Parcul de aventură din Salina Praid, unicul de acest fel din lume, a fost închis, după ce conducerea Salrom nu a mai prelungit contractul, problema fiind generată de un vid legislativ care urmează să afecteze și alți operatori care desfășoară activități în subteran.
Gabriel Neculoiu, administratorul Club Aventura Brașov, care a amenajat parcul din salina Praid, a explicat, pentru AGERPRES, că s-a primit o notificare, în urmă cu câteva zile, din partea conducerii Salrom, prin care au fost anunțați că s-a încheiat contractul și spațiul trebuie eliberat. Parcul de aventură a fost închis și ar trebui demontat în maxim 30 de zile, dar administratorii lor speră că situația se va schimba și că se va găsi o soluție de rezolvare a problemei.
Gabriel Neculoiu a punctat faptul că parcul a fost deschis în 2012, a existat un contract de închiriere până în 2015, care a fost prelungit „cu mare greutate” până în 2016, iar acum conducerea Salrom a hotărât ca spațiul să fie eliberat, fără să invoce nici un motiv.
Potrivit sursei citate, a existat tot timpul o colaborare foarte bună cu conducerea salinei Praid, dar decizia e luată la București și afectează, deopotrivă, pe toată lumea.
„Cu conducerea Salinei Praid am avut tot timpul o colaborare foarte bună, nu există un conflict comercial, nu există nici un fel de problemă. Problema e că Bucureștiul, sediul central, nu dorește să semneze, să prelungească contractele de închiriere, pe motive cunoscute de dânșii, pentru că noi nu le cunoaștem. Noi ne-am achitat de toate datoriile, turiștii au fost tot timpul foarte mulțumiți. (…) Nu e vorba de un conflict între noi și dânșii, ci este pur și simplu o struțo-cămilă venită de la București, care ne afectează pe toți: pe turiști, pe noi și pe cei de la salină”, a spus Gabriel Neculoiu.
Acesta a ținut să adauge că numărul direct al turiștilor care au mers în parcul de a aventuri se ridică la aproximativ 30.000 pe an, la care se adaugă și cei care vin să privească sau să fie alături de temerarii care se cațără pe trasee.
„Turiști direcți, cei care se cațără, sunt aproximativ 30.000 pe an, la care se adaugă și părinții care vin cu copii i, care stau și se uită, iar numărul oamenilor mulțumiți este mult mai mare. (…)Părinții erau încântați că veneau cu copiii la tratament, trebuiau să stea câteva zile și se bucurau că are copilul ce face, se cățărau (…) Avem copii care au crescut în parc. De la 3-4 ani, când au urcat pe primul traseu și acum au ajuns la nivelul trei. Sunt care vin și de 2 ori pe an la tratament, pentru că, din ceea ce spun părinții, tratamentul chiar are efecte pentru problemele respiratorii”, a precizat Gabriel Neculoiu.
Acesta susține că parcul de aventură de la Praid este singurul din lume construit într-o salină și că a fost primul realizat în subteran și că în spatele său se află multă muncă. Totodată, Gabriel Neculoiu a precizat că în aceeași situație se află și alți operatori care desfășoară activități în salină, cum ar fi locul de joacă sau cinematograful 3D, cărora urmează să le expire contractele și care vor fi nevoiți să părăsească spațiile, sens în care salina Praid se va transforma „într-o peșteră goală”.
Directorul general al salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat pentru AGERPRES că această situație este generată de un vid legislativ, care nu reglementează situația spațiilor rămase după exploatarea sării. În plus, Seprodi susține că s-a ales cu plângere penală din partea conducerii Salrom pentru că a închiriat până acum spațiile respective, chiar dacă acestea au adus bani în bugetul societății.
„Conform noului statut al Salrom nicio închiriere nu pot să semnez, doar pe bază de împuternicire. Salrom nu vrea să îmi dea împuternicire, fiindcă mi-au făcut și un dosar penal că am închiriat fără drept aceste terenuri. Vă spun, e foarte complicat. Juridic privind e foarte complicat. (…) Golurile subterane nu sunt reglementate prin lege, ceea ce rămâne după exploatare. În cazul petrolului și gazelor este reglementat, în minerit nu e”, a explicat Seprodi Zoltan, care a spus că încearcă să găsească o soluție de rezolvare a acestei situații delicate și că va solicita și sprijinul ministrului Economiei.
Decizia de închidere a parcului de aventuri, dar și a altor puncte de atracție din salina Praid a nemulțumit turiștii, pe pagina de Facebook a Club Aventura Parc fiind postate zeci de mesaje în care clienții susțineau că vor renunța să viziteze acest important obiectiv turistic din Harghita.
În ultimii 4-5 ani, conducerea salinei Praid a făcut eforturi pentru ca în subteran să fie amenajate diferite puncte de atracție pentru turiști și pe pacienți, majoritatea fiind realizate în parteneriat cu firme private. În salină mai funcționează un cinema 3D, un magazin de suveniruri, loc de joacă pentru copii, toate având rolul de a face mai plăcută șederea celor care trebuie să petreacă în subteran câteva ore, la tratament.