Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

”Memoria umbrei”, prezentată la Timișoara

Publicat

pe

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara vă invită la expoziția designerului Sandra Chira la Galeria Primăriei Municipiului Timișoara, din Piața Victoriei nr.5, în perioada 15 – 28 martie 2016.

Colecția ”Memoria umbrei” cuprinde creații vestimentare pentru sezonul toamnă-iarnă inspirate din peisajul rural al zonei etnografice Maramureș, locul de proveniență al autoarei.

“Am constatat lipsa de atenție față de reperele și valorile tradiționale, în favoarea unei preocupări excesive față de tot ceea ce este nou, schimbător, high-tech și în primul rând aparent inaccesibil.

Memoria umbreieste o încercare de a semnala efectele nocive ale modei asupra stabilității identității persoanei, luând forma unei invitații de a privi lucrurile mai profund, către origine și nu întotdeauna către noutatea imediată”, spune designerul.

Sandra Chira este asistent universitar-dr. la specializarea Modă – Design Vestimentar a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Lucrările ei au fost prezentate la concursuri și festivaluri de modă precum Top Styl Designer (Brno – Cehia), Arts of Fashion (San Francisco – S.U.A.), Miss All Nations (Nanjing – China), Gala Avanpremiere (București), Feeric Fashion Days (Sibiu), Frames of Style (București).

Programul de vizitare a expoziției este de luni până joi, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, între 08:00 – 14:00.

Cultură

Ziua Timișoarei. Operetă, rock simfonic și spectacol de muzică populară în Parcul Rozelor. VEZI PROGRAMUL

Publicat

pe

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că în perioada 1-4 august, în Parcul Rozelor vor fi organizate o serie de spectacole, cu ocazia Zilei Timișoarei.

Invitați vor fi:

1 august, ora 20.00  – Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ cu „Voievodul țiganilor“ de Johann Strauss fiul

2 august, ora 20.00 – Trimișoara Simfonic – Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ cu „Meșterul Manole“. În deschidere formația Riff

3 august, ora 20.00 – Timișoara Young – Florin Ristei & Orchestra „Lira“

4 august, ora 20.00 – Born in Timișoara – Ansamblul „Timișul“ Oficial și oaspeții săi, din țară – Nicoleta Voica, Mioara Velicu, Constantin Enceanu și Mihai Teacă, dar și Miroslav Ilic și Roby Lakatos.

Dirijor Deian Galetin

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Victimele datoriei“, selecționat în programul Festivalului Național de Teatru

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara este deosebit de încântat să anunțe că a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru cu spectacolul „Victimele datoriei“ de Eugène Ionesco, regia artistică Radu Iacoban.

După vizionarea a peste 250 de spectacole din România și din străinătate, echipa de curatori ai FNT 2024, alcătuită din criticii de teatru Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, a inclus spectacolul Teatrului Național în această ediție a festivalului, ediție plasată, așa cum declară organizatorii „sub semnul dramaturgiilor posibilului”.

Răspunzând pe deplin acestui concept, „Victimele datoriei” sparge granița dintre realitate și fantastic, într-o incursiune trepidantă, palpitantă, detectivistică prin cele trei niveluri ale conștiinței omenești. Un spectacol despre singurătatea ființei umane care, la fel ca în întreg universul ionescian, nu intră în malaxorul terorii – fie că refuză, ca în „Rinocerii”, fie că nu știe cum, ca în acest spectacol.

Pentru public, „Victimele datoriei” reprezintă o întâlnire deosebită cu una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei lumii – Eugène Ionesco, într-un text cu o identitate pe cât de recognoscibilă, pe atât de particulară, de personală, ceea ce a făcut, pesemne, ca această piesă să fie montată mult mai rar decât mult mai cunoscutele „Rinocerii”, „Scaunele”, „Cântăreața cheală” etc.

Spectacolul „Victimele datoriei” este o tragi-comedie construită ca un joc de oglinzi care, pendulând între vizibil și invizibil, între concret și inefabil, își urmărește eroul – un om obișnuit, aparent fără identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului Național din Timișoara, Matei Chioariu – pe un drum bizar, comic și tragic, pe care se vede silit să îl parcurgă, în căutarea rădăcinilor răului. Parcurge acest traseu împins, ghidat, provocat de niște personaje la fel de caleidoscopice, interpretate de reputații actori Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Ion Rizea și Iuliana Crăescu. Scenografia și visuals-urile sunt semnate de Tudor Prodan.

Cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Național de Teatru este programat între 18 și 27 octombrie 2024.

Foto: Adrian Pîclișan

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Inimilor, la Timișoara. Restricții de circulație pe mai multe străzi

Publicat

pe

Festivalul Inimilor, ajuns la cea de-a 33-a ediție, va avea loc în perioada 3 – 7 iulie 2024, la Timișoara.

Sărbătoarea folclorului mondial înseamnă prezenţa la Timişoara a celor mai cunoscute ansambluri folclorice din toată lumea, un motiv în plus de bucurie pentru iubitorii de folclor, dar și un puternic legământ față de patrimoniul cultural imaterial nu doar al României, ci chiar cel Mondial, deoarece an după an la Timișoara își dau întâlnire formații folclorice din numeroase țări, într-un melanj cultural de înaltă ținută.

Evenimentul este organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.

Anul acesta, la Festivalul Inimilor vor participa 28 de ansambluri, din 14 țări: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Brazilia, Columbia, Georgia, Irlanda, Polonia, Mexic, Coreea de Sud, Portugalia, Ucraina, Republica Moldova și România.

Tradiționala paradă a portului popular va avea loc joi, 4 iulie, de la ora 18:00, pe traseul Piața Libertății – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor, iar deschiderea oficială a Festivalului, la ora 18:30, în Parcul Rozelor.

Prezentatorii evenimentului vor fi Iuliana Tudor, Daniel Buzdugan, Roxana Morun și Tania Stavilă-Țunaș.

Restricții de circulație

La solicitarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a decis, pentru buna desfășurare a acestuia, închiderea circulației rutiere pe mai multe străzi din zona Parcului Rozelor, în perioada 1 iulie 2024 (ora 22.00) – 8 iulie 2024 (ora 12.00), după cum urmează:

strada Academician Alexandru Borza (fosta Trandafirilor);

strada Gheorghe Andrașiu, tronsonul cuprins între bulevardul  C.D. Loga și Academician Alexandru Borza;

strada Silviu Bejan, tronsonul cuprins între bulevardul C.D. Loga și Academician Alexandru Borza;

strada Patriarh Miron Cristea, tronsonul cuprins între bulevardul C.D. Loga și Academician Alexandru Borza.

De asemenea, că în data de 4 iulie 2024, în intervalul orar 18:00 – 19:00  va avea loc parada portului popular, pe traseul: bulevardul  C.D. Loga (Catedrala Mitropolitană) – strada Silviu Bejan – strada Academician Alexandru Borza (Parcul Rozelor).

Șoferilor sunt rugați să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite