Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Lifestyle

Câinii pot preveni anxietatea la copii

Publicat

pe

Compania unui câine acţionează în mod extrem de benefic împotriva riscului de anxietate la copii, prezenţa şi interacţiunea omului cu patrupedul exercitând un efect de calmare şi relaxare, relatează passionsante.be.

Principala Agenţie guvernamentală americană de sănătate (Centres for Disease Control and Prevention) a realizat un studiu pe circa 700 de copii cu vârsta medie de şase ani, jumătate dintre ei având câine (de mai mult sau mai puţin timp). Părinţii au completat un chestionar, evaluând o serie de parametri ai copiilor: înălţimea şi greutatea, activitatea fizică (sau sedentarismul datorat şi timpului petrecut în faţa ecranului calculatorului sau televizorului), tulburări de comportament etc.

S-a constatat că, global, compania unui câine nu influenţează indicele de masă corporală (IMC) sau gradul de activitate fizică, arată Agerpress. Cercetătorii arată că acest efect al prezenţei unui câine se manifestă mai degrabă la adulţi, cum au demonstrat de altfel alte studii (plimbarea zilnică constituie în sine o formă de activitate fizică, moderată, dar reală). Câinele joacă însă un rol evident în prevenirea anxietăţii la copii: la profiluri echivalente, copiii care petrec un timp cu tovarăşul lor necuvântător prezintă un risc de două ori mai mic să sufere de anxietate.

În grupul studiat (proporţia poate diferi în rândul populaţiei generale), 10% dintre copiii care aveau câine prezentau semene de anxietate, faţă de 20% dintre cei care nu se bucurau de compania patrupedelor.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Distrofia unghială. Cauze și tratament

Publicat

pe

Distrofia unghială poate fi o sursă de frustrare și disconfort pentru mulți oameni.

La Podo Clinique, înțelegem impactul pe care această afecțiune îl poate avea asupra stimei de sine și a calității vieții. De aceea, oferim soluții eficiente și personalizate pentru a trata această problemă.

Procedura noastră pentru distrofia unghială este concepută pentru a restabili aspectul și sănătatea unghiilor afectate. Înainte de tratament, unghiile pot prezenta aspectul de subțiere, îngălbenire sau chiar deformare. După aplicarea procedurii noastre specializate, unghiile revin la un aspect sănătos și natural.

Utilizăm tehnici avansate și produse de înaltă calitate pentru a trata distrofia unghială în mod eficient și vă asigurăm că veți primi cele mai bune îngrijiri și rezultate.

Echipa noastră de specialiști vă stă la dispoziție pentru a vă oferi cele mai bune soluții pentru sănătatea picioarelor dumneavoastră!

Pășește cu încredere și contactează-ne pentru o consultație!

Programări la +𝟒𝟎 𝟕𝟒𝟎 𝟎𝟕𝟎 𝟎𝟓𝟐

 𝐰𝐰𝐰.𝐩𝐨𝐝𝐨𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐪𝐮𝐞.𝐫𝐨

Citeste mai mult

Sănătate

Biofeedback Remote: Evaluare și Prevenție pentru Un Corp în Echilibru

Publicat

pe

Biofeedback-ul remote reprezintă o metodă inovativă de evaluare și terapie energetică, ce pornește de la nivelul profund subconștient – lucrând cu traumele, echilibrând emoțiile, CHACKRELE, AURA, și ajutând la restabilirea sănătății inclusiv la nivel FIZIC- celular. În fapt, majoritatea patologiilor încep la aceste nivele energetice, perturbând apoi sistemele, organele și celulele corpului. Doar în acest stadiu, FIZIC,  poate fi stabilit un diagnostic medical de către un specialist.

Ce oferă o ședință de biofeedback?

Fiecare ședință durează 2 ore și include atât evaluarea energetică, cât și terapia.

Terapia se bazează pe rezultatele evaluării, fiind personalizată pentru fiecare individ, abordându-l holistic și unic.

Prevenția este cheia succesului – evaluările efectuate la fiecare 3 luni permit corectarea dezechilibrelor înainte ca acestea să se manifeste în plan fizic.

Beneficiile prevenției:

Identifică RISCURILE la nivel energetic, înainte de apariția bolii.

Menține un echilibru EMOTIONAL și FIZIC, prevenind dezechilibre majore.

Recomandare: O ședință de biofeedback remote la fiecare 3 luni pentru a monitoriza sănătatea și a preveni apariția riscurilor.

Rezervă acum o ședință pentru prevenție și echilibru complet:

Evaluare energetică și terapie cu aparatul SCIO – o ședință

Citeste mai mult

Sănătate

Dispozitivul Q-Vibe – un concept inovator pentru optimizarea stării de sănătate

Publicat

pe

HealthyVibe este un concept inovator prin care cei interesați sunt sprijiniți să-și optimizeze permanent starea de sănătate, să reducă la maxim apariția unor eventuale riscuri și să ajungă la parametrii optimi prin coaching terapeutic holistic.

Printre beneficiile terapiilor holistice se numără: obținerea unei stări de echilibru atât fizic cât și psihic, îmbunătățirea sistemului imunitar, reducerea stresului, a inflamațiilor și a infecțiilor, îmbunătățirea circulației sanguine, echilibrarea energetică dar și emoțională.

Dispozitivul Q-Vibe

Singurul dispenser de acest gen din România brevetat la nivel european și premiat momentan cu 5 medalii de aur la saloanele de specialitate atât în România cât și în străinătate este un adjuvant excelent în diverse patologii.

Dispozitivul Q Vibe reduce inflamațiile în mod natural, printr-o rețetă personalizată induce un efect relaxant natural, ajută la prevenirea bolilor cronice și optimizează sănătatea.

Dispozitivul se inserează într-o brățară din piele naturală și se încarcă, în funcție de o rețetă care este eliberată de Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov.

Pentru pacienții cu diverse patologii și nevoi de sănătate, Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov poate recomanda terapia cu dispozitivul generator de frecvențe terapeutice QVibe. Acest dispozitiv inovator utilizează terapia prin frecvențe pentru a sprijini procesele naturale de regenerare ale organismului, oferind o alternativă sigură și non-invazivă la tratamentele tradiționale.

Personalizarea tratamentului în funcție de numărul și vechimea patologiilor este o prioritate, asigurându-se că fiecare pacient primește îngrijirea optimă și adecvată nevoilor sale individuale.

Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov, Medic Primar Medicină de Familie și Medic Primar Igienă, Terapeut în Terapii Complementare, pune la dispoziția pacienților săi o abordare completă și integrativă, asigurându-se că fiecare pas al procesului medical contribuie la o evaluare amănunțită și la un plan de tratament personalizat.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite