Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

În calendarul bisericesc, în ziua de 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Referindu-se la această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele profesor Ene Branişte arată că istoria acestei sărbători a fost la început, probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a târnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria), unde, după mărturiile lui Eusebiu şi Ieronim, se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Proroci Elisei şi Avdie.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă ” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.

Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică că ele definesc această ultimă lună a anului bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreapta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Ziua de 29 august este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pentru a nu ne asemăna cu Irod Antipa care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi căreia, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm vieții de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Această zi de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de „Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuită la 14 septembrie, şi de ajunul Bobotezei – 5 ianuarie.

Tradiții și superstiții

La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post. E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru. Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.

Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat. Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.

În ziua de 29 august, oamenii împart mere, pere, castraveţi. În ziua în care cade crucea mică nu este bine de semănat nicio sămânţă.

După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul.

Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este marcat, în fiecare an, în 15 august şi este precedat de o perioada de doua saptamani de postire.

Sfanta Scriptura nu ne spune nimic despre mutarea Fecioarei Maria la cele vesnice. Informatiile pe care le avem legate de moartea, ingroparea si inaltarea ei la cer, vin din Sfanta Traditie.

Potrivit Traditiei, Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea la cer a Fiului sau. Sfantul Arhanghel Gavriil i-a vestit trecerea din lumea aceasta la viata vesnica cu trei zile inainte de adormirea sa: «Acestea zice Fiul tau „Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”».

Dupa ce a fost instiintata de Sfantul Arhanghel Gavriil ca va trece din lumea aceasta la viata vesnica, Fecioara Maria i-a intarit pe cei apropiati prin cuvintele: „Nu faceti din mutarea mea pricina de doliu, ci umpleti-va de bucurie si mai mare. Doresc sa merg la Fiul meu, Cel ce daruieste tuturor fiinta si viata. Si cand ma voi duce la El, nu voi inceta sa ma rog si sa mijlocesc pentru voi, pentru toti crestinii si pentru lumea intreaga, ca Cel ce o judeca in milostivirea Sa, sa se milostiveasca de toti credinciosii si sa-i intareasca si sa-i duca pe calea vietii, iar pe cei necredinciosi sa-i intoarca si sa-i faca pe toti o singura turma a Bunului Pastor care si-a dat sufletul pentru oile Sale si le cunoaste si ai Sai il cunosc!”

Apoi a multumit Domnului pentru toate, iar Mantuitorul a venit la ea impreuna cu cetele ingeresti si i-a zis: „Fericita fii si sa se bucure inima ta. Pentru harul care ti-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tau cu sfintenie nu va fi lepadat, ci va afla mangaiere si milostivire in aceasta viata si veacul viitor. Iar tu intra in salasurile cele vesnice cu pace, bucurie ca sa vezi slava mea si sa te bucuri prin harul Duhului Sfant”. Dupa aceste cuvinte, Maica Domnului si-a dat obstescul sfarsit. Si-a incredintat sufletul Fiului ei.

Sfintii Parinti ne descopera ca dupa cum trupul Maicii Domnului a ramas feciorelnic in timpul nasterii lui Hristos, se cuvenea ca trupul ei sa ramana integru, ferit de stricaciune si dupa mutarea ei la cele vesnice.

Traditia spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la inmormantarea ei. Trupul Maicii Domnului a fost dus de ingeri si de oameni la mormantul din Ghetsimani de langa Ierusalim. Dupa trei zile de la inmormantarea ei a sosit si Apostolul Toma. Acesta a cerut sa se deschida mormantul Maicii Domnului pentru a-i saruta mainile acesteia, dar intrand in mormant, l-a aflat gol. Apostolii au vazut cu acest prilej numai giulgiul, ca marturie a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. (sursa: crestinortodox.ro)

Superstiţii de Sfântă Maria Mare

O superstitie straveche ne arata ca pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, nu este bine sa ne tundem parul sau sa il aruncam la gunoi.

De asemenea, evitati sa mergeti inapoi. Se spune ca acesta este un obicei care o intristeaza pe Maica Domnului.

In anumite zone ale tarii, de Sfânta Marie Mare, exista obiceiul ca fetele necasatorite sa culeaga flori pe care le duc ulterior la biserica pentru a fi sfintite. Odata ce slujba se termina, iau aceste flori acasa si le asaza drept ofranda la icoana Maicii Domnului. Se spune ca aceste flori sunt investite de Maica Domnului cu puteri vindecatoare, dar nu numai. Ele aduc in casa pe care o impodobesc sanatate, paza de primejdii, dar si noroc si binecuvantare.

Tot de Sfânta Marie Mare, fetele nemaritate se roaga Maicii Domnului pentru a le da un ursit bun si o soarta favorabila in dragoste si casnicie.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.