Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Părintele Constantin Necula: “Suntem prea complicaţi în ce facem”

Publicat

pe

Postul Paştelui nu este altceva decât o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute de poporul român, o naţiune a cărei principală încercare este să se regăsească pe sine, afirmă părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, într-un interviu acordat AGERPRES. Profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, unul din cei mai iubiţi preoţi din România, părintele Necula îi îndeamnă pe români să nu-şi piardă niciodată speranţa.Despre rugăciune, preotul spune că este un ”exerciţiu” de simplificare a vieţii cotidiene.

AGERPRES: Părinte, înainte de post ne-aţi declarat, tot într-un interviu, că ”a posti înseamnă a refuza să te prosteşti”. Acum, aproape la finalul acestei călătorii cu Iisus Hristos, aproape de Înviere, care credeţi că sunt principalele încercări ale poporului român?

Constantin Necula: Eu cred că principala încercare a poporului român este să se regăsească pe sine, să creadă un pic în valorile lui. Nu avem neapărat nevoie să importăm valori. Sunt valori care merită importate, dar e bine să ne aducem aminte: postul e şi o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute în poporul român. M-am uitat, oamenii s-au aşezat pe postit cu seninătate, discreţie şi, mai cu seamă, fără niciun fel de încrâncenare. Asta e un mare lucru în ziua de astăzi. Sunt valori care merită reactualizate. (…)

AGERPRES: Vorbeam ca acest interviu să fie despre suflet, despre Dumnezeu. Dumneavoastră, dacă ar fi acum să vă spovediţi public, românilor, ce le-aţi spune?

Constantin Necula: Să nu creadă în oameni, să creadă în Dumnezeu. Să aibă nevoie de oamenii care se apropie de Dumnezeu şi să nu aşeze alei de cruci răstignitoare de-a dreapta şi de-a stânga niciunui om. Fiecare om îşi ştie măsura, îşi ştie capacitatea de lucru, îşi ştie posibilitatea de a răspunde provocărilor vieţii. E important să înţelegem asta. Nu suntem decât oameni şi asta e foarte bine.

AGERPRES: Unii vă cataloghează în spaţiul public ca pe un preot vedetă. Cum vă percep colegii dumneavoastră, ceilalţi prelaţi?

Constantin Necula: Fiecare mă percepe cum poate. Ieri m-a impresionat o spusă a unui prieten foarte apropiat. A spus, noi care te iubim foarte tare, te invidiem. Deci, e un moment de cumpănă pentru mine, pentru că va trebui să mă descurc în continuare cu starea mea de preot. Nu există o stare de vedetă pentru mine, sunt un simplu preot din voia lui Dumnezeu aşezat pe sticlă. Dar sigur va veni vremea în care mă retrag şi nu uit motto-ul pentru care am pornit mai departe, „să te ferească Dumnezeu de palmele care te aplaudă”. Am în conştiinţa mea această dimensiune. Nu fac decât să slujesc Evanghelia lui Hristos, într-un alt spaţiu decât spaţiul obişnuit al amvonului. (…)

AGERPRES: Totuşi, sunteţi poate cel mai vocal preot român, în timp ce BOR nu este atât de vocală. De ce?

Constantin Necula: Biserica Ortodoxă este o biserică din care eu fac parte. Deci, câtă vreme eu vorbesc, cât pot să vorbesc, parte din colegii mei sunt parte integrantă a mărturiei mele. Eu nu vorbesc de la mine sau sper să nu vorbesc de la mine prea mult. Dar Biserica nu trebuie să fie vocală. Biserica e biserică, ea nu are nevoie de vocalize ca să fie ascultată. Gălăgia din jur chiar ar putea fi asanată de tăcerea Bisericii.

AGERPRES: Paştele înseamnă a lua lumină. Aţi spus în repetate rânduri că oamenii sunt lumină. Străbateţi în lung şi în lat toată ţara. Vă întâlniţi cu oameni. Cum îi găsiţi când mergeţi? Se luminează după ce le vorbiţi?

Constantin Necula: Îi las mai zâmbitori un pic, adică funcţia mea fundamentală de bufon ajută.

AGERPRES: Bufon cu ghilimele…

Constantin Necula: Nicio ghilimele. Aşa sunt eu, nu am ce să fac. Am încercat să fiu mai sobru. Îmi iese câteodată, când scriu sau când mă rog sunt foarte sobru (…), dar îi văd pe oameni foarte trişti, foarte preocupaţi de ziua de mâine. Şi lumea spune că le ofer doar zâmbete. Nu! Adevărul e că muncesc foarte mult şi în teritoriul asistenţei sociale, dar nu pot să iau după mine clădiri, nu pot să iau după mine atestate, să îmi pun pe mine tricouri cu ce muncesc, dar pot să spun că cea mai importantă funcţie pe care o are la ora actuală omul de lângă noi, astăzi, este să te binedispună, este să nu te lase trist, dezmierdat de deznădejde. E foarte periculos prin ce trecem.

AGERPRES: Şi tinerii sunt trişti?

Constantin Necula: Sunt trişti. Cu tentative foarte multe, diverse, de suicid, de dependenţă, de a lăsa şcoala, de a lăsa totul. E un val cultivat, într-un fel sau altul, de tot ce înseamnă aşa o psihanaliză socială care nu vizează copilul, cât sistemele care îl antrenează pe copil. Noi trebuie să fim foarte atenţi ca ţinta analizei noastre să meargă exact la subiectul pe care îl analizăm. Noi ne pierdem pe parcurs, nu avem timp să-i ascultăm pe copii. Pentru mine, conferinţele sunt foarte importante nu pentru cele 20 de minute în care le vorbesc, ci pentru orele, real orele în care răspund la sute de întrebări în faţa a mii de oameni. (…)

AGERPRES: A revenit în actualitate subiectul Arsenie Boca. Credeţi că va fi dus părintele de la Prislop în Catedrala Mântuirii Neamului?

Constantin Necula: Eu cred că va trebui să înţelegem foarte bine că în primul rând canonizarea părintelui nu este un fast-food spiritual, ci este o muncă foarte îndelungată. Trebuie să înţelegem foarte bine că în momentul canonizării, chiar dacă vor fi mutate în Catedrală sau într-o biserică oarecare, moaştele sale, o parte, vor rămâne în continuare la Prislop, dar acestea sunt scenarii. Deocamdată noi suntem foarte departe să avem o catedrală.

AGERPRES: Ce relaţie aveţi cu Arsenie Boca? Vă rugaţi?

Constantin Necula: Mă rog şi meditez. Mai ales la multe din spusele lui. Ca predicator îl socotesc unul dintre marii omileţi ai Bisericii şi mă impresionează foarte mult că în ciuda faptului că în spaţii mici a fost obligat să îşi desfăşoare activitatea, cuvântul său a intrat extraordinar de puternic în chiar construcţia sufletului unor oameni. El nu predica în pieţe, nu predica pe ecrane, el predica în spaţii mici, cuminţi, căţărat pe schele într-o vreme, iar oamenii au memorat, au recuperat şi au redat textele lui cu mare, mare acrivie. Asta spune foarte multe despre iubirea ucenicilor lui despre el.

AGERPRES: Părinte, cum ar trebui noi să ne rugăm la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cu simplitate. Cred că rugăciunea este un exerciţiu de simplificare a vieţii noastre cotidiene. Suntem prea complicaţi în ce facem. Şi când sunăm să vorbim cu cineva, să îi cerem ceva, inventăm introduceri, conţinuturi, sfârşituri, rugăciunea e mai shortcut. E mai scurtă şi e întotdeauna foarte obiectivă, ea trebuie să fie sinceră. Nu ceri loc de muncă în speranţa că vei câştiga bani. Îi spui dacă ai nevoie de finanţe, îi spui direct asta. Dar, mie mi se pare că l-am redus pe Dumnezeu prea mult la un fel de angajat al nostru. Rugăciunea noastră e ca în faţa unui angajator, nu e ca în faţa unui angajament.

AGERPRES: Dumneavoastră, cum vă rugaţi la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cât pot de simplu. Cât pot, cum pot, pentru cine pot. Mai ales pentru oameni, pentru că asta e principala funcţie a unui preot. Duhovnicul meu îmi spune tot timpul că speră să se pensioneze la timp, ca să mai apuce să se spovedească, să se roage şi pentru el. Pentru că, în rest, trebuie să fim dispuşi pentru ceilalţi. (…)

AGERPRES: Nu v-am văzut niciodată trist, vă ştiu de atâţia ani. Sunteţi fericit?

Constantin Necula: Asta cu fericirea … am avut noi o întâlnire despre educaţia pentru fericire şi am spus că dacă o fericire e definită nu mai e fericire. Sunt pe cale. Mă simt un om foarte iubit, foarte apreciat de soţie, de copii, de mamă, de sora mea, de prietenii mei, de cumnatul meu, de oamenii din jur. Uneori înjurat. Îmi place şi asta, când îi văd că mă înjură, că îmi spun câte una. Îmi creşte inima, pentru că îmi dau seama că măcar am schimbat ceva în ei. Dar mă simt un om liniştit, cuminte. Şi oricum îmi e drag de Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important.

AGERPRES: Un ultim gând, înainte de Paşti?

Constantin Necula: Să le spunem oamenilor că va conta foarte mult Învierea, de fiecare dată. Că în ciuda tuturor aparenţelor, Hristos a înviat. Chiar dacă îl ascundem sub zgura zilelor care vin şi îl punem în preocupări care nu au întotdeauna relaţie cu Dumnezeu. Cred fundamental că Hristos a înviat!

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Buna Vestire – sărbătoarea dedicată Maicii Domnului. Ce tradiții se păstrează

Publicat

pe

Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, informează Crestinortodox.ro. Această zi este legată de o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice.

Cei mai mulți creștini slăvesc această sărbătoare a Bunei Vestiri pe data de 25 martie, fiind vorba de un calcul exact de nouă luni, înainte Crăciunului, când este sărbătorită nașterea lui Iisus. Potrivit evangheliei după Luca 1:26, Buna Vestire a avut loc „în a șasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

În Apus, această sărbătoare este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului, iar în calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenie sau Ziua Cucului.

Buna Vestire este o sărbătoare creştină care se celebrează pe data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunţării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul.

În anumite zone, pentru a avea roade bogate, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă. Tot atunci, gospodinele din Maramureş adună lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curţi şi le dau foc. Acest ritual este cunoscut drept Noaptea focurilor şi este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.

De Buna Vestire este dezlegare la peşte, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă. Străbunii credeau că pescarii nu au voie de Buna Vestire să arunce mamaligă în apă, pentru că mor peştii.

Ziua de Buna Vestire este cunoscută şi ca Ziua Cucului, deoarece cucul începe să cânte şi astfel anunţă sosirea efectivă a primăverii. De asemenea, în anumite părţi, oamenii numără de câte ori a cântat cucul pentru a şti câţi ani va mai trăi.

În plus, în alte zone ale ţării, se obişnuieşte ca fetele de măritat şi flăcăii să întrebe cucul când se vor căsători: “Cucule voinicule/Câţi ani îmi vei da/Până m-oi însura (mărita)?”. Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte să cânte cucul, înseamnă că va mai aştepta un an. Dacă nu se auzea, înseamnă că va urma o căsătorie în acel an.

Mai mult, craca pe care a cântat cucul de ziua sa era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în speranţa că flăcăii nu le vor ocoli.

De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

Ce să faci la Buna Vestire, în 25 martie, ca să-ți fie bine

Citeste mai mult

Spiritualitate

Impactul educativ al Martorilor lui Iehova în penitenciarele din România, recunoscut oficial

Publicat

pe

Dej. În decembrie 2024, Administrația Penitenciarului Spital Dej din România le-a acordat Martorilor lui Iehova o diplomă de merit pentru activitatea lor de instruire biblică desfășurată în cadrul instituției. Ruben Mátyás și Vasile Purdea au primit diploma prin care se recunosc meritele Martorilor care le acordă asistență religioasă persoanelor private de libertate aflate în tranzit în Penitenciarul Spital Dej. Diploma a fost acordată „în semn de aleasă prețuire și adâncă recunoștință pentru activitatea desfășurată în Penitenciarul Spital Dej de-a lungul timpului”.

Într-o declarație referitoare la activitatea lor, dl Ruben a afirmat: „Deseori întâlnim persoane care nu au avut niciodată contact cu Martorii lui Iehova. Ne pun multe întrebări și avem discuții constructive.” Dl Vasile a adăugat: „De exemplu, acum câteva luni, am întâlnit un bărbat foarte bolnav și deprimat. După o discuție bazată pe lecția 2 din broșura Bucură-te pentru totdeauna de viață!, bărbatul și-a schimbat complet atitudinea. A continuat să fie vizitat chiar și după ce a fost transferat de la spital la penitenciarul din Târgu Jiu.”

La nivel național. Pe lângă Spitalul Penitenciar Dej, în România există alte 42 de penitenciare unde Martorii lui Iehova organizează întruniri și conduc studii biblice. Cei 542 de bărbați și cele 57 de femei care acordă benevol asistență religioasă întâlnesc frecvent persoane interesate de mesajul plin de speranță al Bibliei.

Mioveni. La spitalul din cadrul Penitenciarului Mioveni, două Martore ale lui Iehova au întâlnit o femeie internată temporar ai cărei părinți o abandonaseră când era doar un copil. Ca adult, ea s-a implicat în activități infracționale, din cauza cărora a fost privată de libertate. Dar în timp ce își executa pedeapsa, a ajuns să regrete profund acțiunile sale din trecut. Martorele i-au împărtășit exemple biblice despre persoane care au reușit să își schimbe viața în mod semnificativ și au fost eliberate de sentimentele împovărătoare de vinovăție. De asemenea, au liniștit-o citindu-i un pasaj încurajator din Biblie, din Psalmul 27, versetul 10, unde se spune: „Chiar dacă tatăl meu și mama mea m-ar părăsi, Iehova [Dumnezeu] însuși m-ar primi”. Femeia a fost mișcată până la lacrimi și și-a exprimat dorința de a lua legătura cu Martorii care vizitează penitenciarul în care își ispășește pedeapsa cu închisoarea.

Baia Mare. Marius Marian, actualmente Martor al lui Iehova, a dus o viață marcată de violență, droguri și consum de alcool, motiv pentru care a fost privat de libertate la Penitenciarul Baia Mare. În perioada detenției, el a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova care vizitau penitenciarul și a făcut schimbări semnificative în viața sa, adoptând înaltele norme și principii de viață biblice. După eliberare, a continuat să facă îmbunătățiri în personalitatea sa creștină, iar în prezent, după mai mulți ani, revine periodic în același penitenciar pentru a le oferi persoanelor private de libertate sprijin și îndrumare pe plan spiritual. „Știu cât de mult au nevoie aceste persoane de ajutor. Mă întorc foarte bucuros acolo să le ofer ajutor,” a declarat dl Marian.

București-Jilava. În Penitenciarul Jilava, Martorii lui Iehova desfășoară programe de asistență religioasă de mai bine de 20 de ani. În 2019, comisarul-șef Iulian Băcioiu, educator, a declarat: „Organizația Martorii lui Iehova este un partener de nădejde pentru Penitenciarul București-Jilava, iar calitatea [reprezentanților cultului] se regăsește în modul decent și interesant în care aceștia își organizează activitățile cu deținuții. Mai mult, vin în întâmpinarea nevoilor unității, sprijinind deseori organizarea de activități între deținuți și familiile lor, în curtea penitenciarului sau în afara acestuia.” Minas, un bărbat din Grecia, care a fost închis un timp la Jilava, a început să discute din Biblie cu Martorii lui Iehova în 2020, chiar înainte de izbucnirea pandemiei de Covid-19. Pe durata pandemiei, conducerea i-a aprobat să primească asistență religioasă online, prin Skype. După un an, îmbunătățirile pe care le-a făcut în comportamentul său, descris ca „sălbatic” până atunci, au fost atât de evidente, încât i s-a aprobat reducerea pedepsei cu 18 luni, fiind eliberat anticipat.

Impactul activității Martorilor lui Iehova în penitenciarele din România este profund și de durată. Prin eforturile lor consecvente, aceste persoane care se pun la dispoziție benevol pentru a-și ajuta semenii aflați într-o perioadă nefastă a vieții reușesc să le ofere acestora nu doar sprijin moral, ci și o rază de speranță, contribuind la reintegrarea acestora în societate. Recunoașterea oficială primită din partea Penitenciarului Spital Dej nu doar validează munca lor, ci și încurajează continuarea acestor activități benefice. Într-o lume în care sprijinul și îndrumarea sunt esențiale, activitatea Martorilor lui Iehova se dovedește a fi un suport fundamental în procesul de transformare și recuperare a persoanelor private de libertate.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Ce tradiții se păstrează

Publicat

pe

Biserica îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Sunt printre cei mai populari martiri în rândul credincioşilor ortodocşi. Ziua lor de cinstire, 9 martie, este sărbătorită în mod special de creştinii din ţara noastră. Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci, numiţi sfinţi sau mucenici.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii are un sens teologic. La Sfinţii Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp”.

Mucenicii sau martirii sunt creștinii care și-au dat viața mărturisind pe Domnul Iisus Hristos. Ei sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt.

Pe jertfa martirilor s-a zidit Biserica, de aceea în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii se pun moaşte de martir. Mărturia lor stă la baza modelului creştin de mărturisire a lui Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al nostru.

Apostolul Pavel spune despre ei: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11, 37-38). În evenimentul mărturiei lor se ascunde taina iubirii şi legăturii care-i uneşte pe toţi sfinţii mucenici, pe cei care au mărturisit şi pe cei care mărturisesc acum.

Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice.
Minunile din lacul îngheţat

Sfinţii 40 de Mucenici erau soldați creștini, aflați în armata împăratului Licinius, care stăpânea partea de răsărit a Imperiului Roman. Conform izvoarelor istorice, în anul 320, Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând că sunt creștini, le ordonă să își renege credința și să se închine idolilor. Cei 40 de mucenici refuză să facă acest lucru, astfel Agricola decide să îi întemnițeze timp de 8 zile și ordonă să fie torturați.

Văzând faptul că aceștia nu sunt dispuși să renunțe la creștinism, Agricola decide să îi condamne la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Dintre toți cei 40, unul a decis să renunțe la creștinism, însă în momentul în care a ieșit din lac a murit pe loc. Totuși, locul acestuia a fost luat de către un soldat martor la eveniment. Deși guvernatorul Agricola spera că aceștia vor renunța la creștinism, în decursul nopții în care mucenicii se aflau în lac, s-au petrecut minuni remarcabile: la început, apa lacului s-a încălzit, astfel topindu-se gheața, iar apoi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât din ceruri deasupra mucenicilor.

La auzul acestor vești, guvernatorul decide să îi scoată din lac și să le fie zdrobite fluierele picioarelor, iar apoi să fie lăsați să moară. După moartea acestora, trupurile lor au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în lac. Părţi din sfintele moaște ale acestora, care au scăpat focului, se pot găsi în diverse biserici aparținând spațiului ortodox.

Sfinții 40 de Mucenici sunt un exemplu de urmare și mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos și sunt cinstiți în mod deosebit de creștini, încă din secolul al IV-lea. În acest sens, din viața Sfântului Vasile cel Mare aflăm că familia lui avea spre cinstire moaște de la Sfinții 40 de Mucenici.

Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de Mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de Mucenici.

Colacii în forma cifrei opt

Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.
În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presarat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.

Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.

Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.

Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice ­ dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).

Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.

sursa: ziarullumina.ro

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite