Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

Sărbătoare: Sfânta Cuvioasă Parascheva, grabnic ajutătoare

Publicat

pe

Credincioșii ortodocși o prăznuiesc, în fiecare an, în 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Întrucât Sfânta Cuvioasă Parascheva este grabnic-ajutătoare şi mult-folositoare, credincioşii ortodocşi, mai ales românii, bulgarii, sârbii şi grecii, o cinstesc cu multă evlavie.

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Părinţii ei erau oameni evlavioşi şi înstăriţi, care, în afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop al Maditului şi Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai).

Tatăl lor, pe nume Nichita, a murit pe când copiii aveau doar câţiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creştere, în frica de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei.

Odată, pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: „Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19, 21). Fericita a ascultat aceste cuvinte ca pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-şi râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie şi nevoinţă.

Nu o dată Sfânta a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat ca milostenie chiar cruciuliţa de aur pe care o purta la piept, înlocuind-o cu una de lemn. Certată de mama sa, fericita a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni şi a socotit că o poate da milostenie din dragoste faţă de semeni, după porunca lui Hristos.

La vârsta de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, ca una ce avea dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze Mântuitorului.

Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi a mers la Constantinopol, să se închine moaştelor Sfinţilor şi să caute povăţuire duhovnicească.

De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri.

Deci, văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de paşii Mântuitorului, a mers cu bucurie în pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise culmea virtuţilor pustniceşti, smerita cugetare.

Deci, după o vreme, a venit îngerul Domnului şi i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”.

Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind în împărăteasca cetate, Constantinopolul, a intrat în biserica cea preafrumoasă a Sfintei Sofii, apoi în biserica Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească Lui cu dreaptă credinţă.

Cuvioasa Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors în patria sa, aşezându-se, ca o străină, lângă biserica Sfinţilor Apostoli din satul Calicratia, sat vecin cu Epivata natală.

Şi, vieţuind acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică.

Şi, trecând vreme de mulţi ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup, iar Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte. Şi, fiind scoase din mormânt moaştele cele întregi şi bine mirositoare ale Sfintei, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii şi îndrăciţii dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaşte.

În anul 1235, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, şi, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei.

Aceste moaşte, mai pe urmă, le-a adus Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, în anul 1641. Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Boboteaza – ziua în care toată firea lumească să sfințește

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), zi specială în care firea apelor este sfinţită.

În 5 ianuarie, este Ajunul Botezului Domnului, o zi de post cu ajunare, ca pregătire pentru „împărtăşirea din lumina şi sfinţenia Duhului Sfânt”, zi în care vor fi oficiate mai multe slujbe speciale.

În ziua Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţirea cea mare a apei.

Agheasma Mare se consumă înainte de a lua anafura, deci pe nemâncate, de la Bobotează, timp de 9 zile, cât ţine praznicul Botezului Domnului

Boboteaza aduce credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin Agheasma Mare, care în aceste zile este luată cu evlavie pentru gustare și binecuvântarea caselor, spre tămăduirea și sfințirea întregii făpturi.

Despre raţiunile pentru care Hristos-Domnul S-a botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul ne vorbeşte deosebit de sugestiv Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta S-a botezat Hristos, ca să arate că împlineşte toată Legea. Acestea sunt pricinile Botezului Domnului. De aceea şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, căci acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo-i şi porumbelul. La corabia lui Noe a venit o porumbiţă cu o ramură de măslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi al scăpării de potop; aici, la Botez, vine Duhul, în chip de porumbel, nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta – ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate şi curat (…). Corabia aceea a lui Noe, după ce s-a terminat potopul, a rămas pe pământ; Corabia aceasta, după ce ne-a adus pacea cu Dumnezeu, a fost răpită în cer şi Trupul acela neîntinat şi neprihănit este acum la dreapta Tatălui. Toate acestea le-a lucrat Hristos-Domnul ca să avem parte de bunătăţile cele veşnice”1 (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Botezului Domnului). (sursa: basilica.ro)
Iată ce tradiții și superstiții se practică în popor în această zi sfântă!

Tradiții și superstiții

În tradiţia românească există numeroase practici legate de Bobotează, multe preluate în creştinism din tradiţii anterioare, menite să sporească fertilitatea, să purifice şi să ţină departe forţele răului.

În această zi se recomandă să mănânci neapărat piftie, grâu fiert şi să bei vin roşu, întrucât în ajunul Bobotezei trebuie pregătită o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului.

Fetele care vor să îşi vadă ursitul de Bobotează trebuie să îşi lege pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi să îşi pună sub pernă busuioc, pentru a-l visa peste noapte.

Pentru a fi ferit de rele tot anul, ideal este să nu te cerţi cu cei dragi în această zi şi să nu dai nimic cu împrumut.

Vrei să afli cât vei trăi? Ei bine, în Ajun de Bobotează se spune că trebuie să iei atâţia cărbuni aprinşi câţi membri are familia şi să îi denumeşti pe fiecare în parte. Se crede că va avea viaţă lungă cel al cărui cărbune se stinge ultimul.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sârbii din Banat vor sărbători Crăciunul

Publicat

pe

Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.

Etnicii sârbi se vor aduna luni, 6 ianuarie,  după-masă în curtea Catedralei Ortodoxe Sârbe din Piața Unirii pentru a lua parte la tradiționalul ritual de ardere a unui trunchi de stejar, badnjak în sârbește.

Participanții la ceremonie spun că 2022 va fi un an îmbelșugat dacă ar fi să țină cont de superstiții: din lemn au sărit scântei și focul a fost înalt, de câțiva metri. Cu cât sar mai multe scântei, cu atât anul care vine va fi mai prosper. Badnjak-ul este un simbol al puterii și al speranței, iar sârbii au aruncat cu grâu în foc, conform tradiției.

 Crăciunul este un prilej de a fi împreună pentru sârbii din România în cele 60 de biserici și în cele cinci mănăstiri, practic în tot atâtea localităţi în care trăiesc 18.500 de sârbi după recensământul oficial. Bucuria este cu atât mai mare cu cât se adună familiile, se adună prietenii şi petrec aceste zile împreună, amintindu-şi de datini străvechi începând de la cele ce se pregătesc pentru seara de Ajun până la colindători.

În fiecare dintre cele 60 de biserici şi cinci mănăstiri este aprins badnjak-ul, acest stejar a cărui flăcări simbolizează de la sănătate la prosperitate. În mod sigur, cesniţa are un rol deosebit la masă la sârbi, ea fiind preparată cu multe simboluri creştineşti pe ea. Se bagă în ea şi un bănuţ şi bob de porumb, unul de grâu şi o bucăţică din pragul casei. Când se rupe această cesniţă, fiecare se alege cu ceva. Bucuria copiilor este bănuţul.

 După ce stejarul a ars, credincioșii de rit vechi intră în lăcașul de cult, unde ascultă colinde, iar copiii sunt protagoniștii unei scenete cu Nașterea Mântuitorului. Cei mici poartă costume foarte frumoase, special realizate pentru această ocazie și aduc chiar și paie în biserică pentru a da veridicitate acelui staul în care a venit pe lume Isus Hristos.

 După slujba din Ajun, sârbii vor merge acasă unde vor consuma bucate de post, precum tăieței cu mac sau nucă, fasole, dar și cesnița – o prăjitură tradițională cu nucă și stafide.

Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. Calendarul iulian a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.

Îndreptarea acestui calendar a avut loc la data de 24 februarie 1582, când papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

În anul 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar, însă data Paştilor se calculează încă potrivit calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvara are loc cu 13 zile mai târziu. Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.

La reuniunea de la Constantinopol (1923) nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.

Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul iulian neîndreptat. Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”, conform site-ului www.crestinortodox.ro.

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în ţara noastră și în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi.

Foto: lauralaurentiu.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite