Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sărbătoare la Iași. Pelerinii vor putea să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Spiridon

Publicat

pe

Manifestările liturgice cu ocazia Sfintei Parascheva se vor desfăşura în perioada 11-15 octombrie la Iaşi.

Pelerinii vor putea aduce cinstire moaştelor Sfintei Parascheva şi moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, care vor fi aduse în pelerinaj din Insula Corfu, Grecia.

Programul integral:

Vineri, 11 octombrie 2019:

Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.

Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 18.00 – prezentarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).

Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 12 octombrie 2019:

Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele  Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).

Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere în Catedrala Mitropolitană.

Duminică, 13 octombrie 2019:

Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 09.00 – 12.00  – Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).

Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Ora 18.00 – sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mânăstirea Hadâmbu (județul Iași).

Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 00.00 – 02.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2019:

Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 09.30 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).

Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon în Catedrala Mitropolitană.

Orele 18.30 – Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susținut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2019:

Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

sursa: basilica.eo

Spiritualitate

Postul Paștilor. Mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune

Publicat

pe

Postul Paștilor începe în 23 februarie 2026 și ține până în 11 aprilie 2026, perioadă în care, Pilda lui Iisus ne spune că, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Cu o zi înainte de lăsarea secului de carne, în duminica iertării, sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna albă. Cum ne pregătim pentru postul Paștilor

Publicat

pe

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

pe

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite