Excelenţa Sa Iosif Csaba PÁL, episcop diecezan de Timişoara, a trasmis mesajul cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti  2020.

Redăm integral mesajul Excelenței Sale:

Dragi confraţi în preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Să ne implicăm!
În ianuarie am vizitat Țara Sfântă. Cele mai puternice impresii le-au lăsat asupra mea acele locuri unde a suferit Isus: Grădina Măslinilor, Bazilica Agoniei, Calea Crucii. Este adevărat că în acele locuri am ajuns abia în ultima zi. Toate celelalte zile au fost ca o pregătire pentru a trăi apogeul iubirii lui Isus: „Atât de mult ne-a iubit”, atât de mult m-a iubit!

La Bazilica Învierii a fost foarte multă lume. Și pe străzile unde este „Calea Crucii” a fost multă lume, dar puțini erau aceia care și-au dat seama unde se află, pe urmele cui merg. Mulți erau ocupați cu negoț, cumpărături, a căuta alte locuri de văzut… M-am gândit: oare nu tot așa a fost și atunci când Isus își ducea crucea spre Golgota? Unii erau curioși, alții așteptau senzaționalul, mulți oameni nu erau atenți la El…

Dar acești oameni nici nu au fost atinși de iubirea imensă a lui Isus. Pentru unii dintre ei, faptul că Isus a murit nu a însemnat nimic, și nici că a înviat. Ei continuau, pur și simplu, să se ocupe de treburile lor, de problemele lor: unii de negoț, alții de gospodăria lor. Doar aceia care s-au implicat au reușit să se și bucure. Dacă îmi întind mâna în întuneric după întrerupător, oricât de aproape mi-ar fi mâna de întrerupător, încă nu se aprinde lumina, doar dacă îl ating, sau îl apăs. Oricât de aproape sunt de lucrurile lui Dumnezeu, asta nu este de ajuns. Trebuie să mă implic. Altfel lumina nu se aprinde în viața mea.

Iubiți frați și surori! Trăim timpuri grele. Poate cel mai dificil este să trăim sentimentul neputinței. Și totuși putem face multe lucruri. Primul și cel mai important lucru este să descoperim din nou, că viața și sănătatea, lumea noastră și economia ei, totul este în mâna lui Dumnezeu. Chiar și această etapă a vieții noastre o putem trăi cu El, având încredere în voința Sa sfântă. Apoi, fiind atenți la El, la voința Lui, putem face și multe lucruri concrete. Mulți oameni, de exemplu, au început acum din nou să se roage împreună în familie.

Unele familii, conectându-se prin internet sau telefon, se roagă împreună cu mai multe alte familii. Astfel ei încep să-și vadă viața într-o nouă lumină. Alții, descoperind voința lui Dumnezeu în momentul prezent, îi ajută pe semenii lor, făcând pentru ei cumpărături, sau sprijinindu-i cu alte fapte mici ale carității. Această perioadă este și o oportunitate deosebită pentru a (re)descoperi Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul viu al lui Dumnezeu adresat nouă din iubire.

În Evanghelia de Paști, de exemplu, observăm, că  pe cei mai apropiați ai săi, Isus îi implică, îi trimite. Femeilor care merg împreună cu Maria Magdalena la mormânt, El le dă o misiune concretă: nu stați la mormânt, „mergeți și dați de știre fraților mei să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea!” (Mt 28, 10). El vede că și pe ai săi îi paște ispita de a rămâne la „mormânt”. Vede că unii se închid în casele lor, alții se întorc la pescuit… Apostolilor le dă o misiune pe viață: „Mergeți și predicați evanghelia la toată făptura…” (Mc 16, 15) – Nu este de ajuns să știți că am înviat, nici nu este de ajuns că acest fapt vă face fericiți, – mergeți în lumea întreagă! El știa că noi reușim să păstrăm credința doar dacă o dăruim. Această misiune trebuie să se continue și prin telefon și prin internet.

Să nu rămânem la mormânt, să nu ne alipim privirea de mormânt!
Și în secolul nostru, chiar și în Biserică, apare boala de a privi interminabil la „mormânt”, la mormântul vieții noastre, la mormântul falimentelor Bisericii, ale Europei, ale lumii. Rămânem cu capul umplut de durere, de nostalgie… și, între timp, asemenea ucenicilor care merg spre Emaus, nu-L descoperim pe cel Înviat între noi, care face drumul vieții împreună cu noi, ne conduce, și ne cheamă să-L urmăm.

Ne plângem că odinioară am fost mai mulți. Ne oprim la „mormânt”. Dar cine ne împiedică să formăm comunități mici, autentice, în care se observă că Cel Înviat este între noi! Comunități, în care se trăiește spiritul lui Isus! Și dacă nu se poate călători, dacă nu ne putem întâlni în mod fizic, să folosim telefonul și celelalte mijloace de comunicare. Dacă nu sunt mulți credincioși, atunci acei puțini, care sunt, să trăiască iubirea Celui Înviat! Acei „doi sau trei”, despre care vorbește Isus. Nu trebuie idealizate lucrurile, trebuie doar să pornim, așa cum a pornit Maria Magdalena, ca să aducă vestea cea bună apostolilor. Ea nu a așteptat, ca, mai întâi, „cei competenți” să pornească, ci a pornit ea „dis de dimineață”, ca să îl caute pe Isus. În această căutare, Isus i-a venit în întâmpinare, s-a întâlnit cu ea. După aceea, ea primește acea misiune de a merge la apostoli.

De multe ori înțelegem greșit. Credem că avem comunități moarte, din cauza că ele sunt mici. Dar nu din această cauză este moartă o comunitate. O comunitate moare acolo, unde nu există cel puțin doi sau trei, care trăiesc cu Cel înviat și sunt dispuși să trăiască în misiunea Sa!
Cel Înviat caută să se întâlnească cu noi. Se uită în ochii noștri și nu ne va întreba cât de mulți am fost cândva, nici câți suntem astăzi, ci ne va întreba, așa cum l-a întrebat odinioară pe Petru: „Tu mă iubești?”. Nu putem tăcea. Trebuie să exprimăm iubirea noastră față de El. Trebuie să exprimăm disponibilitatea noastră: „Iată-mă, trimite-mă!”. În El putem avea încredere. Misiunea Sa se va contiuna și dacă va trebui să rămânem în casele noastre. El va fi cu noi și în dificultățile noastre.

Cu aceste gânduri vă urez sărbători fericite! Cristos Cel Înviat să vă umple de bucuria prezenței Sale!

Timișoara, cu prilejul Solemnității Sf. Paști, a Anului Domnului 2020

† Iosif Csaba Pál,
Episcop de Timișoara