostarul, credincioșii trăiesc în mod concret și intens simțirea că reiterează viața lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieții Lui și că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, spunea Părintele Dumitru Stăniloae.

În Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, în ziua întâi a lunii septembrie citim că se face pomenirea anului nou bisericesc și începutul indictionului.

Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărui prim an se numește și indictionul întâi și așa mai departe, până la al 15-lea, după ordinea lor.

Biserica prăznuiește această zi, adică începutul Indictionului, pentru că după tradiția veche, la această dată Dumnezeu a început crearea lumii, iar în al doilea rând, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor.

Luând Iisus Hristos cartea proorocului Isaia, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiți la inimă, să propovăduiesc celor robiți eliberare și orbilor vedere, să slobozesc pe cei sfărâmați întru ușurare, să propovăduiesc anul Domnului cel bine primit” (Isaia 61, 1-2).
După ce a citit aceste cuvinte, a zis: „Iată, astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Încât și popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieșeau din gura Lui” (Luca 4, 16-22).

Prin structura anului bisericesc, așa cum a fost el rânduit, menționează părintele Braniște, Biserica urmărește ca Persoana și amintirea Domnului să fie prezente în chip tainic, real și continuu în fiecare din zilele și anii vieții creștinilor.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de post și rugăciune

Publicat

pe

În calendarul bisericesc, în ziua de 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Referindu-se la această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele profesor Ene Branişte arată că istoria acestei sărbători a fost la început, probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a târnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria), unde, după mărturiile lui Eusebiu şi Ieronim, se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Proroci Elisei şi Avdie.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă ” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.

Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică că ele definesc această ultimă lună a anului bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreapta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Ziua de 29 august este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pentru a nu ne asemăna cu Irod Antipa care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi căreia, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm vieții de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită la 14 septembrie, şi de ajunul Bobotezei – 5 ianuarie.

Tradiții și superstiții

La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post. E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru. Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.

Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat. Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.

În ziua de 29 august, oamenii împart mere, pere, castraveţi. În ziua în care cade crucea mică nu este bine de semănat nicio sămânţă.

După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Hramul Mănăstirii Timișeni. Liturghie arhierească și închinare la moaștele Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova

Publicat

pe

În zilele de 28 și 29 august, Mănăstirea Timișeni, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, își va sărbători hramul închinat „Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.

Evenimentul va fi marcat anul acesta și de un moment deosebit, aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, precum și prezentarea Tomosului de canonizare și a icoanei sfântului.

În seara zilei de joi, 28 august, programul liturgic va debuta la ora 19.00 cu Vecernia cu Litia, urmată de slujba Privegherii de toată noaptea.

Programul liturgic va continua vineri, 29 august, la ora 9.00, prin procesiunea de aducere a moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat.

La ora 9.30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, în prezența numeroșilor credincioși așteptați să participe.

Un moment de aleasă însemnătate va avea loc la ora 12.00, când va fi prezentat Tomosul de canonizare și icoana Sfântului Cuvios Calistrat.

Prin acest eveniment, obștea monahală împreună cu pelerinii se vor bucura de darul binecuvântării și de ocrotirea unui nou sfânt așezat în rândul celor cinstiți de Biserica Ortodoxă Română.

Mănăstirea Timișeni este un așezământ monahal de maici aflat în apropierea localității Șag, județul Timiș, ctitorit în anul 1944 de Mitropolitul Vasile Lăzărescu. După o perioadă de întrerupere impusă de regimul comunist, mănăstirea a fost redeschisă în 1968 prin grija Mitropolitului Nicolae Corneanu.

Actuala biserică, ridicată între anii 1968 și 1972 și pictată de artistul Victor Jurcă din Lugoj, a fost sfințită la 29 august 1972.

De‑a lungul anilor, obștea a ridicat chilii, trapeză, ateliere și spații pentru pelerini, transformând mănăstirea într‑un loc de rugăciune, reculegere și întâlnire duhovnicească pentru credincioșii din întreaga Mitropolie a Banatului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite