Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Mitropolia Banatului ajută persoanele sinistrate în urma furtunii

Publicat

pe

Furtuna extremă de duminică, asemenea unui ciclon, după caracteristicile de formare, a afectat Catedrala mitropolitană din Timișoara, precum și 35 de biserici și zeci de case parohiale din Arhiepiscopia Timișoarei.

Imediat după încetarea furtunii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a deplasat în parohiile afectate, în vederea identificării pagubelor care au survenit, mobilizând preoții să organizeze grupe de credincioși, care au intervenit imediat pentru remedierea efectelor furtunii, întorcându-se la Centrul eparhial la miezul nopții.

De asemenea, Chiriarhul Banatului a ținut legătura permanentă cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Timiș să intervină, cât mai rapid posibil, pentru salvarea celor aflați în dificultate, dar și pentru găsirea urgentă a soluțiilor de remediere a bisericilor afectate.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a dat dispoziție tuturor preoților din eparhie să sprijine, pe cât posibil, pe cei care au avut decese în familiile lor, oferindu-se locuri de veci gratuite și scutirea de orice contribuție financiară, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, să se acorde și în continuare ajutoare financiare sau materiale celor care au trecut prin această încercare.

„Rog pe toți preoții din eparhie să dea dovadă de multă solidaritate față de familiile care au avut de suferit în urma furtunii, ca, într-un timp cât mai scurt, bisericile, casele și școlile afectate să poată fi utilizate de beneficiarii lor. În acest moment se efectuează reparații la majoritatea bisericilor și caselor afectate de furtună, asigurându-se minimul necesar din fondurile protopopești de întrajutorare, precum și din fondul Centrului eparhial de solidaritate creștină, ținându-se seama, în mod special, de casele familiilor cu resurse financiare insuficiente, întrucât mulți dintre cei încercați în aceste zile nu reușesc să depășească o astfel de situație. Mulțumim Preafericitului Patriarh Daniel care în aceste momente a fost alături de noi, asigurându-ne de un ajutor financiar pentru refacerea bisericilor, caselor parohiale și locuințele credincioșilor din Mitropolia Banatului“, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan”

Tot la îndemnul Părintelui Mitropolit Ioan, la Catedrala mitropolitană și la celelalte biserici și mănăstiri, se vor oficia slujbe de pomenire pentru toți cei care și-au pierdut viața în urma acestei calamități naturale, dar și slujbe pentru însănătoșirea grabnică a răniților.

Peste 40 de oameni din Timișoara și Județul Timiș, printre care și copii, cu diferite leziuni de diverse grade, sunt internați în spitale, având nevoie de îngrijiri medicale specializate.

La îndemnul Părintelui Mitropolit și al autorităților, în orașul de pe Bega, s-a văzut o bună mobilizare a tuturor instituțiilor desemnate să intervină în astfel de situații, dar și o eficientă cooperare a oamenilor, spre îndepărtarea urmelor lăsate de furtună. Toate acestea au fost de bun augur, întrucât situația începe să revină la normalitate.

Numai câteva minute de furtună a fost de ajuns să lase în Timișoara un peisaj sumbru și dezolant: zeci de case și blocuri cu acoperișurile deteriorate parțial sau integral, sute de copaci rupți sau smulși efectiv din rădăcini, stâlpi de iluminat și fire de curent căzute pe carosabil și zeci de autoturisme cu parbrizele sparte. Fenomenele meteorologice neobișnuit de violente s-au soldat, din nefericire, nu numai cu nenumărate pagube materiale, dar și cu victime omenești. Bilanțul anunțat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, nefiind unul definitiv, ci într-o permanentă schimbare, numără până în prezent, în Județul Timiș, 5 morți și 47 de răniți.

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Administrație

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

Publicat

pe

Primăria Timișoara lansează platforma online dedicate rezervării locurilor în sistemul de tip drop-off din Zona Cetate, un instrument digital care simplifică procesul de aprovizionare pentru antreprenori și contribuie la reducerea traficului din zona centrală.

Sistemul de tip drop-off, implementat în 13 locații din Zona Cetate, permite descărcarea mărfurilor în puncte logistice dedicate, amplasate la periferia zonei, în intervalul orar 6:00 – 22:00, cu autovehicule având masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Platforma online oferă posibilitatea rezervării rapide a unui interval orar disponibil, în limita locurilor existente, asigurând astfel un flux organizat și predictibil pentru aprovizionare.

Societățile comerciale care doresc rezervarea unui loc în sistemul drop-off trebuie să fi obținut în prealabil avizul de acces auto în Zona Cetate pentru aprovizionare spații comerciale, aprovizionare sediu/punct de lucru sau curierat. În contextul lansării platformei, avizele emise anterior datei de 23 ianuarie trebuie actualizate prin redepunerea cererii, pentru a permite utilizarea sistemului de rezervare.

Utilizarea punctelor drop-off este condiționată de rezervarea prealabilă prin platformă. Avizele pentru utilizarea acestora se emit automat, în ordinea înregistrării cererilor și în limita locurilor disponibile. Fiecare rezervare include un interval orar clar stabilit, iar staționarea este permisă pentru maximum o oră per vehicul, revenirea în aceeași zonă fiind permisă după minimum 2 ore.

Prin digitalizarea acestui serviciu, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine blocajele generate de opriri necontrolate și să îmbunătățească accesul pentru aprovizionare în zona centrală.

Platforma este disponibilă online, la adresa: https://servicii.primariatm.ro/aviz-acces-drop-off.

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIU. Se instalează primăvara astronomică

Publicat

pe

Momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice se va produce în 20 martie 2026, la ora 16,46, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ informează că, la momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite