Din țară
SONDAJ. Dobânda fixă este considerată cea mai bună soluție în fața creșterii ratelor
Publicat
acum 4 anipe
de
timispress
Dobânda fixă este văzută de 39% dintre români drept cea mai bună soluție pentru ei, chiar dacă este mai mare decât dobânda variabilă. Răspunsul a fost dat în cadrul unui sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Negocierea cu banca în cadrul CSALB se regăsește printre primele opțiuni ale consumatorilor care doresc ameliorarea situației lor financiare, după refinanțarea la propria bancă (8%) și rambursarea în avans (7%). Măsurile ce pot genera procese în instanțele de judecată, precum darea în plată, nu reprezintă o variantă dezirabilă decât pentru 1% dintre cei 1.484 respondenți care au răspuns chestionarului. Acest lucru arată că familiile care se confruntă cu creșterea ratelor doresc să găsească o rezolvare a problemelor financiare care să le permită continuarea contractului, nu pierderea imobilului ipotecat în care locuiesc (în majoritatea cazurilor).
Perioada dificilă prin care trec debitorii ca urmare a situației economice generale și a creșterii dobânzilor îi face pe români să fie precauți în a mai contracta un împrumut în perioada următoare. Potrivit răspunsurilor date în chestionarul “Relația ta cu banca”, prima opțiune pentru 30% dintre respondenți este să nu se împrumute în perioada următoare. A doua alegere (26%) este să facă un credit de nevoi personale sau să aleagă un card de credit. Așadar, suma împrumutată să fie mai mică și mai ușor de achitat. Împrumuturile de la familie sau prieteni reprezintă o variantă pentru 16% dintre consumatori, în timp ce creditul pentru achiziția unei locuințe este dorit de doar 7% dintre români în acest moment.
Analizând categoria celor care au împrumuturi (37% dintre respondenți nu au împrumuturi), mai mult de jumătate dintre ei (55%) sunt îndatorați mai puțin de un sfert din nivelul veniturilor. O treime au gradul de îndatorare între 25 și 50% din venituri, fiind într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al modului în care poate evolua capacitatea de achitare a împrumuturilor. O situația îngrijorătoare și un semnal de alarmă pentru instituțiile de credit reprezintă 13% dintre cei împrumutați, care afirmă că gradul lor de îndatorare depășește jumătate din veniturile familiei.
La întrebarea “Care sunt cele mai mari temeri privind situația viitoare și care ar putea genera dificultăți financiare?” (întrebare cu răspunsuri multiple) , cei mai mulți consideră pierderea locului de muncă (60%) drept cea mai mare amenințare pentru situația lor financiară. Schimbarea situației economice generale din cauza inflației, războiului sau pandemiei reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 51% dintre respondenți. Creșterea dobânzilor se situează abia pe al 5-lea loc ca motiv de îngrijorare (36%), după apariția unor probleme medicale (47%) și scăderea salariului (45%). Temerile de mai sus, odată ce devin realitate, reprezintă motive întemeiate și obiective pentru formularea unei posibile cereri de negociere cu banca prin intermediul CSALB.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Sperăm că aceste rezultate ale chestionarului vor fi utile băncilor în încercarea acestora de a înțelege mai bine dificultățile și așteptările pe care le au consumatorii de servicii financiare. Vedem că oamenii așteaptă oferte bune, fie pentru dobânzi fixe, fie pentru refinanțarea împrumuturilor care au devenit costisitoare prin creșterea dobânzilor, dar vor și o rezolvare prin intermediul CSALB a problemelor cu care se confruntă. Totodată, piața creditelor noi a suferit deja o contracție, acest lucru punând o presiune și mai mare pe nivelul de intermediere financiară care în România este extrem de scăzut, sub 27%, cel mai mic din UE. Orice strategie vor adopta băncile, inclusiv pentru a încerca să reducă dezintermedierea financiară, trebuie să dea încredere clienților că aceștia se pot baza pe instituția financiară mai ales în momentele dificile, cum sunt cele prin care trecem.”
Irina Chițu, analist financiar și director comparator bancar Finzoom.ro: „Chestionarul evidențiază, printre altele, un aspect important: povara creditelor nu este nici pe departe cea mai mare în bugetul unei familii, fiind depășită de scumpirea alimentelor (55%) și a utilităților (54%). Abia pe locul trei (34%) este impactul ratelor asupra bugetului. Pentru a face față tuturor provocărilor acestor vremuri, fiecare dintre noi trebuie să analizeze bugetul familiei și să ia măsuri pentru reducerea propriilor cheltuieli: prin reducerea consumului, eliminarea risipei și prin renegocierea tuturor contractelor cu furnizorii de utilități, precum și a contractelor bancare (negociere care se poate face direct cu banca, sau gratuit prin intermediul unui conciliator de la CSALB). Acum se pot compara online prețurile la energie, gaze, alimente, combustibili, cât și produsele și serviciile de la toate băncile, iar consumatorii pot alege în cunoștință de cauză.”
Sondajul de opinie “Relația ta cu banca” a fost realizat în lunile august-septembrie 2022, iar chestionarul a fost completat de 1.484 de respondenți, majoritatea între 25 și 55 de ani (70%), salariați (62%) și cu venituri lunare între 2.500-5.000 de lei (39%).
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Poate te-ar interesa si:

Evenimentul BIZZ.CLUB Timișoara: Digitalizare, Automatizare și AI – Viitorul Afacerilor

Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara. Cum puteți să vă exprimați părerea

Ultima ședință Bizz.Club Timișoara marchează încheierea unui an de succes pentru antreprenoriatul românesc

ATENȚIE! Deținerea și creșterea animalelor de fermă pe raza Timișoarei este interzisă!

SONDAJ. 21% dintre consumatorii români de produse și servicii financiare spun că au avut probleme în relațiile cu băncile și IFN-urile

SONDAJ. Care sunt mulțumirile și nemulțumirile timișorenilor privind orașul
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum 2 zilepe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum 2 săptămânipe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara 10 iulie 2026
- Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale 8 iulie 2026
- Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026 8 iulie 2026
- Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală 8 iulie 2026
- Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut 8 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară






