Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

S-a lansat volumul „Biserică și presă în Banat”

Publicat

pe

Preotul timișean Valentin Bugariu a lansat zilele acestea volumul „Biserică și presă în Banat”, un studiu dedicat pastorației prin intermediul revistelor și publicațiilor bisericești. Cu acest prilej, redăm fragmente din prefața lucrării semnată de profesorul Ioan Traia, președintele Asociaţiei Publiciştilor Presei Ruraledin Banat.

Lucrarea „Biserică și presă în Banat”, scrisă de pr. dr. Valentin Bugariu, un membru activ şi competent al Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat, a fost prezentată ca lucrare ştiinţifică pentru obţinerea gradului profesional I în preoţie, sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanţ, titularul disciplinei de liturgică şi pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul Studii Româneşti, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Studiul relevă contribuţiile teoretice cu valoare pastorală ce ilustrează efortul de conturare al fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra şi reînnoi orice cultură, inclusiv cea religioasă. Ortodoxia îşi orientează misiunea, cu predilecţie, înspre creştinii care s-au depărtat de la tradiţia Bisericii, astfel încât vocaţia misionară a Ortodoxiei este una ecumenică.

Volumul „Biserică şi presă în Banat” îşi propune să înfăţişeze problemele de pastoraţie misionară prin presă, concentrându-se asupra spaţiului religios bănăţean, luând în discuţie doar publicaţiile editate pe întinsul Eparhiei Timişoarei, deci în Banatul de câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Caransebeşului şi de parohiile româneşti din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Consider că este printre primele încercări în acest domeniu, oarecum nou, şi mă refer în special la publicaţiile parohiale şi rurale, fiind în acelaşi timp o meritorie şi bine documentată realizare.

Structurat în cele şapte capitole, cu un capitol consacrat bibliografiei, demersul de faţă porneşte de la premisa că toate producţiile presei „au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastoraţie clasică”. Ca suport istoric al celor afirmate, vrednicul părinte s-a oprit la publicaţiile bănăţene care oglindesc modul cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articolul religios, literatura religioasă, prezentare de carte ş.a. Într-un subcapitol, autorul face o expunere judicioasă a istoriei presei din Banat, insistând cu precădere asupra presei religioase.

Exceptând presa „ştiin¬ţific-teologică”, prin presa religioasă de la parohie se înţelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învăţătură morală, pastorală redactată în parohiile mari, fruntaşe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii – în număr de exemplare cât mai restrâns: presa religioasă parohială şi de la sate contribuie în măsură foarte mare şi cu un efect admirabil la îndrumarea şi la povățuirea sufletească a credincioşilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon.

Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor. Ea nu se adresează în primul rând celor mai culți, ci publicului mare. Acesta aşteaptă în primul rând ştiri care-l privesc direct şi care să fie comentate în mod obiectiv. Prin presa religioasă de la parohie se realizează o comunicare cu alte persoane prin care pot fi difuzate informaţii, idei şi atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte.

În concluzie, autorul încifrează în analiza sa un mesaj, dacă nu explicit, măcar ghicit, acela că presa religioasă trebuie să devină o presă vie, formatoare de conştiinţe, care să facă într-adevăr apostolate, într-o lume aşa-zis secularizată. Publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului contemporan, la mutaţiile pe care societatea le realizează la nivelul conştiinţei religioase a persoanelor. Ele trebuie să fie deschise opiniilor şi atitudinilor preoţilor, dar şi credincioşilor în conturarea unui dialog aflat pe coordonatele Biserică-lume.

sursa: ziarullumina.ro

Spiritualitate

Postul Crăciunului. Să înmulțim rugăciunile și faptele bune

Publicat

pe

Anul acesta, Postul Crăciunului începe vineri, 14 noiembrie iar lăsata secului va fi în seara zilei de 13 noiembrie, când această dată cade miercurea sau vinerea.

Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, crestinii postind 40 de zile, se invrednicesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Dezlegari in Postul Craciunului

Dupa randuiala din pravile, in timpul Postului Craciunului, miercurea si vinerea nu mancam cu untdelemn si nu bem vin. In aceste doua zile postim pana la ora 3-4 p.m., cand manacam hrana uscata sau legume fierte. Daca se intampla sa cada miercuri si vineri un sfant care sa aiba Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn si la vin si mancam o singura data in zi. Daca s-ar intampla miercuri sau vineri sa cada un sfant care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin si la peste. Si daca se va intampla pomenirea sfantului al caruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mancam peste.

Marti si joi nu mancam peste ci numai untdelemn si vin. Daca se intampla sa cada un sfant marti sau joi, care sa aiba Doxologie mare, atunci mancam peste.

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica

Biserica a randuit ca in fiecare sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) si 20 decembrie (pomenirea Sfantului Ignatie Teoforul), sa avem dezlegare la peste.

Zilele din anul acesta in care avem dezlegare la peste sunt:

21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului in Biserica),

22 noiembrie (sambata),

23 noiembrie (Sfantul Antonie de la Iezerul Valcii),

25 noiembrie (Sfanta Mucenita Ecaterina si Sfantul Mercurie),

29 noiembrie (sambata),

30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei),

2 decembrie (Sfintii Paisie si Cleopa de la Sihastria),

4 decembrie (Sfanta Varvara),

6 decembrie (Sfantul Ierarh Nicolae),

7 decembrie (Sfanta Mucenita Filofteia),

9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria),

13 decembrie (sambata),

14 decembrie (duminica), 18 decembrie (Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul).

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Publicat

pe

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori, îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), care era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turta se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.  Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Ioan cel Nou de la Partoș – Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

pe

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Aici, slujbele vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor debuta în ajunul sărbătorii, duminică, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până marți, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

DUMINICĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Priveghere – Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

LUNI, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie și concertul Corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

MARȚI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie

16:00 – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite