Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

Părintele Constantin Necula, la Jimbolia: „Adevărata provocare pentru un creștin este să rămână în rugăciune“

Publicat

pe

Părintele profesor Constantin Necula, prietenul tinerilor din Banat și din întreaga țară, a conferențiat în 6 iulie, în sala Casei de Cultură din Jimbolia, în prezența a 300 de participanți, despre unitate în comunitate, dimensiunile principale fiind legate de familie, orgoliu, comunitate.

Părintele a deschis conferința cu indicarea faptului că „lumea întreagă este atomizată, doar când avem un dușman comun ne unim”. Ce ne provoacă pe noi este Evanghelia: Pace vouă! Dimensiunea iertării și al primirii Duhului Sfânt ca putere a a ierta. Plecând de aici, părintele conferențiar a subliniat faptul că „fundamentul familiei este iertarea, nu iubirea asumată pe tricouri”. Familia este sub ochii noștrii, dar nu o mai stăpânim de mult. Dumnezeu are drept colaboratori, o familie a rugăciunii.

„Fundamentul comunității este capacitatea de iertare. Doar în raport cu capacitatea de a ierta familia se sudează, se așează, se construiește”. Hristos nu doar că dă iertarea, ci și spune: Vă dau și Duhul Sfânt, ca să-i iertați pe ceilați care vin către voi. Fluxul de Duh Sfânt e posibilitatea de a crea comunitatea prin iertare, asta nu înseamnă că nu taxăm oamenii care nu sunt vrednici de iertare, a adaugat părintele. Când smerenia ta se întâlnește cu orgoliul constant al celuilalt, de unde curge iertarea din tine ca să poți ierta pe celălalt? Dacă nu ai Duh Sfânt dai legi care să arate iubirea, să arate iertarea. Ce-a smintit în noi noțiunea de familie, noțiunea de libertate, de iertare? Lipsa Duhului Sfânt. Comunitate suntem toți și cei care ne iubesc și cei care ne urăsc. A nu fi orgolios înseamnă a lucra în echipă cu celălalt. „Singura școală de lideri reală din România, afirma părintele profesor, sunt facultățile de teologie, acolo înveți cum să gestionezi comunicarea internă din parohie”. Drama României nu mai este aceea că nu știm încotro să mergem, ci că uită de unde a plecat. De unde am luat modelul atomizării României, e simplu: vă uitați prea mult la televizor, la cei care pentru linkuri au trădat țara.

A două instituție care se ocupă cu creșterea comunității este Școala.

„Ce le-a lipsit copiilor în perioada pandemică? – vorba aia caldă de aproape”. Au nevoie de dascălul lor, de cineva care să-i protejeze, să le ofere siguranță, să le spună că e mama lor, că e egală în raport cu ei. „Suntem atât de neatenți în construcția noastră. Gândiți-vă, duminică sunt alegerile din Moldova, normal ar trebui să ne rugăm pentru cetățenii Moldovei să meargă la vot și să spună un da uriaș ieșirii de sub robia roșului absolut. Să avem tăria asta să o spunem: Se vede clar în ce direcție o ia Europa, cum se rup lucrurile, se vede cât suferim, cât suferim unii, cât suferim alții. Ieșiți! Spuneți-vă voia! E foarte greu să emancipezi un popor dacă lipsește Hristos din politică și Duhul Sfânt din comunitate. Totul e minciună altfel. Dar această comunitate are tot timpul nevoie de un principiu paternal, care să conserve siguranța oamenilor.”

În a doua parte a întâlnirii a urmat sesiunea de întrebări adresate părintelui Constantin Necula din partea publicului prezent. Întrebările au vizat relațiile dintre părinți și copii, dar și implicarea Bisericii alături de școală în educația unei comunități. Dorința exprimată a fost aceea de a remoraliza și vindeca familia.

Cum să ne educăm copiii astfel ca, nici să nu mâniem pe Dumnezee, nici să supărăm pe copiii noștri? La această întrebare părintele a răspuns că Hristos este calea. Dacă ne pleacă copiii, e pentru că „noi i-am învățat să viseze la lucrurile materiale, nu la cele spirituale. Depinde ce am investit în ei”. Am învățat că trebuie să-mi iubesc părinții din interiorul meu, din adâncul meu, mărturisea părintele. Aflându-ne în anul omagial al diasporei române, părintele a ținut să reamintească faptul că, „spațiile de revenire ale românilor în propria lor fire, în diaspora, sunt bisericile, adevărate spitale spirituale, ambasade ale normalității”. Românii au învățat ce înseamnă fraternitatea în străinătate. O

întrebare din public a fost următoarea: Răspunsul Bisericii la uriașele provocări care vin din Occident nu e prea blând, prea îngăduitor? Biserica nu dorește să predice unor oameni speriați, a replicat părintele Necula. „Adevărata provocare pentru un creștin este să rămână în rugăciune, să rămână cu Scriptura în mână. Să nu uitați că nu vă rugați unui ‘dumnezeu’ impersonal! Nu cereți decât lucrurile imposibile de la Dumnezeu! Pentru Dumnezeu avem genunchi, pentru oameni avem telefoane. Să nu cereți lucrurile pe care le puteți face singuri.”

„Fraternitatea” nu este înțeleasă și trăită azi, nici cuvântul, nici conținutul acestuia nu mai sunt conștientizate. De la această dimensiune a comunității, dezbaterea din cadrul sesiunii de întrebări a mers înspre românii din diaspora și spre cei din Basabia, în special. Cum vedeți “adaptarea” tinerilor creștini la presiunile societății, referindu-ne la frații din Republica Moldova care se confruntă cu provocări multiple; aici părintele a insistat: „Cred că m-au întrebat odată la Digi24 care este omul politic preferat pe care-l am. Aurel Pop nu doar ca președinte al Academiei Române ci și ca structură umană îmi este foarte aproape modul în care gândește om de spiritualitate și cultură românească, vai de va intra în Campania prezidențială! la polul opus, al feminității în politică, este această domnișoară Maia Sandu, care pe mine personal mă uimește. De multă vreme n-am văzut un astfel de om, crec că tinerii de acolo ar putea să învețe din tinerețea ei, gentilețea, din atitudinea pe care o are.

„Ce transmiteți tinerilor din Republica Moldova, ce răspuns considerați că trebuie sa dea unor provocări de orientare a destinului Basarabiei in contextul apropiatelor alegeri?”; „Cred că ar trebui să ne rugăm pentru ei, pentru poporul roman de aici și de pretutindeni, pot schimba destinul Basarabiei, asta este clar, însă orice comentariu ar fi interpretat politic.  Studenții care mi-au fost colegi de facultate din Basarabia, sunt preoți de mare calitate, dar mulți dintre ei au trebuit să meargă pe șantiere să lucreze”. Pot tinerii moldoveni sa schimbe destinul Basarabiei prin participarea la vot? Mesajele progresiste sunt receptate prost, „oamenii vor discerne, se va face diferența dintre tot ce înseamnă lucruri ușor caștigate în ultimii ani și cele se vor câștiga greu în anii care vin. Cred din toată inima și sper în luciditatea celor din interior și a copiilor tineri din Republica Moldova, că sunt liniștiți, țin foarte mult la diaspora moldovenilor români din Occident. Sunt frumoși tare!” Am văzut câteva sărbători peste hotare în care românii din România, cu românii din Basarabia și cu cei din Bucovina, Cernăuți erau cu toții împreună.

Vorbind despre o dimensiune europeană a Republicii Moldova, părintele sintetiza: „Nu putem să ne rupem de rădăcinile noastre, iar în raport cu Republica Moldova, din punctul meu de vedere, suntem într-o perioadă de rugăciune, de maximă rugăciune, dar una din marile probleme pe care le avem la îndemână este aceasta: ce propui oamenilor acestora… ce Europă propunem României astăzi: o Europă a muncii, a solidarității, a respectului pentru muncă, a valorilor?”. Reacția Bisericii este foarte statornică, iar atitudinea Bisericii este de a nu bulversa sufletele oamenilor. Învățați că nu suntem una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică, decât dacă reușim să facem o țară demnă și care respectă demnitatea oricărui om”. Stați la hotare cum stă preotul la hotarul dintre divin și uman! Părintele va fi așteptat și în toamna acestui an la un alt proiect realizat tot prin agenda culturală a primăriei Jimbolia, în parteneriat cu parohia ortodoxă de aici.

sursa: www.mitropolia-banatului.ro

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Duminica Tomii – ziua în care îi cinstim pe cei care nu mai sunt

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Izvorul tămăduirii – ziua în care se sfințesc apele

Publicat

pe

Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite