Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Timp Liber

Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Guess Who şi Alexandra Stan ne cântă de Ziua Timișoarei

Publicat

pe

Manifestările vor debuta miercuri, 3 august 2016, de la ora 09.00, în Piaţa Petru Maior, cu o depunere de coroane la bustul colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române care au intrat în Timişoara, la 3 august 1919.

De la ora 10.00, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 97 de ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara.

La ora 13.00 va avea loc întrunirea în şedinţă festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara.

De la ora 20.00, în Piaţa Victoriei, vor avea loc concerte cu: Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Guess Who şi Alexandra Stan.

Joi, 4 august 2016, tot în Piaţa Victoriei, începând cu ora 19.00, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara.

Pe tot parcursul zilei de vineri, 5 august 2016, sunt programate manifestări sportive dedicate zilei oraşului nostru, iar de la ora 20.00, în Parcul Rozelor, va avea loc un spectacol folcloric.

Ziua Timişoarei, 3 August, a devenit ziua oraşului nostru prin Hotărârea de Consiliu Local  nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre se marchează ca zi a oraşului momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti.

În ultimii ani, de Ziua Timişoarei, municipalitatea a oferit timişorenilor momente de bucurie şi destindere cu ocazia zilei oraşului lor.

3 august – miercuri

Piaţa Petru Maior

09.00  Depunere de coroane  la bustul colonelului Virgil Economu

Piaţa Unirii

10.00 Ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara

13.00 Şedinţă festivă – Decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – Sala Lira

18.00 – Vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Timişoarei – Asociația Artiștilor Plastici “Romul Ladea”

Piaţa Victoriei           

20.00  concerte

Nicoleta Nucă

Liviu Teodorescu

Guess Who

Alexandra Stan

23.00 Foc de artificii


4 august – joi

Piaţa Victoriei

19.00  Blues pentru Timişoara- concerte

Mike & Blue Spirit Mike Godoroja înfiinţează în anul 1997 Mike & Blue Spirit şi este considerat de către public unul dintre cei mai importanţi “piloni” ai blues-ului autohton. Este un artist cu 25 de ani de experienţă în show-business, cunoscut atât pe partea concertistică, cât şi ca realizator de emisiuni radio şi TV. În prezent, Mike Godoroja a pornit un nou proiect, cu o nouă formulă a trupei, pentru că îi place să se reinventeze, iar acest lucru se observă în repertoriul şi în dinamica pieselor sale. Noua trupă este formată din: Mike Godoroja – voce, Florentin Milcof – keyboarder, Tibi Duţu – bas, Pasha Sokurenko – tobe, Alin Păun – chitară.

Vasko the Patch & Poduene Blues Band Vasko Georgiev s-a născut la Sofia în iunie 1959 şi  cântă la muzicuţă, tobe şi chitară. Este autor şi interpret de blues. El a fondat primul Blues Band bulgăresc profesionist în ’89, Poduene Blues Band, numindu-l după cartierul rău famat de săraci din Sofia, unde a crescut. Formaţia a început să cânte blues în întreaga ţară, interpretând melodii proprii, povestind despre o viaţă grea, dar şi amuzantă precum şi despre libertate. Primul concert al trupei a avul loc în martie 1989, la Penitenciarul din Sofia. Vasko the Patch & Poduene Blues Band a lansat 17 albume în Bulgaria şi unul în Germania. Componenţa trupei: Vasil Georgiev, alias Vasko Krupkata (The Patch) – voce, muzicuţă, chitară, tobe, Krasi Tabacov – chitară, Smilen Slavshtenski – bas, Emil Tasev- Teleskopa – baterie.

Bega Blues Band şi Marcian Petrescu Bega Blues Band este grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de peste 30 de ani. Întemeiat de Bela Kamocsa și de Johnny Bota,  grupul a lansat în 1993 primul CD de blues-jazz din România, „Blues de Timişoara”. Bega Blues Band a obținut, în 2004, premiul pentru cel mai bun grup de blues-jazz din România și Diploma de Excelență a Municipiului Timişoara „pentru întreaga activitate muzicală și pentru promovarea imaginii Timișoarei în țară și în lume”.

Grupul este format din Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat şi percuţie,  Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – chitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe. Invitat special: Marcian Petrescu, care este cotat drept cel mai bun interpret de blues la muzicuţă din România. De curînd, Bega Blues Band a lansat un nou CD, Brassica Soup, care conţine şapte compoziţii ale lui Johnny Bota şi Lucian Nagy şi o piesă a lui Mongo Santamaria.

Suba Attila & The SoulFool Band La sfârşitul anului 2013, bluesmanul Suba Attila a format trupa SoulFool. Cercetând în jazzul începuturilor, în bluesurile clasice şi chiar în leagănul bluesului, New Orleans, el a redescoperit farmecul acestora pe care îl împărtăşeşte cu publicul larg. Acest band tânăr abordează piese legendare, cum ar fi cele din repertoriul lui Louis Armstrong, Lou Rawls, Ray Charles, Jimmy Witherspoon şi Louis Jordan. Suba Attila va fi însoţit pe scenă de: Vidákovich Izsák – saxofon, Hebenstreit Máté –clape,  Dominik Hermán – percuţie şi Peter Matus – bas.

5 august – vineri

Program acţiuni sportive

“Cupa oraşelor înfrăţite„ – turneu de mini fotbal cu echipe de amatori

Baza Sportivă Colterm

09.00 – 17.00 Participă echipe reprezentând municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Piaţa Sf. Gheorghe

10.00-22.00 Cupa oraşului Timişoara – Turneu internaţional de streetball 3×3, recunoscut de FIBA. Sistemul de participare este open, pe categorii de vârstă, la masculin şi feminin, după cum urmează: 11-14 ani; 15-18 ani; seniori 18-35 ani; master, peste 35 ani. Turneul se desfăşoară pe două terenuri profesionale, amplasate în Piaţa Sf. Gheorghe. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Baschet Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Se vor acorda: tricouri şi dipolme, premii în bani, medalii şi cupe.

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor

20.00 Spectacol folcloric cu Ansamblul Timişul

Crosul nocturn Timişoara – “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”

22.00 Crosul nocturn a ajuns la cea de-a cincea ediţie şi este organizat în sistem de participare open. Limita de vârstă a concurenţilor este de minim 18 ani. Cu excepţie, pot participa şi concurenţi cu vârsta de 16 ani, care trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Formularele de înscriere se pot descărca de pe site-ul  www.crosnocturn.ro.

Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de cca 4 km şi va avea startul începând cu orele 22.00, de pe Bv. C.D.Loga nr.1( în faţa Primăriei Municipiului Timişoara), unde va avea loc şi sosirea. Traseul este următorul: str. 20 Decembrie 1989 – Bv. Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe Bv. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, Bv. Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – Bv.Vasile Pârvan, Podul Mihai Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie Bv. C.D. Loga nr. 1 (vis a vis de Filarmonica Banatul). Se vor acorda: tricouri şi diplome pentru toţi participanţii, cupe şi vouchere pentru echipamente sportive.

Crosul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Atletic Club Maraton şi cu Sport Club Municipal Timişoara. Detalii: www.crosnocturn.ro

 

Spiritualitate

Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Post și rugăciune pentru creștinii ortodocși

Publicat

pe

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este a doua mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox al lunii septembrie, cade în 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit mâine, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de luni, 14 septembrie, ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci, în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și de moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul sărbătorii de mâine Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Tradiții și superstiții

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror  miez se aseamănă cu crucea.

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând că rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare.

Dacă tună în aceasta zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine sa culegi calinele, pentru că, în acest caz,  se spune că va fi o noapte geroasă.Ziua Crucii vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș – sărbătoare în Mitropolia Banatului. PROGRAMUL slujbelor

Publicat

pe

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, va reuni şi în acest an, la 15 septembrie, în rugăciune pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului şi din alte părți la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Slujbele religioase închinate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timişoara vor începe în ajunul sărbătorii, sâmbătă, 14 septembrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, după care soborul slujitorilor şi al credincioşilor va participa la îndătinata procesiune cu racla cu sfintele moaşte ale ocrotitorului Banatului, în jurul Catedralei Mitropolitane.

După procesiune, racla va fi deschisă şi aşezată pe un podium special amenajat în faţa Sfântului Altar, sfintele moaşte rămânând spre închinare şi cinstire până luni, 16 septembrie, când, după slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit, din dreapta naosului catedralei.

PROGRAMUL slujbelor

SÂMBĂTĂ, 14 septembrie

19:00 – Vecernie cu litie

20:30 – Procesiunea cu sfintele moaște

22:00 – Proveghere. Utrenia urmată de Sfânta Liturghie

DUMINICĂ, 15 septembrie

3:30 – Acatistul Sfântului Iosif

5:00 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

6:30 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie

18:30 – Concertul corului Catedralei

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

LUNI, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie arhierească

18:00 Vecernia – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

Citeste mai mult

Spiritualitate

Nașterea Maicii Domnului – prima sărbătoare din noul an bisericesc

Publicat

pe

Prima sărbătoare a noului an bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie. Această sărbătoare reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți în cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Aceste sărbători sunt socotite ca fiind praznice împărătești.

În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare pe care le-am menționat, mai există în calendarul ortodox și alte sărbători: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului (31 august).

Sfânta Fecioară Maria, drept cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții. A cinstit-o Dumnezeu Însuși în momentul în care a ales-o să fie „locaș al Cuvântului Hristos”.

Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe, după stăruitoare rugăciuni. Sfântul Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Sfânta Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul al V-lea, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți, și la siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic.

Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul al VI-lea, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei.

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tradiții și superstiţii

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

Bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria’.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite