Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare...
Cererile pentru susţinerea activităţii crescătorilor de animale în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus pot fi depuse începând de marţi, într-o perioadă de 20 de...
Ministerul de Interne a transmis, marţi, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice....
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat, luni, după şedinţa de Guvern, că nu se va prelungi starea de alertă în România, astfel că...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după şedinţa privind gestionarea pandemiei, de la Palatul Cotroceni, că s-a hotărât să nu se mai prelungească dincolo de 8...
Mai multe ţări europene renunţă la restricţiile legate de COVID-19, în ciuda faptului că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îndeamnă guvernele să îşi protejeze oamenii folosind...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca din luna martie să poată fi susţinute spectacole cu prezenţa publicului la 50 la sută din...
Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire si a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi si /sau lichizi, acordate in baza ...
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că a virat joi, 20 ianuarie, fondurile în valoare de 1.133.477.030 lei pentru plata celei de-a doua prorate, în procent...
Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar întreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a anunţat,...