Postul Paştelui nu este altceva decât o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute de poporul român, o naţiune a cărei principală încercare este să se regăsească pe sine, afirmă părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, într-un interviu acordat AGERPRES. Profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, unul din cei mai iubiţi preoţi din România, părintele Necula îi îndeamnă pe români să nu-şi piardă niciodată speranţa.Despre rugăciune, preotul spune că este un ”exerciţiu” de simplificare a vieţii cotidiene.

AGERPRES: Părinte, înainte de post ne-aţi declarat, tot într-un interviu, că ”a posti înseamnă a refuza să te prosteşti”. Acum, aproape la finalul acestei călătorii cu Iisus Hristos, aproape de Înviere, care credeţi că sunt principalele încercări ale poporului român?

Constantin Necula: Eu cred că principala încercare a poporului român este să se regăsească pe sine, să creadă un pic în valorile lui. Nu avem neapărat nevoie să importăm valori. Sunt valori care merită importate, dar e bine să ne aducem aminte: postul e şi o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute în poporul român. M-am uitat, oamenii s-au aşezat pe postit cu seninătate, discreţie şi, mai cu seamă, fără niciun fel de încrâncenare. Asta e un mare lucru în ziua de astăzi. Sunt valori care merită reactualizate. (…)

AGERPRES: Vorbeam ca acest interviu să fie despre suflet, despre Dumnezeu. Dumneavoastră, dacă ar fi acum să vă spovediţi public, românilor, ce le-aţi spune?

Constantin Necula: Să nu creadă în oameni, să creadă în Dumnezeu. Să aibă nevoie de oamenii care se apropie de Dumnezeu şi să nu aşeze alei de cruci răstignitoare de-a dreapta şi de-a stânga niciunui om. Fiecare om îşi ştie măsura, îşi ştie capacitatea de lucru, îşi ştie posibilitatea de a răspunde provocărilor vieţii. E important să înţelegem asta. Nu suntem decât oameni şi asta e foarte bine.

AGERPRES: Unii vă cataloghează în spaţiul public ca pe un preot vedetă. Cum vă percep colegii dumneavoastră, ceilalţi prelaţi?

Constantin Necula: Fiecare mă percepe cum poate. Ieri m-a impresionat o spusă a unui prieten foarte apropiat. A spus, noi care te iubim foarte tare, te invidiem. Deci, e un moment de cumpănă pentru mine, pentru că va trebui să mă descurc în continuare cu starea mea de preot. Nu există o stare de vedetă pentru mine, sunt un simplu preot din voia lui Dumnezeu aşezat pe sticlă. Dar sigur va veni vremea în care mă retrag şi nu uit motto-ul pentru care am pornit mai departe, „să te ferească Dumnezeu de palmele care te aplaudă”. Am în conştiinţa mea această dimensiune. Nu fac decât să slujesc Evanghelia lui Hristos, într-un alt spaţiu decât spaţiul obişnuit al amvonului. (…)

AGERPRES: Totuşi, sunteţi poate cel mai vocal preot român, în timp ce BOR nu este atât de vocală. De ce?

Constantin Necula: Biserica Ortodoxă este o biserică din care eu fac parte. Deci, câtă vreme eu vorbesc, cât pot să vorbesc, parte din colegii mei sunt parte integrantă a mărturiei mele. Eu nu vorbesc de la mine sau sper să nu vorbesc de la mine prea mult. Dar Biserica nu trebuie să fie vocală. Biserica e biserică, ea nu are nevoie de vocalize ca să fie ascultată. Gălăgia din jur chiar ar putea fi asanată de tăcerea Bisericii.

AGERPRES: Paştele înseamnă a lua lumină. Aţi spus în repetate rânduri că oamenii sunt lumină. Străbateţi în lung şi în lat toată ţara. Vă întâlniţi cu oameni. Cum îi găsiţi când mergeţi? Se luminează după ce le vorbiţi?

Constantin Necula: Îi las mai zâmbitori un pic, adică funcţia mea fundamentală de bufon ajută.

AGERPRES: Bufon cu ghilimele…

Constantin Necula: Nicio ghilimele. Aşa sunt eu, nu am ce să fac. Am încercat să fiu mai sobru. Îmi iese câteodată, când scriu sau când mă rog sunt foarte sobru (…), dar îi văd pe oameni foarte trişti, foarte preocupaţi de ziua de mâine. Şi lumea spune că le ofer doar zâmbete. Nu! Adevărul e că muncesc foarte mult şi în teritoriul asistenţei sociale, dar nu pot să iau după mine clădiri, nu pot să iau după mine atestate, să îmi pun pe mine tricouri cu ce muncesc, dar pot să spun că cea mai importantă funcţie pe care o are la ora actuală omul de lângă noi, astăzi, este să te binedispună, este să nu te lase trist, dezmierdat de deznădejde. E foarte periculos prin ce trecem.

AGERPRES: Şi tinerii sunt trişti?

Constantin Necula: Sunt trişti. Cu tentative foarte multe, diverse, de suicid, de dependenţă, de a lăsa şcoala, de a lăsa totul. E un val cultivat, într-un fel sau altul, de tot ce înseamnă aşa o psihanaliză socială care nu vizează copilul, cât sistemele care îl antrenează pe copil. Noi trebuie să fim foarte atenţi ca ţinta analizei noastre să meargă exact la subiectul pe care îl analizăm. Noi ne pierdem pe parcurs, nu avem timp să-i ascultăm pe copii. Pentru mine, conferinţele sunt foarte importante nu pentru cele 20 de minute în care le vorbesc, ci pentru orele, real orele în care răspund la sute de întrebări în faţa a mii de oameni. (…)

AGERPRES: A revenit în actualitate subiectul Arsenie Boca. Credeţi că va fi dus părintele de la Prislop în Catedrala Mântuirii Neamului?

Constantin Necula: Eu cred că va trebui să înţelegem foarte bine că în primul rând canonizarea părintelui nu este un fast-food spiritual, ci este o muncă foarte îndelungată. Trebuie să înţelegem foarte bine că în momentul canonizării, chiar dacă vor fi mutate în Catedrală sau într-o biserică oarecare, moaştele sale, o parte, vor rămâne în continuare la Prislop, dar acestea sunt scenarii. Deocamdată noi suntem foarte departe să avem o catedrală.

AGERPRES: Ce relaţie aveţi cu Arsenie Boca? Vă rugaţi?

Constantin Necula: Mă rog şi meditez. Mai ales la multe din spusele lui. Ca predicator îl socotesc unul dintre marii omileţi ai Bisericii şi mă impresionează foarte mult că în ciuda faptului că în spaţii mici a fost obligat să îşi desfăşoare activitatea, cuvântul său a intrat extraordinar de puternic în chiar construcţia sufletului unor oameni. El nu predica în pieţe, nu predica pe ecrane, el predica în spaţii mici, cuminţi, căţărat pe schele într-o vreme, iar oamenii au memorat, au recuperat şi au redat textele lui cu mare, mare acrivie. Asta spune foarte multe despre iubirea ucenicilor lui despre el.

AGERPRES: Părinte, cum ar trebui noi să ne rugăm la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cu simplitate. Cred că rugăciunea este un exerciţiu de simplificare a vieţii noastre cotidiene. Suntem prea complicaţi în ce facem. Şi când sunăm să vorbim cu cineva, să îi cerem ceva, inventăm introduceri, conţinuturi, sfârşituri, rugăciunea e mai shortcut. E mai scurtă şi e întotdeauna foarte obiectivă, ea trebuie să fie sinceră. Nu ceri loc de muncă în speranţa că vei câştiga bani. Îi spui dacă ai nevoie de finanţe, îi spui direct asta. Dar, mie mi se pare că l-am redus pe Dumnezeu prea mult la un fel de angajat al nostru. Rugăciunea noastră e ca în faţa unui angajator, nu e ca în faţa unui angajament.

AGERPRES: Dumneavoastră, cum vă rugaţi la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cât pot de simplu. Cât pot, cum pot, pentru cine pot. Mai ales pentru oameni, pentru că asta e principala funcţie a unui preot. Duhovnicul meu îmi spune tot timpul că speră să se pensioneze la timp, ca să mai apuce să se spovedească, să se roage şi pentru el. Pentru că, în rest, trebuie să fim dispuşi pentru ceilalţi. (…)

AGERPRES: Nu v-am văzut niciodată trist, vă ştiu de atâţia ani. Sunteţi fericit?

Constantin Necula: Asta cu fericirea … am avut noi o întâlnire despre educaţia pentru fericire şi am spus că dacă o fericire e definită nu mai e fericire. Sunt pe cale. Mă simt un om foarte iubit, foarte apreciat de soţie, de copii, de mamă, de sora mea, de prietenii mei, de cumnatul meu, de oamenii din jur. Uneori înjurat. Îmi place şi asta, când îi văd că mă înjură, că îmi spun câte una. Îmi creşte inima, pentru că îmi dau seama că măcar am schimbat ceva în ei. Dar mă simt un om liniştit, cuminte. Şi oricum îmi e drag de Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important.

AGERPRES: Un ultim gând, înainte de Paşti?

Constantin Necula: Să le spunem oamenilor că va conta foarte mult Învierea, de fiecare dată. Că în ciuda tuturor aparenţelor, Hristos a înviat. Chiar dacă îl ascundem sub zgura zilelor care vin şi îl punem în preocupări care nu au întotdeauna relaţie cu Dumnezeu. Cred fundamental că Hristos a înviat!

AGERPRES