Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastrorala de Crăciun: „Să fim icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de neteamă de Dumnezeu“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2, 10)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem și la acest Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi fiecare biserică ia chip de Betleem; aici avem pusă spre cinstire icoana Nașterii Domnului, icoană în care vedem plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4) și a Scripturilor. Astăzi așteptarea s-a sfârșit. Astăzi dorul de Dumnezeu s-a împlinit. Astăzi s-au unit Cerul cu pământul și Dumnezeu, cu omul.

Să mergem deci cu păstorii, cărora îngerul le-a vestit Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, în peștera din Betleem, în adâncul pământului, în adâncul întunericului în care trăia lumea. Aici, în peșteră, au găsit păstorii „Scara” pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi; au văzut „Tronul” pe care S-a așezat Hristos aici, pe pământ; au văzut-o pe Fecioara Maria, cea care a deschis porțile pământului să coboare Hristos Domnul pentru izbăvirea lumii.

S-au mirat păstorii și toți cei care i-au auzit vorbind despre Nașterea Pruncului Dumnezeiesc. Dar cum să nu te miri în fața acestei kenoze, acestei coborâri în adânc de lume?! Iisus aduce cu Sine pace în lume și între oameni bunăvoire (cf. Luca 2, 14). Hristos Se naște în peșteră, dar și între cei mai neluați în seamă dintre oameni, păstorii.

Fiul lui Dumnezeu Își începe viața pământească printre păstori și o sfârșește între regi, care L-au răstignit alături de tâlhari, arătând astfel că a venit pentru toți pământenii, indiferent de starea lor socială. Hristos S-a descoperit săracilor și bogaților, ostașilor și împăraților.

Hristos nu a rămas în tainica peșteră, ea doar a fost cea care L-a primit. El a ieșit în lume grăind oamenilor despre viața de veci, prezentându-Se lumii ca fiind „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hristos vine să fie Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). El vine să alunge întunericul și să vedem cu toții măreția creației lui Dumnezeu.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Despre venirea lui Hristos în lume au grăit profeții Vechiului Testament, dar să vedem totuși cum a fost primit Hristos Domnul aici, pe pământ.

Așa după cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, cu teamă: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30). Cu toate că Arhanghelul Gavriil o salută cu aceste cuvinte: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!”, Fecioara s-a tulburat de cuvântul lui (cf. Luca 1, 29). Este o reacție firească a unei Fecioare care nu știa de bărbat (cf. Luca 1, 34). Sunt convins că Fecioara Maria, cât a stat la templul din Ierusalim, a auzit citindu-se, nu o dată, din cartea Profetului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Însă nu s-a gândit niciodată că Dumnezeu grăise despre ea, prin Profetul Isaia. Fecioara era în fața unui Arhanghel, Gavriil, unul trimis de Dumnezeu să-i aducă această veste a întrupării Fiului Său.

Cine este Arhanghelul Gavriil?! Acesta se destăinuie preotului Zaharia, zicând: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). Și lui Zaharia i-a fost teamă la întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil. Și lui îi spune: „Nu te teme” (Luca 1, 13).

Sfântul Evanghelist Matei vorbește și el despre nedumerirea lui Iosif și ce-i spune Arhanghelul: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Sfântul Luca ne descrie starea păstorilor la arătarea îngerului. Ei au fost cuprinși de frică mare, dar îngerul le spune: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10). Păstorii pleacă în căutarea Celui vestit de înger, ei cred cuvintelor lui. Păstorilor le fusese teamă, însă L-au găsit și apoi au vestit și ei despre Prunc tuturor oamenilor pe care îi întâlneau (cf. Luca 2, 17).

Să vestim și noi semenilor noștri, așa cum au vestit păstorii, că azi S-a născut Hristos Domnul. E greu să luăm chip de înger, dar măcar să luăm chip smerit de păstor, vestind și noi Nașterea lui Hristos.

Fraților, iată că teama i-a cuprins pe toți: pe Zaharia, pe Fecioara Maria, pe smeriții păstori, însă toți au fost liniștiți de înger prin aceste cuvinte: Nu te teme! Nu vă temeți! Îngerul s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Îngerul le spune și magilor în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod: „Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Luca 2, 12). Iată că Dumnezeu îl călăuzește pe om și cu timp și fără timp.

Iubiții mei,

Nu vă fie teamă! Nu te teme! Acestea sunt cuvintele care au stat și stau la temelia credinței noastre. Iată care este starea omului în fața tainei lui Dumnezeu, o teamă sfântă, atunci când se află în fața măreției și a lucrărilor lui Dumnezeu.

Fraților, să nu vă fie teamă de Dumnezeu, căci este iubire! Să nu vă fie teamă de iubirea Lui! Teamă să ne fie de a păcătui. Preotului Zaharia, Fecioarei Maria, păstorilor și Dreptului Iosif le-a fost teamă auzind cuvintele îngerului, dar pe noi, de ce oare nu ne cuprinde teama când auzim, nu cuvânt rostit de înger, ci grăit de Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat să ne învețe ce avem de împlinit spre a dobândi viață veșnică?! Oare nu ar trebui să ne fie teamă de veșnicia lacrimilor, de veșnicia despărțirii de Dumnezeu și de cei dragi ai noștri?!

Iubită mamă, nu-ți este teamă că vei fi despărțită de fiii tăi?! Să ne fie frică de veșnicia durerilor și a suspinelor.

Nu vă fie teamă de întâlnirea cu Iisus Hristos, celor ce împliniți cuvântul Evangheliei Sale, când va veni să judece viii și morții. Martirilor nu le-a mai fost teamă, căci au crezut în veșnicia adusă de Hristos în lume.

Nu vă fie teamă de moarte, Hristos a biruit-o pe Cruce, iar limita omului nu mai este moartea, ci veșnicia. Hristos deschide, prin întruparea și venirea Sa în lume, porțile veșniciei pentru om. Trăiam o moarte vie înainte de Hristos. Omul își semăna oasele în pământ, fără nădejdea veșniciei. Hristos, prin moartea Sa, îi aduce omului veșnicia pierdută. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru veșnicie, nu pentru moarte. Între om și floarea câmpului este o mare deosebire. Fără credința în Dumnezeu, despre om am putea citi doar într-o carte de zoologie.

Fraților, de nu ne vom pocăi, se vor coborî sfinții din icoane și tot nu va lăsa Dumnezeu să piară creația Sa.

Iubiții mei fii duhovnicești, să împlinim porunca lui Dumnezeu: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2). Să fim icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de neteamă de Dumnezeu. Hristos Domnul S-a întrupat din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, venind în lume să facă din noi icoane vii, vase ale harului dumnezeiesc. Cât de binecuvântată de Dumnezeu este familia cea plină de icoane vii: părinți și prunci!

Doamne, rugămu-Te să faci și din noi icoane și cu ele să-Ți împodobești apoi Cerul!

Iubite surori creștine, stau și mă gândesc cât de mâhnită este Maica Domnului când vede că pântecele unor mame devine azi, din leagănul vieții, un leagăn al morții.

Fraților, nu mai avem un popor de rezervă, nu mai avem o Românie de rezervă. Nașterea de prunci înseamnă dăinuirea neamului nostru creștin. În ultimele trei decenii a mai murit o Românie.

Nu striviți, surorilor, în al vostru sân, icoana pe care o dorește Dumnezeu să-Și împodobească Cerul!

Iubiții mei frați și surori în Domnul,

Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie, binecuvântând timpul în care omul trebuie să se pregătească pentru veșnicie. Trăim un timp binecuvântat, însă cei care cad în somnul minții vor constata că au trăit netimpul timpului și vor căuta în zadar uitarea.

Memoria istoriei ne ține legați de acest pământ, de această țară, de credința strămoșilor noștri în Hristos Cel Întrupat din Fecioara Maria. Avem dreptul la memoria neamului nostru, chiar dacă în istorie au fost timpuri în care aceasta ne-a fost furată. Părinții noștri, în vremuri grele, s-au ascuns în Dumnezeu și așa noi am dăinuit ca neam peste veacuri.

Prin venirea Sa în lume, Hristos a tăiat istoria în două. Să fim de partea lui Hristos în istorie, de partea bună a istoriei. Fraților, a fost o vreme când Adevărul era ascuns de noi, iar azi noi ne ascundem de Adevăr. Însă de Dumnezeu și de tine nu poți fugi. Din istorie nu poți evada decât în veșnicie. Dar în care?! În cea a bucuriei sau în cea a osândei.

Iubiți frați și surori,

Să vedem ce ne spune Dumnezeu, prin Profetul Isaia, despre venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iată, te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului” (Isaia 49, 6). Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru un singur popor, ci pentru toate neamurile. Cât de mult a iubit Dumnezeu neamul nostru, încât Hristos Domnul a trimis în părțile noastre pe întâiul Său chemat, pe Sfântul Apostol Andrei! Iată, vedem acum împlinindu-se cuvintele lui Dumnezeu, grăite prin Profetul Isaia.

În toată lumea creștină este mare bucurie azi, de Nașterea Domnului; cu toții dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care a avut-o față de om, coroana creației Sale.

Doamne, cât de nepătrunse sunt tainele Tale, bunătatea și mila Ta!

Hristos Cuvântul S-a întrupat, luând firea noastră omenească, nu în aparență, ci aievea, nu în parte, ci în mod deplin, fără însă a pierde nimic din firea Sa dumnezeiască, nimic din slava Sa, deși născutu-S-a în ieslea peșterii din Betleem. Cuvântul S-ar fi putut îmbrăca în firea îngerească, însă din iubire S-a întrupat, luând trup omenesc, unind astfel dumnezeirea și omul. Hristos Domnul S-a coborât până la slăbiciunea noastră, a devenit întru toate asemenea nouă, afară de păcat:„Cine dintre voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46) Hristos a cunoscut osteneala, nevoia somnului, setea, întristarea, plânsul, moartea, dar și Învierea.

Sfântul Evanghelist Ioan scrie: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Dumnezeu a iubit lumea, iubirea Lui se îndreaptă și acum spre omul căzut și așteaptă ca iubirea noastră să se îndrepte spre El. Hristos S-a dat pe Sine pentru fericirea tuturor neamurilor, din toate timpurile. Și noi trebuie să ne iubim semenii, căci toți oamenii sunt subiectul iubirii lui Dumnezeu. Ce iubește Dumnezeu, nu putem să nu iubim și noi, de voim să fim în același duh de iubire cu El:„Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).

Iubiți fii duhovnicești, de la iesle până la mormânt, Hristos Domnul Și-a arătat iubirea Sa față de om. Hristos n-a osândit, ci doar a iubit. Să răspundem și noi, iubiți frați și surori, tot cu iubire milei lui Dumnezeu, cea revărsată peste toți, atât la acest praznic al Nașterii lui Iisus Hristos, dar și în toată viața noastră. Azi, Hristos ne cere să luăm o fărâmiță de iubire și s-o dăruim semenilor noștri care se află în suferință și în nevoi. Hristos Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie, ne împarte Trupul și Sângele Său, iar nouă ne cere să ne împărțim iubirea cu semenii noștri.

Să îngenunchem cu mintea și cu inima în fața peșterii din Betleem, în fața Pruncului Divin și a Preacuratei Sale Maici, rugându-i să se milostivească spre noi, dăruindu-ne iertare de păcate, sănătate, pace și să ne lumineze calea spre poarta Cerului.

Doamne, Te-au căutat din depărtări magii și Te-au aflat. Ajută-ne să aflăm și noi Calea, Adevărul și Viața.

Iubiți frați și surori, nu vă temeți să-L căutați pe Dumnezeu, căci de azi, prin Nașterea Fiului Său, El L-a trimis pe Acesta în căutarea noastră.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rogu-Te caută mai în adânc, să mă afli și pe mine, robul Tău, Ioan, Mitropolitul Banatului.

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „ Să vă aibă Dumnezeu veșnic în paza Sa și să vă ferească de tot răul, pe voi și țara pe care azi v-o lăsăm moștenire!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.” (I Corinteni 15, 26)

Hristos a înviat!

Iubiți fii duhovnicești,

Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să ajungem azi, după zilele de pocăință din Postul Mare, să prăznuim împreună cu Înviatul Hristos biruința Lui asupra morții!

Hristos Și-a biruit moartea Sa, dar și moartea noastră. Moartea nu ne îngăduia să ne întoarcem în Casa Tatălui Ceresc. Până la Învierea lui Hristos, Tatăl aștepta trist la porțile Cerului întoarcerea noastră. Tristul Dumnezeu azi Se bucură cu toate cetele îngerești văzând că Fiul Său, chiar purtând rănile piroanelor, Se întoarce biruitor „Acasă” și nu Se întoarce singur, ci cu un tâlhar.

O, ce dar Îi duce Fiul de aici, de pe pământ! Nu Îi aduce un sfânt, ci pe cel mai căzut dintre pământeni: un tâlhar! Mare taină și mare semn de iubire a Fiului față de tot omul cel căzut în robia morții!

De ce oare n-a intrat Hristos în Cer împreună cu un sfânt, cu un drept?! Însuși El ne spune: „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Marcu 2, 17). Pentru un drept poate s-ar găsi cineva să moară, dar pentru un păcătos, oare cine s-ar găsi? În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Căci cu greu va muri cineva pentru un drept, dar pentru cel bun poate se găsește cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Romani 5, 7-8).

Iată nemărginita și nepărtinitoarea iubire a lui Dumnezeu! Hristos duce lupta cu moartea tuturor, Se jertfește pentru toți, buni și răi.

De aici învățăm că Iisus Hristos S-a jertfit și pentru mine și pentru tine, n-a privit la fața noastră, ci pentru Hristos noi suntem comoară lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Omul este comoara cea vie a lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Iubiți frați și surori în Domnul,

În tradiția iudaică, în Vechiul Testament, la templul din Ierusalim se aduceau jertfe ca ardere de tot animale, miei, pentru iertarea păcatelor și ca mulțumire adusă lui Dumnezeu. Pentru a noastră mântuire vine Hristos să Se jertfească pe Sine, El Care era Mielul lui Dumnezeu: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). El nu Se aduce jertfă pe altarul templului din Ierusalim, ci pe altarul Crucii, al suferinței, afară din cetate, alături de cei osândiți, de doi tâlhari. Hristos a fost prieten și cu tâlharii. El n-a spus stăpânirii vremii: Nu mă răstigniți între tâlhari, căci Eu sunt Sfânt. Și-a asumat frăția cu cei păcătoși până la moarte.

Hristos Se află în fața morții și arată că, nu doar pentru drepți a venit să-i ridice din robia ei, ci și pentru cei păcătoși.

Ce stare divină: Hristos între doi tâlhari! Fiul lui Dumnezeu între tâlhari! Și este unul din momentele cele mai de seamă din istoria chenozei Fiului lui Dumnezeu. Același soare săruta și fruntea încununată cu spini a Fiului lui Dumnezeu și fruntea fiecărui tâlhar. Tatăl privea din cer împlinirea tainei iubirii. Tatăl Își iubea și Fiul, dar și pe omul tâlhar. Așezați pe cele trei tronuri- cruci- ale iubirii, Tatăl îi aștepta la poarta Cerului. Fiul Se întoarce din marea bătălie cu moartea cu un tâlhar pocăit. Celălalt a ales între bucuria Raiului și tristețea păcatului pe cea din urmă.

Vedeți, nici pe Cruce Hristos nu S-a atins de mintea, de voința, de cugetul liber al tâlharului. L-a lăsat să aleagă între bine și rău. Și noi, cei ce am rămas, suntem liberi să alegem dacă dorim să urcăm pe treptele tăcerii spre poarta Cerului, tăinuind nerostitele cuvinte ale pocăinței.

Iubiți credincioși,

Ne naștem spre a deveni fii ai veșniciei. Creștinismul dă sens vieții noastre, sens pe care îl pierduserăm prin păcat. Păcatul îl orbise pe om și el nu mai vedea calea către cer, rătăcea în lume, căutând lumea de nicăieri, nu pe Înviatul Hristos. Creștinismul dă sens vieții, suferinței și morții omului.

Veți zice: Are sens oare moartea? Da, pentru că prin ea a trecut și Hristos spre Înviere. Moartea ne dă și nouă sensul spre Înviere, dar spre care: spre cea a veșniciei întru bucuria Raiului sau spre cea a veșniciei suspinelor?!

Iubiților,

Dacă la templu, pe altar, se aduceau miei jertfă ca ardere de tot, vedem că nimeni nu a îndrăznit să dea foc lemnului Crucii pe care Se jertfește Hristos. Sfântul Său Trup nu va fi ars, pentru că din Trupul Lui ne hrănim noi, azi, creștinii, cu acea Pâine Cerească, Pâinea vieții. Noi, creștinii, nu ne împărtășim cu trupul ars al lui Hristos, cu cenușă, ci cu Trupul Său cel Sfânt.

După cum bine știți, ziua Răstignirii a fost vinerea, urma praznicul Paștilor iudaice și nu era îngăduit ca trupurile celor răstigniți să rămână în zi de praznic spânzurate pe lemn. Deci Trupul lui Hristos a fost pus în mormânt până seara. Dacă ar fi rămas peste noapte, ar fi fost expus fiarelor sălbatice, însă Dumnezeu așa a îngăduit ca Răstignirea să fie în acel moment, căci nu pentru fiarele sălbatice S-a jertfit Hristos. Trupul Său era Pâinea vieții pentru noi: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 36). Hrăniți-vă cu Trupul lui Hristos să aveți viață veșnică împreună cu El.

Iubiți frați și surori în Domnul,

De astăzi nimeni să nu se mai teamă de moarte. Sfântul Apostol Pavel le scria corintenilor: „Dar acum Hristos a înviat din morți fiind începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui” (I Corinteni 15, 20-23). Sfântul Apostol Pavel le mai face o mărturisire celor din Corint, zicându-le: „Mor în fiecare zi!” (I Corinteni 15, 31), adică lui nu îi era frică de moarte. Apostolul știa că într-o zi se va întâlni cu ea, dar semănat în pământ ca bobul de grâu, va învia. În centrul propovăduirii sale, Sfântul Apostol Pavel a pus în fața oamenilor adevărul de credință că Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu și apoi le-a grăit despre Învierea lui Hristos și învierea noastră. Pentru aceste adevăruri Sfântului Apostol Pavel i s-a tăiat capul la Roma, în anul 67 d. Hristos. Pentru adevăr a murit și întru adevăr va învia prin Hristos Domnul.

Iubiților,

Ce-ar fi vântul dacă n-ar bate și ce-ar fi omul dacă nu ar învia?! De azi să nu vă mai căutați loc în morminte, ci să vă căutați loc în cer. Stejarul uită primăvara că e bătrân. De ce atunci unii dintre noi uităm în clipa morții că suntem veșnici?

Omul nu este nici tânăr, nici bătrân, ci este veșnic. Și iară zic: nu vă fie frică de veșnicie, fie-vă frică de a păcătui.

Când moare omul?! Când nu mai iubește.

Mintea omului are rădăcinile în sus. Nu le smulgeți, nu le răsădiți în alt ogor decât în cel al lui Dumnezeu în Treime lăudat. Necontenit să nu încetăm lupta de a uita, lupta de a iubi și lupta de a trăi în duhul Evangheliei lui Hristos.

Timpul se odihnește în om, apoi trece în veșnicie. Pentru noi, cei ce credem în Înviere, de azi începe trecutul.

Așadar să ne bucurăm împreună cu cetele îngerilor, care, după ce L-au văzut pe Hristos pe Cruce și în mormânt, acum Îl văd biruitor revenind Acasă, la Tatăl.

Să aveți parte, iubiți frați și surori, de bucuria pe care au avut-o îngerii, Maica Domnului, femeile mironosițe, Apostolii și ucenicii în ceasul Învierii Domnului. Neodihnitul timp ne-a adus și în primăvara aceasta Praznicul Paștilor, al Învierii Domnului: „Ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm să ne veselim întru dânsa” (Psalm 117, 24).

Hristos a înviat!

Iată marele adevăr pe care îl mărturisim toți cei botezați în Biserica lui Hristos, în numele Sfintei Treimi. Strămoșii noștri, de două milenii mărturisesc acest mare adevăr. Să-l facem cunoscut și noi tuturor semenilor noștri și să știe toți că Hristos S-a jertfit pentru toți și a înviat pentru toți.

Biserica păstrează de două milenii cel mai bogat tezaur: „Adevărul” creației și al existenței noastre vremelnice pe pământ și veșnice în Împărăția lui Dumnezeu sau în împărăția osândei.

Iubiți fii duhovnicești,

Împărtășiți-vă bucuria acestui praznic cu semenii voștri și mai ales cu cei aflați în suferință. Vă îndemn duhovnicește să nu lăsați nicio familie la care să nu ajungă azi bucuria Învierii lui Hristos și o bucată de pâine care să-i îndestuleze pe cei săraci, pe cei din închisori, din spitale și din așezămintele sociale. Să luăm chip de mironosiță ducând semenilor noștri vestea Învierii Domnului și tămâia faptelor noastre bune.

Iubiți tineri,

Vouă vă încredințăm azi adevărul de necontestat al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care să îl duceți mai departe, peste veacuri, iar la a Doua Sa Venire, Hristos să găsească în țara Carpaților credință ortodoxă și buni și iubitori de Dumnezeu români.

Luptați cu moartea albă, fiți biruitori în fața ei și salvați-vă frații din lanțurile ei.

Iubiți-L pe Dumnezeu, țara și familia.

Să vă aibă Dumnezeu veșnic în paza Sa și să vă ferească de tot răul, pe voi și țara pe care azi v-o lăsăm moștenire!

Iubiți frați și surori în Hristos, vă doresc tuturor ca acest Praznic al Învierii Domnului să îl petreceți în pace, în sănătate și în viață neprihănită!

Bucurați-vă, Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan, Mitropolitul Banatului

Citeste mai mult

Spiritualitate

Vinerea Mare. Punerea în mormânt a Mântuitorului

Publicat

pe

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, informează crestinortodox.ro.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu plouă, nu va rodi. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă:

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

Rugăciuni puternice care se rostesc în Vinerea Mare

Citeste mai mult

Spiritualitate

Joia Mare – ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos

Publicat

pe

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouale.

Joi este ziua în care gospodinele trebuie să vopseasca ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul care vor fi duse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii netoarse. La fel, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşte.

În Sudul ţării, fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit. Acesta aţă şi-o pun sub pernă seară, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.

În Vestul ţării, o familie care prepară pâinea pentru Paşte, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări şi vin, pentru a rămâne până la Paşti. Din Joia Mare până în ziua de Paşti se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi – acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultură populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle – se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot anul. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoarec, cu flori de tei, iar luciul li se dădea ştergându-le, după ce au fiert, cu slănină sau cu untură.

Spiritualitatea românească păstrează câteva legende referitoare la înroşirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat, iar ei au răspuns că Hristos va învia atunci când se vor înrosi ouăle din coşul ei, iar ouăle s-au făcut roşii. Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena, iar pietrele s-au transformat în ouă roşii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite