Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, în Pastorala de Paști: „Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Cuvântul era Lumina cea adevărată

 Care luminează pe tot omul care vine în lume.“ (Ioan 1, 9)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Mare îmi este bucuria să aud azi, în toate bisericile noastre, acest răspuns dinpartea frățiilor voastre:Adevărat a înviat!

Vestea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost adusă femeilor mironosițe, Apostolilor și ucenicilor Săi de către un înger care adevăr a grăit. Dar, pentru întărirea celor vestite de înger, S-a arătat lor Însuși Hristos Domnul, Înviatul din Nazaret. De aproape două milenii, creștinii au făcut din această mare minune mărturisirea lor de credință: cred în Învierea lui Hristos și-n învățătura Evangheliei care spune că vor învia și ei, așa cum grăit-a Domnul:„ Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor învia.”(Ioan 5, 25).

Despre înviere nu poți grăi decât dacă treci prin moarte. Până la Învierea lui Hristos, moartea reprezenta punct la viață. Sfârșitul! Până aici! Și iată, vine Hristos Care face din moartea Sa izvor de viață dătător. Din mormânt, semn al întunericului, izvor de lumină. Hristos spune despre Sine:„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Aș zice: Hristos este Lumina vie a lumii. Lumina lui Hristos este dătătoare de viață:„Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”(Ioan 1, 4).

Fraților, viața Mântuitorului este lumina noastră, a celor ce credem în Hristos Cel Înviat. Învierea în sine, a lui Hristos, face lumină în lumea căzută în întunericul păcatului. Păcatul aduce moarte și întuneric în lume, Învierea lui Hristos aduce lumină în lume. Lumina vie a lui Hristos dă viață și nemurire omului; îl restaurează din adâncul ființei sale pe omul care, în urma păcatului, era muritor, adică sfârșit.

Ce mare este taina Luminii celei vii: din sfârșit să facă veșnic!

Care este semnul pe care ni l-a lăsat Hristos la Sfântul Său Mormânt?! Străvezia lumină. Fiul lui Dumnezeu nu Și-a lăsat nici chiar mormântul în întuneric.

O rază din lumina vie va lumina fiecare mormânt în Marea Zi a venirii Mântuitorului, ridicând la viață veșnică pe toți oamenii. Și despre mine și despre tine, iubite  frate creștine, va mărturisi cineva atunci că am înviat și va răspunde Hristos: Adevărat au înviat!

Să ne fie, fraților, învierea noastră spre bucurie, așa cum a fost și Învierea lui Hristos și a umplut de bucurie inimile femeilor mironosițe, ale Apostolilor și ale ucenicilor.

Rămâneți sub aura luminii celei vii a lui Hristos și întru nădejdea învierii și a întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat.

Iubiți frați și surori,

Înviere fără moarte nu este, dar Hristos face din moarte Paște, trecere. Trecere de la moarte la viață, iar, de la Învierea Sa, avem și noi trecerea noastră de la moarte la viață. Toți vom lăsa în urma noastră o cruce cu un nume scris pe ea, semn că pe aici trecem spre veșnicie. Hristos a biruit pe Crucea Golgotei moartea Sa, însă ne lasă și nouă să biruim o moarte. Învierea noastră presupune moartea față de păcat, de cugetarea păcătoasă, moartea omului celui vechi. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.” (Romani 6, 6). Cu această moarte, zice Hristos, să ne luptăm să o biruim și noi.

Doamne, vino în ajutorul nostru în această luptă cu poftele trupești, cu desfătările lumii și cu egoismul din noi!

Fiți biruitori, iubiți frați și surori în Domnul:„Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33), ne spune Hristos.

Drept-măritori creștini,

Trăiam o moarte vie înainte de Hristos, în fiecare zi murea o parte din viața noastră. Azi însă, prin Slăvita Sa Înviere, în fiecare zi trăim o clipă din veșnicie, cu fiecare clipă ne înveșnicim să fim în slava lui Hristos. De n-ar fi înviat Hristos, pământul ar fi rămas un ogor în care omul ar fi semănat oase.De n-ar fi noapte, nu am ști să prețuim ziua, de n-ar fi durere, n-am prețui sănătatea, de n-ar fi fost Golgota, n-ar fi fost Înviere, de n-ar fi venit Hristos la mine, n-ar fi fost mântuire.

Femeile mironosițe găsesc piatra răsturnată:„Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”(Marcu 16, 3) Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie. Hristos este Cel ce a răsturnat piatra poticnirii noastre în istorie: moartea, de care noi nu puteam trece pentru a ajunge în Casa Tatălui Ceresc. Mântuitorul răstoarnă planurile lui Satan, cel ce voia să piardă bucuria lui Dumnezeu: omul.

Să trăim, iubiților, la acest Praznic dumnezeiesc, lăudându-L pe Dumnezeu Care, din nemărginita Lui bunătate, S-a milostivit de noi, cei căzuți între tâlharii păcatelor și ai morții. Nu îngropați în desfătări lumești bucuria sfântă a Învierii lui Hristos. Nu vă îngropați viața în păcate și în fărădelegi:„Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat, căci Paștile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul  răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului.”(I Corinteni 5, 7-8).

Îngerul le spune femeilor mironosițe:„Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.”(Marcu 16, 6). Adevărat, nu în mormânt este Domnul nostru Iisus Hristos, ci de-a dreapta Tatălui. Hristos, spre dezamăgirea unora, n-a rămas în țara morții. Nu le urmați sfatul și învățătura celor care vă mai îndeamnă și azi să-L căutați pe Hristos în țara morților.

Femeile mironosițe se întorc de la mormântul„gol”cu inima și cu toată ființa lor pline de bucuria Învierii. Nu o țin doar pentru ele, ci, din această bucurie, împărtășesc și Apostolilor. Să împărtășim și noi semenilor noștri această bucurie acum, când, în dangăt de clopot, ne vom îndrepta spre casele noastre. Împărtășiți-vă unii altora marea bucurie a Învierii lui Hristos, alăturați-vă femeilor purtătoare de mir, luați chip de mironosiță și veți dobândi bucuria mironosițelor.

Fraților, pornind de la cuvântul Paște,în ebraică, pesach,ce se tâlcuiește în limba română trecere, am putea spune că Iisus Hristos ar dori azi să treacă prin viața noastră.

Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!

Doamne, cum oare Te vei apropia de mine, că sunt om păcătos? Nu-ți este teamă că o să Te sărut ca Iuda?

Nu, Doamne!

Iuda Iscarioteanul Îl sărută pe Hristos pe obraz și apoi își pune capăt zilelor: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.”(Matei 27, 3-5). Femeia păcătoasă Îi sărută picioarele lui Hristos și se mântuiește: „Și iată, era în cetate o femeie păcătoasă și (…) a adus un alabastru cu mir. Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui și cu părul capului ei le ștergea.  Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.” (Luca 7, 37-38).

Vezi dar, iubite frate, tu ce fel de sărutare Îi dai lui Hristos? O femeie păcătoasă ne-a învățat ce daruri să-I aducem lui Hristos: mir de nard și lacrimi, mirul de nard al faptelor noastre și lacrimile pocăinței. Iuda, printr-un sărut, I-a tâlhărit viața lui Hristos și L-a trimis între tâlhari. L-a făcut tâlhar! Pentru Iuda, Hristos a fost un tâlhar, nu Lumina cea vie a lumii.

Doamne, dacă Te-am tâlhărit și eu prin faptele mele, iartă-mă!

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, eu sunt tâlharul și strig către Tine:„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta.” (Luca 23, 42).

Fraților, Hristos, în Ghetsimani, este auzit de Apostoli grăind Rugăciunea cea mai presus de fire, având picături de sânge pe fața Sa: „Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.”(Luca 22, 44). Pe Muntele Tabor, cei trei Apostoli, Petru, Iacov și Ioan, au văzut aceeași față, însă plină de lumină. În Ghetsimani, fața durerii pricinuite de păcatele lumii, iar pe Tabor, fața luminii împărtășite cu Tatăl, spre bucuria Apostolilor.

Hristos este Paștele nostru, El nu ne-a trecut prin Marea Roșie, așa cum a trecut Moise cu poporul ales, ci ne-a trecut de la moarte la viață. Hristos a făcut din Crucea Sa o punte pe care ne-a trecut de la moarte la viața veșnică.

Iubiților, așa cum, în fiecare dimineață, soarele destramă pânza neagră a nopții, tot așa Hristos, Lumina cea vie a lumii, destramă lumea neagră a păcatului și a morții. Îi petrecem pe cei dragi ai noștri cu o lumânare, semn al învierii, și cu o pânză albă pe obraz, semn că trec în Ziua a opta, cea fără apus, fără sfârșit.

Constantin Brâncuși a sculptat neatinsul infinit și l-a făcut scară pentru eroii neamului, care au mers pe jos până au aflat începutul infinitului și rădăcinile neamului nostru românesc.

Frați creștini, după vremuri de restriște au rămas femei văduve și copii orfani, oameni singuri, răniți, prin spitale, iar bunii credincioși au fost alături de ei în toate zilele, în singurătatea lor. Cei singuri plâng. Să fim și noi azi alături de cei singuri, să nu-i lăsăm să stea de vorbă doar cu umbra lor. Omul nu este o umbră neînsuflețită, ci făptura pe care o iubește Dumnezeu și pentru care a trimis în lume pe Fiul Său, pentru izbăvirea ei din umbra morții(cf. Matei 4, 16). Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al singurătății, ci al comuniunii în iubire. Să alungăm singurătatea și tristețea din viața semenilor noștri, împărtășindu-le bucuria Învierii lui Hristos.

Iubiți frați și surori, care sunteți acum singuri, nu deznădăjduiți, Hristos este și cu voi!

Iubiți credincioși,

Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să facă din noi ființe pascale, adică să ne ajute să trecem de la păcat la viață curată.

Prin Învierea lui Hristos, omul cel căzut în păcat a fost ridicat din moarte și a căzut în veșnicie.

Iubiți fii duhovnicești,

„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”,Căruia se cuvin toată lauda, cinstea și mărirea:

Hristos a înviat!

Rămâneți în iubirea cea mântuitoare a lui Hristos Cel Înviat.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului

Spiritualitate

Postul Paștilor. Mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune

Publicat

pe

Postul Paștilor începe în 23 februarie 2026 și ține până în 11 aprilie 2026, perioadă în care, Pilda lui Iisus ne spune că, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Cu o zi înainte de lăsarea secului de carne, în duminica iertării, sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna albă. Cum ne pregătim pentru postul Paștilor

Publicat

pe

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

pe

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite