Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Filmul încoronării Regelui Ferdinand, scos la licitaţie

Publicat

pe

În 1896 începea aventura fraților Pathé în cinematografie, aventură care va duce în anii ´20 la inventarea și promovarea conceptului care a căpătat între timp eticheta de home-cinema: un nou proiector care funcționează cu un format de peliculă de 9,5 mm, numit Pathé Baby, și care, pentru prima oară,se adresa publicului obișnuit.

Un astfel de proiector se află printre vedetele expoziției Licitației „București – Micul Paris”, ce aduce farmecul de odinioară în saloanele Palatului Cesianu-Racoviță, în sine un simbol architectural faimos al acestei perioade.

Proiectorul include și un set de 51 de role de film de epocă, printre care se află și momentul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia.

În set se află și 4 filme color, dintre care se distinge „Toilettes du Soir” – o prezentare de modă în care criticii de peste ocean aplaudă frumusețea autohtonă.
Proiectorul este functional, iar licitația pornește de la 1.500 euro.

Până joi, 28 ianuarie, se poate vizita expoziția Licitației „București – Micul Paris”, o premieră pentru piața de artă din România, la sediul Artmark, pentru ca seara de 28 ianuarie să se încheie cu licitația care va avea loc în Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, amintind de seratele organizate de familia Cesianu-Racoviță pentru protipendada Micului Paris.

Din țară

Solstițiul de vară. În 21 iunie începe vara astronomică

Publicat

pe

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, informează Observatorul Astromomic „Amiral Vasile Urseanu“.

Dupa cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o miscare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de solstițiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m.

Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

Citeste mai mult

Din țară

Încep înscrierile la creșă și grădiniță

Publicat

pe

Înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026 încep luni, a anunțat Ministerul Educației.

În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

„Vă rugăm să aveţi în vedere că înscrierea nu se face pe principiul «primul venit, primul servit», deci ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii nu constituie un criteriu”, informează reprezentanții ministerului.

Înscrierea se face pe baza criteriilor generale şi specifice descrise în metodologia de înscriere.

Ministerul precizează că în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

În cererile-tip de înscriere părinţii pot trece trei opţiuni, în ordinea preferinţelor. Cererea se depune la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune.

âGrupa mare şi grupa mijlocie fac parte din învăţământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniţă se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădiniţe a copiilor de 4 şi 5 ani.

Ministerul mai arată că la nivelul inspectoratelor şcolare va funcţiona o linie telverde, la care părinţii pot obţine gratuit informaţii referitoare la înscrierea copiilor la grădiniţă/creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare.

Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcţional, programul de funcţionare sau alte informaţii utile vor fi comunicate de fiecare inspectorat şcolar.

Citeste mai mult

Din țară

Zboruri Timișoara-Dubai, din octombrie, cu compania Animawings

Publicat

pe

Compania Animawings a anunțat că va introduce zboruri regulate între Timișoara și aeroportul Dubai World Central, din Emiratele Arabe Unite.

Conform datelor din sistemul de rezervări al companiei, noua rută va fi inaugurată în prima săptămână din luna octombrie 2025, iar zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de marți. Prețul unui zbor pleacă de la 119 de euro/persoană.

Animawings va folosi pentru această rută aeronave Airbus A230, care pot transporta 180 de pasageri.

Durata unui zbor va fi de cinci ore și jumătate.

Compania românească AnimaWings va opera curse charter de pe Aeroportul internațional „Traian Vuia“ din Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite