Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Secretul succesului

FENG SHUI. Curățarea energiilor casei

Publicat

pe

Așa cum în urma activităților zilnice casa are nevoie să fie curățată de praf și mizerie, tot așa și la nivel energetic ea acumulează energii negative care trebuie purificate. Aceste energii negative pot avea diferite surse: locatarii anteriori, atitudini, acțiuni repetate, certuri și alte emoții negative și care se imprimă în pereți, podea, tavan, mobilier.

Despre curățarea la nivel energetic vom vorbi acum. Ritualuri de purificare se regăsesc de secole în diferite culturi și tradiții și folosesc diferite materiale. Se recomandă curățări regulate, o curățare generală cel puțin o dată pe an, dar și după evenimente nefavorabile, cum ar fi un divorț de exemplu, atunci când te simți blocat, atunci când te muți pentru a curăța Qi-ul negativ al locatarilor dinaintea ta sau apar alte schimbări majore în viața ta. Aceste ritualuri curăță, îmbunătățesc Qi-ul, revitalizează spațiului.

În primul rând alege un moment bun, optim între orele 11 – 13, dar nu mai târziu de ora 15. Asigurați-vă că aveți toate materialele de care aveți nevoie și pregătiți un loc care va centra energiile, cum ar fi un altar, pe care veți plasa toate instrumentele necesare pentru curățarea spațiului. Asigură-te că ești într-o stare bună. Faceți un duș chiar înainte de sesiunea de purificare a spațiului. Pentru un altar de curățare a spațiului sunt suficiente lumânările și tămâia, care reprezintă elementul de foc și flori proaspete, corespunzătoare elementului lemn.

Celelalte trei elemente din Feng Shui pot fi reprezentate astfel: apă, sub forma unui castron mic cu apă pură sau sărată, metalul cu clopotele metalice și pământ, care poate fi reprezentat de cristale naturale. Setează o nouă  intenție pentru casa ta. Folosește cu voce tare afirmații de genul: „Intenția mea este să curăț energia negativă din casă, astfel încât să fiu concentrat și productiv” sau „Intenția mea este să eliberez energia fostului meu partener și să mă simt din nou liniștită”.

Asigurați-vă că aveți cel puțin o fereastră deschisă pentru a permite ieșirea energiei vechi și a intrării  energiei proaspete.

Lumina și sunetul sunt două „tratamente” Yang foarte eficiente care ajută la disiparea și îndepărtarea energiilor negative.

Dacă ai decis să utilizezi un bol tibetan, alege unul confecționat din șapte metale pentru a absorbi și transforma Qi-ul negativ și a crea o energie proaspătă, nouă. În urma purificării, Yin și Yang vor fi în armonie ceea ce se va reflecta prin manifestarea unei fermități care va străluci prin flexibilitate. Începe de la ușa de la intrare. Respiră adânc, lovește bolul și să așteaptă ca sunetul să pătrundă în spațiu. Poți suna de câteva ori, așteptând ca sunetul să se dizolve complet până când lovești din nou, mergând în sensul acelor de ceasornic în toate încăperile.

Arderea ierburilor uscate, rășinilor și lemnelor pentru a curăța și proteja câmpul tău energetic și mediul înconjurător, este o practică ce datează de secole.

Fumigațiile (afumarea) cu plante sunt un procedeu simplu care curăță spațiul din jurul tău de toate reziduurile, emanațiile toxice și de energiile negative adunate, curăță și aduc echilibru. Pentru fumigații poți folosi orice plantă cu puteri vindecătoare. Salvia este adesea pe primul loc, dar și busuiocul, sânzienele sau lavanda pot fi folosite. Salvia albă a fost folosită de către Nativii Americani de secole, fiind o plantă originară din acele locuri. Salvia albă are darul de a purifica aerul și are proprietăți antibacteriene, antiseptice și antiinflamatorii. Pur și simplu așezați ierburile uscate alese într-un recipient sigur și aprindeți până când vedeți o flacără pe care o suflați și răspândiți fumul creat în toate încăperile. Aroma fumului este una destul de puternica, mirosul este frumos, impunător. Aveți grijă să nu vă murdăriți mobilierul sau pardoseala cu cenușă.

Dacă preferați să nu utilizați buchetul de salvie uscată, folosiți un difuzor sau un spray cu uleiuri esențiale purificatoare, ardeți tămâie, smirnă sau lemn de santal, Palo Santo (lemn sfânt), cedru.

Difuzarea uleiurilor esențiale ajută la eliminarea energiei negative din spațiul de acasă sau de la birou și, deoarece uleiurile rămân în aer, vei continua să experimentezi proprietățile lor terapeutice. Cu uleiurile esențiale potrivite, un difuzor poate crea, de asemenea, un spațiu pozitiv, poate reduce acumularea de energie negativă și aduce protecție energetică.

Uleiurile le poți folosi individual sau puteți combina mai multe uleiuri pentru a crea un amestec. Poți folosi uleiuri ca lemongrass, lavandă, tămâie, black spruce, cedru, chiparos, lămâie, tea tree, sandalwood, rozmarin. Folosește uleiuri sau esențe de flori, fiecare având propriile proprietăți unice de curățare. Amestecă-le pur și simplu cu apă într-o sticlă cu pulverizator și pulverizează prin casa sau aura ta. Poți, de asemenea, să adaugi cristale pentru a încărca energetic apa la Lună Nouă sau Plină.

Dacă alegi să folosești Palo Santo, bucata de lemn se aprinde cu o sursa de foc timp de 10-15 secunde, apoi se stinge și se folosește fumul la fel ca la batoanele de salvie. Pentru mai multa aroma, va fi nevoie să aprinzi de mai multe ori bețișorul de lemn.

Cristalele sunt o altă metodă minunată pentru curățarea energetică a corpului sau a spațiului personal. Pietre precum turmalina, cuarțul roz, hematit, ametistul, obsidianul negru, etc. sunt excelente de pus prin casă sau de purtat. Lămpile cu Sare de Himalaya sunt, de asemenea, instrumente naturale de curățare a aerului și a energiei.

Un alt truc este să folosiți sarea pentru a elimina energiile negative. Puteți șterge pereții cu sare sau să presărați sare în colțurile camerelor. Asigurați-vă că măturați sarea și o aruncați la gunoi în afara casei. Altă variantă este să pui un bol cu apă sărată cu sare de mare sub lumina Soarelui de după amiază sau a Lunii Pline, poți apoi să pulverizezi apa sărată în casa ta pentru a o curăța și purifica. Folosește apă cu sare la spălatul podelelor. Folosește un spray cu apă cu sare și ulei esențial de lavandă pentru a-ti curăța energia.

Plantele sunt o alegere potrivită, deoarece aduc vindecare și creștere în casa ta. Asigură-te că plantele sunt bine îngrijite și sănătoase. În caz contrar, ele vor contribui la energia negativă din spațiu. Una dintre cele mai bune plante pentru neutralizarea energiei negative este planta șarpelui (Sansevieria) ale cărei frunzele sunt asemănătoare săbiilor ce protejează de Qi-ul provocator. Spathiphyllum sau Crinul păcii, bambusul, crizantema, rozmarinul, busuiocul, salvia, feriga, aloe vera sunt de asemenea alegeri foarte bune.

În procesul de curățare a spațiului de acasă, ar putea fi o idee bună să vă curățați și voi. Este posibil să aduceți energie negativă acasă din exterior. Adaugă sare în apa din cadă , sarea te va purifica și va elimina energiile negative din corpul tău. Poți adăuga și uleiuri esențiale odată cu sarea.

Nu vă grăbiți să terminați sesiunea, lăsați muzica încă o vreme și lăsați lumânările și tămâia să ardă în ritmul lor. Fiți doar în acel spațiu atenți la ce simțiți. Poate că, de exemplu, camera de zi are nevoie de mai multă atenție. Dacă totul este bine, atunci pregătește-ți un ceai și bucură-te de o treabă bine făcută.

Experimentează, găsește modalitatea cea mai potrivită pentru tine și folosește-o cât mai des.

Articol de Claudia Irhasiu și Radu Irhasiu, specialiști Feng Shui

 

Secretul succesului

Evenimentul BIZZ.CLUB Timișoara: Digitalizare, Automatizare și AI – Viitorul Afacerilor

Publicat

pe

Într-un peisaj economic tot mai marcat de transformări digitale, BIZZ.CLUB Timișoara a organizat un eveniment de referință pentru antreprenorii locali, desfășurat la ZET HOTEL Timișoara. Tema principală – „De la digitalizare la automatizare și AI” – a adus în prim-plan provocările și oportunitățile pe care noile tehnologii le oferă mediului de afaceri.

Un moment educațional captivant cu Adonis Raul Răduca

Un punct de atracție al evenimentului a fost sesiunea educațională susținută de Adonis Raul Răduca, Co-fondator Afaceri Șnur. Expert în dezvoltarea afacerilor și adaptarea acestora la noile realități tehnologice, Adonis a oferit perspective valoroase despre cum antreprenorii pot integra digitalizarea în procesele lor zilnice. Prezentarea sa a inclus exemple concrete de succes și soluții inovatoare pentru eficientizarea activităților prin digitalizare și automatizare.

Spotlight pe finanțe cu Alexandru Dorian Ianos

Un alt moment esențial al evenimentului a fost spotlight-ul asigurat de Alexandru Dorian Ianos, reprezentant al Ianos Finance Consulting. Acesta a adus în discuție impactul digitalizării asupra sectorului financiar și cum instrumentele de automatizare pot optimiza gestionarea resurselor financiare ale companiilor. Strategiile prezentate au fost apreciate de participanți, oferindu-le o direcție clară în ceea ce privește adoptarea unor soluții moderne de finanțare și management. De asemenea, Dorian a evidențiat avantajele in marketing datorate participării la un podcast, emisiune tv sau radio.

De ce este importantă tranziția de la digitalizare la automatizare și AI?

Evenimentul a evidențiat faptul că simpla digitalizare nu mai este suficientă în mediul de afaceri actual. Automatizarea proceselor și utilizarea inteligenței artificiale (AI) sunt pași esențiali pentru creșterea eficienței și competitivității. Participanții au avut ocazia să descopere noi modalități prin care pot integra AI în activitățile lor, reducând astfel timpul alocat sarcinilor repetitive și concentrându-se pe dezvoltarea strategică.

Networking și schimb de idei

Pe lângă sesiunile educaționale, evenimentul a fost o oportunitate excelentă de networking pentru antreprenorii și profesioniștii prezenți. Într-un cadru relaxant, aceștia au putut face schimb de experiențe, idei și contacte utile pentru viitoare colaborări.

Evenimentul BIZZ.CLUB Timișoara de la ZET HOTEL a demonstrat încă o dată importanța adaptării continue la noile tehnologii. Digitalizarea, automatizarea și inteligența artificială nu mai sunt doar concepte futuriste, ci realități esențiale pentru succesul oricărei afaceri. Prin sesiuni educaționale valoroase și insight-uri financiare relevante, participanții au plecat cu soluții concrete și o viziune mai clară asupra viitorului lor în era digitală.

BIZZ.CLUB Timișoara rămâne un pilon important în susținerea antreprenoriatului local, oferind constant evenimente de calitate pentru dezvoltarea comunității de afaceri.

Citeste mai mult

Secretul succesului

Conectarea aduce bunăstarea: Business și networking intenționat la Bizz Club Timișoara

Publicat

pe

Timișoara, 10 septembrie 2024 — În această săptămână, Bizz Club Timișoara a găzduit o nouă ședință axată pe tema „business și networking intenționat”, un concept care devine din ce în ce mai relevant pentru antreprenorii care doresc să își dezvolte rețelele de contact și să își crească afacerile în mod sustenabil.

Calin Iepure, CEO al BIZZ.CLUB, a fost gazda evenimentului, unde a prezentat etapele esențiale ale networking-ului intenționat. Aceste etape subliniază importanța abordării strategice în crearea și menținerea relațiilor profesionale, punând accent pe autenticitate, colaborare și reciprocitate. „Networking-ul intenționat nu este doar despre a colecta contacte, ci despre a construi relații care aduc valoare pe termen lung”, a declarat Iepure în cadrul prezentării.

Unul dintre punctele de atracție ale întâlnirii a fost momentul de „spotlight”, susținut de Dorian Ianoș, trainer și prezentator radio, care a împărtășit din experiența sa profesională legată de importanța comunicării eficiente în mediul de afaceri. Ianoș a subliniat cum o comunicare clară și deschisă poate contribui la consolidarea relațiilor profesionale și la atingerea obiectivelor de afaceri.

De asemenea, un invitat special al întâlnirii a fost Cristian Radu, CEO al BIZZ.CLUB Madrid, care a oferit o sesiune de Q&A pe tema inteligenței emoționale, un subiect de mare interes pentru antreprenorii prezenți. Radu a răspuns întrebărilor participanților legate de modul în care inteligența emoțională poate influența pozitiv interacțiunile de business și modul de luare a deciziilor. „În afaceri, a înțelege și a gestiona emoțiile, atât proprii, cât și ale celor din jur, este crucial pentru succesul pe termen lung”, a explicat Radu.

Întâlnirea de la Bizz Club Timișoara s-a dovedit a fi încă o dată un eveniment de referință pentru comunitatea locală de business, oferind nu doar oportunități de networking, ci și perspective valoroase pentru dezvoltarea personală și profesională.

Bizz Club își continuă misiunea de a aduce împreună antreprenori și lideri din diverse industrii, facilitând schimbul de idei și colaborări strategice printr-un networking intenționat și bine direcționat.

Citeste mai mult

Secretul succesului

„Împreună pentru Bubu“ – povestea unui succes

Publicat

pe

În urmă cu câțiva ani (2019), cazul unui copilaș bolnav, fără speranță de supraviețuire, emoționa întreaga Românie.

Când medicii de la spitalele din Timișoara nu-i mai dădeau nicio șansă să trăiască, în viața lui „Bubu” a mai apărut un înger păzitor, alături de mama sa, dr. Oana Codruța Băcean Miloicov. Oana a reușit, printr-o terapie alternativă la medicina modernă, să-l vindece aproape în totalitate pe micul copilaș.

### Cum a început drama copilașului

Un om mic, dar cu o problemă de sănătate imensă. La 3 ani și o lună, băiatul ducea o luptă grea cu viața. La 2,5 ani, Bubulică era un copil perfect sănătos – vorbea, cânta, mânca. Însă, în noaptea zilei de 30 august, Bubu a ajuns pe mâinile medicilor. Îngerașului i s-a pus un diagnostic crunt: encefalită herpetică și encefalită autoimună (NMDA). În doar două luni de zile, copilul a făcut două encefalite și era inconștient! Un șoc și o durere imensă pentru mămica lui și pentru toți cei care îl cunoșteau!

### Coșmarul

După două zile de convulsii, Bubu a intrat în comă și a fost trimis la Terapie Intensivă pentru a fi intubat și ventilat mecanic. Diagnosticul presupus: encefalită virală acută. Din 30 august nu mai vorbea deloc, iar după ce doctorii au constatat la București un nou tip de encefalită (NMDA) apărut ca urmare a sechelelor cerebrale lăsate de encefalita virală inițială, situația a devenit și mai dramatică. Mai bine de două luni, Bubu a fost inconștient, nu răspundea la stimuli, nu stătea în fund, nu își putea ține capul drept și a fost alimentat pe sondă nazo-gastrică – care nu se poate ține mai mult de trei luni. De aceea, a fost operat și i s-a montat gastrostoma, un tub de hrănire direct în stomac. De la encefalită autoimună, el avea niște mișcări diskinetice și se odihnea doar dacă era sedat. În acest timp, corpul i se arcuia, devenea rigid pentru zeci de minute bune în posturi de neimaginat pentru un om. Ochii săi se duceau uneori peste cap, parcă spre suferința tot mai mare din creierul său fragil. Au fost necesare patru intervenții chirurgicale, trei pentru cateter central intravenos pe gât și o gastrostomă.

### Fără mari șanse de viață!

„Fără mari șanse de viață!” sau „Așa pentru totdeauna!” – spitalele refuzau cazul lui Bubu. „Doctorii au încercat și un tratament off-label. Un medicament care distruge celulele T ale sistemului imunitar pentru ca acesta să nu mai atace leziunile cerebrale și implicit creierul: Mabthera – cu risc mare de septicemie din orice cauză. Copilul nu mai avea sistem imunitar pentru o perioadă bună de timp. I s-au administrat până acum trei doze. Șansele lui la viață au crescut, însă, în tot acest demers în care am schimbat patru spitale, pendulând pentru diverse probleme asociate, spitalele au ajuns să refuze copilul și cazul. Săptămâna aceasta vor să ne externeze și să căutăm spitale și centre de recuperare pe cont propriu”, spunea Csilla, mama lui Bubu.

### Speranța renăscută

După un coșmar care părea interminabil, a apărut o rază de soare în viața lui Bubu și a familiei sale greu încercate. Intervenția doamnei doctor Oana Codruța Băcean Miloicov a fost providențială. După ce a auzit de caz, ea a hotărât să-l ajute prin tratament cu biorezonanță, o metodă de tratament care în România este mai puțin cunoscută, dar în țări precum SUA, Rusia, Italia, Germania etc., este folosită de mulți ani și foarte apreciată.

„După prima ședință de tratament, pe 10 decembrie 2019, Bubulică a zâmbit pentru prima dată, cam 20 de secunde, și l-am putut ține în brațe”, a mărturisit Csilla. Au urmat zeci de ședințe cu doamna doctor, care l-au făcut bine pe Bubu. Acum este un băiețel frumos și isteț care zâmbește și își trăiește copilăria cu bucurie, alături de cei dragi. Sigur că au fost multe tratamente, a făcut și mai face terapie la Barcelona, dar este pe un drum foarte bun și are parte de o copilărie normală și de o viață bună, fără să-l mai chinuie boala.

### Recunoștință

Noi, Timiș Press, care am urmărit îndeaproape acest caz și am contribuit la mediatizarea lui, vrem să mulțumim tuturor celor care au contribuit cu donații, rugăciuni, distribuiri și cu orice ajutor făcut pentru copilașul nevinovat.

Mulțumiri și doamnei Bianca Harasim, care a mediatizat cazul prin grupul de Facebook – Mămici mai tari ca Google (MMTCG), Radio Zu, televiziunilor și tuturor celor care au fost alături de noi în acest demers.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să aibă grijă de voi!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite