Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Părintele Simeon Kraiopoulos are răspunsul la întrebarea „De ce ne plângem că nu avem timp?“

Publicat

pe

Întrebare: Un izvor de stres este şi presiunea timpului. În situaţia aceasta ce facem?
Răspuns: După cum ştiţi, timpul este şi aici şi mai încolo, şi mai încolo. Oriunde ne-am afla noi, este şi timpul. Timpul n-a plecat.

Cred, însă, că şi aici înţelegem greşit lucrurile. Ce să facem, să vânăm timpul? Dintr-un punct de vedere, timpul este inexistent. Există doar prezentul.
Poţi să trăieşti fiecare clipă. Iată, acum, această clipă, să o trăieşti ca şi cum nu există nici trecut şi nici viitor.
Aţi stat vreodată cu ceasul în faţa dumneavoastră, să-l urmăriţi, iar sufletul să se predea complet lui Dumnezeu, liniştit, odihnit? Până să facă acul ceasornicului o rotaţie de un minut, o să vi se pară că a trecut foarte mult timp, că a trecut un interval de timp foarte mare, foarte mare.

In timp ce, din cauza grabei, omul are sentimentul că fuge timpul. Fuge, şi treaba nu se face.
Din ce cauză, oare, se grăbeşte omul? Se grăbeşte ca să nu se expună, să nu-şi strice imaginea şi să fie ofensat.
Ştim foarte bine că cine se grăbeşte – în sens rău -, se poticneşte. Fără ca asta să însemne că se poate ajunge la cealaltă extremă, cum sunt unii tipi temperamentali, care se sufocă pur şi simplu.

Nu, omul trebuie să fie viu. Este însă cunoscut faptul că atunci când omul nu se grăbeşte, face treaba mai bine.
Mi-amintesc că odată la Tesalonic, m-au întrebat studenţii cum să găsească timp în perioada examenelor ca să se roage, din moment ce au atâta de citit şi timpul este plin.
Le-am spus atunci că nu este nevoie să găsească un timp pentru rugăciune, ci să umple golurile de timp pe care le au.
Şi ca să-i fac să înţeleagă ce am vrut să spun, m-am referit la atomul fizicii moleculare.

Atomul, spune ştiinţa, pe care nu-l pot vedea nici specialiştii nici cu ochiul liber, nici cu microscopul – este într-un fel anume invizibil -, are nucleu şi de jur-împrejurul lui electroni.
Şi există şi golul dintre nucleu şi electroni, pe care nu-l putem vedea cu niciun fel de instrument, asemenea golului care există în sistemul nostru solar, între soare, care este în mijloc, şi planetele din jur.
Corpurile cereşti care ocupă un spaţiu anume şi infinitul şi nesfârşitul gol dintre ele constituie, într-un fel, sistemul nostru planetar.
Tot aşa şi în atom – păstrând proporţiile -, există nucleul, electronii şi golul dintre ele. Şi totuşi, dacă încerci să vezi golul acesta, nu-l vei putea vedea niciodată. Nici măcar atomul nu se vede, cum să se vadă golul.
Dar oamenii de ştiinţă l-au descoperit, el există. Atomul este atât de mic şi totuşi există şi golul din interior, există spaţiu gol.
Înţelegeţi acum ce gol există în timpul nostru!

Le spuneam concret studenţilor: „Stai şi citeşti, însă în acelaşi timp te gândeşti: Voi reuşi sau nu voi reuşi la examen? Ce-mi va spune profesorul, oare? Voi răspunde sau nu voi răspunde bine? Dacă rămân cu restanţă, ce explicaţie voi da tatălui meu? Dar mamei?”
Eşti copleşit de stres. Şi, chipurile, citeşti. Citeşti, dar şi gândurile îţi sfredelesc mintea. Dacă ai citi mai fără griji, cu mai multă încredere în Dumnezeu, fără să laşi gândurile să pătrundă în sufletul tău şi să te consume, cât timp ar prisosi în aceste goluri!

Atunci când ridici puţin capul să respiri adânc zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Aceasta, dacă o spui din inimă, complet liniştit, cu multă încredere în Dumnezeu, este rugăciune de douăzeci şi patru de ore.

Astfel de goluri, pe care le putem umple cu rugăciune, avem foarte multe, din momentul în care ne trezim şi până în momentul în care ne culcăm.
Pentru că, atunci când omul începe să se încredinţeze lui Dumnezeu, să se îndulcească şi să comunice cu Dumnezeu, începe să scape de griji şi să trăiască confortabil viaţa lui.

Nu înseamnă că este străin de toate cele ce se întâmplă. Nu. Le vede pe toate, dar nu-l mai sperie nimic. Deci, atunci când îşi face treaba lui, iată, este prezent şi Dumnezeu. Atunci când îşi face treaba lui, iată, este prezentă şi rugăciunea.

Acum, dacă nu apucă să se facă nici o treabă, să nu se facă. Nu-i nimic. Să se facă mâine sau să nu se facă deloc. „Păi…!”, ne va spune. Şi ce? Să ne spună!
Adevărul este că dacă luăm lucrurile astfel şi nu lăsăm timpul să ne vâneze, terminăm toate treburile pe care nu le-am termina, dacă am avea altă abordare, iar în plus ne mai rămâne şi timp.

Pentru că omul – o ştim cu toţii —, poate face multe lucruri atunci când este concentrat, liniştit, când are mintea adunată, când este prezentă şi inima sa, dragostea sa.
Când iubim ceva, ce ne poate împiedica să facem acel lucru? Când vrem să reuşim ceva, cine ne poate împiedica să reuşim?
In nici o situaţie nu vom spune: „Nu am timp!” Şi să ne împiedice sau să ne necăjească cineva, din moment ce vrem acel ceva, nu ne va opri nimic. Şi vom reuşi.
 
Sursa: triadikon.ro care citează din Arhim. Simeon Kraiopoulos, Stresul: cum se naște și cum se vindecă, trad. Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, 2015

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite