Ne găsiți și pe:

Internațional

Reguli noi pentru românii care muncesc în Marea Britanie

Publicat

pe

Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie, prin urmare şi românii, vor putea să se înregistreze din toamna acestui an pentru a obţine un permis de şedere permanentă după Brexit, a anunţat guvernul de la Londra, care a promis că va face această procedură „cât mai simplă posibil”.

Cererile pentru permisul de şedere permanentă vor putea fi făcute online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil. În decembrie 2017, Londra şi Bruxelles-ul au încheiat un acord pentru a se garanta, după Brexit, păstrarea drepturilor acestor cetăţeni, ca şi ale britanicilor care trăiesc în restul Uniunii Europene.

Aproximativ patru milioane de cetăţeni europeni, dintre care peste 410.000 de români, trăiesc în Marea Britanie. Aceştia beneficiază în prezent de o libertate de circulaţie care va lua sfârşit la încheierea perioadei de tranziţie de 21 de luni după Brexit, prevăzut pentru 29 martie 2019.

Guvernul de la Londra a stabilit că cetăţenii UE care locuiesc în Regatul Unit vor putea începe să se înregistreze „din toamna acestui an”, cu obiectivul ca procedura să fie deplin operaţională până la finalul lui martie 2019, a anunţat săptămâna trecută ministrul de interne britanic Sajid Javid, în faţa Camerei Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic), transmite AFP.

În decembrie 2017, Londra şi Bruxelles-ul au încheiat un acord pentru a se garanta, după Brexit, păstrarea drepturilor acestor cetăţeni, ca şi ale britanicilor care trăiesc în restul Uniunii Europene. Dar atât unii, cât şi ceilalţi şi-au exprimat temeri legate de punerea efectivă în practică a acestor garanţii.

Cererile pentru un permis de şedere permanentă vor putea fi făcute online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, a adăugat Sajid Javid. Totuşi, el a precizat că aplicaţia respectivă nu este deocamdată complet operaţională pe ­iPhone din cauza unei incompatibilităţi tehnologice.

Persoanele eligibile vor trebui să facă dovada identităţii lor, să furnizeze un document de rezidenţă în Marea Britanie şi dovada că nu au comis o infracţiune gravă.

Europenii care locuiesc în Marea Britanie înaintea încheierii perioadei de tranziţie (31 decembrie 2020) vor putea prezenta aceste solicitări până la 30 iunie 2021. Cei care se vor afla în Marea Britanie de cel puţin cinci ani la această dată vor putea pretinde un permis de şedere permanentă.

Taxa pentru adulţi va fi de 65 de lire sterline (74 de euro), similară celei pentru eliberarea paşaportului britanic, şi de 32,5 lire sterline (37 de euro) pentru persoanele cu vârste mai mici de 16 ani.

Românii au devenit anul trecut a doua cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit, arată datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică (ONS).

Numărul românilor care locuiesc în Marea Britanie a fost estimat în 2017 la 411.000, o creştere de 25% comparativ cu anul precedent. Este, de altfel, cea mai mare creştere dintre toate naţionalităţile.

Polonezii rămân cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit, numărul lor fiind estimat la circa un milion.

România a depăşit Irlanda şi India şi a ajuns astfel pe poziţia a doua în listă. Aproximativ 350.000 de irlandezi şi aproximativ 346.000 de indieni locuiau în Marea Britanie în 2017.

Statisticile oficiale arată că numărul total al cetăţenilor non-britanici care locuiau în Regatul Unit în 2017 era de 6,2 milioane, în creştere cu 4% comparativ cu totalul de 6 milioane din 2016.

Datele mai arată că 3,8 milioane (61%) din cele 6,2 milioane de persoane străine care trăiau în 2017 în Marea Britanie aveau cetăţenia unui stat din UE, o proporţie similară cu cea din 2016 (60%).

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite