Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

S-a lansat volumul „Biserică și presă în Banat”

Publicat

pe

Preotul timișean Valentin Bugariu a lansat zilele acestea volumul „Biserică și presă în Banat”, un studiu dedicat pastorației prin intermediul revistelor și publicațiilor bisericești. Cu acest prilej, redăm fragmente din prefața lucrării semnată de profesorul Ioan Traia, președintele Asociaţiei Publiciştilor Presei Ruraledin Banat.

Lucrarea „Biserică și presă în Banat”, scrisă de pr. dr. Valentin Bugariu, un membru activ şi competent al Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat, a fost prezentată ca lucrare ştiinţifică pentru obţinerea gradului profesional I în preoţie, sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanţ, titularul disciplinei de liturgică şi pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul Studii Româneşti, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Studiul relevă contribuţiile teoretice cu valoare pastorală ce ilustrează efortul de conturare al fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra şi reînnoi orice cultură, inclusiv cea religioasă. Ortodoxia îşi orientează misiunea, cu predilecţie, înspre creştinii care s-au depărtat de la tradiţia Bisericii, astfel încât vocaţia misionară a Ortodoxiei este una ecumenică.

Volumul „Biserică şi presă în Banat” îşi propune să înfăţişeze problemele de pastoraţie misionară prin presă, concentrându-se asupra spaţiului religios bănăţean, luând în discuţie doar publicaţiile editate pe întinsul Eparhiei Timişoarei, deci în Banatul de câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Caransebeşului şi de parohiile româneşti din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Consider că este printre primele încercări în acest domeniu, oarecum nou, şi mă refer în special la publicaţiile parohiale şi rurale, fiind în acelaşi timp o meritorie şi bine documentată realizare.

Structurat în cele şapte capitole, cu un capitol consacrat bibliografiei, demersul de faţă porneşte de la premisa că toate producţiile presei „au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastoraţie clasică”. Ca suport istoric al celor afirmate, vrednicul părinte s-a oprit la publicaţiile bănăţene care oglindesc modul cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articolul religios, literatura religioasă, prezentare de carte ş.a. Într-un subcapitol, autorul face o expunere judicioasă a istoriei presei din Banat, insistând cu precădere asupra presei religioase.

Exceptând presa „ştiin¬ţific-teologică”, prin presa religioasă de la parohie se înţelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învăţătură morală, pastorală redactată în parohiile mari, fruntaşe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii – în număr de exemplare cât mai restrâns: presa religioasă parohială şi de la sate contribuie în măsură foarte mare şi cu un efect admirabil la îndrumarea şi la povățuirea sufletească a credincioşilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon.

Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor. Ea nu se adresează în primul rând celor mai culți, ci publicului mare. Acesta aşteaptă în primul rând ştiri care-l privesc direct şi care să fie comentate în mod obiectiv. Prin presa religioasă de la parohie se realizează o comunicare cu alte persoane prin care pot fi difuzate informaţii, idei şi atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte.

În concluzie, autorul încifrează în analiza sa un mesaj, dacă nu explicit, măcar ghicit, acela că presa religioasă trebuie să devină o presă vie, formatoare de conştiinţe, care să facă într-adevăr apostolate, într-o lume aşa-zis secularizată. Publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului contemporan, la mutaţiile pe care societatea le realizează la nivelul conştiinţei religioase a persoanelor. Ele trebuie să fie deschise opiniilor şi atitudinilor preoţilor, dar şi credincioşilor în conturarea unui dialog aflat pe coordonatele Biserică-lume.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe

Publicat

pe

Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinţi creştini, Gherontie Stratilatul şi Polihronia, care aveau să-şi sfârşească viaţa muceniceşte.

El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credinţă. Tatăl său era originar din Capadocia şi slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul şi mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naştere al mamei sale, pentru că aveau rude şi multe averi acolo.

Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând viaţa de ostaş, a cucerit,, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.

În anul 303 însă, împăratul Diocleţian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creştinilor.

Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.

Şi a fost Sfântul Gheorghe trecut prin toate chinurile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte plină de cuie care îl înţepau în tălpi, băutură otrăvită, bătaie cu vine de bou şi altele. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă, întărit şi păzit de harul lui Dumnezeu.

Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre cei de faţă s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a crezut în Hristos şi şi-a mărturisit credinţa ei.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumeşti, ranguri şi averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra şi celorlalţi ostaşi care crezuseră în Hristos.

Împărăteasa, însă, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, în poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi mai multe localităţi din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântul Gheorghe.

Se ştie, apoi, că din vechime ocrotitorul oştirii române este Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la lupta împotriva cotropitorilor.

Tradiții, superstiții, obiceiuri

Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.

Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau  smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.

Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.

Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.

Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.

Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.

Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.

În tradiția populară, de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.

Totodată, în noaptea de Sfântul  Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit  într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.

O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare.

Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri  să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.

De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Martorii lui Iehova organizează evenimentul „Să nu uităm jertfa lui Isus Cristos“, la Timișoara

Publicat

pe

Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus Cristos.

„Comemorarea morții lui Isus Cristos“, sau „Cina cea de taină“, cum mai este numită, este cea mai importantă zi a anului pentru Martorii lui Iehova, care o sărbătoresc anual la data de 14 Nisan din calendarul evreiesc, în conformitate cu declarația lui Isus din Evanghelia după Luca, capitolul 22, versetul 19: „Continuați să faceți lucrul aceasta în amintirea mea”. În întreaga lume există peste 8,6 milioane de Martori ai lui Iehova, dar anul trecut au asistat la eveniment aproape 20 de milioane de persoane.

„La nivel mondial, mulți oameni care nu sunt Martori ai lui Iehova asistă la Comemorare. Sperăm că membrii comunității locale ni se vor alătura cu această ocazie specială în care ne amintim de moartea lui Isus Cristos și arătăm recunoștință pentru jertfa sa”, a declarat Ionuț Moraru, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Aceasta este o ocazie solemnă, dar în același timp plină de bucurie”.

Evenimentul durează aproximativ o oră și va cuprinde o cuvântare în care se va vorbi despre ce a realizat Isus prin moartea sa, pentru toată omenirea.

În luna martie 2024, în Timișoara se desfășoară o campanie specială, prin care toți locuitorii sunt invitați să asiste la celebrarea anuală a Cinei Domnului.

Florin Chiriac spune: „Atât familia mea, cât și alte persoane așteaptă cu nerăbdare Comemorarea în fiecare an. Această întrunire este încurajatoare, instructivă și aduce multă bucurie tuturor participanților, indiferent de vârstă sau de mediul din care provin. În timpul acestei întruniri speciale putem reflecta cu recunoștință la toate binecuvântările pe care le primim de la Dumnezeu”.

Mai multe detalii despre modul în care Martorii lui Iehova sărbătoresc Cina Domnului pot fi găsite pe pagina „Întrebări frecvente”,  care se găsește pe jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova.

În Timișoara, evenimentul va avea loc la:

Lăcașul de cult de pe strada Crișan, nr.33, de la ora 19.00 (în limba maghiară și în limbajul semnelor românesc);

Centrul Regional de Afaceri (sala Europa și sala Banatul), Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, de la ora 19.00 (în limba română);

Hotelul Streliția, strada Simion Bărnuțiu, nr. 44, de la ora 19.00 (în limba română);

Iulius Congress Hall (sala Mozart), Iulius Town, strada Aristide Demetriade, nr. 1, de la ora 19.30 (în limba engleză).

Citeste mai mult

Spiritualitate

POSTUL PAȘTILOR. Să înmulțim rugăciunile și faptele bune

Publicat

pe

În 2024, Lăsata Secului pentru Postul Paştelui este duminicăa, 17 martie, iar începutul Postului Paştelui este marcat în ziua următoare, luni, 18 martie.

Pilda lui Iisus spune că, în această zi dinaintea Postului Mare, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Este duminica iertării, iar sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite