Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Azi, Hristos a venit să ne mângâie, văzându-ne că suntem mai triști ca oricând“

Publicat

pe

Ca în fiecare an, IPS Ioan, mitropolitul Banatului, a transmis Pastorala de Paști în care pe lângă explicația acestei sfinte sărbători ne-a transmis și cuvinte de încurajare și binecuvântare.

Redăm textul integral al pastoralei:

† IOAN, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Vă aduc aminte, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o (…), că Hristos a murit pentru  ăcatele noastre, după Scripturi; și că a fost îngropat  și că a înviat a treia zi, după Scripturi.” (I Corinteni 15, 1-4)

Hristos a înviat!

 Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

Praznicul Învierii Domnului ne aduce chiar și în anul acesta mângâiere, bucurie și învățătură duhovnicească. Azi, Hristos a venit să ne mângâie, văzându-ne că suntem mai triști ca oricând. El le spune Apostolilor Săi că vor avea necazuri în lume, dar să îndrăznească, pentru că El a biruit și împreună cu El vor birui și ei: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Mai mult, El a biruit cel mai mare necaz al omului, care era moartea. Hristos, pe Cruce, biruie moartea. Hristos nu doar pătimește și moare pentru noi, ci El și înviază pentru noi, ne dă și nouă arvuna vieții veșnice.

Au fost și mai sunt și azi oameni care se îndoiesc de Învierea lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel a avut în centrul propovăduirii sale Învierea lui Hristos, pe Care L-a întâlnit pe drumul Damascului (cf. Faptele Apostolilor 9, 1-5). Arătările Mântuitorului după Înviere au fost experiate de femeile mironosițe, de Apostoli și de cei peste cinci sute de frați, așa cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel: „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până azi, iar unii au și adormit” (I Corinteni 15, 6).

Mormântul gol, săpat în piatră, a grăit și el despre Învierea lui Hristos. Iudeii n-au putut nega punerea în mormânt a trupului lui Hristos și nici faptul că după trei zile mormântul a rămas gol (cf. Matei 27, 57-66).

Învierea lui Hristos este un act unic în istoria omenirii și a devenit arvuna învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor și le pune în față această mare minune: „De va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină? Nebun ce ești! Tu ce semeni (bob de grâu) nu dă viață dacă nu va fi murit (…). Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 35-44). Vedeți ce cuvinte aspre le spune Sfântul Pavel celor care pun la îndoială Învierea lui Hristos?!

Iosif din Arimateea și Nicodim au luat trupul lui Iisus și l-au semănat în mormânt săpat în piatră. Răsare oare o sămânță care cade pe o stâncă?! Nicidecum! Dar ce-au semănat cei doi ucenici în piatră? Ei au semănat trupul lui Hristos și a răsărit Învierea. Sfântul Pavel ne spune că Învierea nu este o readucere la viață a trupului vechi și nici o creare a unui trup nou din nimic, ci o pnevmatizare a trupului muritor al lui Hristos: „Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Și supune Sieși toate” (Filipeni 3, 20-21). Apostolii și ucenicii au recunoscut o corporalitate a lui Hristos înainte de moarte, altfel nu ar fi putut propovădui Învierea Lui. Caracterul trupului înviat al lui Hristos nu poate fi cunoscut prin simpla cercetare istorică, ci numai prin credință.

Iubiți credincioși,

Să trăim așa încât viața lui Hristos să devină viața noastră. Prin împărtășire, Trupul și Sângele lui Hristos lucrează în noi în vederea învierii noastre și astfel dimensiunea fizică a trupului nostru depășește orizontul morții. Hristos ne pătrunde în Euharistie cu Trupul Lui. Hristos a îndumnezeit trupul Său încă de la zămislirea din Fecioara Maria. Nici chiar în timpul morții trupul Său nu a fost lipsit de această îndumnezeire.

Învierea lui Hristos este un act unic și creator al lui Dumnezeu și reprezintă intervenția lui Dumnezeu în istorie, în lumea noastră, în lumea morții. După căderea omului în păcat și în moarte, ridicarea lui nu putea veni prin sine. Numai Hristos, ca Dumnezeu Întrupat, a putut învinge moartea. El coboară la iad, în casa morții, și acolo învinge moartea. A murit moartea. Profetul Isaia vorbește despre Domnul Savaot că: „El va înlătura moartea pe vecie!” (Isaia 25, 8) Iar profetul Osea spune: „Din stăpânirea locuinței morților îi voi izbăvi și de moarte îi voi mântui. Unde este, moarte, biruința ta?”(Osea 13, 14)

La Vecernia din Sâmbăta Mare auzim: „Astăzi iadul strigă suspinând: Mai bine mi-ar fi fost de n-aș fi primit pe Cel ce S-a născut din Maria, că venind asupra mea mi-a surpat puterea; porțile cele de aramă le-a sfărâmat. Sufletele pe care le țineam întru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le-a înviat. Astăzi iadul strigă suspinând: Zdrobitu-s-a stăpânirea mea, Păstorul S-a răstignit și pe Adam l-a înviat” (din Cântările Praznicului).

Învierea are și o dimensiune istorică, deoarece persoanele care L-au văzut pe Hristos Înviat erau persoane istorice. Prin Înviere, Hristos dă o nouă dimensiune istoriei, care, până atunci avea un sfârșit tragic, iar de acum ea intră în veșnicie. Hristos binecuvântează istoria și pe cei care o însoțesc aici, pe pământ. Hristos înviază istoria, pe care, însă, o va pune în cumpăna dreptății, la cea de-a doua Sa Venire în lume. Nicio faptă săvârșită în istorie nu va fi trecută cu vederea, totul va fi judecat. Nu încercați să ucideți istoria, că Iisus Hristos a murit, a înviat și a înviat-o și pe ea.

Lui Hristos I-a fost milă de om, nu doar pe Cruce, ci și atunci când a coborât la iad să-i ridice pe cei căzuți în umbra morții. Nu întâmplător în slujbele noastre cerem totdeauna mila lui Dumnezeu. Hristos nu este un pelerin prin iad, ci Acela Care îi ridică pe Adam și pe Eva și pe toți cei care ajunseseră în casa morții. În arătările Sale după Înviere, Hristos are inițiativa, El vine în întâmpinarea Apostolilor și-i ridică de pe valurile necredinței și ale îndoielii. Despărțirea de ei, la patruzeci de zile după Înviere, nu este tristă, ci este o despărțire mângâietoare, prin venirea Mângâietorului, a Duhului Sfânt, la Cincizecime. Să facem și noi azi faptele Mângâietorului și să-i mângâiem pe cei aflați în suferință.

Prin Învierea Sa, Hristos pune început credinței celei noi: veșnicia omului. Și astfel omul nu rămâne doar un personaj istoric, ci un fiu al veșniciei și al comuniunii întru iubire cu Preasfânta Treime Dumnezeu. Învierea Mântuitorului ne dă puterea să depășim greutățile acestei vieți pământești și să tindem tot mai mult la asemănarea cu Iisus Hristos, Cel Care a venit să ne ridice din robia morții și să ne ducă în Casa Părintelui Ceresc (cf. Ioan 14, 2-3).

Drept-măritori creștini,

Omul ajunsese, înainte de Învierea lui Hristos, o ființă care se târa între pământ și cer; un paznic de morminte, un paznic al durerii. Omul păzea moartea fratelui său. Timpul creștea în urma lui și îl ducea spre moarte. Dumnezeu îl făcuse pe om icoană a Sa, iar omul s-a făcut un tablou.

Iubiților, Maica Domnului a ajuns în ipostaza de a-și vedea Fiul răstignit pe Cruce. Cât de mare i-a fost durerea! Însă pe ea putem să o numim, și așa va și rămâne, Maica Vieții, iar durerea ei nemărginită s-a transformat în bucurie pentru toată lumea. Drumul Crucii, fără durere, n-ar fi dus nicăieri, dar marea durere a adus bucuria Învierii. Durerile se sting, gândurile mor, însă omul, după Învierea lui Hristos, nu mai moare. Omul nu mai rămâne străjuit de țărână în umbra morții, ci rămâne ocrotit de aripa veșniciei. Pentru unii infinitul este foarte greu, pentru alții este bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat. Omul se vremuiește, însă ferice de cel ce se vremuiește încă de aici, în Iisus Hristos. Să ne vremuim spre pocăință, că acolo unde cade o lacrimă a pocăinței, răsare o floare, iar unde cade o picătură din sângele urii, răsare un spin.

Iubiții mei,

Până la Învierea lui Hristos, moartea rămăse sesingurul regizor pe scena lumii. Tot ea trăgea cu sapa cortina peste ultimul act din viața omului: moartea. Omul se învoise să joace în spectacolul lumii regizat de moarte. Ea, moartea, ar fi vrut să-I ia locul Creatorului. El este Cel Care a scris această capodoperă, Om, iar moartea începuse să o pună pe scena lumii. Însă Dumnezeu intervine în istoria lumii și nu-Și lasă opera Om să fie dirijată de moarte.

Moartea a pus în scenă chiar pironirea Iubirii pe stânca Golgotei, să nu mai înflorească niciodată. A dat-o spinilor, dar Iubirea, dintre piroane și spini, S-a înălțat la Cer, murind moartea și înviind viața.

Până la Hristos, istoria era știința nefericirii oamenilor. Hristos este începutul vremuirii noastre în lumina Învierii Sale. Hristos a înviat și noi vom învia: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). Oare poate Dumnezeu să dea viață morților, ar întreba cineva. Noi, în a noastră credință, mărturisim: Da! El ține viața, o păstrează în cei vii și o dăruiește celor care încă nu s-au născut. Boabele de grâu înmulțite în spice îi reprezintă pe toți cei botezați în trecut, în prezent și în viitor. Suntem toți rod al morții și al Învierii lui Hristos. Toți avem soarta unui grăunte semănat în pământ.

Fraților, Hristos îi numește „prieteni” pe Sfinții Săi Apostoli și îi iubește ca pe prietenii Săi devotați: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 14-15). Chiar atunci când Iuda Îl trădează și Îl vinde, Hristos nu-Și retrage dragostea Sa, ci-l întreabă: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26, 50) Mântuitorul, Care l-a iertat pe tâlharul de pe cruce, l-ar fi iertat și pe prietenul Său, Iuda, dacă ar fi rămas încrezător și și-ar fi cerut iertare. Acesta însă s-a pierdut prin deznădejdea sa (cf. Matei 27, 3-5).

Iubiți fii duhovnicești,

La Praznicul Învierii din acest an vedem cum Lumina plânge și auzim vaietul Luminii. În aceste momente să facem din punct virgulă și să mergem mai departe și să fim prieteni în continuare cu timpul. Omul se naște plângând și pleacă din această lume tăcând. Moartea ia din rând, nu la rând.

În această lume, fără Dumnezeu totul este nimic. Se spune că un copil era într-o pădure și i-a zis unui ram dintr-un copac: Vorbește-mi de Dumnezeu. Și îndată ramul a înflorit. Și noi, chiar dacă nu putem face o faptă bună, măcar să înflorim și să spunem un cuvânt de mângâiere celui aflat în necaz. Mângâierea este semnul că inima ta încă mai bate pentru semenii tăi. Femeile mironosițe au găsit piatra răsturnată și giulgiurile zăcând. Hristos vrea să intre în inima ta (cf. Apocalipsă 3, 20), dar pe ea se află o piatră pe care scrie păcat. Ajută-L să o răstoarne și să intre în inima ta.

Doamne, vino și ne ajută să rostogolim piatra păcatului de pe inima noastră și să intri Tu în ea!

Iubiții mei frați în Hristos, dreptatea lui Dumnezeu față de noi este condiționată de iubirea față de semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune: „Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 11). Să-i cuprindem în inima noastră pe cei care sunt acum în mare suferință și au nevoie de ajutorul nostru.

Să ne rugăm pentru toți care, în aceste clipe de grea încercare a neamului nostru, stau de strajă vieții.

Doamne, valurile mării acestei vieți s-au ridicat asupra corabiei noastre. Suntem singuri, vino Tu la cârma ei și o condu la limanul cel liniștit al iubirii Tale!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan al Banatului

Spiritualitate

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici

Publicat

pe

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună la 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au suferit martirajul la Roma.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi ai mai multor aşezăminte filantropice, sociale şi ai penitenciarelor.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel că „rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Această sărbătoare ne atrage atenţia asupra unui aspect al tainei Bisericii, şi anume asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni. În această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, arătându-ne faptele acestor Apostoli, despre care ne vorbesc Sfânta Scriptură şi Tradiţia Ortodoxă.

Tradiții și superstiții

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Apar licuricii Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) Sțnpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Dragaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cât durează și cum se ține

Publicat

pe

În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe luni, 20 iunie, și va avea o durată de nouă zile.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată anual în data de 29 iunie. Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi cinstiți într-o zi de miercuri. Ca urmare a acestui fapt, Biserica a rânduit ca în 29 iunie să fie dezlegare la pește, deși, de regulă, perioada de postire se încheie în ajunul sărbătorii.

Acest post are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Potrivit rânduielii, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe în lunea următoare Duminicii Tuturor Sfinților.

Există însă și anumite excepții. Atunci când Învierea Domnului este sărbătorită mai târziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile de post, motiv pentru care Biserica a hotărât ca în astfel de circumstanțe Postul Sfinților Apostoli să înceapă înainte de Duminica Tuturor Sfinților.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Pentru a evidenția cum se cuvine rolul pe care l-au avut cei doi mari Apostoli în propovăduirea creștinismului, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 9 zile de post, 3 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și 25 – 26 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.

Pe întreaga durată a postului, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea, în vechime, această perioadă se mai numea și „Postul Cincizecimii”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru, fratele Sfântului Apostol Andrei, era originar din Betsaida, o așezare de la malul Mării Galileii, și se numea Simeon înainte de a se întâlni cu Domnul.

Sfântul Apostol Pavel, originar din Tarsul Ciliciei, a fost învățat, fariseu și rabin în religia evreilor și cunoscător al învățăturii iudaice din vremea sa. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.

sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite