Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Azi, Dumnezeu nu îți cere, omule, să-I aduci daruri scumpe, ci să-I aduci cântul inimii tale curate“

Publicat

acum 2 luni

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14)

Iubiții mei fii duhovnicești,

Binecuvântare de la Pruncul Iisus, Cel Născut din Fecioara Maria, în Peștera din Betleem! Mă bucur, văzându-vă colindând pe Prunc și pe Maica Lui. Îngerii din cer I-au adus Fiului lui Dumnezeu cântare de slavă, păstorii, umilința lor, magii, daruri scumpe, iar noi românii I-am adus și Îi vom aduce mereu colinda, această nestemată capodoperă.

Marii artiști își semnează capodoperele, însă marii anonimi ai neamului nostru nu și le-au semnat. Să scrii versurile unui colind, fără să fi văzut vreodată Betleemul, nu este un eseu, ci este rodul harului Duhului Sfânt, revărsat din plin peste neamul nostru românesc. Binecuvântații români anonimi au cântat în colind nevăzutul. Ei L-au văzut pe Dumnezeu călătorind pe pământ împreună cu Sfântul Petru, i-au primit în casele lor sărace și la vatra din casă le-au ascultat povețele. Țăranul român nu a auzit de Hristos la universitate, ci la școala din vatra casei. Țăranul român nu I-a cântat lui Dumnezeu la harfă, ci cu neadormita sa inimă.

O, inimă! Nu înceta să-I cânți și azi lui Dumnezeu! Azi, Dumnezeu nu îți cere, omule, să-I aduci daruri scumpe, ci să-I aduci cântul inimii tale curate.

Din neamul nostru a ales Dumnezeu profeți după profeți, ei ne-au spus în colindă de Adam și Eva, de Avraam, de Iisus Hristos, de Fecioara Maria. Ne-au spus despre cele de Sus, pe care nu le-au văzut, dar le-au crezut. Azi, îngerii Îi aduc veste lui Dumnezeu că românii au ajuns la Betleem.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că toți cei care ați pornit spre Betleem la începutul Postului Nașterii Domnului ați ajuns în Peșteră, la Pruncul Sfânt!

Bucurați-vă de întâlnirea cu Pruncul Dumnezeiesc și cu Fecioara Maria! Aici, în Peșteră, Dumnezeu ne descoperă o parte din negrăita taină a Întrupării Fiului Său. Chiar dacă gura ne este mută în fața tainei, totuși ochii grăiesc, vederea fiind una din cele mai înalte forme de înțelegere a tainei negrăitului. L-au văzut și apele Iordanului la Botez și s-au întorsînapoi:Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând în apele sale. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob(Slujba Agheasmei Mari).

Azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, omul s-a întâlnit cu Oaspetele Ceresc, Iisus Hristos Domnul. Azi s-au întâlnit în mod real Cerul cu pământul, Dumnezeu, cu omul, făptura Lui cea iubită. Azi, Dumnezeu Își întinde brațele Sale spre noi și vedem că nu sunt goale, însă nu au în ele aur și smirnă, ci Îl au pe Fiul Său, Darul Cerului pentru noi. Ce Dar știe să facă un Tată iubitor fiilor Săi căzuți sub povara păcatului și a morții!

Iubiților, priviți la mâinile lui Dumnezeu, niciodată nu le veți vedea goale, El are mereu daruri pentru noi și ne așteaptă să le luăm. De ce fuge oare omul de darurile lui Dumnezeu?

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nimeni până la Hristos n-a putut rupe lanțurile morții care-l legau pe om. Omul căzut în păcat iubea mai mult țărâna decât Cerul, Casa lui Dumnezeu, în care era așteptat. Dumnezeu Tatăl ne-a dat pe Unul din Sfânta Treime, pe Unul-Născut.

Pe Acest Unul-Născut L-au numărat și romanii la recensământul făcut pe timpul lui Quiriniusal Siriei, pe când Irod cel Mare era regeal Iudeii: În zilele acelea a ieșit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria (Luca 2, 1-2). Pentru romani, un număr, pentru noi-Unul-Iubirea Întrupată, Calea, Adevărul și Viața(Ioan 14, 6). Pentru romani, încă un iudeu care trebuia să plătească dajdie cezarului. Aceasta a fost bucuria romanilor, iar pentru noi, slobozirea din robia păcatului și a morții. Romanii au numărat, noi nu numărăm, ci ne închinăm, așa cum au făcut îngerii, păstorii și magii.

Iubite frate, te închini tu azi lui Hristos Dumnezeu sau ai idoli care îți amăgesc viața cu ale lor înșelătoare plăceri?

Frații mei,

Câtă umilință! Hristos S-ar fi putut naște în taină, însă El luminează marea Revelație a Întrupării Sale din Fecioara Maria, după cele spuse de profeți: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel(Isaia 7, 14). Se bucură azi și profeții din Vechiul Testament, văzând că, ce le-a grăit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, s-a împlinit. Se bucură Adam și Eva, văzând că a biruit Viața. Până azi, Adam și Eva au fost triști, de azi, văd Nădejdea lor Întrupată.

Bucurați-vă astăzi, fraților, că S-a născut Învierea noastră! De azi, timpul nu ne mai poartă pe aripile sale până la mormânt, ci până la porțile veșniciei. Gândurile omului mor odată cu timpul, însă omul nu moare niciodată. Până azi, timpul era muritor. Hristos, prin venirea Sa în lume, i-a dat viață și timpului. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie și binecuvântează întreaga Sa creație, chiar și timpul. Acesta nu mai curge, ci se oprește în noi și fiecare avem timpul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Hristos vine și sfințește creația cu Sângele Lui. Rupe spinii păcatului și Își face din ei o coroană împărătească. Hristos va pleca din lume încununat cu păcatele noastre, nu cu o cunună de aur. Hristos ne-a arătat cu ce să ne încununăm în această viață, cu acea cunună a suferinței, a jertfei, a sângelui.

Frate creștine, au mai rămas spini și pentru coroana ta. Să ne încununăm cu smerenie și cu iubirea de frați și, de va fi nevoie, să le dăm chiar și o picătură de sânge pentru a le salva viața.

Iubiților,

Pruncul Dumnezeiesc, Iisus Hristos, la venirea Sa în lume, a fost așezat de Fecioara Maria în iesle și aceea I-a fost tron. Și tot printr-o așezare a plecat din această lume, fiind așezat de Iosif și de Nicodim în mormânt. Hristos S-a născut într-o peșteră ca să ne așeze pe noi în Rai. Noi I-am pregătit ieslea și un mormânt, El ne pregătește un loc în Rai. Omul I-a căutat loc în pământ, iar El ne caută loc în Cer: Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu (Ioan 14, 2-3). Hristos a fost Lumina din Peștera întunecoasă din Betleem. Mântuitorul nostru a luminat mai întâi adâncul, apoi, lumea, devenind Soarele dreptății acestei lumi.

Iubiți fii duhovnicești,

Lupta de a uita, lupta de a iubi, lupta de a ierta, acestea sunt marile provocări ale omului de azi. Astăzi, omul murmură mereu Cântecul îmblânzitorul de șerpi. Iubiți-vă șerpii, cântându-le, și vor intra înapoi în lumea întunericului. Șarpele nu iubește lumina, căci nu poate vâna. Șarpele nu-și dorește să aibă aripi să zboare, ci el vrea să se târască și să ne târască și pe noi în adâncul suspinelor. Adam și Eva au căzut la îndemnul șarpelui: Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?» Iar femeia I-a zis: «Șarpele m-a amăgit și eu am mâncat»(Facere 3, 13).

Fraților, Hristos a venit din lumea de Sus. Noi nu credem într-o lume care nu există. Dumnezeu l-a creat pe om, dându-i harul gândirii.

Dintru început aceasta a fost prima îndeletnicire pe care a avut-o omul și anume meseria de a gândi. Dumnezeu l-a învățat pe om gramatica gândirii celei de Sus. Să poată găsi puntea dintre pământ și Cer ca să nu mai rămână în lumea șerpilor, ci să se apropie de lumea îngerilor, de care se îndepărtase. Hristos ne cheamă să ne înălțăm, iar șarpele, să ne târâm.

Să ne continuăm lupta de a iubi și de a ierta, căci iubirea și iertarea L-au adus azi pe Hristos pe pământ.

Frați creștini,

Dumnezeu a făcut din țărână un fluier și a suflat în el viață. Omul, chintesența creației, nu este o țărână mută, ci însuflețită. Dumnezeu l-a făcut pe om o icoană a Lui, iar noi, păcătuind, ne-am făcut un tablou.

Omul, țărână gânditoare, gândirea fiind o cădelnița a minții.

Omul nu-i o floare fără rădăcină, nici o umbră fără viață.

Cine i-ar putea seca omului dorul de Dumnezeu, de iubirea Sa nemărginită?!

Omule, vezi pe ce cărare umbli, căci cărarea fără ispite nu duce nicăieri. Omul, în istorie, de multe ori și-a greșit drumul, atunci când nu a mai călătorit împreună cu Iisus Hristos.

Omul se vremuiește spre veșnicie, nu spre moarte. În om, Dumnezeu a semănat viață, iar nu moarte. Hristos a venit azi să alunge din inimile noastre moartea și să așeze în ele viața. Trăim încă și azi o prelungită iarnă de iubire.

Doamne, dă-ne din iubirea Ta și încălzește inimile noastre să Te iubim pe Tine și pe semenii noștri! Iubirea este esența vieții omului.

Iubiților,

Oare numai la Betleem sunt peșteri?! Și la noi sunt multe peșteri, în care vedem mame cu prunci, la care nu vin nici păstori și nici magi. Să venim noi, aducând dar din darurile lui Dumnezeu. O, câți frați de-ai noștri nu trăiesc și azi în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării?!

Doamne, ajută-ne în lupta uitării și a iubirii și a iertării!

Mângâiați, iubiți, iertați că acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Fapta bună nu piere ca roua dimineții, ea rămâne în lumina soarelui și în bucuria lui Dumnezeu. Împlinind mereu faptele mângâierii creștine, aducem bucurie lui Dumnezeu și celor aflați în necaz: Milă voiesc, iar nu jertfă(Matei 9,13), ne spune Hristos.

Iubiți slujitori ai Altarelor bănățene, stați cu cinste lângă poporul pe care vi l-a încredințat Hristos spre păstorire. Iertați și mângâiați! Fiți oameni ai faptelor bune. Iertați-vă unii pe alții și-i iertați pe bunii credincioși care stau lângă voi. Rugați-vă pentru ei și pentru țară. Rugați-vă și pentru mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harul iubirii Sale!

Să vă mângâie Dumnezeu pe toți, mai cu seamă pe cei în suferință, pe cei singuri, pe cei din spitale, pe cei aflați în grele încercări!

Dumnezeu să fie alături și de cei ce poartă haină albă, medicii!

Să le ajute Dumnezeu și celor care pun pentru prima dată condeiul în mâna copiilor dumneavoastră și îi învață să scrie binecuvântatele cuvinte: mamă și țară!

Să-L rugăm azi pe Iisus Hristos Domnul și pe Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria, să nu uite de neamul nostru românesc. Har și binecuvântare de la Pruncul Iisus, din Peștera Betleemului!

† Ioan al Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Paștilor. Mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune

Publicat

acum 2 ore

pe

22 februarie 2026

de

Postul Paștilor începe în 23 februarie 2026 și ține până în 11 aprilie 2026, perioadă în care, Pilda lui Iisus ne spune că, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Cu o zi înainte de lăsarea secului de carne, în duminica iertării, sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna albă. Cum ne pregătim pentru postul Paștilor

Publicat

acum 7 zile

pe

15 februarie 2026

de

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

acum 3 săptămâni

pe

1 februarie 2026

de

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite