Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

ATENȚIE la cumpărăturile pentru masa de Paști. Asistență telefonică permanentă, la Protecția Consumatorilor

Publicat

pe

În perioada de Paşte apar de foarte multe ori şi operatori economici care comercializează produse alimentare sau nealimentare care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor, se menţionează într-un comunicat al Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În perioada Sărbătorilor Pascale, de foarte multe ori apar printre operatorii economici, care respectă legislaţia în vigoare şi bunele practici, şi aceia care comercializează produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor. Tocmai din acest motiv, trebuie să fim extrem de vigilenţi, iar consumatorii să nu ezite să reclame orice situaţie, deoarece, intensificând acţiunile de prevenţie şi control, respectiv fiind prezenţi în puncte cheie, reuşim să descurajăm şi să sancţionăm acele practici neconforme”, se precizează în comunicatul ANPC.

Astfel, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Claudiu Dolot, a decis ca instituţia să asigure consumatorilor, în perioada 30 aprilie – 4 mai, asistenţa telefonică permanentă.

De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ va fi desemnată o echipă de control ANPC pentru eventualele situaţii deosebite care pot apărea în această perioadă, potrivit comunicatului.

În funcţie de aria de competenţă, incidentele constatate vor fi comunicate cu celeritate către factorii decidenţi, în vederea soluţionării evenimentelor apărute, se menţionează în comunicatul ANPC.

„ANPC îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea şi le respectă drepturile, în timpul actului comercial”, se precizează în comunicat.

În activitatea de supraveghere şi control efectuată în perioada de Paşte, personalul ANPC va respecta recomandările instituţiilor abilitate cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-Cov-2, conform sursei.

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Din țară

EVALUAREA NAȚIONALĂ. Absolvenții claselor a VIII-a, la primul examen important din viață

Publicat

pe

Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a susţin luni, 23 iunie proba de limba română a Evaluării Naţionale.

A doua probă scrisă (matematică) va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în limba şi literatura maternă se va desfăşura vineri, 27 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate (online şi în şcoli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00.

Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise şi pot fi depuse contestaţiile. Acest proces continuă şi în zilele de 4 şi 5 iulie.

Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestaţie.

Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Subiectele şi baremul de corectare vor fi publicate pe site-ul dedicat, în fiecare zi cu probă scrisă, la ora 15:00.

Citeste mai mult

Din țară

Ilie Bolojan a fost desemnat oficial pentru postul de prim-ministru al României

Publicat

pe

Preşedintele interimar al PNL Ilie Bolojan a fost desemnat oficial vineri pentru postul de premier, de către preşedintele Nicuşor Dan.

Anunţul a fost făcut de preşedinte în prezenţa lui Bolojan.

„Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, a spus preşedintele. Conform Constituţiei, Ilie Bolojan are la dispoziţie 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Ilie Bolojan a absolvit Institutul Politehnic, specializarea Mecanică, apoi Facultatea de Matematică la Universitatea din Timişoara.

După terminarea studiilor, a fost profesor într-o comună din judeţul Bihor.

În 1993, s-a înscris în PNL, partid de opoziţie atunci.

În 1996, a bifat prima funcţie în administraţia publică: a fost ales consilier local în Aleşd, un orăşel în apropiere de Oradea.

Apoi, Ilie Bolojan a urcat pas cu pas treptele puterii: consilier local, consilier judeţean, prefect, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al Senatului şi preşedinte interimar al României.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite