Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

A doua ediţie a festivalului Timfloralis. Programul pe zile

Publicat

pe

Festivalul Timfloralis îşi propune să asocieze toate metodele artistice în care florile pot fi folosite. Astfel, weekendul următor, mii de flori vor inunda Timişoara şi vor umple de culoare centrul oraşului.

Timp de trei zile, Timfloralis aduce împreună designeri, arhitecți, peisagisti, floristi internaționali, ecologişti, studenți, elevi, școli, universități, artiști, firme şi comercianți al căror scop va fi de a da grandoare acestui festival, de a sensibiliza vizitatorii și de a învăța oamenii să conștientizeze adevărata valoare a florilor.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale, workshop-uri, lucrări cultural – artistice, parada modei, spectacole, demonstrații, proiecte, evenimente dedicate copiilor, standuri de vânzare și delicatese culinare.

Pentru a cultiva conștiința socială, școliile sunt invitate să participe cu proiecte educative în care să explice importanța florilor în oraşul nostru, dar și în lume. Copiii vor fi învățați să cultive plante, să le îngrijească, dar şi să le folosească, atât în alimentație, cât și în înfrumusețarea locuinței. Vor învăța să dăruiască flori și să se bucure de prezența lor, pentru că florile dau culoare vieţii noastre.

Lucrările expuse vor fi coordonate de floristul Dennis Kneepkens din Olanda, Alina Naghy-Ghinea, floristul care la prima ediție a adus la viaţă pianul expus în centrul Timișoarei, precum şi de experții societății Horticultura SA.

Asociația Floriştilor Români, sub coordonarea Andreei Stor, vor prezenta noile trenduri în materie de buchete de mirese și nu numai.
Organizatorii, Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, vă invită la un adevărat Fashion , cu Andreea Stor, floristul polonez Pioter Marzec şi designerul  timișorean Sergiu Bechean.

PROGRAM:

Vineri, 22 aprilie
17.00 Deschiderea oficială – Fanfara Big Band
18.00   Dennis Knnepkens
19.00 culinar cu Andreea Stor și Viorel Bârsan
20.00 Concert Analia Selis şi Filarmonica Banatul Timișoara

Sâmbătă, 23 aprilie
10.00 – 18.00  Expoziție a floriștilor din cadrul AFR
11.00 – 13.00 Workshop pentru floriști, la standul AFR, tema: buchete de mireasă inspirate din trendurile anului 2016
11.00 – 13:00 Atelier de pictură pe basorelief – Asociația Culturală Noua Acropolă
13.00-15.00 Workshop ,, Sfatul specialistului’’ susţinut de SC Horticultura SA
16.00 – 18:00 Atelier de pictură pe basorelief ( reproduceri arheologice din culturile lumii antice) -Asociația Culturală Noua Acropolă
18.00 Fashion cu Piotr Marszec și Andreea Stor
19.00 Fashion cu Dennis Knnepkens

20.00 Concert Ricardo Caria

Duminică, 24 aprilie:
11.00 – 15.00 Expoziție a floriștilor din cadrul AFR
11.00 – 12.00 Workshop pentru iubitorii de flori, la standul AFR, tema: Aranjamente florale pentru  Florii – susţinut de floriștii AFR
11.00 – 13:00 Atelier de pictură pe basorelief – Asociația Culturală Noua Acropolă
13.00 Dansul micuțelor balerine cu Şcoala de balet Denisse
14.00 Workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA
14.00  Workshop  pentru amatori cu Dennis Knnepkens
15.00 – 16:00 Atelier de Ikebana – Asociația Culturală Noua Acropolă
17.00 Workshop  pentru specialiști cu Dennis Knnepkens
20.30 Concert Orchestra  Filarmonicii Banatul Timișoara. Vor fi prezentate teme muzicale celebre din filme și vor avea loc proiecții

Din țară

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024. Conform sonadajelor la ieșirea de la urne, Macel Ciolacu și Elena Lasconi se vor „duela“ în turul al doilea

Publicat

pe

Marcel Ciolacu (PSD) şi Elena Lasconi (USR), au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, după scrutinul primul tur care a avut loc în 24 noiembrie 2024, conform sondajelor la ieșireade la urne, realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, la ora 19.00.

Sondajul a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.

Potrivit sondajului realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, Marcel Ciolacu (PSD) a primit voturile a 25% din electoratul din ţară, urmat de Elena Lasconi (USR), care a obţinut un scor de 18%.

Pe locul al treilea, o mare surpriză, s-a situat independentul Călin Georgescu, care a obţinut 16% din voturi, urmat îndeaproape de George Simion (AUR), cu 15% din voturile electoratului.

Citeste mai mult

Din țară

Cântărețul Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani

Publicat

pe

Cântăreţul Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, a anunțat compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor, dirijor al Big Band-ului Radio.

„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a transmis în urmă cu doar câteva minute maestrul Ionel Tudor pe pagina sa de socializare.

Gabriel Cotabiță a fost solistul vocal al formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii ’80.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabita a lansat mai multe albume, printre care „Formatii rock 5” (cu formatia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formatia Holograf), „Noapte albastra”, „Noi ramanem oameni”, „Prima iubire si ultima”, „In fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viata e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formatia VH2), „Daca n-ai iubi” (cu formatia VH2), „Farame de tandrete”, „2” (cu formatia VH2) si „25 de ani de nopti albastre – Best of Gabriel Cotabita”.

În 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace.

El a fost căsătorit de două ori şi avea trei fete.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara –Festival al Dramaturgiei Românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând spectacolul pe text românesc de teatru, în interiorul FDR,  modulul de tradiție al festivalului. Așadar, programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul. De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat MEMORIE. RECUPERĂRI.

Întrucât principiul de bază al FEST–FDR este întâlnirea și dialogul dintre spectacologia românească și cea mondială și, totodată, în siajul aceluiași spațiu conceptual, publicul festivalului se va reîntâlni în secțiunea FEST cu celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono care, alături de compania lui, va prezenta pe scena Teatrului Național spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO, ale cărui repetiții generale le-a găzduit în vara acestui an, precum și cu spectacolele  HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter și IERBAR de Radu Afrim.

Nu în cele din urmă, Teatrul Național va închide această ediție a FEST–FDR cu ultima sa premieră  din acest an – spectacolul ABSURDINIA, alăturând lumile lui I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, într-o explorare a teatrului absurdului, pe un scenariu semnat de regizorul spectacolului, Gavriil Pinte.

Programul de spectacole al FEST–FDR 2024 este următorul:

TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono – miercuri, 4 decembrie și joi, 5 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

OCHII MAMEI după Tatiana Țîbuleac, regia Tania Drăghici, producție a Centrului de Teatru Educațional „Replika” București – vineri, 6 decembrie, ora 17.00, Studio UȚU

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL DE LA MAMAIA de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, producție a Teatrului de Stat Constanța – vineri, 6 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

PĂRINȚI după Diana Bădica, regia Cristian Ban, o producție a Teatrului „Metropolis” București – sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

DECALOGUL DUPĂ HESS de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu, producție a Teatrului de Artă București – București – duminică, 8 decembrie, ora 17.00, Studio UȚU

RECONSTITUIREA de Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru, regia Catinca Drăgănescu, producție a Teatrului Național Craiova – duminică, 8 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, producție a Teatrului Gong Sibiu – marți, 10 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

IERBAR de Radu Afrim, după Simona Popescu, regia artistică Radu Afrim, producție a Teatrului Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu” – joi, 19 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

ABSURDINIA după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, regia artistică Gavriil Pinte – vineri, 20 decembrie, ora 17.00, la Studio UȚU –  producție a Teatrului Național din Timișoara; premieră

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite