Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este a doua mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox al lunii septembrie, cade în 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit mâine, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de luni, 14 septembrie, ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci, în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și de moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul sărbătorii de mâine Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Tradiții și superstiții

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror  miez se aseamănă cu crucea.

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând că rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare.

Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine sa culegi calinele, pentru că, în acest caz,  se spune că va fi o noapte geroasă.Ziua Crucii vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor începe în ajunul sărbătorii, sâmbătă, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până luni, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

PROGRAMUL slujbelor

SÂMBĂTĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Proveghere. Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

DUMINICĂ, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie

18:30 – Concertul corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

LUNI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie arhierească

18:00 Vecernia – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.