Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Asociația ,,Inițiativă în Educație” invită copiii să coloreze Timișoara în deschiderea oficială a Capitalei Culturale Europene 2023

Publicat

pe

Creat special pentru școlari și cadre didactice, dar și pentru publicul larg interesat să participe, „Timișoara e CULOARE” este un proiect propus de Asociația „Inițiativă în Educație” pentru a completa și extinde evenimentul de deschidere a programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Astfel, timp de 3 zile, se va materializa prin crearea a peste 50 de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic, în diferite cartiere ale orașului.

Numele proiectului este de fapt un acronim ce pornește de la cultură și caracterul multicultural (CU), celebrează literatura (L), onorează patrimoniul orașului (O), stârnește prin artă (AR), marchează importanța educației (E) și aduce la final CULOARE, care completează conceptul principal al Capitalei, Shine Your Light!

În cadrul proiectului „Timișoara e CULOARE” participanții au ocazia să descopere un tablou format din ateliere de educație interculturală („CU”), activități de promovare a culturii scrise prin întâlniri cu scriitori, ateliere de scriere de poezie și povești și cerc de povești („L”), tururi ghidate pentru descoperirea orașului și a patrimoniului („O”), ateliere de creație și artă, întâlniri cu artiști vizuali („AR”) și sesiuni de educație prin care putem descoperi legătura strânsă dintre cultură și educație (E) pentru a implica copiii în povestea orașului și a le oferi accesul la educație de calitate prin cultură.

În timp ce evenimentele derulate în 17 și 18 februarie au ca țintă interacțiunea și participarea unui public format din participanți din domeniul educației, ziua de 19 februarie este dedicată publicului larg, copii și părinți totodată.

Aceștia sunt invitați duminică, 19 februarie 2023, la următoarele evenimente:

  1. „Picturi europene celebre” – atelier de pictură pentru copii cu vârsta între 6 și 12 ani, în care vor descoperi pictori renumiți și recunoaște picturi celebre, între orele 10:00-12:00. Detalii și înscrieri: AICI https://www.facebook.com/events/1618574141905247/?ref=newsfeed
  2. Biblioteca mobilă BookTruck vine la Timișoara” și invită copiii, tinerii, întreaga familie în Parcul Lidia, între orele 11:00 și 13:00, să descopere magia lecturii împreună cu ceilalți. Ghid prin lumea poveștilor va fi scriitorul Victor Miron. Mai multe detalii AICI: https://www.facebook.com/events/899939748096461/?ref=newsfeed
  3. „Copiii deschid cufărul cu povești”- atelier de lectură pentru copii (3- 8 ani), de la 12:00 la 13:00. Aceștia vor explora cartea „Casa celor patru anotimpuri” (de Roger Duvoisin) împreună cu Alina Iga, vocea blândă din spatele podcast-ului Cufărul cu povești. Detalii și înscrieri AICI https://www.facebook.com/events/888447625525551/?ref=newsfeed
  4. „Întâlniri cu un scriitor. De vorbă cu Ramona Miza” – atelier pentru copii (4-7 ani) de la 14:00 la 15:00, Detalii și înscrieri: AICI https://www.facebook.com/events/1409777309826660/?ref=newsfeed și

„Întâlniri cu un scriitor. De vorbă cu Ramona Miza” – atelier pentru copii (8-10 ani), orele 15:30-16:30,  ateliere susținute de scriitoarea Ramona Miza, în care copiii vor descoperi cartea „Coliba Zânei Furtună”, o poveste terapeutică ce îi învață să privească și dincolo de aspectul fizic al unei persoane.  Locurile fiind limitate, înscrierile sunt necesare: AICI https://www.facebook.com/events/928140215212972/?ref=newsfeed

  1. „Clădiri și povești”- tur istoric pentru familii (părinți și copii) care vor să exploreze istoria Cartierului Fabric într-un mod interactiv și inedit, între orele 14:00 -15:00. Detalii despre traseu: AICI https://www.facebook.com/events/631052282042686/?ref=newsfeed

“Timișoara este și orașul copiilor. Iar ofertele culturale și artistice ale proiectului nostru  sunt îndreptate nevoilor și intereselor acestui public tânăr, mai ales dacă vrem să fim o comunitate activă, unită și conectată la identitatea și patrimoniul cultural local și european.” (Andrada Mazilu, coordonator proiect ,,Timișoara e CULOARE”).

Activitățile nu presupun taxă de participare.
Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Proiectul „Timișoara e culoare” face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul www.inedu.ro  și pe pagina de Facebook a asociației https://facebook.com/InitiativaInEducatie/

Cultură

Artista vizuală Regina Damian revine în fața publicului timișorean cu o nouă expoziție personală

Publicat

pe

Regina Damian | Stillness above Chaos

Curator: Maria Sârbu

Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 19 – 29 martie 2026, expoziția de pictură „Stillness above Chaos“ semnată de artista Regina Damian, curatoriată de Maria Sârbu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, la spațiul Centrului de Proiecte – Parter.

Prin seria de autoportrete reunite în această expoziție sub titlul „Stillness above Chaos”, Regina Damian reconfirmă  ideea de pictură ca forță transfigurantă. În centrul fiecărei compoziții se află o figură frontală, aproape hieratică, fixată într-o imobilitate ce suspendă tumultul. Această liniște funcționează ca poziționare deasupra conflictului, ca exercițiu de verticalitate interioară.

Picturile pornesc de la evenimente foarte personale, fără a fi însă confesiuni directe. Ele reflectă stări de spirit și trăiri intense, dar și mai important, reflectă un proces de lăsare în urmă a trecutului pentru însănătoșire emoțională. Pentru Regina Damian, arta nu este doar un mijloc, este scop în sine.

„Pictura este o ancoră”, spune artista. Acel ceva stabil la care recurgi ori de câte ori eșafodajele interioare se clatină.

Atunci când reperele propriei identități sunt anulate în țesătura unor relații ce absorb, distorsionează sau confiscă sinele, autoportretul apare ca un act necesar prin care fragmentele experienței se asamblează într-o formă stabilă.

Reluarea cvasi-identică a posturii sugerează existența unui nucleu persistent. Un punct central care rezistă, precum inima prețioasă și triumfătoare pe care artista o introduce în unele dintre lucrări.

Cromatica se asociază cu consecințe ale acceptării pierderilor. Tonurile de albastru și violet evocă despărțiri asumate. Roșul și negrul vorbesc despre finalități ireversibile, despre doliul unei relații care continuă biologic, dar moare simbolic.  Afirmând posibilitatea întregirii, figura umană cu inima la vedere, rămâne dreaptă în mijlocul ambianței cromatice care uneori e „furtună”, alteori e „răsărit”.  Neclintirea, cum sugerează și titlul expoziției, devine o formă de suprimare a haosului.

Centrul de Proiecte – Parter

Vernisaj 18 martie, ora 18:00

Program de vizitare 19 – 29 martie 2026, orele 14:00 – 20:00

Eveniment organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte prin programul „Spații Pentru Comunitate“

Citeste mai mult

Cultură

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide după reorganizare

Publicat

pe

Muzeul Satului Bănățean Timișoara anunță redeschiderea pentru public a muzeului începând cu data de 15 martie 2026, după o perioadă de reorganizare și pregătire.

Mai multe obiective din cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara, care până acum nu puteau fi vizitate, vor fi deschise publicului începând cu 15 martie 2026. Printre acestea se numără Casa Națională din Babșa, Birtul de la Bârna sau oloinița de la Victor Vlad Delamarina, precum și diverse anexe gospodărești, șuri și încăperi care, în trecut, erau utilizate pentru depozitarea unor obiecte și erau scoase din circuitul de vizitare. Deschiderea lor vine după o perioadă de reorganizare și pregătire desfășurată la începutul acestui an.

În ultimele luni, echipa muzeului a desfășurat o amplă acțiune internă de curățenie generală, reorganizare și punere în ordine a spațiilor, care a vizat atât depozitele și colecțiile de patrimoniu, cât și spațiile administrative și gospodăriile din expoziția în aer liber. Intervențiile au urmărit îmbunătățirea modului de prezentare a patrimoniului și creșterea calității experienței de vizitare.

Totodată, muzeul introduce un nou sistem de informare pentru vizitatori, realizat prin instalarea unor panouri descriptive mai detaliate. Acestea oferă mai multe informații despre obiectivele din muzeu și includ, pentru prima dată, fotografii istorice din arhiva instituției, care ilustrează evoluția și contextul cultural al clădirilor și instalațiilor tradiționale expuse.

„În această perioadă ne-am concentrat în primul rând pe ideea de a pune la dispoziția publicului cânt mai mult din patrimoniul nostru, într-o formă mai ușor accesibilă și mai atractivă. Am deschis spații care până acum nu puteau fi vizitate, am reorganizat unele existente și am introdus un sistem nou de informare care oferă mai mult context și imagini de arhivă. Ne dorim ca experiența de vizitare să fie mai bogată și mai coerentă pentru toți cei care trec pragul muzeului”, a declarat Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.

Prețul biletului pentru adulți a fost redus de la 25 de lei la 20 de lei, pentru a încuraja vizitarea muzeului de către un public cât mai larg. Studenții plătesc bilet redus, de 5 lei, iar copiii au acces gratuit. Programul de vizitare duminică, 15 martie 2026, va fi între orele 10.00 – 18.00.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara își propune, în perioada următoare, să continue procesul de valorificare a patrimoniului și de dezvoltare a ofertei culturale, în beneficiul comunității și al vizitatorilor.

Citeste mai mult

Cultură

PREMIERĂ pe scena Teatrului Național din Timișoara – spectacolul „Bolnavii“

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara repetă intens pentru viitorul său spectacol – „Bolnavii“. Premiera este programată duminică, 8 martie 2026, începând cu ora 19.00, la Sala Mare. La eveniment va participa și autorul piesei, dramaturgul spaniol Antonio Álamo, cu sprijinul Institutului Cervantes.

Piesa „Bolnavii“ face parte din ceea ce Antonio Álamo a numit Trilogia puterii. În traducerea Ioanei Anghel, „Bolnavii“ reprezintă radiografia unui continent bolnav de bolile conducătorilor săi, o radiografie pe cât de incisivă, pe atât de plină de imaginație și de umor. Dramaturgul spaniol Antonio Álamo deconstruiește în textul său mecanismele totalitarismului, declarându-le simptome ale unor spirite degradate și demonstrează această lipsită de orice echivoc teoremă socială și politică, folosindu-se de o serie de cobai istorici: Hitler și Eva Braun aflați la ora ultimei sincerități, Stalin, Beria, Hrușciov și o pleiadă de figuri din anturajul dictatorului, cu toții devorați de sistemul pe care l-au creat. De asemenea,  Álamo folosește  ca substanță de contrast cea de-a treia figură-cheie a istoriei moderne a Europei – Winston Churchill.

Piesa lui Álamo stă la baza spectacolului montat de bine-cunoscuta scenografă Irina Moscu (nominalizare UNITER pentru cea mai bună scenografie, 2017, 2020, Premiul pentru cea mai bună scenografie la Anuala de Arhitectură), acum în dublă ipostază de regizoare și creatoare a decorurilor. Spectaculosul său univers estetic potențează această poveste despre patologia puterii și duce diagnosticul dur pus de dramaturg în zone inedite, surprinzătoare.

Irina Moscu imaginează acest crâmpei de istorie fictivă, dar nu chiar atât de neplauzibilă, prin intermediul unei distribuții alcătuite din foarte valoroși membri ai trupei Teatrului Național: Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021), Matei Chioariu, Cristian Szekeres, Cristina Rotaru Chiperi, Cătălin Ursu, Andrei Chifu (Premiul UNITER pentru debut, 2020), Marin Lupanciuc (nominalizare la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, 2023), Bogdan Spiridon și Teodor Cauș.

Regizoarea completează echipa de creație atât cu artiști consacrați, cât și cu artiști emergenți. Astfel, costumele spectacolului sunt semnate de tânăra scenografă Sabina Reus, muzica și sound designul aparțin lui Claudiu Urse, coregrafia este creația cunoscutei actrițe a Teatrului Național, Alina Ilea, artistul vizual Andrei Cozlac semnează video designul spectacolului, iar Constantin Simon – light designul.

După premiera din 8 martie, următoarea reprezentație a spectacolului este programată duminică, 15 martie 2026. Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2; agenția „Mărășești” este deschisă între orele 11.00 și 19.00, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite