Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Turism

Frații Cristescu au dat lovitura cu această investiție în turism

Publicat

pe

La nici patru luni de la inaugurarea aqua park-ului din cadrul celui mai mare complex de agrement din România, Arsenal Park Orăștie, proprietarii Emil și Marius Cristescu anunță investiții de 1 milion de euro în mărirea capacității acestuia. Investițiile vin pe fondul estimării pentru anul viitor a unui număr dublu de clienți ai aqua park-ului, respectiv peste 100.000 de persoane.

Datorită entuziasmului manifestat de clienții Aqua Park Arsenal, al căror număr a depășit în această vară așteptările proprietarilor, aceștia vor investi în 2017 aproximativ un milion de euro pentru extinderea capacității de primire a clienților și pentru mărirea numărului de atracții. Capacitatea aqua park-ului se va mări de la 800 la 1.500 de persoane simultan, iar în paralel vor fi puse în funcțiune un loc de joacă pentru copii și noi tobogane în interior și în aer liber. Acestora li se vor adăuga  și 250 de noi locuri de parcare.

„Ne așteptăm la dublarea numărului de vizitatori anul viitor, de la 50.000 la peste 100.000 de persoane, și ne-am gândit să extindem parcul pentru a nu avea surprize ca în acest an, când au fost perioade atât de aglomerate încât am fost nevoiți să refuzăm clienți”, a declarat Marius Cristescu.

El spune că estimările optimiste se bazează și pe încheierea lucrărilor de construcție la porțiunile de autostradă Orăștie – Sibiu și Timișoara – Orăștie, care aduc mai aproape de Arsenal Park locuitorii din Timișoara, Cluj și Sibiu.

Investiției în aqua park i s-ar putea adăuga și altele similare în următoarea perioadă. „Analizăm și extinderea capacității parcului de distracții și deschiderea încă unei tiroliene”, a adăugat Marius Cristescu.

La jumătatea lunii iunie, la Arsenal Park Orăștie a fost inaugurat un centru SPA și o sală multifuncțională, în valoare de 12,5 milioane de lei. Cele două obiective completează o serie de investiții în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.

Arsenal Park a luat ființă pe un teren de 88 de hectare care aparținea unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărată de frații Emil și Marius Cristescu în anul 2001, după mai multe încercări. Din dorința de a lansa pe piața turistică un produs unic în țară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spațiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.

Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include trei zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă. SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior. Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar. Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj. Adâncimea bazinelor pentru copii este de 40 – 80 cm, iar a celorlaltor bazine de 1,2m. Temperatura apei este setată în permanență la 29-32 de grade Celsius.

Arsenal Park beneficiază din vara anului trecut de o rețea de piste de biciclete de 12 kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime și o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este singura activitate de acest gen din țară, iar tiroliana este în acest moment cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis și un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, și balansoare. Locul de joacă este prevăzut cu piese de mobilier urban pentru adulţii care supraveghează copiii și poate găzdui simultan peste 300 de copii.

Investițiile s-au adăugat unor obiective finalizate anterior: parc de aventură, cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, cu peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, un patinoar sintetic, un skate park din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi și un centru de agrement de călărie.

Astfel, Arsenal Park acoperă cereri venite din mai multe segmente: team building-uri în timpul săptămânii, turiștii care se cazează în weekend, plus vizitatorii care nu înnoptează în complex, dar vin să se distreze pe parcursul zilei.

Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 230 de locuri de cazare în care turiştii, unde pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.

Întins pe o suprafaţă de 88 de hectare, Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Vânătoare de comori arhitecturale în cartierul Elisabetin din Timișoara. Cum puteți să participați

Publicat

pe

Sâmbătă, 10 septembrie, are loc o nouă vânătoarea de comori arhitecturale în Timișoara, ceea ce înseamnă că, timp de 2 ore, pasionații de turism sunt invitați să admire, fotografieze mici și mari comori arhitecturale din cartierul Elisabetin printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Ce sunt „comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.

Pratic, la vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Dacă nu aveți cunoștințe de arhitectură, aflați că nu sunt necesare!

Organizatorii vor ajuta participanții cu un kit de vânătoare: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să fiți pregătiți cu:

– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)

– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată

– atenție

– spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)

– spirit de aventură

– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ați cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:

  1. Primiți un mail de confirmare
  2. Cu o zi înainte de eveniment primiți mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
  3. În ziua Vânătorii are loc întâlnirea la locul transmis în mail
  4. Faceți cunoștință cu echipele – aflați dacă o să vânați singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
  5. Aflați cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
  6. Fiecare echipă primește un kit de vânător
  7. Fiecare echipă are 5 minute pentru a face o strategie
  8. Se dă startul și se stă maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
  9. Pe masură ce se găsesc comori, se face o fotografie fiecăreia.
  10. Reîntâlnire și discuții despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei

Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei

Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte – organizatorii  au însă rugămintea să se păstreze raportul „1 părinte – 1 copil sub 12 ani”.

Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Între orele 16.00 – 19.00

Partea de teren – de vânat! – o să dureze 2 ore, maximum.

Cum puteți să participați?

Luând bilete prin eventbook.ro: https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-arhitecturala…
Pureți să achiziționați un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă!

Citeste mai mult

Turism

Secretarul general Corps Touristique Austria, director interimar la Asociația pentru Promovarea Timișoarei

Publicat

pe

Simion Giurcă, un profesionist cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul turismului, fost șef al Biroului de promovare și informare turistică al României din Viena, actual secretar general Corps Touristique Austria, va conduce Asociația pentru Promovarea Timișoarei.

„Simion Giurcă este un profesionist recunoscut atât în România, cât și în afara țării, un iubitor al orașului și un partener de nădejde. El va conduce această asociație care va coagula energiile creative ale municipiului, pentru a promova imaginea Timișoarei din toate punctele de vedere: turistic, investițional, cultural și educațional. Urez succes în continuare, atât lui cât și partenerilor cu care am fondat această asociație”, a declarat primarul Timișoarei și președintele asociației, Dominic Fritz.

Simion Giurcă ocupă în prezent și funcția de secretar general Corps Touristique Austria, iar în trecut a fost șeful Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena, dar și directorul unei agenții locale mari de turism.

„În următoarea perioadă, vom supune aprobării Adunării Generale un Plan de măsuri pentru dezvoltarea și promovarea destinației Timișoara cu niște ținte ambițioase: dezvoltarea unei campanii de marketing online și offline pentru a crește numărul de vizitatori, implementarea unui sistem de contorizare și evaluare calitativă a numărului de vizitatori în Timișoara, stabilirea de relații cu diferite instituții relevante cum ar fi: Institutul Cultural Român, ambasade, dezvoltarea unui website de promovare a destinației și prezență în rețele de socializare și bineînțeles atragerea de noi surse de finanțare pentru activitățile Asociației. Pasul imediat următor este atragerea de profesioniști care să lucreze în cadrul Asociației pentru atingerea acestor ținte”, a declarat Simion Giurcă.

Asociația pentru Promovarea Timișoarei are ca principal scop conturarea și consolidarea unei imagini unice și atractive a municipiului, atât în plan național, cât și internațional, ca destinație turistică atractivă, centrul regional dinamic și pol de dezvoltare economico-socială, care oferă oportunități multiple pentru investiții, centru de tradiție renumit pentru studii, cercetare și încurajarea inițiativelor studențești, poartă aeriană internațională, centru cultural și artistic creativ, oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse pentru locuit, muncă și trai.

Dezvoltarea destinaţiei Timişoara se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul social economic, dezvoltare urbană şi arhitectură, artă, cultură şi religie, politică şi administraţie, logistică şi mobilitate , mediul academic, ştiinţă şi educaţie, etc.

Din Consiliul director al asociației fac parte Corina Macri (Asociația Patronala Ho-Re – hoteluri și restaurante), Ioan Băla (Attrius Developments Srl – Iulius Town), Ludovic Satmari (Asociația Breasla Ghizilor) și Dominic Fritz (primarul Municipiului Timișoara și președintele Consiliului Director).

Citeste mai mult

Turism

New York Times recomandă vacanțele în munții României

Publicat

pe

Pădurile primare ale României, în special cele din Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, au fost incluse în topul experienţelor de călătorie recomandate de New York Times pentru anul 2020.

Jurnaliştii de la NYT recomandă această zonă a ţării noastre pentru turiştii care doresc să experimenteze zone de sălbăticie fără a fi nevoie să meargă până la „capătul lumii”.

Pădurile transilvănene impresionează prin floră şi pentru faptul că sunt „casă” pentru urşi, lupi şi alte animale sălbatice.

În articol se aminteşte de Parcul Național Domogled – Valea Cernei (foto) sau zona montană Făgăraş care se evidenţiază prin Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărăşan.

Publicaţia subliniază că în pofida eforturilor de conservare a acestor păduri, depuse inclusiv de Prinţul Charles, aceste bijuterii ale naturii au de suferit în continuare din cauza exploatărilor ilegale.

sursa foto: uvisitromania.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite