Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Nu există piedici reale în calea canonizării oficiale a părintelui Arsenie Boca

Publicat

pe

Interviu cu părintele conf. dr. Irimie Marga, profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

 „Ceea ce ești vorbește mai tare decât ceea ce spui”, mărturisea cândva Părintele Arsenie Boca. Aceste cuvinte s au verificat cu vârf și îndesat în ceea ce l privește pe autorul lor. Fiindcă, între oamenii timpului său, Părintele Arsenie a strălucit prin trăirea în Hristos și darurile primite de la El. Puterea de pă¬trundere duhovni¬ceas¬că dovedită celor care l au cunoscut personal, dar și prigonirea și marginali¬zarea la care a fost supus din partea autorităților comuniste, toate au făcut ca duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta să rămână în evlavia poporului ca om cu viață sfântă. Interviul acordat de părintele conf. dr. Irimie Marga, profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, ne pune în temă cu demersurile actuale făcute în vederea unei posibile canonizări a Părintelui Arsenie Boca.

Părinte profesor, la sfârşitul anului trecut s a hotărât înfiinţarea unei Comisii mitropolitane speciale, care să cerceteze viaţa şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, în vederea unei posibile canonizări. Ca profesor de drept canonic, ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Mai întâi trebuie spus faptul că actul canonizării are un caracter constatator al sfinţeniei, iar nu un caracter constitutiv sfinţeniei. Numai Dumnezeu este Cel Care decide cine merită să ajungă în Împărăţia Lui, adică devine sfânt. Aici, pe pământ, nimeni nu poate să facă pe cineva sfânt. Organismele Bisericii au doar capacitatea de a constata sfinţenia unui sfânt, de a o recunoaşte ca atare şi de a o proclama oficial. De aceea, în acest proces trebuie răbdare, rugăciune, înţelepciune şi har pentru a nu greşi.
Procesul de canonizare a unui sfânt începe în episcopia, respectiv mitropolia din care a făcut parte sau unde se află mormântul acestuia. Reprezentanţii desemnaţi adună documentele oficiale, verifică autenticitatea şi credibilitatea lor. Criteriul fundamental al canonizării unei persoane este ortodoxia credinţei şi vieţii acesteia. Punctul de plecare îl constituie cultul spontan pe care l aduc credincioşii unei persoane cu viaţă sfântă. De aceea, mişcarea duhovnicească de la Prislop are un mare rol în procesul de canonizare.
Apoi dosarul de canonizare este înaintat spre analiză Sinodului mitropolitan. De acolo este trimis Comisiei canonice a Sfântului Sinod, care l reanalizează şi îl -înaintează spre aprobare finală Sfântului Sinod. După aprobare urmează proclamarea oficială a unui sfânt, prin evenimente liturgice speciale şi prin documente oficiale. În baza acestor documente oficiale, sfântul este introdus în calendar, în cărţile de cult (Mineie), şi i se alcătuiesc slujbe proprii (canoane liturgice, acatiste etc.).

Pentru unii credincioşi pregătirea canonizării Părintelui Arsenie durează prea mult. De ce?

Pregătirea dosarului necesită un timp relativ îndelungat, pentru ca nu cumva graba omenească şi superficialitatea să denatureze obiectivitatea constatărilor asupra vieţii şi ortodoxiei persoanei în cauză. Duhul Sfânt lucrează în timp, cu tihnă. Tot ce nu este de la Duhul Sfânt se diluează şi dispare în timp.

Există piedici în calea canonizării Părintelui Arsenie?

După părerea mea, în cazul Părintelui Arsenie nu există piedici reale şi obiective în calea canonizării oficiale. Au existat şi mai există unele voci critice, fapt care – omeneşte vorbind – este firesc. Nici Mântuitorul nu a scăpat de ele. Dar toate aceste păreri sunt rezultatul unei cunoaşteri superficiale sau preconcepute la adresa Părintelui Arsenie. Sunt de fapt nişte ispite. O astfel de ispită este cea care l priveşte pe Părintele Arsenie mai mult ca un vrăjitor sau ghicitor, decât ca un adevărat înainte văzător cu duhul. O altă ispită vine din partea celor care îi aduc acuze politice. Or, Părintele Arsenie nu a făcut nici un fel de politică, decât numai „politica” lui Hristos. Alţii îi subestimează arta şi mesajul ei. Toate acestea, însă, nu au nici o putere, pentru că lucrarea Părintelui Arsenie vine de sus!

Ce s a făcut până în prezent pentru pregătirea dosarului de canonizare a Părintelui Arsenie?

În data de 26 noiembrie 2015, a avut loc o şedinţă comună a Sinoadelor mitropolitane din Transilvania la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, unde s a hotărât alcătuirea unei Comisii de teologi şi de oameni de ştiinţă care să studieze viaţa şi activitatea Părintelui Arsenie, în vederea alcătuirii unui referat general, a unui studiu document pe care apoi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ardealului să l propună, dacă este cazul, aprobării Sfântului Sinod, în vederea canonizării Părintelui Arsenie. Prima întrunire a acestei comisii a avut loc sâmbătă, 16 aprilie 2016, iar a doua a avut loc luni, 31 octombrie 2016. Cât va mai dura acest proces nu putem să spunem şi, în principiu, nu putem să spunem nici rezultatul lui, de aceea vorbim de o posibilă, iar nu de o inevitabilă canonizare.

Preţuirea unei persoane ca „sfântă”, asupra căreia Biserica nu s a pronunţat încă, este diferită de cinstea adusă sfinţilor?

Da şi nu. Cultul spontan este diferit de cultul oficial al unui sfânt, pentru că acea persoană aflată în proces de canonizare se pomeneşte în pomelnice la morţi, i se fac încă parastase şi nu este invocată ca sfânt sau sfântă în rugăciunile Bisericii. După canonizare, sfântului nu i se mai fac parastase şi poate fi invocat în rugăciuni, în acatiste, în slujbe de laudă aduse sfinţilor.
În esenţă însă, cultul spontan stă la baza cultului oficial, de aceea credincioşii încep venerarea acestuia ca sfânt, potrivit sentimentelor şi evlaviei lor personale sau, cum se zice, pentru că „aşa simt ei”. De aceea cultul spontan, în esenţă, nu diferă de cel oficial, pe care l pregăteşte.

L aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie?

Din păcate, nu. Dar am trăit din profeţiile lui. De exemplu, la sfârşitul lunii noiembrie 1989, când Părintele Arsenie Boca trecuse la cele veşnice, am auzit vorbindu se în şoaptă, pe ascuns, la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (unde eram doctorand), despre profeţia pe care a făcut o înainte de moartea sa, şi anume, că va urma o mare vărsare de sânge… Profeţia suna înfricoşător, dar mi am adus aminte de ea în decembrie 1989, când au murit atâţia oameni nevinovaţi. A fost experienţa mea personală care, pe lângă multe altele, m a convins că Părintele Arsenie a fost un om cu viaţă sfântă şi cu darul incontestabil al înainte vederii. Mai ştiu şi alte profeţii, unele s au împlinit, altele urmează.
Apoi, am avut şansa să cunosc mulţi oameni care au fost în legătură directă cu Părintele Arsenie şi mi au povestit multe despre el. Chiar mătuşa mea, monahia Justina de la Mănăstirea Ghighiu şi apoi de la Mănăstirea Ţigăneşti, cea care mi a îndrumat paşii spre Teologie, a avut legături strânse cu Părintele Arsenie. De la ea păstrez Filocalia – volumul al II lea, din anul 1947, cu semnătura originală a Părintelui Arsenie. Nimic nu i întâmplător… Este, poate, car¬tea care mi a binecuvântat viaţa!

Cum l-aţi perceput pe Părintele Arsenie Boca?

Mai întâi, ca un mare vizionar. Cunoştea atât necazurile personale ale oamenilor, dar mai ales ştia cauzele lor. Acest fapt îi cutremura pe oameni şi prin aceasta a reuşit să schimbe multe vieţi. Cunoscând trecutul, dădea oamenilor sfatul cel mai potrivit, calea de urmat. Cei care l au ascultat au ajuns departe. Cei care nu l au ascultat – şi nu au fost puţini! – şi au adus aminte cu amar de cuvintele Părintelui Arsenie.
O altă trăsătură unică a Părintelui Arseniea fost felul în care el a văzut legătura dintre Biserica mare (ecclesia maior) şi Biserica mică (ecclesia minor), adică familia. Această legătură a mărturisit o într un mod cu totul aparte, pornind de la convingerea că credinţa din Biserica mare trebuie transpusă şi trăită deplin într o viaţă de familie creştină adevărată. Cu alte cuvinte, putem spune că Părintele Arsenie cunoştea cât de credincioşi sunt oamenii, după felul în care trăiau în familie, până la cele mai mici detalii ale vieţii intime. Convingerea existenţei lui Dumnezeu se transpune în convingerea prezenţei lui Dumnezeu în actul procreaţiei, cu toate aspectele lui. Degeaba ne numim creştini în public, dacă în viaţa privată de familie, în maxima noastră intimitate, ne comportăm ca ateii. În acest sens este bine cunoscută atitudinea Părintelui Arsenie, după ce oamenii veneau la el şi spuneau câţi copii au, el întreba: ceilalţi copii unde sunt? Majoritatea amuţeau… Apoi spunea: mai bine mori, decât să omori! Nimeni nu mărturisea tragedia avortului ca Părintele Arsenie. Dezastrul din viaţa de familie, din viaţa noastră intimă, nu poate fi acoperit de formalismul şi falsa evlavie pe care noi adeseori le afişăm. Mai cred că vărsarea de sânge pe care a prevestit o Părintele Arsenie nu este numai cea de la revoluţie, cât mai ales vărsarea de sânge care a urmat prin liberalizarea avorturilor.

Cum v-a influenţat Părintele Arsenie?

Pentru mine Părintele Arsenie este un călăuzitor unic şi de neegalat. Aş putea să spun că viziunea lui asupra vieţii creştine autentice din Biserica mare şi din Biserica mică (familia) mi a schimbat modul de a teologhisi, m a făcut să pun preţ pe forţa şi sinceritatea cuvântului (chiar dacă de aici am avut de suferit), mi a influenţat definitoriu viaţa personală şi familia mea. O mare şansă am avut prin soţia mea, care l a cunoscut personal pe Părintele Arsenie, deci nu a trebuit să i explic toate acestea.
Răbdarea şi tenacitatea cu care Părintele Arsenie a învins abuzurile de putere ale autorităţilor civile, dar şi bisericeşti ale vremii m au impresionat foarte mult. Şi astăzi Părintele Arsenie mă mângâie, când văd că abuzurile de putere în societatea românească nu încetează. Setea şi abuzul de putere sunt cea mai mare slăbiciune umană. De fapt, mi e milă de acele persoane care abuzează de putere, pentru că le văd nefericite, iar familiile lor suferă din cauza acestui păcat. Dacă l ar urma mai bine pe Părintele Arsenie, şi ar schimba viaţa, spre binele lor, dar mai ales al Bisericii. Credinţa în Judecata de Apoi, la care toţi vom da seama de ceea ce am făcut, a fost la Părintele Arsenie sensul rezistenţei lui în faţa tuturor încercărilor prin care a trecut.

În ce constă cunoașterea și descoperirea distinctă a Părintelui Arsenie?

Am amintit deja de cunoaşterea vizionară, cu duhul, a Părintelui Arsenie. La aceasta se adaugă cunoaşterea ştiinţifică a Părintelui Arsenie, în baza studiilor sale de medicină şi de belle arte. În baza acestor cunoaşteri, Părintele Arsenie a făcut o legătură revelatoare, unică şi incontestabilă, între medicină şi viaţa spirituală. Mai exact, Părintele Arsenie vorbea, cu mai bine de 50 de ani în urmă, de legătura dintre păcat şi moștenirea genetică. Despre înscrierea păcatelor în structura noastră genetică şi transmiterea lor la urmaşi nu a mai vorbit nimeni până la Părintele Arsenie. Genetica abia acum descoperă tot mai mult ceea ce Părintele Arsenie spunea cu mult înainte, că în genele noastre se găsesc înscrise toate informaţiile despre noi, talentele, degenerările, bolile, înclinaţiile, sentimentele. E suficient să citim cartea „Cărarea Împărăţiei”, unde viziunea teologico medicală a Părintelui se dovedeşte revelatoare.

Ce să mai spunem despre darurile artistice ale Părintelui Arsenie! Pictura Părintelui Arsenie este fascinantă! Câtă frumuseţe filocalică şi splendoare mistică vedem în icoanele împărăteşti de la Prislop! Mie îmi plac foarte mult şi elementele decorative, bogate, din tradiţia românească brâncovenească, întâlnite pe copertele Filocaliilor româneşti sau în iconostasul de o fineţe rară, de la Mănăstirea Prislop. De neegalat rămâne şi integrarea cosmică a clopotniţei Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop.
Prin toate acestea şi altele asemenea, Părintele Arsenie ocupă un loc unic, inconfundabil, între duhovnicii României.

Ce mesaj credeţi că transmite mișcarea duhovnicească de la Prislop, care ia amploare pe zi ce trece?

Mesajul acestei mişcări duhovniceşti nu este şi nu poate fi altul decât mesajul propovăduirii Părintelui Arsenie, cuprins în predicile lui, în scrierile lui, în pictura lui, mai ales în multele sintagme (apoftegme) pe care le a vorbit Părintele. Aş aminti aici câteva: „Nu irosiţi energia genezică”, „Feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte”, „Nici refuz, nici abuz”, „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă” şi altele. Actualitatea acestor cuvinte atrage ca un magnet. Dar naşte şi întrebarea: câţi le împlinim?

În opinia sfinției voastre, care este esența învățăturii Părintelui Arsenie?

Esenţa învăţăturii Părintelui Arsenie este esenţa învăţăturii noastre creştine, pentru că Părintele Arsenie n a adus o altă învăţătură. Părintele Arsenie doar ne a actualizat această învăţătură, ne a prezentat o într un mod unic şi revelator, ne a făcut să ne îndrăgostim de Hristos şi de Biserica Lui şi să I urmăm calea spre mântuirea noastră. De aceea este şi greu să cuprindem în câteva cuvinte această învăţătură.

Cred însă că sinteza cea mai bună a făcut o chiar Părintele Arsenie în cuvintele scrise pe Evanghelia ţinută de Mântuitorul Iisus Hristos din iconostasul de la Mănăstirea Prislop şi care sună în felul următor: „Nu te teme, turmă mică… Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Iată Eu sunt cu voi – Trup şi Sânge – în toate zilele până la sfârşitul veacului. Dar fericiţi cei cu inima curată. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor da vouă. Nu fiţi cu spinii grijilor în inimă. Ci dă Mi Mie inima ta. Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să şi ia crucea sa, în fiecare zi, şi să Mi urmeze Mie. Aşadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, ba încă şi de viaţa sa, nu poate să fie ucenicul Meu. În lume, necazuri veţi avea, din pricina Mea, căci vă vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi, şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Iar când vor începe să fie toate acestea, prindeţi suflet şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră s a apropiat. Îndrăzniţi deci, Eu am biruit lumea. Iată stau la uşa ta şi bat…”.

Interviu realizat de Andrei Păduraru, pentru Ziarul Lumina

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe

Publicat

pe

Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinţi creştini, Gherontie Stratilatul şi Polihronia, care aveau să-şi sfârşească viaţa muceniceşte.

El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credinţă. Tatăl său era originar din Capadocia şi slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul şi mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naştere al mamei sale, pentru că aveau rude şi multe averi acolo.

Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând viaţa de ostaş, a cucerit,, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.

În anul 303 însă, împăratul Diocleţian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creştinilor.

Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.

Şi a fost Sfântul Gheorghe trecut prin toate chinurile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte plină de cuie care îl înţepau în tălpi, băutură otrăvită, bătaie cu vine de bou şi altele. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă, întărit şi păzit de harul lui Dumnezeu.

Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre cei de faţă s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a crezut în Hristos şi şi-a mărturisit credinţa ei.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumeşti, ranguri şi averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra şi celorlalţi ostaşi care crezuseră în Hristos.

Împărăteasa, însă, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, în poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi mai multe localităţi din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântul Gheorghe.

Se ştie, apoi, că din vechime ocrotitorul oştirii române este Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la lupta împotriva cotropitorilor.

Tradiții, superstiții, obiceiuri

Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.

Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau  smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.

Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.

Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.

Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.

Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.

Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.

În tradiția populară, de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.

Totodată, în noaptea de Sfântul  Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit  într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.

O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare.

Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri  să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.

De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Martorii lui Iehova organizează evenimentul „Să nu uităm jertfa lui Isus Cristos“, la Timișoara

Publicat

pe

Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus Cristos.

„Comemorarea morții lui Isus Cristos“, sau „Cina cea de taină“, cum mai este numită, este cea mai importantă zi a anului pentru Martorii lui Iehova, care o sărbătoresc anual la data de 14 Nisan din calendarul evreiesc, în conformitate cu declarația lui Isus din Evanghelia după Luca, capitolul 22, versetul 19: „Continuați să faceți lucrul aceasta în amintirea mea”. În întreaga lume există peste 8,6 milioane de Martori ai lui Iehova, dar anul trecut au asistat la eveniment aproape 20 de milioane de persoane.

„La nivel mondial, mulți oameni care nu sunt Martori ai lui Iehova asistă la Comemorare. Sperăm că membrii comunității locale ni se vor alătura cu această ocazie specială în care ne amintim de moartea lui Isus Cristos și arătăm recunoștință pentru jertfa sa”, a declarat Ionuț Moraru, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Aceasta este o ocazie solemnă, dar în același timp plină de bucurie”.

Evenimentul durează aproximativ o oră și va cuprinde o cuvântare în care se va vorbi despre ce a realizat Isus prin moartea sa, pentru toată omenirea.

În luna martie 2024, în Timișoara se desfășoară o campanie specială, prin care toți locuitorii sunt invitați să asiste la celebrarea anuală a Cinei Domnului.

Florin Chiriac spune: „Atât familia mea, cât și alte persoane așteaptă cu nerăbdare Comemorarea în fiecare an. Această întrunire este încurajatoare, instructivă și aduce multă bucurie tuturor participanților, indiferent de vârstă sau de mediul din care provin. În timpul acestei întruniri speciale putem reflecta cu recunoștință la toate binecuvântările pe care le primim de la Dumnezeu”.

Mai multe detalii despre modul în care Martorii lui Iehova sărbătoresc Cina Domnului pot fi găsite pe pagina „Întrebări frecvente”,  care se găsește pe jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova.

În Timișoara, evenimentul va avea loc la:

Lăcașul de cult de pe strada Crișan, nr.33, de la ora 19.00 (în limba maghiară și în limbajul semnelor românesc);

Centrul Regional de Afaceri (sala Europa și sala Banatul), Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, de la ora 19.00 (în limba română);

Hotelul Streliția, strada Simion Bărnuțiu, nr. 44, de la ora 19.00 (în limba română);

Iulius Congress Hall (sala Mozart), Iulius Town, strada Aristide Demetriade, nr. 1, de la ora 19.30 (în limba engleză).

Citeste mai mult

Spiritualitate

POSTUL PAȘTILOR. Să înmulțim rugăciunile și faptele bune

Publicat

pe

În 2024, Lăsata Secului pentru Postul Paştelui este duminicăa, 17 martie, iar începutul Postului Paştelui este marcat în ziua următoare, luni, 18 martie.

Pilda lui Iisus spune că, în această zi dinaintea Postului Mare, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Este duminica iertării, iar sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite