Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cum să ne rugăm cu folos

Publicat

pe

De luni, 12 iunie, începe o perioadă de post care va ține aproape trei săptămâni în vederea pregătirii credincioșilor pentru această sărbătoare. În același timp, Postul Sfinţilor Apostoli este pus în legătură şi cu praznicul Cincizecimii, cu comunitatea Apostolilor şi a Bisericii şi cu predicarea Evangheliei Domnului Hristos.

Deși începe după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Postul Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel este legat de Cincizecime pentru că este o cinstire a Duhului Sfânt care S-a revărsat peste Sfinţii Apostoli şi o cerere și pregătire ca aceste daruri să se coboare şi peste ceilalţi creştini.

Acest lucru este întărit de mărturia biblică, unde se spune că după Pogorârea Duhului Sfânt creştinii „stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”, şi „în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii” (Fapte 2, 42, 47).

Astăzi această purtare a primilor creştini, nevoinţa de a se păstra curaţi pentru ca darurile Duhului Sfânt să nu se ia de la ei şi să rodească, este exprimată de prezenţa acestui post închinat Sfinţilor Apostoli, care începe după Odovania Rusaliilor, când se încheie Cinci­zecimea. De aceea, în vechime, postul acesta era numit şi Postul Cincizecimii, pentru că aminteşte de darurile Duhului Sfânt revărsate în Biserică.

Perioada de post şi rugăciune de după Rusalii este justificată şi de cuvintele Mântuitorului Hristos Care spunea despre Apostoli şi mai departe şi despre Biserică: „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile” (Marcu 2, 19-20). Prin urmare, perioada pascală de la Învierea până la Înălțarea Domnului, care era timpul prezenței Mântuitorului înviat în lume, nu era potrivită pentru postire. Absența fizică a lui Hristos este dezlegarea pentru Biserică de a posti.

Aceste zile – „când se va lua mirele de la ei” – sunt zilele Bisericii, când Mântuitorul Hristos este înălţat de-a dreapta Tatălui, iar creştinii se pregătesc duhovniceşte şi se roagă pentru venirea Duhului Sfânt. Teologia ortodoxă mărturiseşte că Hristos nu este absent din Biserică, El este Capul ei nevăzut, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, şi este prezent prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi înţelegem că Mirele nu mai este prezent trupeşte, nu mai poate fi văzut cum a fost pe vremea Apostolilor, dar ne rugăm şi postim pentru ca Duhul să aducă o nouă prezenţă a lui Hristos, duhovnicească.

Postul Sfinţilor Apostoli este în legătură şi cu Biserica însăşi, cu începuturile ei, când vedem că un rol important l-a avut comunitatea Sfinţilor Apostoli, cei care au fost martorii evenimentelor din viaţa Mântuitorului şi ai Învierii. Cei doisprezece Apostoli sunt temelia Bisericii, nucleul ei, pentru că toţi cei care au crezut în Hristos şi s-au botezat au făcut-o pe baza mărturiei lor. Ei au fost învestiţi de Domnul cu mandatul conducerii sinodale a Bisericii şi al edificării ei în lume prin predica lor, prin cuvântul şi fapta lor.

De aceea, în iconografie, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt înfăţişaţi ţinând în mâini o biserică. Apostolilor le-a zis Domnul după Înviere: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele le vor fi iertate, iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23), iar în alt loc, la întrebarea lui Petru: „Doamne, ce va fi cu noi?”, Mântuitorul spune: „Veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19, 28). Acest lucru arată că Apostolii nu au un rol important numai în Biserică, ci ei vor judeca lumea întreagă pentru că Hristos a fost vestit lumii întregi de către ei înşişi şi de urmaşii lor. Dintre toţi Apostolii, două personalităţi se evidenţiază: Sfinţii Petru şi Pavel, denumiţi primii din ceata Apostolilor sau întâistătători.

Sfântul Petru a fost cel mai în vârstă dintre ei şi cel mai respectat de ceilalţi. Pe el, Domnul S-a sprijinit în nenumărate ocazii şi i-a arătat o atenţie deosebită pentru că dacă Petru înţelegea ceea ce El învăţa şi lucra, şi ceilalţi Apostoli înţelegeau. În Cezareea lui Filip, Petru mărturiseşte primul „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), dar prin gura lui toţi au mărturisit, iar la spălarea picioarelor Hristos îi spune: „Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta” (Ioan 13, 7), arătând cunoaşterea de care se vor bucura toţi Apostolii când va veni Duhul Sfânt peste ei.

Alături de Petru, în Sfânta Scriptură este prezent şi Sfântul Pavel, care a fost chemat la apostolat de Însuşi Hristos Domnul şi a fost considerat alături de cei doisprezece. Pavel, după propria mărturie, s-a ostenit în predicarea Evangheliei mai mult decât toţi ceilalţi Apostoli, a cutreierat aproape întreaga parte din răsărit a Imperiului Roman şi a răspândit Evanghelia în nenumărate locuri. De numele lui se leagă chemarea păgânilor la Hristos şi el a fost denumit Apostolul neamurilor, adică al celor care nu erau dintre iudei. Biserica i-a aşezat împreună, şi i-a sărbătorit împreună, rânduind şi o perioadă de post în cinstea lor. Acest lucru arată unitatea creştinilor în slujirea Evangheliei, în edificarea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, dincolo de păreri personale şi orgolii lumeşti. Unitatea celor doi înseamnă şi jertfirea de sine, şi dăruirea reciprocă în relaţie de iubire şi comuniune.

Durata şi modul de postire

Începutul Postului Sfinţilor Apostoli este în funcţie de data Sfintelor Paşti. Începe de regulă după Duminica Tuturor Sfinţilor și de aceea poate varia de la câteva zile până la trei sau patru săptămâni, de la an la an. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie).

Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn şi vin. Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de este hramul unei biserici se dă dezlegare la peşte. Dacă praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

Sursa: ziarullumina.ro

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite