Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Părintele Constantin Necula: “Suntem prea complicaţi în ce facem”

Publicat

acum 8 ani

pe

Postul Paştelui nu este altceva decât o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute de poporul român, o naţiune a cărei principală încercare este să se regăsească pe sine, afirmă părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, într-un interviu acordat AGERPRES. Profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, unul din cei mai iubiţi preoţi din România, părintele Necula îi îndeamnă pe români să nu-şi piardă niciodată speranţa.Despre rugăciune, preotul spune că este un ”exerciţiu” de simplificare a vieţii cotidiene.

AGERPRES: Părinte, înainte de post ne-aţi declarat, tot într-un interviu, că ”a posti înseamnă a refuza să te prosteşti”. Acum, aproape la finalul acestei călătorii cu Iisus Hristos, aproape de Înviere, care credeţi că sunt principalele încercări ale poporului român?

Constantin Necula: Eu cred că principala încercare a poporului român este să se regăsească pe sine, să creadă un pic în valorile lui. Nu avem neapărat nevoie să importăm valori. Sunt valori care merită importate, dar e bine să ne aducem aminte: postul e şi o perioadă de reafirmare a unor virtuţi care păreau pierdute în poporul român. M-am uitat, oamenii s-au aşezat pe postit cu seninătate, discreţie şi, mai cu seamă, fără niciun fel de încrâncenare. Asta e un mare lucru în ziua de astăzi. Sunt valori care merită reactualizate. (…)

AGERPRES: Vorbeam ca acest interviu să fie despre suflet, despre Dumnezeu. Dumneavoastră, dacă ar fi acum să vă spovediţi public, românilor, ce le-aţi spune?

Constantin Necula: Să nu creadă în oameni, să creadă în Dumnezeu. Să aibă nevoie de oamenii care se apropie de Dumnezeu şi să nu aşeze alei de cruci răstignitoare de-a dreapta şi de-a stânga niciunui om. Fiecare om îşi ştie măsura, îşi ştie capacitatea de lucru, îşi ştie posibilitatea de a răspunde provocărilor vieţii. E important să înţelegem asta. Nu suntem decât oameni şi asta e foarte bine.

AGERPRES: Unii vă cataloghează în spaţiul public ca pe un preot vedetă. Cum vă percep colegii dumneavoastră, ceilalţi prelaţi?

Constantin Necula: Fiecare mă percepe cum poate. Ieri m-a impresionat o spusă a unui prieten foarte apropiat. A spus, noi care te iubim foarte tare, te invidiem. Deci, e un moment de cumpănă pentru mine, pentru că va trebui să mă descurc în continuare cu starea mea de preot. Nu există o stare de vedetă pentru mine, sunt un simplu preot din voia lui Dumnezeu aşezat pe sticlă. Dar sigur va veni vremea în care mă retrag şi nu uit motto-ul pentru care am pornit mai departe, „să te ferească Dumnezeu de palmele care te aplaudă”. Am în conştiinţa mea această dimensiune. Nu fac decât să slujesc Evanghelia lui Hristos, într-un alt spaţiu decât spaţiul obişnuit al amvonului. (…)

AGERPRES: Totuşi, sunteţi poate cel mai vocal preot român, în timp ce BOR nu este atât de vocală. De ce?

Constantin Necula: Biserica Ortodoxă este o biserică din care eu fac parte. Deci, câtă vreme eu vorbesc, cât pot să vorbesc, parte din colegii mei sunt parte integrantă a mărturiei mele. Eu nu vorbesc de la mine sau sper să nu vorbesc de la mine prea mult. Dar Biserica nu trebuie să fie vocală. Biserica e biserică, ea nu are nevoie de vocalize ca să fie ascultată. Gălăgia din jur chiar ar putea fi asanată de tăcerea Bisericii.

AGERPRES: Paştele înseamnă a lua lumină. Aţi spus în repetate rânduri că oamenii sunt lumină. Străbateţi în lung şi în lat toată ţara. Vă întâlniţi cu oameni. Cum îi găsiţi când mergeţi? Se luminează după ce le vorbiţi?

Constantin Necula: Îi las mai zâmbitori un pic, adică funcţia mea fundamentală de bufon ajută.

AGERPRES: Bufon cu ghilimele…

Constantin Necula: Nicio ghilimele. Aşa sunt eu, nu am ce să fac. Am încercat să fiu mai sobru. Îmi iese câteodată, când scriu sau când mă rog sunt foarte sobru (…), dar îi văd pe oameni foarte trişti, foarte preocupaţi de ziua de mâine. Şi lumea spune că le ofer doar zâmbete. Nu! Adevărul e că muncesc foarte mult şi în teritoriul asistenţei sociale, dar nu pot să iau după mine clădiri, nu pot să iau după mine atestate, să îmi pun pe mine tricouri cu ce muncesc, dar pot să spun că cea mai importantă funcţie pe care o are la ora actuală omul de lângă noi, astăzi, este să te binedispună, este să nu te lase trist, dezmierdat de deznădejde. E foarte periculos prin ce trecem.

AGERPRES: Şi tinerii sunt trişti?

Constantin Necula: Sunt trişti. Cu tentative foarte multe, diverse, de suicid, de dependenţă, de a lăsa şcoala, de a lăsa totul. E un val cultivat, într-un fel sau altul, de tot ce înseamnă aşa o psihanaliză socială care nu vizează copilul, cât sistemele care îl antrenează pe copil. Noi trebuie să fim foarte atenţi ca ţinta analizei noastre să meargă exact la subiectul pe care îl analizăm. Noi ne pierdem pe parcurs, nu avem timp să-i ascultăm pe copii. Pentru mine, conferinţele sunt foarte importante nu pentru cele 20 de minute în care le vorbesc, ci pentru orele, real orele în care răspund la sute de întrebări în faţa a mii de oameni. (…)

AGERPRES: A revenit în actualitate subiectul Arsenie Boca. Credeţi că va fi dus părintele de la Prislop în Catedrala Mântuirii Neamului?

Constantin Necula: Eu cred că va trebui să înţelegem foarte bine că în primul rând canonizarea părintelui nu este un fast-food spiritual, ci este o muncă foarte îndelungată. Trebuie să înţelegem foarte bine că în momentul canonizării, chiar dacă vor fi mutate în Catedrală sau într-o biserică oarecare, moaştele sale, o parte, vor rămâne în continuare la Prislop, dar acestea sunt scenarii. Deocamdată noi suntem foarte departe să avem o catedrală.

AGERPRES: Ce relaţie aveţi cu Arsenie Boca? Vă rugaţi?

Constantin Necula: Mă rog şi meditez. Mai ales la multe din spusele lui. Ca predicator îl socotesc unul dintre marii omileţi ai Bisericii şi mă impresionează foarte mult că în ciuda faptului că în spaţii mici a fost obligat să îşi desfăşoare activitatea, cuvântul său a intrat extraordinar de puternic în chiar construcţia sufletului unor oameni. El nu predica în pieţe, nu predica pe ecrane, el predica în spaţii mici, cuminţi, căţărat pe schele într-o vreme, iar oamenii au memorat, au recuperat şi au redat textele lui cu mare, mare acrivie. Asta spune foarte multe despre iubirea ucenicilor lui despre el.

AGERPRES: Părinte, cum ar trebui noi să ne rugăm la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cu simplitate. Cred că rugăciunea este un exerciţiu de simplificare a vieţii noastre cotidiene. Suntem prea complicaţi în ce facem. Şi când sunăm să vorbim cu cineva, să îi cerem ceva, inventăm introduceri, conţinuturi, sfârşituri, rugăciunea e mai shortcut. E mai scurtă şi e întotdeauna foarte obiectivă, ea trebuie să fie sinceră. Nu ceri loc de muncă în speranţa că vei câştiga bani. Îi spui dacă ai nevoie de finanţe, îi spui direct asta. Dar, mie mi se pare că l-am redus pe Dumnezeu prea mult la un fel de angajat al nostru. Rugăciunea noastră e ca în faţa unui angajator, nu e ca în faţa unui angajament.

AGERPRES: Dumneavoastră, cum vă rugaţi la Dumnezeu?

Constantin Necula: Cât pot de simplu. Cât pot, cum pot, pentru cine pot. Mai ales pentru oameni, pentru că asta e principala funcţie a unui preot. Duhovnicul meu îmi spune tot timpul că speră să se pensioneze la timp, ca să mai apuce să se spovedească, să se roage şi pentru el. Pentru că, în rest, trebuie să fim dispuşi pentru ceilalţi. (…)

AGERPRES: Nu v-am văzut niciodată trist, vă ştiu de atâţia ani. Sunteţi fericit?

Constantin Necula: Asta cu fericirea … am avut noi o întâlnire despre educaţia pentru fericire şi am spus că dacă o fericire e definită nu mai e fericire. Sunt pe cale. Mă simt un om foarte iubit, foarte apreciat de soţie, de copii, de mamă, de sora mea, de prietenii mei, de cumnatul meu, de oamenii din jur. Uneori înjurat. Îmi place şi asta, când îi văd că mă înjură, că îmi spun câte una. Îmi creşte inima, pentru că îmi dau seama că măcar am schimbat ceva în ei. Dar mă simt un om liniştit, cuminte. Şi oricum îmi e drag de Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important.

AGERPRES: Un ultim gând, înainte de Paşti?

Constantin Necula: Să le spunem oamenilor că va conta foarte mult Învierea, de fiecare dată. Că în ciuda tuturor aparenţelor, Hristos a înviat. Chiar dacă îl ascundem sub zgura zilelor care vin şi îl punem în preocupări care nu au întotdeauna relaţie cu Dumnezeu. Cred fundamental că Hristos a înviat!

AGERPRES

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Post și rugăciune pentru creștinii ortodocși

Publicat

acum 4 săptămâni

pe

13 septembrie 2024

de

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este a doua mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox al lunii septembrie, cade în 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit mâine, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de luni, 14 septembrie, ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci, în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și de moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul sărbătorii de mâine Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Tradiții și superstiții

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror  miez se aseamănă cu crucea.

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând că rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare.

Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine sa culegi calinele, pentru că, în acest caz,  se spune că va fi o noapte geroasă.Ziua Crucii vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș – sărbătoare în Mitropolia Banatului. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

acum o lună

pe

10 septembrie 2024

de

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor începe în ajunul sărbătorii, sâmbătă, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până luni, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

PROGRAMUL slujbelor

SÂMBĂTĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Proveghere. Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

DUMINICĂ, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie

18:30 – Concertul corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

LUNI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie arhierească

18:00 Vecernia – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Nașterea Maicii Domnului – prima sărbătoare din noul an bisericesc

Publicat

acum o lună

pe

7 septembrie 2024

de

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite